Sunt femeie
Te-am privit cu sufletul,
Si m-ai urat.
Mi-am deschis ochii,
Si m-ai învinețit.
Sunt femeie, vreau o cheie,
În schimb primesc doar curele.
Sunt femeie, vreau scăpare,
În schimb e moarte fără îngropare.
Privesc moartea cu alți ochi
Moartea ce mi-a devenit deochi,
Este noua mea îndreptare
Spre o noua așteptare.
Poems in the same category
Ganduri si durere
Atâta durere simt
Și mă întreb oare cât mă mai mint
Că o sa fie bine
Și că o să mă gândesc la mine
Nu înțeleg unde am greșit
Când eram bine însfârșit
Parcă simt că am obosit
Simt că timpul mi-a sosit
Stau pe geam și mă uit in gol
Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor
Din cauza unor cuvinte care dor
Nici planeta nu o mai văd color
Nu înteleg de ce mă simt așa
Când lumea era in favoarea mea
Parcă viața devine tot mai grea
Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...
Prevestire
Pesemne mă trezesc în vis
Fac ochii mari, ceva de nedescris,
Neîncetat mă minunez, așa ceva
Să vezi și să nu crezi…
E mai presus de noi,
Se naște o dilemă
Tu al cui ești?
Devine o problemă…
Respir adânc, pornesc în căutare
Ma liniștesc, răspund la întrebare
Tu ești! Al meu ursit…
Te vad, abia ce te-am zărit
Te urmăresc, abia îți tin pasul
Te regăsesc, atunci când sună ceasul
N-apuc să-ți spun…
Stânga-mprejur și mă întorc din drum.
Tu ai plecat, eu m-am salvat
Urma o rugăciune, un legănat
Mare păcat când am aflat
Că visul meu, a fost adevărat.
Și dacă...
Și dacă moartea e prezentă
Și așteaptă într-o stare latentă
Doar suflul să ți-l ia
Își urmărește privirea
Și sufletul cum ți se golește
Și dacă e prezentă, uitându-se la tine
Cum tot mai multe urme îți lasă
Te vrea dar nu te ia ,căci știe
Că tot mai dulce ești atunci când...
Inima ți-e plină de suspine.
Te observă din ce în ce mai aproape
Își respiră în fața fără să o vezi
Dar tu simți fiorul pe care ,
Il vei îmbrățișa într-un final.
În sfârșit ne-am întâlnit.
Gânduri nespuse
E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme
Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul
Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse
Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.
Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni
O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea
Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri
Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
O mare durere
Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.
Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,
Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini
Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,
Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.
Vedem încã o datã care e sensul vieţii,
Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,
Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii
Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.
Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere
Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,
Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere
De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.
De mii de ani apucã cu gheara ei tenace
Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,
Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface
Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!
Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!
Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,
Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!
Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!
E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice
Când moartea le desparte cãrarea celor doi!
Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,
O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...
Ganduri si durere
Atâta durere simt
Și mă întreb oare cât mă mai mint
Că o sa fie bine
Și că o să mă gândesc la mine
Nu înțeleg unde am greșit
Când eram bine însfârșit
Parcă simt că am obosit
Simt că timpul mi-a sosit
Stau pe geam și mă uit in gol
Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor
Din cauza unor cuvinte care dor
Nici planeta nu o mai văd color
Nu înteleg de ce mă simt așa
Când lumea era in favoarea mea
Parcă viața devine tot mai grea
Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...
Prevestire
Pesemne mă trezesc în vis
Fac ochii mari, ceva de nedescris,
Neîncetat mă minunez, așa ceva
Să vezi și să nu crezi…
E mai presus de noi,
Se naște o dilemă
Tu al cui ești?
Devine o problemă…
Respir adânc, pornesc în căutare
Ma liniștesc, răspund la întrebare
Tu ești! Al meu ursit…
Te vad, abia ce te-am zărit
Te urmăresc, abia îți tin pasul
Te regăsesc, atunci când sună ceasul
N-apuc să-ți spun…
Stânga-mprejur și mă întorc din drum.
Tu ai plecat, eu m-am salvat
Urma o rugăciune, un legănat
Mare păcat când am aflat
Că visul meu, a fost adevărat.
Și dacă...
Și dacă moartea e prezentă
Și așteaptă într-o stare latentă
Doar suflul să ți-l ia
Își urmărește privirea
Și sufletul cum ți se golește
Și dacă e prezentă, uitându-se la tine
Cum tot mai multe urme îți lasă
Te vrea dar nu te ia ,căci știe
Că tot mai dulce ești atunci când...
Inima ți-e plină de suspine.
Te observă din ce în ce mai aproape
Își respiră în fața fără să o vezi
Dar tu simți fiorul pe care ,
Il vei îmbrățișa într-un final.
În sfârșit ne-am întâlnit.
Gânduri nespuse
E dificil uneori
chiar să exiști
chiar și să trăiești
Fiind uneori înpins de rutină, de gânduri,de probleme
Pici, într-un gol parcă fiind o scăpare
crezi că se va termina
că acel moment va fi ultimul de durere
Dar abia e începutul
Tristețea te înconjoară
intrându-ți prin gânduri și vise
Depresia parcă erupe din creier spre inimă
Acoperind-o de o pâcmă albă de emoții nespuse
Cazi, te ridici, iar cazi și iar te ridici
Conștientizezi că e în zadar
Că totul s-a terminat
Dar ghici ce... e adevarat.
Trecutul și adevarul te lovesc până numai respiri
Ai sperat ca vei avea o viața bună
O familie, un viitor
Dar au fost minciuni
O minciună ce ți-a stârnit lacrimi
de bucurie, că ți-au dat speranță
dar și de tristețe că ți-au luat speranța
totul s-a terminat, s-a năpustit iarăși noaptea
Soarele nu va mai răsări
Apusul nu va mai fi
Doar noaptea veșnică și rece
Îmi va domina mintea goală de gânduri
Resimt tot, de la naștere până acum
Din clipa conștientizării vieții
Până în cea a morții
vrând ca totul să fie un coșmar
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
O mare durere
Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.
Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,
Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini
Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,
Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.
Vedem încã o datã care e sensul vieţii,
Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,
Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii
Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.
Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere
Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,
Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere
De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.
De mii de ani apucã cu gheara ei tenace
Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,
Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface
Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!
Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!
Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,
Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!
Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!
E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice
Când moartea le desparte cãrarea celor doi!
Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,
O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...
Other poems by the author
Pentru el
Cu ochii tăi căprui
În viața mea apărui,
Defapt cred că erau aproape negri
Dar niciodată nu i-am simțit acri.
Vocea ta, ah, o frumusețe
Vorbele le scoteai cu delicatețe.
Și inima a început să-mi tresară,
Când te-am auzit vorbind prima oară.
Atitudinea ta așa de matură
Mă făcea să am temperatură.
Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva
Care să mă facă să mă simt așa.
A trecut mult timp decând te-am cunoscut
Și încă țin la tine mult.
Poate că sunt puțin obsedată
Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.
Tu
Tu, pentru tine, eu trăiesc;
Noaptea, eu o ocolesc -
Ca să mă salut cu tine;
Luminând în pacea fină.
Eu mă uit la tine prin iubire;
Prin speranță și blândețe.
Ca să observi a mea, tu, fericire,
Și să împarți a ta bunețe.
Ochii tăi sunt galaxii,
Nu mă pot uita în ei.
Orice privire ce-mi oferi,
Mă umple de iubire zmei.
Zâmbetul tău... e unic.
Eu nu pot uita de el.
Aș vrea să mai comunic;
Dar de soarta mea mă tem.
Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,
O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.
De iubirea ta supus,
Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.
Da, eu scriu.
Această, următoare noapte
Sper sa nu mă ducă în sicriu
Așa niste duioase fapte.
Și nu, eu nu mă tem de bătălie
Daca tu vei fi langa mine
Duioasă doina canta-n vie
Dacă asta-i soarta mea - să fie.
Care este sensul vieții?
Azi trăiesc, și mâine e la fel,
Și fiecare zi e dejà-vu,
Nu se mai poate alfel,
Și parcă sensul e pierdut.
Dar îți vine iar un zâmbet –
Dulce, cald și sclipitor.
Iată, norocosul meu bilet
Spre fericitul viitor.
Acum cunosc eu vieții sensul,
Pe care o trăiesc –
Atât de ușor e răspunsul:
E ceea, ce mă face să zâmbesc.
Nu vrei
Am căzut .
Psihicul mi-e la pământ
Fără tine Sunt un tâmp
Și cât as vrea sa te urăsc
Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc
Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc
Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc
După atâta amar de vreme
Sa iubesc alta persoana mi-e lene
Farmecul s-a dus
Și lumea mi-ai sedus
O întrebare am: apoi te voi lasă
Unde ti-e inima când ma vezi așa?
Știi ft bine cum eram eu înaintea ta
Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta
Dc m-ai lăsat sa te iubesc
Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?
Dc continui sa te întorci
Și asupra mea sa te repezi?
Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa
Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?
Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace
Pacea mea era in brațele tale
Da m-ai alungat fără pic de alinare
M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum
Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:
In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata
Cu capul la pământ
Căutând alinare in brațele unui trecător
Dar fără nădejde într-un viitor
Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul
Am vrut sa fim noi
Sa fim noi Versus restu
Și Sa dam peste cap universul
Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi
Am căzut
Da . Am căzut
Și nu in cap sau mai știu eu unde
Doar psihicul meu e la pământ
Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ
Voi încerca sa par tare
Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare
Voi încerca sa par la fel ca in trecut
Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început
Is versuri scrise plângând
N-o sa le citești oricum
Încercând sa par cine nu sunt
O sa îngrop ce și cum am ajuns
M-ai lăsat știind in ce stare sunt
Și te-ai culcat dormind profund
Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt
Indiferent fata de ale mele rugi
Tu mergi inainte fara sa parcurgi
Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt
Închinare
Parul ei negru, valuri revărsându-se in bolta plaviculei de lut
Pe de-a șirul spatelui meu, își fac loc fiorii
Ochii albaștri luminandu-i chipul tăcut
Îmi imaginez măduva ei osoasă, albă cum norii
Pășește tu pe scalpul meu, vreau sa mă simt viu
Luminează tu căile mele, pe mine nu mă lumina
Pășește-mi tu adevăr, dar nu mă lăsa să te știu
Fa din mine un altar, dar nu mi te închina
Suflet ranit BV
Ah! atit de dor âmi e de tine.
Îmi pare rau ca team perdud.
Ai fost tu prima mea iubire .
Si vreau sa stii ,ca team iubit.
Am multe amintiri cu tine .
Care din cap nu sau perdut .
As vrea atit de mult ,sa vin la tine .
Si sati spun cit ma durut!
Dar stim ca asa ,a fost sa fie .
Si Nu putem face nimik.
Doream eu sa mai fiu cu tine .
Sa o luam dela inceput.
Cu bune si cu rele in tine .
Îmi pare bine ca ai fost .
Imi pare bine ca existi .
Sii mulțumesk lui Dumnezeu .
Ca mai apari la mine-n vis.
Dar au trecut multi ani de-a tunci,
Si stiu ca mai-e doar posibil.
Sa te mai vad eu doar aici,
Sa te mai vad la mine -n vis.
Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,
Dar cu tine nu ma ei!
Pentru el
Cu ochii tăi căprui
În viața mea apărui,
Defapt cred că erau aproape negri
Dar niciodată nu i-am simțit acri.
Vocea ta, ah, o frumusețe
Vorbele le scoteai cu delicatețe.
Și inima a început să-mi tresară,
Când te-am auzit vorbind prima oară.
Atitudinea ta așa de matură
Mă făcea să am temperatură.
Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva
Care să mă facă să mă simt așa.
A trecut mult timp decând te-am cunoscut
Și încă țin la tine mult.
Poate că sunt puțin obsedată
Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.
Tu
Tu, pentru tine, eu trăiesc;
Noaptea, eu o ocolesc -
Ca să mă salut cu tine;
Luminând în pacea fină.
Eu mă uit la tine prin iubire;
Prin speranță și blândețe.
Ca să observi a mea, tu, fericire,
Și să împarți a ta bunețe.
Ochii tăi sunt galaxii,
Nu mă pot uita în ei.
Orice privire ce-mi oferi,
Mă umple de iubire zmei.
Zâmbetul tău... e unic.
Eu nu pot uita de el.
Aș vrea să mai comunic;
Dar de soarta mea mă tem.
Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,
O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.
De iubirea ta supus,
Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.
Da, eu scriu.
Această, următoare noapte
Sper sa nu mă ducă în sicriu
Așa niste duioase fapte.
Și nu, eu nu mă tem de bătălie
Daca tu vei fi langa mine
Duioasă doina canta-n vie
Dacă asta-i soarta mea - să fie.
Care este sensul vieții?
Azi trăiesc, și mâine e la fel,
Și fiecare zi e dejà-vu,
Nu se mai poate alfel,
Și parcă sensul e pierdut.
Dar îți vine iar un zâmbet –
Dulce, cald și sclipitor.
Iată, norocosul meu bilet
Spre fericitul viitor.
Acum cunosc eu vieții sensul,
Pe care o trăiesc –
Atât de ușor e răspunsul:
E ceea, ce mă face să zâmbesc.
Nu vrei
Am căzut .
Psihicul mi-e la pământ
Fără tine Sunt un tâmp
Și cât as vrea sa te urăsc
Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc
Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc
Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc
După atâta amar de vreme
Sa iubesc alta persoana mi-e lene
Farmecul s-a dus
Și lumea mi-ai sedus
O întrebare am: apoi te voi lasă
Unde ti-e inima când ma vezi așa?
Știi ft bine cum eram eu înaintea ta
Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta
Dc m-ai lăsat sa te iubesc
Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?
Dc continui sa te întorci
Și asupra mea sa te repezi?
Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa
Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?
Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace
Pacea mea era in brațele tale
Da m-ai alungat fără pic de alinare
M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum
Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:
In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata
Cu capul la pământ
Căutând alinare in brațele unui trecător
Dar fără nădejde într-un viitor
Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul
Am vrut sa fim noi
Sa fim noi Versus restu
Și Sa dam peste cap universul
Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi
Am căzut
Da . Am căzut
Și nu in cap sau mai știu eu unde
Doar psihicul meu e la pământ
Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ
Voi încerca sa par tare
Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare
Voi încerca sa par la fel ca in trecut
Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început
Is versuri scrise plângând
N-o sa le citești oricum
Încercând sa par cine nu sunt
O sa îngrop ce și cum am ajuns
M-ai lăsat știind in ce stare sunt
Și te-ai culcat dormind profund
Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt
Indiferent fata de ale mele rugi
Tu mergi inainte fara sa parcurgi
Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt
Închinare
Parul ei negru, valuri revărsându-se in bolta plaviculei de lut
Pe de-a șirul spatelui meu, își fac loc fiorii
Ochii albaștri luminandu-i chipul tăcut
Îmi imaginez măduva ei osoasă, albă cum norii
Pășește tu pe scalpul meu, vreau sa mă simt viu
Luminează tu căile mele, pe mine nu mă lumina
Pășește-mi tu adevăr, dar nu mă lăsa să te știu
Fa din mine un altar, dar nu mi te închina
Suflet ranit BV
Ah! atit de dor âmi e de tine.
Îmi pare rau ca team perdud.
Ai fost tu prima mea iubire .
Si vreau sa stii ,ca team iubit.
Am multe amintiri cu tine .
Care din cap nu sau perdut .
As vrea atit de mult ,sa vin la tine .
Si sati spun cit ma durut!
Dar stim ca asa ,a fost sa fie .
Si Nu putem face nimik.
Doream eu sa mai fiu cu tine .
Sa o luam dela inceput.
Cu bune si cu rele in tine .
Îmi pare bine ca ai fost .
Imi pare bine ca existi .
Sii mulțumesk lui Dumnezeu .
Ca mai apari la mine-n vis.
Dar au trecut multi ani de-a tunci,
Si stiu ca mai-e doar posibil.
Sa te mai vad eu doar aici,
Sa te mai vad la mine -n vis.
Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,
Dar cu tine nu ma ei!