Steaua stinsă, și iar aprinsă

totul

totul imi aduce aminte de tine

totul

mirosul,ideea,Imprejurul

totul

ma duce cu gandul la tine

la noi

la tot ce am avut noi doi

la acea seara de septembrie

in care

ai fost surprins de numele meu

si de mine.

Priviri nespuse şi uitate

Adesea noi ne confruntam,

Ca soarele şi luna împreună puse

Nicicînd probabil nu ne împiedicam.

Orgolii, ochi adînci, privite

Timizi şi blînzi ca într-un gînd

Şi totuşi a ajuns momentul

De stăm alături şi rîzînd...

Un foc tactil deschis şi blînd

Atragător ca steaua cea polară,

Şi boţ de gheaţă în ocean plutind

De soare încet încet dezgheaţă.

Eu nu-mi sunt carapacea,

Nu-mi sunt cuvertura

Care poartă uzura,

Care nu-mi dă pacea

De a avea liniște.

De a-mi lăsa gândurile să se miște.

Sunt mai mult decât aspectul

Care nu și are efectul,

Decât defectul

Care nu-mi aduce respectul,

Decât imperfectul

Față de care-i invizibil intelectul.

Apar ca fiind un obiect,

Niciodată perfect,

Mereu un poem incomplet

Scris de un defect poet.

Aș vrea să mi se cunoască inteligența,

Să-mi fie vizibilă divergența.

de Beatrice Lotreanu

Tată, ce lume este aceea in care
Sarpele isi otraveste iepurele mort?
Tată, ce lume este aceea in care
O litera schimba cursul prieteniilor?
Tată, ce lume este aceea in care
Prietenii ce "exista" pana la moarte... te duc la moarte
Tată, ce lume este aceea in care
rationalitatea .. este pierduta de instinctualitate..?

-Este o lume a omului
care crede ca este superior animalului
sperand ca se poate opune naturii
iar prin prisma ratiunii
sa schimbe cursul vietii sale
asta crede el
se zbate pentru astfel de drepturi
dar de fapt este un sclav
al propriei minti
spalat in sucul hormonal
inbibat in impulsul neuronal
si incatusat de actul sexual
trezit dimineata de sunetul vietii
ce, prin lipsa de motive, da voce unei treziri
in agonie si sictir
pentru ca este o noua zii,
in care speri si transpiri, zaci si conspiri
incercand sa te opui... impulsului electric

-Dar ce lume minunata
De zei uitata
nespalata si urata
noroc ca putem folosii forta bruta
din ce am inteles e o lume in care
gura imprastie ura
mana tine cutitul
picioarele dau lovitura
iar maimuta se da de a dura

Îmi vine în minte un singur lucru

Să scriu orice

Încerc o poezie

Dar fără rimă

Doar niște cuvinte

Aruncate pe-o hârtie

.

Sunt la Litere

Și ce? Nu știu să scriu

Ce știu să fac?

Nu mă cunosc deloc

Nu știu ce-mi place

Sau de cine

N-am nicio idee

Dar dacă o sa aflu

O să vă spun

.

Am văzut că poeziile contemporane

Nu au rimă, sunt mai bune fără

Așa că încerc și eu 

Până la urmă

Nu-s poetă

Dar ar suna bine să mi se spună de mâine

Poeta Daria, să trăiți!

 .

Cică îți trebuie vocabular bogat

Să scrii o poezie

Și-ți trebuie și talent

Acum lucrurile au sens

De-asta nu-mi iese mie nicio poezie

.

Ce amuzant ar fi

Să le arăt prietenelor

Aceste cuvinte aruncate pe hârtie 

Le-ar numi poezii

Măcar aș râde 

 .

Am mai scris niște poezii

Acum ceva timp

Parcă erau mai bune

Asta este

Timpul trece

Lucrurile se schimbă 

Poate peste un an

Voi scrie mai bine

 .

Acum că le-am împărtășit cu voi,

Nu-mi tăiați elanul

Știu ca nu scriu bine

Dar măcar 

Știu sigur un lucru

Că-s făcute de mine

.

Terapie sau somn?

Terapie prin somn!

Măcar nu costă bani

Recomand 8 ore pe noapte

Sau cât vreți 

Până la urmă 

E viața voastră

Voi o dormiți.

.

            Ea a străbătut palate, 

            A mai învățat și carte, 

            Dar ce folos?

            Când ea nu știe,

            Cine-i Împăratul bun? 

            Sora ei e mai prostuță,

            Nu prea pleacă din oraș, 

            Dar ea știe cine-i Domnul,

            Împărat de împărați!

              Ce folos, că pe Pământ

              Tu ești bun și-ți trăiești viața,

              Dacă încă n-ai aflat,

              Cine oare te-a creat?

Un trandafir s-a ofilit
Cândva, la început de vară
Trist, ignorat și neiubit,
Uitat în arșița de-afară

S-a scuturat tot așteptând
Ca ploaia să nu-l ocolească
Sau măcar roua, când și când,
Petalele să-i umezească.

Mai mulți din jur l-au amăgit
Că ploaia nu vine chemată,
Dar c-o să vină negreșit
Când nu te-aștepți, așa, deodată.

În așteptare au trecut
Ani mulți de lacrimi și suspine,
Dar ploaia tot n-a apărut
Și nici nu da vreun semn că vine.

Din cerul unor ochi senini
Ea continua neabătută,
Să cadă peste mărăcini
Și peste lanuri de cucută.

Și când ajunse-ntr-un târziu,
Petalele-i zăceau pe trepte,
Căci trandafirul sângeriu
Murise, obosit s-aștepte.

Acum degeaba potopea
Pământul tot, înverșunată...
Nimic nu mai putea schimba,
Ce-i mort nu-nvie niciodată.

Degeaba norii-ntunecați
Pe cer a început să-i strângă,
Cu stropii-n lacrimi transformați,
Nu mai putea decât să-l plângă.

De-ar fi ar da și soarele
Și-n beznă grea ar bate drumul,
Să-i mângâie petalele
Și să-i mai simtă iar parfumul.

Căzu câteva ore-n șir
Nevrând să se obișnuiască
Cu gândul că un trandafir
Nicicând n-o să mai înflorească.

Așa a fost lăsat de sus
Și poate-așa va fi să fie,
Mereu un trandafir răpus,
Mereu o ploaie prea târzie.

De după norii în delir
Un curcubeu stă să apară,
Un zâmbet trist de trandafir,
Pierdut la început de vară.

Te chem din neguri să apari

Și să îmi dai lumină,

Însă atâtea voci în gol

te strigă fără stimă.

Te văd prin ceață și prin fum

Oh, vânt primăvăratic,

Dar sufocat de așteptări

mă sting tot singuratic.

Îți simt flagranța ce-ai ascuns-o

Și-mi pare așa.. ușoară.

Înăbușită în dor, însă,

pe loc devine amară.

Și cum să fac să mi te-aduc

aici, pentr-o secundă,

când ceru-ți larg și făr' de margini

nu poate să pătrundă?

Și-n vis te simt și te ascult,

Dar mă trezesc și ești departe.

Pierdută-n ochii lor de plumb

și vorbele deșarte.

La cimitirul ce poartă lumea în moarte,
Sunt două lumânări aprinse lângă cruci,
Iar eu tăcut, cu ochii plini de lacrimi,
Mai zăbovesc un pic lângă mormânt.

Un călător grăbit, azi, îmbrăcat în negru
Ce plânge lângă cruci durerea lui de frate,
Privește trist o lumânare în noapte,
O mamă îndurerată își plânge al doilea fiu.

N-am să-ți mai văd de azi ființa dragă,
Te-ai dus voit bătrânul tată să îl vezi
Și au rămas în urmă ani, ce nu vroiau să moară,
Din toate ai lăsat un doliu-n inimi prins.

Nu mai ești,bunico

Decât suspin prin aer

Și-un gând ce-l poartă vântul,

Pe-aici din când in când

Ți s-au dus si florile,

Care-ți creșteau în palme

S-au dus cu tine toate,

Dar au plecat râzând

E goală prispa casei,

Dar nu ți-a șters și umbra

Și parcă-mi faci cu mâna,

În semn de rămas-bun

Nu mai ești bunico,

Dar ai rămas prin toate

Ce-au fost cu tine odată,

Cât ai fost pe pământ

Și dacă moartea e prezentă 

Și așteaptă într-o stare latentă

Doar suflul să ți-l ia 

Își urmărește privirea 

Și sufletul cum ți se golește 

Și dacă e prezentă, uitându-se la tine

Cum tot mai multe urme îți lasă 

Te vrea dar nu te ia ,căci știe 

Că tot mai dulce ești atunci când...

Inima ți-e plină de suspine.

Te observă din ce în ce mai aproape 

Își respiră în fața fără să o vezi 

Dar tu simți fiorul pe care ,

Il vei îmbrățișa într-un final.

În sfârșit ne-am întâlnit.

Ascunsa de priviri,era in

labirintul mortii!

Firava doamna domnea 

peste durere.

Avea in palma însuși 

sangele sortii,

Fara suflet,fără inima,

in putere!

Cu mantia întunericului

peste umeri catifea,

Trupu-i slab,elixir al tinereții!

Vesnicie in șoapte 

ea îți rostea,

Soarele si luna pictati

in ochii străvezii.

Corzi de vioara joasa rasuna

din timp apus,

Al ei păcat împietrit 

in statuia-i vie!

Durerea e un alint si puternic 

inger ii e de opus,

Amorul negru ce pe taramul

morților adie!

Corbii erau ca si lacrimile negre

in jur al ei mormânt,

Si garduri ce doar de foc

aduc aminte!

Un domn galant dormea

pe sub pământ,

Cu matura-i neagră scanteia

dragostei aprinde!

Mandru de al lui consoarta,

prada e in suflet!

Al lor nume va rămâne 

vesnic in onoare!

Conturul amintirii lor nu e

ceva discret!

Raman stăpâni peste 

intuneric cu ardoare.

Contesa in ochii mei,al meu

botez de sange!

Lumanari roșii licareau 

la al ei mormânt.

Pentru ea chiar si curcubeul plânge!

Eternitatea fiind veșnic al ei

dulce suav amant.

Doua monede sculptate sub

a ei statuie,

Se priveau ca jertfe de 

dragoste si amor!

Gest ce tradiție onorează 

si mântuie!

Al lor nume fiind semnat

in Dior!

Binecuvantat este pământul in

urma mortii voastre!

Si speranța neagră in inimi

frânte ati sădit!

Sub lumina lunii sunteți 

a intunericului coaste!

Vesniciei in mister,

amintirea v-ati sortit!

• https://youtu.be/v4pzLNZAcc8?si=3zKMKwH0EGXnUN02