Natura

Interesul, asemenea lupului,

Se furișează timid și apoi tiptil,

Intrând lacom în suflete, subtil

Adulmecând mirosul scopului.

Îl descoperi în multe variante.

Unii-l privesc ca o necesitate.

Alții ca pe o mare modalitate

De-a dobândi lucruri luxuriante.

Interesul, asemenea vulpii,

Se face admis prin viclenie,

Apelând mereu la "prietenie",

Dar calcă apoi mii de principii.

Îl găsești plin de multe ambiții.

Să-ți înșele propria încredere

Numai să obțină o accedere,

Așa cum procedează ipocriții.

Interesul, asemenea rândunicii,

Construiește cuibul sub streșini,

Creând ambientul unei grădini

Și hrănește tulpina unei statornicii.

Îl îmbrățișezi cu plăcere divină.

Căci dăruiește un scop benefic

Și doar prin iubire ce-l autentific

Ne mai lăsând răul să parvină.

Revină-ți vântule din amorțeală!

Împrăștie prin boarea ta-n văzduh

A vieții înfățișare ideală,

Sfințită-n ceruri de cel duh!

Adună-i pe cei buni, o lume,

Ce-n calea gândului se-ntrec

Cu litere și cifre-n sume,

Iuțeala minții ce-o petrec.

Să împletești cu ani și ani

A timpului rotire-n infinit,

Ca spiritele, vechii castelani,

Să țină Universul neclintit.

Presară semințele vieții.

Să crească bujorii din apa vie.

Și udă-n roua dimineții

O prea frumoasă "împărăție".

Cu sceptrul ce destinu-l ține

Să-nobilezi pe cei sortiți

Să poarte spiritul în sine,

Și gând de-a nu fi părăsiți.

Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,

Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,

Când alb omătul iernii natura încunună

Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.

La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,

Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.

Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit

Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.

Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită

Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.

Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,

A simțului responsabilității și a experienței.

Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,

Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte

Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,

Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.

Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,

Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.

Croșetând din fire de aur și argint speranța,

Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.

Clipe reci și triste se duc,

Floarea vieții se-ofilește.

Chibzuiesc ce drum s-apuc!

De ce inima-mi iubește?

Pe tine un chip de lut

Ce râvnești numai plăcutul,

Chinuind o floare, mut

Când tăcut este trecutul.

Nu vrei floarea din fereastră,

Ci glastra în care ea doarme.

Nu-i vrei zborul de măiastră,

Și nici parfumul unei karme.

Dar ajunge-va într-un timp

Apa din glastră să se scurgă,

Și-mpinsă parcă de-un înghimp

Glastra cioburi să se spargă.

Vei rămâne ca un pustnic.

Glastra, apa s-au sfârșit.

Ce să faci, acum ești vârstnic,

Iară floarea, păcat s-a ofilit.

Ce vei mai alege oare

Dintr-o viață, din nimic?

Vei rămâne cu ochii-n soare,

Un suflet îndurerat și-anemic.

If the Moon is lighting the face,

The Sun is warming the soul.

The heart is beating for a pace

And the way of love is a coal.

Remembers and visions' dream,

Deep thoughts and reasons,

There are like a life full of cream,

Nice moments and pleasant seasons.

God gave us Ten Commandments

To follow them in generations.

To create good life, no comments

And build so many happy emotions.

Cum poți să ai privirea clară,

Când mintea-i răvășită toată?

Cum poți să umbli fără reazăm,

Când trupu-i în dezechilibru?

Cum poți să-nvălui cu iubire,

Când sufletul îți este distrus?

Cum poți să pipăi firul vieții,

Cu simțuri electrocutate?

Un șir de CE-uri depănăm

Sub jugul simțămintelor,

Și-n lacrimile mii scăldăm

Efectul apăsător al clipelor.

Un fulger de-amintire,

Fugar, ivit ca un intrus,

Crează stări de pătimire

Ce adânc în suflet au sedus.

În liniștea ce a-mbrăcat

Pelerina înstelată a nopții,

Se aud bătăi ce sacadat

Forțează poarta vieții.

Din zbucium naște-o plăsmuire

A cărei formă ne-mplinită,

Va deveni doar ca o asemuire

Scânteii vieții mult dorită.

O coajă de banană se usucă contorsionată pe bordură,

Jumătate încă plină, jumate descompusă-n putredă pictură...

Deşi-am trecut de ea, imginea persistă.

Deşi gunoi, natură moartă, tristă...

Mi-a iscodit o poftă-n emisfera stângă

Cu gust de Salvador Dali pe pânză.

În regatul ceresc, unde tacere domnește,

Soarele, cu raze de gheață, pe tron se așează,

Țesând din albastru și alb o pânză cerească,

Un tablou viu, unde focul cu frigul se împletește.

El, monarhul zilei, cu diademă de brumă,

Își etalează puterea-ntr-un paradox astral,

În regat pururi arzând, dar nicicând în cenușă,

Domnește peste iarnă, cu-a sa flacără de gheață, regal.

Cu fiecare zori de zi, soarele se renaște,

Încrustând în ceruri diamante scânteietoare,

Și-a sa lumină, ce arde rece, se revarsă,

Prin veșmântul nopții, în carapacea sa aurie, zboară.

În zodia sa, soarele sculptează timpul,

Cu degete de gheață care ard, dar nu ard,

Într-o simfonie a universului, fără sfârșit, fără exemplu,

Dirijând anotimpurile, într-un ciclu nesfârșit, pe pământ.

El, stăpân peste paradoxuri, luminează și înghite,

Razele-i, săgeți de gheață, în inima zilei lovesc,

Topind misterul nopții, lumea încet le primește,

Într-un dans cosmic, unde flăcările reci tot cresc.

Și-n acest balet solar, unde lumina înfrigurată,

Cu pământul se joacă, într-o armonie de culori,

Soarele cu raze de gheață, în cer întronat,

Își poartă coroana de ghețuri și flori.

Sub bolta înstelată, el veghează domol,

Peste mările înghețate, peste munții semeți,

Unde fiecare rază prinde viață și rol,

Într-un univers unde soarele arde cu gheață, discreț.

Astfel, arde în regatul său înghețat,

Un rege al contrastelor, un titan al cerului înalt,

Pictând cu raze de gheață, într-un mod neașteptat,

Un peisaj etern, unde focul și gheața nu se-mpart.

Frunze adormite pe iarbă

Și pe ele calc cu mare prudență

Să nu le strivesc,să stred urmele toamnei

Și crunta iarnă ce va să vină

Să le strivească ea sub zăpada nemiloasă

Și din frunze ți-am împletit o coroană

Pentru tine,Regina Toamnei

Te-am încununat regina naturii.

Frunzele în tăcere iși plang lacrimile

Ascunse în formă de rouă

Iși duc dorul ascuns în seva lor.

Luna se-nalță, blândă, pe cer,

Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.

Șoapte de raze alunecă-n vânt,

Mângâie noaptea cu farmec și cânt.

Pe luciul apei se oglindește,

Tainic, în taină, tot strălucește.

Stelele-i șoptesc povești neștiute,

Doruri uitate, iubiri netrăite.

Străjeră veșnică-n nopți de mister,

Mângâie vise, privește spre cer.

Și când se ascunde sub norii de fum,

Inima lumii tresare oricum.

Luna cea albă, mereu călătoare,

Sufletu-și lasă în nopți visătoare.

Și chiar de se stinge-n zori undeva,

Noaptea ce vine o va readuce-n ea.

Pe pereți se scurg 

Stropii de amurg,

Luna strălucește 

Sub streașină clipește.

Pomii moțăiau,

În vânt se legănau.

Amorțit pământul 

Își reflecta veșmântul.

Soarele se stinge

Prin gene se prelinge 

Și negura se așterne,

Moleșeala cerne.

Prin frunzișul voalat 

Pasărea s -a pitulat ,

Amuțind din ciripit

Și clipoci pripit..

Doar liliecii forfoteau,

Întunecimea iscodeau,

Doar cucuveaua glăsuia,

Asfințitul bântuia...

O aud sunând în geamul meu, 

O simt atâta de plăcut pe piele, 

Mă cheamă să încerc să dans' în ritmul său, 

Si să alunec printre picături și gândurile mele. 

E-atât de bine să îi simt îmbrățișarea 

Alcătuită din mii și mii de picături

Ce se jertfesc, zdrobindu-se de mine

Căzând, încet dar ritmic, spre pământ.

Si-atunci când mi-a pătruns prin haine pân' la piele 

M-am îndreptat încet spre casă mea din munți

Mi-am luat în mână cana cu ceaiul meu de fructe 

Si-am plâns încet, privind spre curcubeul gingaș dintre norii muți.