Epigrame XXXI
Metamorfoză
Fusei la socri cu nevasta,
Și am rămas mirat de asta,
La dânșii soața mea e mută,
La mine acasă e limbută.
Abuz în serviciu
Nevastă-sa e bioloagă,
Iar casnicia lor e în declin,
C-a prins-o în zănoagă,
Cum studia un corp străin.
Unui ucenic
Cu ce profesor prost ai studiat,
De nu poţi să înfăptuieşti nimic?
Iar el răspunse entuziasmat,
Am fost autodidact de mic.
Dorinţă
Un chel spuse la soţioară,
După ce de aici m-oi duce,
Că n-am avut podoabă capilară,
Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.
La o întrunire de partid
Cum se creează între ei conexiuni,
Le explica un lider de partid…
Dar am şi eu suspiciuni,
Că-n capul lor e numai vid.
Dilemă
Am fost la o bijuterie,
Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,
Vreţi ceva pentru soţie,
Sau doriţi ceva mai scump?
Confuzie
Una cu fustă a atacat,
În miezul zilei pe maidan,
Iar la anchetă a declarat:
- Am crezut că-i scoţian.
Potrivire
Ce bine arătau ca miri,
Şi ce miros în jur plutea,
Ea - un buchet de trandafiri rozé,
El - un buchet de Aligoté.
Medicului epigramist
Încercând o epigramă,
Cu mintea-i filozofă,
Un medic mai de seamă,
A avortat o strofă.
S-a făcut reparații tot anul la CET,
directorul declara la TV:
Căldură va fi în orice casă,
Chiar de afară va fi ger...
Instant o abureală deasă,
A și ieșit de sub calorifer.
Împărțire pământ – cota doi acri
De la primărie,
A venit solie,
Şi-un tip cam acru,
Îmi măsură un acru.
Unui chel
Marcat pe veci de adevăr,
Și ca o răzbunare pe geneză,
Porni cu un buștean de păr,
La un tâmplar, să-l ia la freză.
Unui general retras la sat
Ne e bine un general,
Ca sa fie în general,
Prea comun,
Într-o comună.
Category: Thoughts
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 20 мая 2024
Added in favorites: 1
Views: 415
Poems in the same category
Nerv
Pentru oricine, la început e Cuvântul
Apoi devine fapte dorite sau incidente
La unii bucurii, la alți mai mult regrete
Iar la final rămânem noi, bătrânii și gândul
Te miri, că reînnoim sistem după sistem
Căci unii n-au durere nici în stern
Unde mai pui căci, prindem și viteză
Și nu vedem decât, o viață-n antiteză.
Ce să mai speri la ziua cu de toate,
Când unii au doar case, averi și palate
Iar alții din sărăcie, își fac un zâmbet
Iar din piept lor răsare, floare de bocet.
Ne naștem fără să aducem nimic,
Murim fără să mai luăm nimic,
Dar o viață ne luptăm sa adunam ceva
Iar la final rămâne în decor, o stea.
Încrâncenare
Cuvintele acelea zgrunțuroase
ieșite ca dintr-un nod încâlcit cu mai multe capete
colcăie neobosite în sicriele astupate cu ceară ale morților
unde miriapode cu mii de picioare își iau prânzul totemic
abc este o cabală pe-o felie de creier
tată un triumf al fiilor sângeroși asupra hoardei
festinul…
într-o lume strânsă de gât a consoanelor
urletul jalnic al lupului zgârie oasele
n-a-nceput încă dansul nupțial al scheletelor vorbitoare
al poeților înjunghiați
al femeilor frigide
purgatoriul cuvintelor a devenit neîncăpător
singurul grup de cuvinte admis este pe-a mă-tii
în toate sensurile...
metamorfozele unui gând/10
bare peste tot,
fiara și-a instalat puii la intrări;
omu-i din start bandit.
tiparele-s rupte.
în funcție de scor, poți să-ți cumperi
un codru de pâine.
în vreamea minciunii de sine-stătătoare,
câinele-i pisică;
pisica, șoarece;
șoarecele, libelulă.
bărbatul poate fi orice,
numai bărbat n-are voie
să fie.
A răsărit în mine
A răsărit în mine un dor nespus,
Ca roua ce-n zori se adună-n floare,
Cu pași tăcuți, din margini de apus,
Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.
Pluteai în mine ca un cântec vechi,
Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,
În ochii tăi, o lume fără perechi,
În tăcerea ta, o taină ce mă frige.
Și nu știam că-n mine mai e loc
De atâtea primăveri fără cuvinte,
Ma atingeai si aveam in sânge foc,
Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.
A răsărit în mine un fel de cer,
Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,
Un cer cu stele ce nu mai pier,
Și albastrul lor parcă nu mai încape.
De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat
Să scuturi liniștea ce-mi era lege?
Acum, în gânduri, port un paradis
Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.
Am întrebat pământul, dar a tăcut,
Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,
Am întrebat trecutul și-a durut,
Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.
Mâinile imi tremura , simt cum mor,
Un trup uitat în umbre, fără glas.
Iar tu rămâi doar umbra unui dor,
Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.
fulguiri//4
un dumnezeu modern si tolerant
se plimbă-n voie
prin toate canalele televizorului.
publicul e satisfăcut
că pâinea și circul
au fost-nlocuite
cu drogurile și jocurile video;
zâmbind, e de acord
că rugăciunea-i doar
un act de intimidare a utilizatorilor
de servicii.
Nerv
Pentru oricine, la început e Cuvântul
Apoi devine fapte dorite sau incidente
La unii bucurii, la alți mai mult regrete
Iar la final rămânem noi, bătrânii și gândul
Te miri, că reînnoim sistem după sistem
Căci unii n-au durere nici în stern
Unde mai pui căci, prindem și viteză
Și nu vedem decât, o viață-n antiteză.
Ce să mai speri la ziua cu de toate,
Când unii au doar case, averi și palate
Iar alții din sărăcie, își fac un zâmbet
Iar din piept lor răsare, floare de bocet.
Ne naștem fără să aducem nimic,
Murim fără să mai luăm nimic,
Dar o viață ne luptăm sa adunam ceva
Iar la final rămâne în decor, o stea.
Încrâncenare
Cuvintele acelea zgrunțuroase
ieșite ca dintr-un nod încâlcit cu mai multe capete
colcăie neobosite în sicriele astupate cu ceară ale morților
unde miriapode cu mii de picioare își iau prânzul totemic
abc este o cabală pe-o felie de creier
tată un triumf al fiilor sângeroși asupra hoardei
festinul…
într-o lume strânsă de gât a consoanelor
urletul jalnic al lupului zgârie oasele
n-a-nceput încă dansul nupțial al scheletelor vorbitoare
al poeților înjunghiați
al femeilor frigide
purgatoriul cuvintelor a devenit neîncăpător
singurul grup de cuvinte admis este pe-a mă-tii
în toate sensurile...
metamorfozele unui gând/10
bare peste tot,
fiara și-a instalat puii la intrări;
omu-i din start bandit.
tiparele-s rupte.
în funcție de scor, poți să-ți cumperi
un codru de pâine.
în vreamea minciunii de sine-stătătoare,
câinele-i pisică;
pisica, șoarece;
șoarecele, libelulă.
bărbatul poate fi orice,
numai bărbat n-are voie
să fie.
A răsărit în mine
A răsărit în mine un dor nespus,
Ca roua ce-n zori se adună-n floare,
Cu pași tăcuți, din margini de apus,
Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.
Pluteai în mine ca un cântec vechi,
Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,
În ochii tăi, o lume fără perechi,
În tăcerea ta, o taină ce mă frige.
Și nu știam că-n mine mai e loc
De atâtea primăveri fără cuvinte,
Ma atingeai si aveam in sânge foc,
Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.
A răsărit în mine un fel de cer,
Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,
Un cer cu stele ce nu mai pier,
Și albastrul lor parcă nu mai încape.
De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat
Să scuturi liniștea ce-mi era lege?
Acum, în gânduri, port un paradis
Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.
Am întrebat pământul, dar a tăcut,
Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,
Am întrebat trecutul și-a durut,
Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.
Mâinile imi tremura , simt cum mor,
Un trup uitat în umbre, fără glas.
Iar tu rămâi doar umbra unui dor,
Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.
fulguiri//4
un dumnezeu modern si tolerant
se plimbă-n voie
prin toate canalele televizorului.
publicul e satisfăcut
că pâinea și circul
au fost-nlocuite
cu drogurile și jocurile video;
zâmbind, e de acord
că rugăciunea-i doar
un act de intimidare a utilizatorilor
de servicii.
Other poems by the author
Tot neamul meu...
Tot neamul meu e acuma sub lut,
Iar când păşesc e un pas peste tata,
De aceea mă aplec spre pământ să ascult,
Ce-mi zic străbunii şi care mi-e soarta.
Tot neamul meu e acuma sub iarbă,
Iar când păşesc o mângâi pe mama,
Sângele-n trup începe să-mi fiarbă,
Treptat înverzesc şi nu îmi dau seama.
Tot neamul meu e acuma în cer,
Iar când privesc sus, cineva mă priveşte,
Un semn dintr-o stea îmi apare stingher,
Şi simt cum în trup o celulă-mi sclipeşte.
Tot neamul meu e acuma în mine,
Şi-mi strigă din pământ, din ceruri înalte,
Când moartea va veni nefiresc şi la tine,
Prin pruncii tăi, să ne duci mai departe.
Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.
Tot neamul meu...
Tot neamul meu e acuma sub lut,
Iar când păşesc e un pas peste tata,
De aceea mă aplec spre pământ să ascult,
Ce-mi zic străbunii şi care mi-e soarta.
Tot neamul meu e acuma sub iarbă,
Iar când păşesc o mângâi pe mama,
Sângele-n trup începe să-mi fiarbă,
Treptat înverzesc şi nu îmi dau seama.
Tot neamul meu e acuma în cer,
Iar când privesc sus, cineva mă priveşte,
Un semn dintr-o stea îmi apare stingher,
Şi simt cum în trup o celulă-mi sclipeşte.
Tot neamul meu e acuma în mine,
Şi-mi strigă din pământ, din ceruri înalte,
Când moartea va veni nefiresc şi la tine,
Prin pruncii tăi, să ne duci mai departe.
Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
Visez…
Îmi este noaptea albă și pustie,
Și-mi cade mâna pe hârtie,
Condeiu-i relaxat pe călimară,
Cuvântul plânge undeva afară.
Mă zgârie baladele pe tâmplă,
Iar inima în alte piepturi cântă,
Îmi smulg privirea-mi hăituită,
Ce-aleargă în a ochilor orbită,
Și o aștern pe coala de hârtie,
Să plângă-ntruna poezie,
Să-nece amarul meu și-al lumii,
În pustietatea rece a lunii,
Să-mi ardă pielea de nesomn,
Sub pijamaua mea de om,
Să-mi plângă noaptea pe obraz,
Că toate zilele-mi sunt azi,
Și tot ce-i azi, va fi să fie,
O lungă zi de poezie,
În noaptea-mi albă și pustie,
Iar visul nedormit să scrie,
Volume întregi, biblioteci,
În lumea lor topit pe veci,
Și-n loc să stau să lecturez,
Cu fața-n sus, doar le visez...
Epigrame X
Comunicare interzisă
Un trib de indieni a decretat,
Comunicarea interzisă la femei,
Căci de atâta fum ce-au ridicat,
Funinginea ajunse pân' la zei.
Tortură
Au chinuit cu o ură crasă,
Un ţigan de la Ponton,
L-au închis singur în casă,
C-o tonă de fier beton.
Aniversarea preotului
A fost numit chiar de primar,
La zi festivă să-i dea tortul popii,
Dar când să ajungă la altar,
A dat … ortul popii.
Concluzie
Am fost la vorbitor, la puşcărie,
C-un deţinut atroce am discutat,
Dar o să spun, ca toţi să ştie,
Era foarte… încuiat.
Croială
Ieri m-a pălmuit un croitor,
Şi lucrătură bună a fost,
Că m-a lucrat la pas uşor,
Una pe faţă şi două pe dos.
Reglare de conturi
Doi contabili puşi pe harţă,
Au luptat pe două fronturi,
S-au lovit chiar peste faţă,
Şi-apoi s-au reglat din conturi.
Recunoaştere
Ce o fi cu acest mister?
Ieri un prost dădea prin gropi,
Mi-am dat seama că-i boxer,
Fiindcă prea bătea la ochi.
Mai-danez
În Danemarca iarăşi s-a iscat,
O nouă ceartă între patrupez’
Să dovedească prin lătrat,
Care dintre ei e mai-danez.
Unui Disc Jockey
Un DJ-ei vestit în ţară,
De loc din Sant Francisc,
L-au dus la Urgenţe aseară,
Şi i-au găsit: Hernie de Disc.
Unui proxenet
Un proxenet din închisoare,
La gardieni întruna le şopteşte,
Că va ieşi în Postul Mare,
Căci e Dezlegarea la Peşte.
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Roger
De mic am trăit cu frigul în oase,
Soba plângea după un lemn,
Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,
Coşul aştepta de la fum şi el semn.
Şi priveam jinduind peste casa din vale,
Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,
Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,
Împreună cu mama şi motanul Roger.
Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,
Nămeţi uriaşi veneau peste casă,
Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...
Ce iarnă, ce viaţă geroasă.
Un vreasc îşi făcuse milă de noi,
Mama-l căra pe mâini sângerând,
Era toropită de prea multe nevoi,
Şi-o zăream mai tot timpul plângând.
Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,
Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,
Că mama o să aducă pentru noi un copac,
El lăcrima din ochii săi de smarald.
Bolul cu lapte îi îngheţase complet,
Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,
A doua zi îl găsisem inert,
A fost pentru el ultima iarnă.