Să treci indiferent pe lângă o pasăre moartă

trezirea de dimineață mă uimește în fiecare zi

e ca și când aș coborî dintr-un  accelerat de mare viteză

și aș urcă într-un tren regio

care oprește exasperant în toate stațiile

amintindu-mi că sunt doar un biet navetist

rătăcit între un vis voluptos

și o slujbă searbădă

tot mai nesigură

nici mâine nu voi găsi probabil filonul de aur curat

în galeriile morții                                   

mă gândesc

iar Statul va închide și puținele mine din Apuseni

și Borșa

va denunța toate contractele de muncă silnică

ajutoarele sociale și de înmormântare

fără nicio strângere de inimă

oho

deja e prea mult

perorează șeful de șantier

am ajuns la fundul sacului

oare de ce admirăm cu toții America

visul american

și de ce nu ne asumăm propriile visuri

(ca stăpâni absoluți ai vieților noastre!)

așteptând să ne tot bântuiască alții…

Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.

Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.

- Cum e doctore?

- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!

Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.

- Să fi fost doar o părere, doctore?

- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!

Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...

în ultima carte de poezie

am adunat toate insectele tăcute și netăcute

din viața mea

câte zece-douăzeci pe o pagină

pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie

pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat

în propriu sânge

Doamne

cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori

infestând cu otrava dorințelor noastre

altarele spiritului

alunecând cumva pe scara comună a evoluției

de câte ori răsfoiesc câte o pagină

plonjez în întunericul voluptos al trecutului

cu exuberanța poetului ucigaș de greieri

dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă

a copilului care înfige un bold într-un fluture

în cartea mea a mai rămas doar un loc

pe ultima pagină

destul pentru a lăsa să curgă acolo

o lacrimă

Încerc să surpind toamna pe șevalet

am multe acuarele, tempera și pensule

vopselele în ulei sunt rigide și se combină necontrolat

prin uscare

pentru o toamnă-femeie cu nazuri

acuarelele sunt mai potrivite

o surprind dis-de-dimineța zâmbind

la amiază amestecând norii

seara dezlegând vânturile reci dinspre răsărit

și am nevoie de o marjă de mișcare

pentru ca nuanțele de verde și cenușiu să se piardă subtil unele în altele

să se completeze

arțarii roșii să respire lângă mestecenii galbeni

nucii arămii să picure culoare peste paltiinii stacojii

pe șevaletul ei toamna stoarce culorile arse în cuptoarele verii

mereu aceleași

roşu, maro, portocaliu, galben, și ruginiu

și le așează aleatoriu pe funze

pe trunchiurile și crengile pomilor

pe fructe și iarbă

apoi le aruncă înăuntru aestui caleidoscop mirific

în care culorile se intersectează contondent creând alte culori și nuanțe

contrariind ochiul

în noianul de galben şi maroniu doar bradul din vale rămâne verde

smarald

în rest totul se transformă într-o aglomerare de crengi ruginii

de iarbă și tufe uscate

iubito

hai să culegem ultimii struguri nemâncați de grauri

și cele două gutui galbene rămase în gutuiul bătrân

nu știu cum

apoi să rămânem îmbrățișați într-un sărut voluptos

până la iarnă...

gândul de a te strâge în brațe

mă sperie    

ești atât de firavă încât te-aș putea strivi

între două degete

ca pe o cupă de șampanie

te asemeni cu misterioasa Diphylleia grayi

dacă s-ar întâmpla să ploaie acum

m-aș uita prin tine ca printr-o fereastră deschisă

imaginează-ți să vezi o inimă zbătându-se

înăuntru unui strop de cleștar

șuvoiul de sânge

în cele mai aprinse culori ale rubinului

invadând cortexul

întregul mecanism al vieții trepidând

înaintea  ochiului

mă simt ca un căutător de diamante

în fața celui mai neobișnuit safir descoperit vreodată

în care s-au decantat din prima zi a Facerii

toate minunile Creației

într-una singură...

locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ

de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist

acesta e riscul sau șansa

nu știu

întrebarea e cine contemplă pe cine

din acest „lieu saint d'absence et de présent”

preexistent

care a însemnat la un moment dat

coagularea luminii într-un fulger încremenit

o schimbare sacrală la față

și atunci înțelegi că tu ești cel privit

nu cel care privește

un câine care își reprezintă prototipul celest după chip

contemplă alt câine după asemănare

de aici de unde privesc lumea

la o palmă de cer

ochiul ambiguu întâlnește gândul etern

într-un nod energetic al umbrei

.

obiectul sacral

desigur

o premerge…

de multe ori simțim durerea-ntregului în spate,

în piepturi, inimi sau picioare, sub forma unor  junghiuri,

(mai slabe, mai intense sau exacerbate!)

cum simte forma jugul, disconfortul existențial, în unghiuri.

dacă durerea este țipătul organului bolnav

ca un cuțit înfipt în șale, în diferite trepte,

cu unghiul nu-i atât de grav,

reflectă doar distanța fixă dintre două drepte

când o femeie se rezumă la un singur obiect,

eliminând din jur obiectele confuze,

avem de-a face, sigur, doar cu unghiul drept,

altfel ne-aflăm în fața unor unghiuri nule, ascuțite sau obtuze

nu mai vorbim când laturile ei comune,

(de-o parte și de alta-ntr-un moment!)

se întâlnesc cumva  într-o comuniune …

și când apare pe ascuns un unghi adiacent

întreaga viață ne e trasată-n unghiuri,

alții le spun mai simplu colțuri sau colțare,

așa cum apa strânge toată murdăria-n grinduri

și noi ne-ngrămădim cu toată viața în tipare...

Esti bine cat ai un scop util, nobil.

Marius Ene, Elblag, Poland, 20:02

Cum sufletele au ajuns

Doar niste piese la apus,

Fără vreun motiv anume 

Doar epave și ruine. 

De mult uitate 

Rupte parca de realitate 

Luate ca atare, 

Niște ființe fara scrupule ca la început.

Ne-am lăsat ca oameni 

Călcați în picioare 

De trăiri, de sentimente 

Poate oarbe, ascunse peste mii și mii de fețe.

Am lăsat sufletul călcat în picioare

Ne-am înrăit fără să doară, 

Ne-am rupt bucăți din el

Din nou și din nou ca să doară.

Destine am rupt,

Vise am spulberat

Am vrut să lăsăm egoul de ne egalat. 

Orgoliul ce rupe speranțe 

A prins mai mult ca niciodată o așa amploare, 

Peste promisiuni și poate...

Peste tot ce a mai rămas viu, in oameni.

Pe ale vieții izvor 

se vărsa al meu dor.

Ceva netrait, 

ceva nemaipomenit 

Cand închid ochii nu mai văd numic

pentru ca acel ceva candva a pierit 

la o viața frumoasa candva visam 

dar când adorm doar coșmaruri văd in somn

si ziua e la fel de-altfel 

cum scap de-al vieții umor?

Iubirea nu se arată usor 

Fericirea nu răsare in zori 

Cum pot eu trai asa 

Cu o inima de catifea?

Tabloul pare-a fi perfect 

fara oameni cuprinși in portret 

Dar inima-i iubeste asa 

Si eu fac parte din mulțimea asta 

Totu-i defect asa perfect 

unde-i Frumusețea din defect ?

Totul pare-a dispărea 

Si odată cu totul și fericirea 

Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.

Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.

Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.

Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”

Când întâlnesti un om frumos,

Tresari,si-ti bate inima mai tare,

Cuvintele-i te învelesc

Precum o mantie țesută

Din feerice,aurii raze de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,

Cuvântul lui atât de cald

E un culcuș in care te simți 

Ferit de-a lumii nepăsare..

Un lucru uita,doar,să-ți spună el.

Că inima-i,prin felul cum te vede,

E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..

Că gândul lui nu e născut de-al tau

Ci de-al lui suflet minunat și mare..

Când întâlnesti un om frumos

Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,

Ca de-un albastru val de mare,

Ca de un magic rasarit de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei

Păstrează pentru el un loc,

Astfel,el ramânând in neuitare...