1  

Pe cer Luceafăr

Pe cer luceafăr, tot strălucind, 

Nu est


Category: Philosophical poem

All author's poems: Metaforic poezii.online Pe cer Luceafăr

Date of posting: 4 November 2024

Timp de citire: ~1 min.

Views: 949

Log in and comment!

Other poems by the author

Mămica mea cea ideală

Ești o rază luminoasă, 

Ce prin gânduri, 

More ...

Piticul mic

Sunt pitic,

 

More ...

Cine e educat

Irina e fată educată, 

Activă, frumoasă, aranjată. 

Ia

More ...

O mică pauză de imaginație

Prin visul meu zboară ,

Ca o comoară,

 

 

More ...

Costurile magazinului

Un leu un fruct,

Cinci lei un product. 

 

Strofă de două versuri 

More ...

Poems in the same category

Roots

In the troubling silence I make a gasp,
Slowly touching the wooden gate,
As my blind vision runs late,
I feel a sharp pain like a wasp.
Blinded by the cold mud,
A rotten root in hand I take.
Playing it like an expired turd,
I hear a sound I didn't make
Perhaps I'm not alone,
Not in this wrecked creek,
It was the sound of a door steek,
In my mind lone insane.
I find unease but mercy,
Justice but cruelty.
The lone root becomes five,
Crawling on me like an olive.

 

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

More ...

Totul într-o mână

Îți deschid ușa mea,

ca să intri-n pragul meu

plin de plante și copaci ca martori

să vadă nunta noastră,

și noi vom fi martori.

 

dar ce aud de la tine:

eu vreau altceva!

 

Dragă, nici pe Troia n-ai vrut-o,

căci este plină de ahei desfrânați

ca Ahile Peleianul,

n-ai vrut nici pe Olympus,

muntele ce atinge culmea lumii,

și zeii sub dominația mea.

Ce dorești de la mine, femeie?

Ce? Eu ți-oi da!

 

Tu mi-ai zis:

eu vreau totul!

eu vreau și Troia, și Olympus,

și nunta noastră.

De ce nu pot să iau totul într-o mână?

 

Iubita, tu nu poți să iei toate mâinile

într-o mână mică

și nu-i posibil să iei totul,

că totul este distins,

unul de altul.

Chiar și cuvinte, pe care le știm,

nu le rostim pe toate, căci este imposibil.

 

I-am spus femeii un paradox neclar

și ea a dispărut

ca un colb de pe pod.

 

De ce nu se poate de luat totul?

este imposibil.

 

dar ce este posibil în viața asta

temporară și lâncezită?

 

nimeni nu știe,

nici eu, nici alt eu.

More ...

Fantome - 5 - Puzzle

Sunt complet, fiind incomplet,

accept cu regret acest aspect;

neglijent, disprețuiesc acel tapet —

culori moarte ce mă fac infect.

 

Sapi același mormânt secret,

amintindu-mi de ce nu sunt complet,

dar am să-ți schimb forma,

îți leg de gât sârma,

 

lăsând golul să-mi urle fantome.

Te văd prin pereți trecând,

slăbită de momentul când

sparg eprubeta cu rol de cușcă.

 

Vidul și plinul se mișcă,

zbate-te, ca și mine, căutând

momentul pierdut când

ai uitat de ce pleci... stând.

More ...

Elegie în umbra timpului

O lume vezi, frumoasă-n ochii tăi,

Dar, din adânc, doar umbre se ivesc,

Pe buze, vorbe-amar de oameni răi,

Iar monștri-n noi, încet, se-adăpostesc.

 

Săraci suntem când ne-mpărțim în bani,

Și bogați, când pacea-i tot ce vrem să fie,

Ce rost au vise-aprinse de-orfani?

Când tot ce avem e-o lume prea pustie.

 

Cuvintele ne poartă-n foc și scrum,

Iubirea-i iar un loc ascuns de noi,

Naiva femeia ce rămâne-n drum

Când toți plecăm să scăpăm de nevoi.

 

Și-n timp ne pierdem rostul și ființa,

Cuvintele-s doar pași greșiți, mărunți,

Cu păreri goale-n loc de conștiință

Trecem, fără-a mai privi-napoi.



More ...

Si dacă

Și dacă totul s-ar oprii;

Și am fi niște fantome

În nuanțe pastelate de gri

Ca niște umbre fără forme;

 

Și dacă am uita de toate,

Și am fi niște clone moarte

Printre curcubeie oglindite

În lacurile pe cer răstignite;

 

Și dacă noi toți n-am mai iubi,

Și-am fi niște corpuri cu sufletul gol

Atunci n-am mai putea privi,

Iar inima ar fi doar un simbol;

More ...

Crisalida

Într-o noapte cu ferestrele deschise  

M-am așezat pe marginea timpului,  

Și-am început să număr stele,

Până când una mi-a căzut în palmă.

 

Mâinile mele s-au împiedicat de umbre,  

Și-au început să se împletească,  

Ca două păsări fără zbor,  

Prinse în colivia tăcerii.

 

Am simțit o bucată de cer  

Căzând pe umerii mei,  

Greu ca un gând uitat în ploaie,  

Încercând să se desprindă din carne.

 

În fiecare clipă, neștiind în gândire,

O parte din mine se desface de lume,  

Dar rămân acolo, legat de pământ,  

Ca niște rădăcini însetate de lumină.





                                        79

Crisalida mea nu știe de frică,  

Dar o simt ca un ecou  

Ce pulsează în venele nopții,  

Tremurând pe marginea infinitului.

 

Când m-am trezit,  

Dimineața avea gust de tăcere,  

Și doar liniștea rămăsese  

Între mine și cer, între cer și stele.

 

Am învățat atunci să îmbrățișez vântul,  

Să-l las să mă sfâșie cu tot ce n-am știut,  

Până când nu a mai rămas decât o urmă,  

Pe care doar timpul o poate șterge.



More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍