Soarele meu care nu mai strălucește

În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,

Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,

Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,

Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:

Mâine, la mine, de-o fi să vii,

Vorbesc rezón, nu zic prostii,

Îți voi zice, chiar de la ușă,

Că am trei sticle de Frâncușă,

Soi bun de la Cotnari,

Nu din cel de potlogari,

Ce-ndoaie vinul în butoi

(Le cuca-n mur de marțafoi!),

Cu apă rea ce pute-a clor,

De-l bei, mai va, să faci amor !

Și de o fi, în completare, încă o sticlă

Un plus la fiecare cam de o litră.

De buna seamă, voi pune și mâncare,

Un mizilic, o măslină, o brânză mare,

Un mușchi  ce împănat,

A fost rulat și-apoi legat,

Ce din cuptor, scos rumenit,

În asorté va fi servit,

C-o mixtă în savori salată,

Nici acră, da' nici seacă.

Dară să știi: n-om face-o lată !

În lumina lunii stai...

Aştepți, gindindu-te la mine,

Din nou sfîrşitul lunii mai,

De ani de zile aşa rămâne.

Cât timp deja in urmă este?

De ce aştepți şi nu te duci?

Deci, poate crezi că anii peste,

Voi cade iar din ceiaşi nuci.

Aşa a fost şi prima oara,

Ții minte? Am căzut şi tu mai ridicat,

Dar pleacă iarăşi primăvara 

Şi eu cu ea tot am plecat.

De 4 primaveri aştepți 

Plângând asupra vechiului mormânt,

Să ştii că nu mai vin din nou la tine,

Să ştii că nu te vreau plângând.

Deci pleacă, 

Îți promit că nu mai vin în vis

Te las să pleci şi iartămă,

Rămîne iar pământul plâns,

Să nu mai cadă nici o lacrimă.

Scriitor: Bulai Vlad

Plânge codru și pământul, căci tu ai plecat

Păsările și animale căci tu le iubeai

Erai omul cel perfect puțin păcătos 

Iubeai cu inima nu cu creierul cel întristat 

Îți cântă vioara atât de frumos încât susupina ne încetat 

Unde ești dragul meu bunic nu te vad sub cer albastru de cristal 

Ți-aș da și marea și pământul ți-aș da și steaua de pe cer 

Să mi te strâng o data brațe cu atâta dor ți-o spun eu 

Cu lacrimă in ochii privesc cerul 

Vai mama ce inorat mai e că nu mai iubește nimeni 

Atât de mult pe Dumnezeu 

Erai om bun cu glas de înger atât de frumos îmi cântai 

De o lacrimă pe obraj de fericire îmi curgea 

Aș da și viața sa aud glasul cel frumos in brațe sa mă strangi o dată 🥺de nai mai pleca de langa noi 

Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.

Umbre vii ale codrilor senini

Trilul florilor răsunătoare din priviri

Pământul ce mustește a viața 

Curge lin și îmbietor 

Liniștea ce o parcurg 

Printre verdele senin 

Un bondar ce caută 

Nectarul și parfumul vieții sale,

În el se întrezărește 

Frumusețea și liniștea naturii.

totul

totul imi aduce aminte de tine

totul

mirosul,ideea,Imprejurul

totul

ma duce cu gandul la tine

la noi

la tot ce am avut noi doi

la acea seara de septembrie

in care

ai fost surprins de numele meu

si de mine.

Mai știi nopțile

când Luna lacului-i zâmbea 

cu calm seral își oglindea

a ei rece față-n apa sa?

sau zilele 

când Soarele abia ce răsărea 

în marea vastă își vărsa 

un roșu-aprins ce ne-nroșea?

Mai stii oare

când vara ploile cântau 

în grave octave de ne trezeau

din vise în vise ne regăseau?

Mai știi oare

acele Luni, acei Sori și-acele ploi,

cum lucrau împreună doar pentru noi

şi-n clipele-acelea eram amundoi?

sau, cum să o spun mai firesc?

eram doar noi doi

cu fetele-aprinse

aprinși de emoții și goi!

Marius Ene, August, Polonia

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Vergeet nostalgie!

De scheur van de sneeuw tussen de sneeuwklokjes

Het heeft altijd een doel,

Het is een echo van de winter die voorbij is,

Wat niet langer een verloren droom wakker maakt.

Vergeet nostalgie,

Geen tranen meer!

Zing altijd

Jouw lente!

Vergeet nostalgie

verleden tijd,

Zing vreugde

Dat we elkaar hebben ontmoet.

Een oude liefde laat herinneringen achter,

Maar ook open wegen naar nieuwe liefdes.

De zon lijkt soms glimlachend.

Vergeet nostalgie,

Praat niet over haar

En van blauwe ogen

Veeg je traan weg!

Vergeet nostalgie,

Het is een onderwerp uit het verleden,

Zing vreugde

Dat we elkaar hebben ontmoet.

Vergeet nostalgie,

Geen tranen meer!

Zing altijd

Jouw lente!

Vergeet nostalgie,

Praat niet over haar

En van blauwe ogen

Veeg je traan weg!

En van blauwe ogen

Veeg je traan weg!

Vergeet nostalgie,

Geen tranen meer!

Zing altijd

Jouw lente!

Vergeet nostalgie

verleden tijd,

Zing vreugde

Dat we elkaar hebben ontmoet.

Vergeet nostalgie!

Asa cum luna straluceste in apele libezi ale oceanelor 

Iar stelele ne bucura cu stralucirea lor in fiecare noapte iar frumusetea lor este de nedescris! 

Asa esti tu in inima mea frumusetea si sistralucirea ta este de nedescris iar dragostea mea pentru tine creste din ce in ce mai mult,

Infiecare noapte cand privesc luna si stelele ma aduce tot mai aproape de tine ,defiecare data cand luna cu splendoarea ei bate in geamul meu o privesc si stiu ca este trimisa de tine sa ma veghieze ,asa ca in seara asta privesc cerul instelat si astept sa rarsare luna si am sa o rog sa vina la tine sa te pazeasca si sa spuna din partea mea ,

Te iubiesc micuta mea raza de primvara te astept sa vi si sa te impratisez puternic iar noaptea cand suntem amandoi in pat si luna va veni in vizita si ne va vedea inpreuna va lumina din ce in ce mai tare pentru ca insfarsit nea vazut inpreuna asa cum soarele si luna au fost despartite din cauza dragostei lor una cu alta,

Si se intalesc o data pe an formand eclipsa iar dragostea lor uimeste o intreaca plneta, asa suntem noi acum dar diferenta intre luna soare si noi este ca noi cand vom fi impreuna vom fi de nedespartiti si ne vom iubi neincetat iar dragostea noastra va uimii nu doar o planta si o intreaga galaxie.

Dragostea noastra va dainui peste toate galaxiile chiar si tote planetele din univers va fi uimit de dragostea si iubirea noastra

De asta un grăunte și-o găină

niciodată nu se îndrăgostesc,

pentru că nu ar ști

cum să-și spună „te iubesc”.

Și până s-ar decide cine, ce, cum să exclame,

găina ar mânca grăuntele de foame.

Noi nu suntem nici grăunțe,

nici găini, desigur

( dacă am fi, pot să nu fiu eu găina? ),

dar vreau să fiu pentru tine

locul tău sigur,

în care să vii când nici inima ta,

nici a mea

nu știu ce să facă, ce să-și spună,

ca să nu știm împreună.

Pentru că liniștea dintre noi

acum e ca un cer fără nicio stea

( chiar eu le-am alungat ),

ca să nu vadă oricine vrea

că ești omul meu preferat.

Deși am mai întâlnit pe ici, pe colo,

totuși câte-o floare,

spunând că-n treacăt m-au pârât lor

mai multe stele căzătoare.

Și când să fac pace și să-mi spun că-i bine,

se uită și florile după tine.

( Doamne… ce are universul cu mine? )

Până când stelele căzătoare

continuă să mă pârască

și florile mai au puțin, puțin

până să te iubească,

ce-ai spune să-mi ușurezi năpasta

și să dormi în visul meu în seara asta?

( Mă pun la somn chiar acuma,

să te visez frumoasă cum ești întotdeauna. )

Ce înțelegem noi prin dragoste?

Oare e doar un sentiment?

Sau poate e puterea noastră

Puterea unui univers

Când simți pe cineva alături

Te faci un pic mai fericit

Fiindca iubirea e cheia

E cheia unui nou sfârșit

Văzând în jur numai iubire

Și un nou sfârșit ce a sosit

Ca-ntr-un vârtej

Arunci durerea

Întâmpinând noul sfârșit

Sfârșit mai bun,

Mai luminat

Ce îți arată calea

Deschide dragostea și nu uita

Ca tot la ea e cheia😂

Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atît de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atîta viață
Si -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .

Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.
De pașii dupa tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.

Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor
Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.

Si azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,
Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grija prin Sfânta Rugăciune.