Soare care n-are suflet

Знаешь? Я стану бумажным журавликом, 

Для тех, кому необходимы журавли, 

Для тех, кто высоко летал в степи, 

И кому в сотнях метрах от земли, 

В полёте крылья обожгли.  

Для тех, кто сам, как гордый мотылёк, 

Взлетел под жгучий фитилёк. 

Кто видит солнце по часам, 

Кого терзают ожидания тихие минуты, 

Кто режет вены по ночам, 

Считает до конца секунды. 

Кто через трубку, а не нос, 

Вдыхает жизнь с прощальных нот. 

Кого сжирают заживо за раз, 

Железный скрип из метастаз. 

Кто твёрдо верит, что новый день, 

Сшит из 1000 журавлей. 

Знаешь? Я поверю в хэппи-энд, 

И тем, кому так важен брег, 

В тылу спасения, судеб и легенд, 

Журавлик станет оберег.  

Я разорву себя на части, 

В клочки бумаг, в которых жизнь. 

Мне журавлю бумажному подвластно, 

Судьбу чью-то изменить. 

В руках дрожащих, у холодных ног, 

Прочту надежды монолог. 

Не волнуйся...каскад из слёз летящих вниз... 

Бумажный лист впитает их. 

Одеялом спрячет от гвоздей, 

Венец из 1000 журавлей. 

Знаешь? Я растворюсь навечно в журавлях, 

Стеной бумажной встану средь огня, 

Где на перепутье смерти и бытия, 

Чья-то жизнь обречена. 

1000 бумажных журавлей, 

Стремятся в небо поскорей,  

За теми, чьё сердце навечно сожжено,  

Кому по легенде исчезнуть суждено...

Tic, o clipă care fuge,

În tăcerea ce se duce,

Își dansează-n ritm ușor

Pașii unui visitor.

Tic, o șoaptă-n noaptea grea,

Fără sunet, fără stea,

Caută să prindă-n zbor

Timpul care-i trecător.

Tic, și-i iarăși dimineață,

Orele își poartă ceața,

Dintr-un ceas pierdut în veac

Răsare dorul și-l desfac.

Tic, rămâne ca un semn,

Sufletul în taină-i demn.

Tic... un gând se pierde-n vis,

Și tot ce-a fost, acum s-a scris.

Sunt prizonierul umbrelor
născute din trecut
aștept să răsară soarele
deasupra amintirilor
iar când umbrele vor muri
voi evada
spre un vis așternut
pe oglinda
orbită de alb
dar s-a ivitt iar ziua
în urletul deșteptătorului
apa rece îmi dezmorţeşte simțurile
doar o urmă de moleșeală
mai dansează  odată cu trupul
atașat de gropile din asfalt
în indiferența șoferului
care pare să nu fi scăpat nici el
din închisoarea umbrelor.

În astă lume, într-un chip,
Toate-s castele de nisip.
Le spală valurile mării
Sau, le distrug moștenitorii...

Uitând viața s-o trăim,
Tot construim șiconstruim,
Mormane tot mai mari de fleacuri,
Cu scopul să dureze veacuri

Făr a ne trece doar, prin minte,
Că au creat și-alții-nainte
Sperând că va avea vr-un rost.
S-au șters, întocmai cum n-au fost.

Poate, chiar astă poezie,
Altcineva a fost s-o scrie,
Chiar cu identice cuvinte,
Cu multe veacuri înainte.

Dar pasul timpului, cel greu
A șters-o. Am simțit-o eu.
O pun acuma pe hârtie,
De-nvățătură să ne fie.

Vre-o minte să o lumineze,
Vr-un suflet să-l însenineze
Și-un "filozof" sau, vr-un "erou",
Va șterge-o în curând, din nou...

Vezi tu? ...așa venim pe-aici,

Urlând cu lumea strânsă-n pumni,

Gemând sub cruce și sub bici,

În horă ca la nuntă de nebuni.

Mai știi? Cândva credeai că ai ales,

Pe drumul cel mai greu să calci;

Dar ai uitat firesc, ...mai des,

Vrei doar să dormi și să te-mbraci.

Vrei băutură bună și nutreț...

Un staul cald și luminos,

Dar ... ai uitat să fii semeț,

Acum ești om, trăind frumos.

Și ploaia te privește-n silă,

Pământul tremură de scârbă,

Nici cerul nu mai are milă,

Totul e drept dacă ajungi la urmă.

Și mâine-i ziua cea dintâi,

Din restul tău, rămas din timp,

Ești gol cumva? ...așa rămâi?

E prea abruptă calea spre Olimp?

În ochii tăi se pierde biruința,

Potecile sunt toate înfundate...

Și demoni râd, ..ce falsă ți-e credința!

Hai dormi de-acum, visează mai departe.

Oh suflet drag ,

În ale mele cuvinte 

Alinare cauți 

Să mă bucur că m-ai citit ? 

Sau să jelesc că m-ai înțeles ? 

Suflet tânăr ... 

De ce petalele ți se ofilesc ? 

Și chipul rigid îl ai 

Când nu poți exprima cu adevărat

Ce simți

Împietrit rămâi 

În tine fericirea izbucnește

Dar nu o poți arăta 

Nu știi oare ? 

Când un dans nu-l poți dansa 

Dar muzica o simți 

Înlemnit rămâi 

Și te gândești de ce .... 

Și te întreb cât ai ascuns ? 

Cât ai evitat ? 

Că nu este momentul 

Sau ce o să spună cei din jur 

În colivie singur te ai închis

Zăvorul l-ai pus 

Și lumina ai închis o 

În siguranță să fi pretinzi

Ohhh ohh oh 

Cât mai poți să înduri ? 

Măi chip blajin 

De mână te țin 

Calm în centru te pun 

Și te las să vezi 

Că numa cât vrei 

Doar atât ai să suferi . 

Îmi pare că va ninge-n toamnă,

Că e frig și e vânt mare,

Ploaie , ploaie multă toarnă,

Acuș, acuș de o să ningă .

Mă uit în fereastră și-i mai frig,

Fulgul vrea să vină,

Vreau pe toamnă s-o oblig,

Fulgul parcă dori să spună,

În țară să sosească,

Și pe noi să ne înveselească.

Ploița cade pe pământ,

De sus sărind cu mult avânt,

Parcă-i cerneala de pe pix ,

Și nimerește pe țintă-n fix.

Pe un nor sau pe o floare,

Picătura,  unde-i oare,?

Parcă dă continuare,

Plantelor ce stau la soare.

Autor: Nicoleta Postovan 

La bunicii mei, 

Sunt acum la ei, 

Pereții sunt acoperiți cu covoare, 

Pare, pare că-s mii de fulare! 

Iar în sarai, 

Știu că erai! 

E o poveste, 

Îți spun o veste!

Pe masă, un ceas dintr un film minunat! 

Eu zic, nu spun minciuni e adevărat! 

Un trandafir vioi! 

Să l vedem în doi! 

Frunze artificiale, 

Parcă sunt reale! 

Milioane floricele, 

Ce micuță, frumușele! 

Cruci, insigne și cănuțe! 

Motănei și pisicuțe,

Fructe, legume și un urs de pluș! 

După față, mi se pare jucăuș, 

Împrejur copăcei, 

Măricei sau mititei! 

Plete împletite, pentru scăunele, 

Făcute cu iubire și singurele,

Câinișorii stau la soare, 

Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare! 

Eu cam m am plictisit, 

Repede, zgomotele au amuțit. 

Acolo sunt miliarde preparate, 

Piper negru, galben și toate-s adevărate! 

Am gustat zgușioncă,

Cuvântul țărănesc, 

La prânz bunica zice: 

Hai să te hrănesc! 

Desene pe perete, cu elefănței,

Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei, 

Casa parcă-i străveche, 

Parcă nimeni n ar trăi aici, 

Mi ar părea că masa-i veche, 

Ce tu crezi și ce mai zici? 

Când e liniște așa dispărut vocea pașilor, 

Încet, încet se-aude ceasul. 

Unu,doi ,

Și apoi, 

Privește atent, și-i ora de culcare,

Bruscă observi, că mai vreai  mâncare!

Pe frigider sunt magnete fluturași, 

Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!

Perdele colorate, 

Portrete de soare luminate, 

Mi se pare că toate s cam ciudate, 

Văd medicamente și zic: Ia

Deodată te ai speria. 

Pe la buni, mereu găsești o prăjitură, 

Atent, atent de ți le fură?

Peste tot e buruiană verde, 

De raza culoarea-și pierde,

Puișorii verzătură ciuculește, 

Găinușa îi păzește! 

Câinele hămăiește 

Și cocioaba ne-ocrotește.

 Autor: Nicoleta Postovan 

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Ești o rază luminoasă, 

Ce prin gânduri, se revarsă, 

E scumpica mea mămică,

Pentru mine, lacrimi pică. 

Nopțile-mi sărută fruntea, 

Limpezâ-ndumi chiar și mintea,

Ea mă iubește, 

Și mă ocrotește.

Ceasul pare că-i un ochi ,

Orele și minutele se formează în perechi,

Pare un ceas din viitor,

Orele exacte sunt de ajutor.

Are o săgeată subțire,

Parcă-i un ac la prima vedere,

Ceasul parcă-i și o privire,

Ora se schimbă , la revedere.

Săgețile se rotesc mereu,

De ar scrie un mare eseu,

De-ar arăta și o secundă,

De-ar părea că-i o mică rundă.

Cifre scrise pe un ceas,

El continuă acest pas,

Nu se-oprește niciodată,

Nicio pauză vreodată.

Autor: Nicoleta Postovan