1  

Tărâmul necunoscut

Într-o grădină fastuoasă
Cu flori ce par nebuloase,
Ce-ți oferă o fericire
De o frumusețe dureroasă.

 

Iar cum calci pe bătături cărunte
O să ajungi sus pe-un munte
Și dacă vei privi în amănunte
Vei descoperii numai temple robuste,

 

Ca și cum ar fi cusute
De anumite minți nevăzute
Concepute cu o simplă interacțiune
Poți simți o interconexiune.

 

Deși, nimic nu știi,
Parcă cunoști prea multe detalii
Iar din toate, de unde vii,
Te vei ghida după un râu de lacrimi

 

Și vei ajunge la un Măreț Tron
Unde domnește un demon
Cu-n chip ascuns de copil de bronz
Ce haotic râde într-un fundal fără fond,

 

Iar dacă o să privești
A lui față desfigurată, cu ochii negri,
Ți se va descoperii că totu-i minciună,
O frumusețe falsă, cu o durere adâncă.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Florin Dumitriu poezii.online Tărâmul necunoscut

Date of posting: 10 June 2021

Added in favorites: 5

Timp de citire: ~2 min.

Views: 2552

Log in and comment!

Other poems by the author

Somn ușor

Să adormi încet, suflet blând,
Așa cum mă linișteai odinioară,
Cu tăcerea ta caldă, răbdând
Povara durerilor mele, amară.

Ai plecat cu o jumătate din noi,
Știind că tot ce rămâne e greu,
În zilele dulci când răsuflu-n nevoi,
Mă țineai doar prin tăcerea mereu.

Unde ai ajuns, departe de dor,
Sper că lumina te poartă senină.
Iartă-mi suspinul și-al lacrimii nor,
Iar poveștile noastre, păstrează-le-n tihnă.

Te-am chemat "prieten", axolot blajin,
Mă priveai ca o umbră de soare,
Un ecou ce trăiește și-apune divin 
Lăsând amintirea să doarmă sub zare.

“Prietenul meu cel mai bun nu imi oferea sfaturi, avuții cu carul, fericire fara sfarsit……ci doar liniștire… asta e tot ce doream.”

 

More ...

Oda frumusetii

O frumusețe cu trei catarge îi face semn cu pânze evazate,
Ademenindu-o din vocea liniştitoare a oceanului şi aruncând-o în vălul nopţii.
Stând pe prora navei ei, sub constelațiile pe care ea alunecă,
Ghidat de grinzile farului spre marginile de topaz ale dimineții.

Inima mea de catifea, atașată de șiruri de mătase, coboară,
fluturând deasupra ei în piruete aurite de soare.
Degetele ei mângâie atât de curios liniile de zâmbet argintiu,
Făcându-le să sune în vibrații de iubire.

Pergamente strălucesc cu cerneală proaspătă,
Ca strălucirea caldă a licuricilor care valsează în amurg.
Fanteziile scrise, se rup împreună cu ramele din fier forjat ale realității,
În timp ce cascadele visătoare slobozesc pe podeaua de porțelan.

Ochii s-au închis încet în somn angelic,
Ea plutește pe nava ei de fildeș și abanos
În mări de valuri stropitoare și de cerulean,
Precum mugurii de rouă dimineața.



More ...

Epilog

Plutesc între iluzii, ca un nor strălucitor,
Dar mă prăbușesc în realitatea rece, fără dor.
Fiecare pas mă ține legat de un trecut ce arde,
Iar prezentul îmi scapă, o rană ce mă doare.

More ...

Al meu Testament

Nu plângeți pentru că plec, ci dansați pe ritmuri de libertate,
Căci am fost doar un rătăcitor ce a găsit pacea în haosul lumii.
Lăsați-mi doar amintiri, ca niște stropi de ploaie ce udă pământul,
Și nu flori moarte, ci gânduri vii ce vor înflori în inima voastră.

 

Când veți închide ochii pentru mine, nu vă lăsați copleșiți de gol,
Ci priviți în sus, acolo unde cerul se întâlnește cu nesfârșitul.
Lăsați un zâmbet în urma mea, ca o lumină ce nu se stinge,
Și spuneți: „A fost un suflet ce a știut să iubească.”

 

Nu vă rupeți de mine, căci în fiecare clipă voi fi cu voi,
Într-un fior, în tăcerea unei nopți sau în râsul unei dimineți.
Scrieți-mi pe piatra rece nu cuvinte, ci amintiri ce vor dăinui,
Și nu veți uita niciodată că am trăit și am iubit.

 

Pe crucea mea să nu fie doar un nume gravat,
Ci o poveste ce nu se sfârșește niciodată,
Căci chiar și-n moarte, eu voi fi viu în fiecare bătaie de inimă,
În fiecare vis ce va adăposti un strop din ființa mea.

More ...

🎦 În seară când te caut printre stele

În seara lină, ca un vis de lună,

Îți caut chipul în al nopții dor,

Și-n fiecare stea ce împreună

Se-aprinde-n cer, te simt iar de-ajutor.

 

Ca un izvor ce-n munte se frământă,

Iubirea noastră curge-n timp domol,

Și-n sufletul ce tainic se avântă

Rămâne dorul, veșnic, ca un sol.

 

Ești floarea albă-n gândurile mele,

Ce-nfruntă iarna rece și pustiu,

Și-n ochii tăi, ca două blânde stele,

Învăț să cred în tot ce nu mai știu.

 

More ...

Un simplu gând

Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.

 

Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.

 

De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?

 

Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.

More ...

Poems in the same category

Efemer

Aleagă omul în timp ca într-un oboi,

Aleargă ghioceii pe câmp vioi, 

Aleargă seva copacilor în ei,

Aleargă bobocii ca niște miei. 

 

Aleargă omul în timp greoi ,

Aleargă pe câmp niște oi, 

Aleargă iarba șuierând pe câmp,

Aleargă copiii în codrul blând.

 

Aleargă omul în timp ca-ntr-un oboi ,

Aleargă frunzele pe cer în grabă,

Aleargă ploaia pe umeri, pe noi, 

Aleargă păsări călătoare înspre-o altă viață globală. 

 

Aleargă omul în timp greoi ,

Aleargă fulgii pe copacii goi,

Aleargă vântul printre crengi,

Aleargă fumul de la case printre nori.

 

Aleargă sufletul într-o buclă de timp, 

Trece omul, și nu ghioceii pe câmp,

Trece omul, și nu frunzele în grabă, 

Trece omul prin sezoane

cu vremea - n ritmuri bătătoare.

More ...

Vremea trece

 

Ieri îmi face trist cu mâna, 

Azi mă bate încet pe umăr, 

Mâine parcă nu-i totuna, 

Când trecuții ani mi-i număr. 

 

Timpul n-are nici mustrare,

Nici cuvinte de prisos;

Doar mă schimbă cu răbdare, 

Alungând tot ce-i frumos. 

 

Mă privesc în câte-o clipă

Ca-ntr-o apă fără fund,

Îmi văd zilele în pripă, 

Și de teamă mă ascund. 

 

Nu mă-ntreabă dacă-s gata,

Nici de vreau să mai rămân;

Spre sfârșit se-nvârte roata:

Prunc, copil, tânăr, bătrân.

 

Iar când ultimul meu mâine, 

Va veni c-un ieri tăcut,

Va rămâne după mine,

Binele ce l-am făcut.

More ...

Eterna secundă

Suflet drag, 

Mintea ma minte 

Impulsuri neuronale 

Izor in a mea gandire 

Iluzie de obidie

In fantana de traire 

Nesecate de nemurire 

Vise spre visare 

Trimise si asteptate

Spre intrupare 

Legate in fir de alinare 

Prin rasuflare vie 

Ce cordului putere confera 

Spre bataie de putere

Insufleteste si respira 

Al omului grai viu

Iubire sa transmita 

Creatia sa spre lume 

Lin sa zboare 

In a universului nesfarsire 

Caci a trecut o eterna secunda 

De viata efemera...

More ...

In memoriam poet Octavian Mihalcea

Ce este cuvântul
 
Cuvântul este piatra rară, aleasă,
Din tăcerea originară desprinsă,
Idee pură, din cer coborâtă,
În versul poetului atent încrustată. 
 
Nu este umbră pe zid trecătoare,
Ci chip al adevărului neclintit,
O formă eternă ce caută rostire
Și-n sunet se face, paradoxal, finit.
 
Dar în limbaj nu rămâne visare,
Ci capătă formă, materie, act:
În cuvânt, ființa primește hotare,
Iar gândul devine concret și exact. 
 
Șlefuit cu măsură, cu gest calculat,
Cuvântul devine giuvaer rar,
Nu strigă, nu domină, ci face loc
Sensului care se cere chemat.
 
Scrisul e meșteșug de bijutier,
Răbdare, lege și har,
Fiecare literă– tăietură precisă,
Fiecare vers– montură-n hotar.
 
Iar limba nu este simplu instrument,
Ci spațiul în care Ființa apare,
Căci logosul, spus cu discernământ,
Lasă lucrurile să fie, nu doar să pară. 
 
Astfel, cuvântul rămâne punte vie
Între idee, materie și adevăr,
O piatră de sens, în timp șlefuită,
Ce ține lumea în logos și mister.

Octavian Mihalcea
More ...

ZBOR CĂTRE STELE

    În plus, n-am vrut o zi măcar, 
    Din acest crud şi aspru calendar, 
    Ce permanent îmi dă de veste, 
    Că viaţa mea, în file de poveste,
    Îşi toarce firul din mătase împlinit 
    Într-un fuior de strune mărginit…
    
    N-am vrut, măcar o oră-n plus, 
    s-o pierd stând la taifas. Exclus! 
    Când am atâtea lucruri de făcut 
    Să-mi umplu ziua-n mod plăcut, 
    Să ştiu că fiecare clipă a contat 
    Că zborul meu spre stele-i garantat... 
    
    Eu n-am pierdut nicio secundă! 
    Un fir de prund, clepsidra o înfundă, 
    Şi-acuma timpul meu e infinit mai mult 
    Că pot să stau şi universul să-l ascult, 
    Să văd cum fiecare stea mâna-mi atinge, 
    Mi se strecoarâ-n palmă şi apoi se stinge…

More ...

A fi

Nu, nu-s bătrân, sunt doar imun
La tinerețe și frumusețe.
Sunt vaccinat cu-acea blândețe
Făcut de destinul bun!
...
Nu mai alerg să înțeleg ce-i cu mine.
Mi-e foarte bine, ce-oi fi, cum sunt.
Am un destin și-aștept vremea ce vine,
Cum stă copacul cu coroana-n vânt!
...
Mi-a spus El când eram la-nceput,
Viața se duce însă rămâne ce nu se spune:
Cât ai răbdat ce-a durut!
...
Asta e tot, însă mai știu că-n pusitu
Unde nu-i oază, tot ce contează
Este să fiu,
Cu conștiința trează!
...
Nu nu-s bătrân, sunt doar imun
La tinerețe și frumusețe,
Eu le-am avut, dar ce să spun,
Anii-au trecut să mă învețe,
Cum să fiu bun!
...
Oricum sunt viu și-atâta știu
De zeci de ani, bogați, sărmani,
Încerc să fiu!
...
Între demon și sfânt,
Între cer și pământ,
Între belșug și pustiu,
Am auzit cînd a spus
”Eu sunt cel ce sunt”
Și am ales doar să fiu!
More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍