1  

Filmu' meu

Gândesc SF, ca Oppenheimer, 

Încercând să fiu propriul meu idol,

Visând că pun mâna pe bandă, 

M-am trezit ,subit, în filmu' meu...și nu-s regizor,

 

Vorbesc și plâng, la o comandă,

Dictat de un observator inert,

Totu' doar pentru un spectacol,

Fără public, cu un scop incert,

Singuru' actor fără lumină, deși filmează în deșert.

 

Chiar dacă platou'-i plin,

Pustiu' îi palpabil, și obscen de evident,

Actorii vin, și nu mai vor să plece,

Rămân în urmă doar gunoaie,

Îmbătându-se pe set.

 

Bani lichizi, plătesc cu traume,

Jet pe jeb de o ajuns și-n creier,

Blocat ca recuzită, sunt trimis la-naintare,

Să trec prin baltă de regrete,

Stupid, ce foame au de cadre,

Deși scenariu' nu-i complet.

 

Încă de mic, atacat, nu academic,

Acum forțat sa răspund per vers,

Pentru gândurile mele, închipuit profesionist,

Că primesc toate creditele,

Încă-ncearcă , da' nu-s convins,

Că merit pentru tot ce fac un sfert.

 

Ochii-mi proiectează scena-n cortex,

Îndoielile mă fac să nu fiu transparent,

Ce văd e tragic, un labirint complex,

De glume sumbre, duble-n înțeles,

Unde cârjele ard fără regret, sau nimeni sa-şi asume,

Cu sclipirile de geniu, normal că-ncepe și să tune,

Printre stropi apar poeți trecuți de timp absenți,

Și profeți în fuste,

La o înmormântare, cu arfe de balet.

 

Concret, privesc din exterior, în cutie corpu-mi coace,

Zace mort, io-s mesager,

Săritor din prag de moarte,

Uitându-mă la mine-n silă,

Că-ndulcesc marea cu sare,

Arunc critică, văzându-mă iar îngropat,

De personaje tranzitre,

Atunci lumea se ridică încet, 

Extazu' se implică, însa-n mine nu-i prezent,

Rațiunea-mi ține izolat cavou', liniște,

Până ce-i claustrofob echou',

Doar lumina-mi e salvare...vreau să strig...

Da'-s blocat în prismă-nchisă.

 

 Denis Poetu' -,,Filmu' meu" 2023


Category: Philosophical poem

All author's poems: Denis Poetu' poezii.online Filmu' meu

Date of posting: 21 November 2024

Timp de citire: ~4 min.

Views: 915

Log in and comment!

Other poems by the author

Tot încerci...

Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!

Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.

Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,

Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.

 

Ai strâns idei, da' nu se leagă,

Mai rapid te legi în beci,

Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,

Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,

C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".

 

Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,

Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!

Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?

Că tu ai lilieci în casă, 

La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.

 

Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,

Ș-acum urmează continuarea,

A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.

Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,

A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,

Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!

Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,

La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!

 

Hai mai bine să: Calmează-te!

Că te văd că-ncerci întruna...

Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:

Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!

 

Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,

Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,

Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,

Ca să aibă imaginații!

 

Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,

,,Ai dracu' pungașii naibii!

Mă uit în dex, ca să par doxă,

Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"

 

Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!

Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...

 

Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,

Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?

Totul pentru: să rimeze!

,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!

Cade foaia-n verticală, și ce dacă?

Nu se-aplică atunci când scri!!"

 

Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!

Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,

Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,

Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,

Ei bine...uite-un adevăr:

 

Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!

Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!

Cringe-u' a devenit palpabil,

Stai potol cu mintea-ți sumbră!

Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis

Și hata, te-ai trezit valabil?

 

Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!

Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!

Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!

Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,

Și devin experți în toate.

 

Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă, 

Unde banu' nu contează,

Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,

Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică, 

Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.

 

Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!

,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",

Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,

Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,

A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.

 

Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...

 

Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,

Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.

O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,

C-am desfigurat pixu',

Doar un click, fără cerneală,

Întâi cărbuni, după substanță,

Fiind metaforat de viu...

 

Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,

Inspiră siguranță de la fumuri expirate;

Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,

Cenzurează filmele deja rulate,

Să-și facă colier din filtru.

 

Ce vreau să zic e că:

 

Puțini își iau timp să asculte,

Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe, 

Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,

Tu le iei ca și insulte...

 

Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!

Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!

Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!

Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!

Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024

More ...

Una dintre ele...

Afară-i soare, în casă plouă, cineva o rupt baraca,

Fuego la microfon și Voltaj îi schimbă placa.

Iarbă udă, nu stropită, apă pură de la stat...

Sar copacii pe-arătură, fiindcă-i iar băută nașa.

 

Fiind în locul băștinaș, poți să vezi o fericire mare,

Oamenii sunt la grătare, copiii nu au stare,

Iși dau cu capu' de borduri, fetele stau la taclale...

Câinii au picioare...

 

Unu-ncearcă să-și combine vara... 

Mai sunt răsaduri inferioare...

Bătrâni ca semnu' de-ntrebare... -> ?

Vor mișcare, pe sedentarism

Ies la vot, CĂ LINg sudoare.

 

D-ai frumos...prin ciroză, totu-i roz,

Emoji-uriile par să zboare,

Că-s golanii pe Tik Tok

Fără G-uri, au doar GheGhe-n buzunare.

 

Prin contrast, Techeș pă tine...

Faci în pat, când vine Stresu'...

Soarele lună devine,

Fără sens, se pierde sensu'....

 

În vecini, o stradă-n dreapta,

Vezi un altfel peisaj....

Sumbru și fără căldură,

Brusc rămâi fără limbaj...

 

 

Tună fulgeru' din tobe, fac raliuri ciorile...

Cad semințe fără număr, 

Muiesc și-mprejmuiesc...

În seringe toate bolile...

 

Un delfin în colivie,

Îi Ies păianjenii din burtă,

Vezi scheleți, în carne vie, 

Fără dulce... fără turtă...

 

Vampirii extenuați să sugă,

Cu zale, înloc de dinți,

Șobolani cu patru capete,

Și ei, la rându' lor, plictisiți să fugă...

 

Fix în mijloc, construit,

Pe-o fundație de cenușă,

Celor omorâți de vi,

Arși sadistic pe-o țepușă.

 

Un spital, în formă de B,

Și o vorbă sună...

Șoptit, in frica de cuvânt:

,,Acolo stă BABA NEBUNĂ!"

 

Prinși între pereți calcarici,

Clan de clică clandestină...

Clar, îi crezi medici arhaici,

C-au clacat, pentr-o cretină...

 

 

 

Întuneric abundent pe holuri,

Țevile de gaz au goluri și icoanele au coarne,

Viermii-s morți de la mâncare, 

Voluntari înnvoluntari, blocați în roluri oarbe...

Baba stă pe patu' de spital, și doarme...

 

Unde soare nu răsare,

Avea să vină și apusu',

A pus dracu' p'-unu:

Să se-mpiedice de tocu' ușii...

Ș-acum v-a primi răspunsu'...

 

Ca băiatu'-mi dimineața,

Se trezește baba, fără jenă,

Într-un glas zice: ,,Davai ceas!",

Și se-apucă să le-arate-o schemă.

 

Își dislocă maxilaru', cască gura cât s-ajungă,

Strigă: ,,NEI!" Și crăcănat, în fugă...

Saltă doctoru'-n grumaz, ceilalți medici mor... de ciudă.

Îl suje pă omu' meu, și de glugă, în mișcare centrifugă.

 

Râde, în mișcări de salsa, face: ,,Dame tu Cosita!"

După 2 abdomene, se pornește: cocostârc...

Cu degetele fluturând, cu talent, își înghite limba,

Pleacă, fiindcă deoarece e târg.

 

Zdrobește zidurile-azilului, sare 4 metrii-n aer,

Cade la fractu'-n DM, te vorbește pe la spate,

Bagă un biliard cu sabia, după îți fumează-n baie...

Bungee jumping fără sfoară, joacă tenis cu grenade...

 

 

Brusc ajunge-n Costinești,

Face stage diving, zero rețineri, 

Dacă nu ajungi la moaște,

Ajung moaștele la tine...

 

Bagă mingea sub tricou la folbal... ascunde gramele-n ghete.

Unui grup de tineri, le zice ceva cu SENS... fără oscilație...

,,N-am alunita pe lună și apa-i informație!", după fuge...

Ia autobuzu'-n stație, după tren, că s-a săturat de mers...

 

N-o uitat de unde-o plecat,

Baba e de cartier, se știe!!!

Revenind în loc natal,

Unde copiii-au capu' spart, pune Vali Vijelie...

Înarmată cu unghera, pentru foc, taie copaci,

Bea juma' de kil de gaz și se face praștie,

Stas pe rime, dă freestyle,

Aruncă dovleceii... lasă micii-n farfurie!...

 

Când o văd ca pune ketchup... nimeni nu se mai distrează...

Pleacă spre Prea Fericitu', visând c-o penetrează crucile...

Face pasu' în biserică, cu baticu'... se calmează...

Când se-adună toate babele... ea e una dintre ele...

More ...

Închis

Paradox, în gândurile mele,

Blocat într-un perpetuu lapsus,

Judecat și-nchis în RMN mental.

 

În repaus, creieru' creează haos, 

lichidat pentru posesie ilegală de sentimente, 

Viciile nu mai sunt plăcere, 

La sentința care parcă mai mult cere,

Reprezintă doar adaos.

 

Gândul ascuțit,

Lasă craniul cu sechele,

Scrijulit, cu tot ce n-ai mai vrut s-auzi de-o vreme,

Păreri de la oameni cu probleme,

Probleme de la oameni cu păreri.

Ceri sfaturi fără încheiere,

Atunci când zilele par sa treacă,

Doar când nu te uiți la ele,

 

Da' tu tot încerci, micind ochii,

Pierzi scopu' din vedere,

În intuneric, adevăru'-i greu de descifrat,

Plafonat pe caracter fără substrat,

Atunci devine tot mai evident că ignoranța-I cheie.

Denis Poetu' -,,Închis" 2023

More ...

Poems in the same category

Sacrificiu

Vântul ușor, de vară aduce  o dulce melancolie

În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie

Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare

Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare

 

Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra  vieții mele

Acum, pot să cad cu ușurință în  adâncimea prăpastiei neajungând la  cele mai uimitoare stele

Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta  cu întunericul nesfârșit

În întunericul  acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt

 

Aud,  un ecou a unei  voci  groaznice  și puternice din  îndepărtare

Dar parcă acest glas plin de  furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare

Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură  omenească de pe acest  pământ

Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt

 

Dar nu văd rostul și  sensul  salvării, din  primejdia cea mai aspră a vieții

Poți muri pentru cea mai  excelentă și veșnică  creație, lăsând dar umbra  în pragul dimineții

La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru   oricare vis copilăresc

Viața întreagă, merită cât  coastă pentru  fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.

 

More ...

Memorii

Cristalină raza
Noaptea se arată
Țurțuri de gheață.

Din genuni, prin râuri de tristețe
M-am trezit legat pe viață
Încremenit într-un extaz
De Pământul pieritor
Efemere adunate
Oglindite în prezent.

Libertatea mă înconjoară
Cu umbre adânci a căror spaime
Retrăite-n eter
Sfărâmițează un trup complet
În mii de forme luminoase.
Pretutindeni și nicăieri.

Sunt dovada, sunt și martor
Cum că timpul infinit
S-a sfârșit în prag de iarnă
Căutându-și începutul
Vlăguit de omenirea
Ce o poartă fără rost.


Ce nu este mizerabil
Se transformă deplorabil
Să trăiesc dar parcă nu.

Legat de propria tinerețe
Am fost copil imaginar
Prin timp pierdut, lumina lunii
Sub a soarelui putere
Eu te caut gonind spre tine
Adevărul despre miine
Departe ești, totuși aproape.
La răscrucea dintre timpuri,
Ai găsit o umbră a mea
Înainte de a mă naște,
Să trăiesc, crezând că poate
O altă moarte va veni,
Purtând sicriul pe vecie.

Trăiesc dar nu pot concepe
Abruptul sunet incendiar
Ca o sferă fără formă
Un dreptunghi rectangular
Un pătrat mai circular.

Am găsit printre cutii
Scris pe o foaie efemeră
Aruncată-n focul sorții
Un rând palid și neșters
Săpat în piatră
Săpat în lemn
Murdărit și întinat
Un puroi predestinat.
Sunt tot eu, eternul eu
Singuratic și răsfrânt
Cad în zbor până la cer
Privindu-mi trupul gârbovit
Cum se zbate-n amurgul vieții,
Vinovat, nevinovat,
Să trăiesc fără folos,
Pentru a șterge amintirea
A ce-am fost, ce sunt... voi fi.


Verde de cleștar
Trestia sub vânt își poartă
Semnul său zodiacal.

More ...

Iadul e plin de oameni care se jură că se vor schimba mâine

Iadul e plin de jurăminte stinse,

De pași opriți la primul pas,

De oameni buni cu vise-nchise

Și „mâine” spus mereu la ceas.

 

O vioară plânge-n aer rece,

Cu corzi din timp neîmplinit,

Cântă speranța care trece

De fiecare „mai târziu” ce n-a venit.

 

„De mâine schimb”, jură o gură,

Cu ieriul strâns ca un blestem,

Dar mâine-i doar o rană surdă

Ce nu mai vine. Nu-l vedem.

 

Sunt pași care n-au rupt tăcerea,

Doar au bătut în loc, cuminți,

Și suflete ce-au ales durerea

Sigură… în loc de pași fierbinți.

 

Iadul e plin de oameni drepți

Care-au greșit doar prea puțin,

Au stat pe margine, în piept,

Așteptând semnul… divin.

 

Aici se cântă-n șoaptă viața

Pe corzi de teamă și regret,

Se ține strâns de piept speranța

Ca pe-un defect ce nu-l mai ierți.

 

Iar vioara, obosită, plânge

În ritm de inimă frântă-n doi:

Nu pentru cei ce cad și sânge,

Ci pentru cei ce mor… încet, în noi.

More ...

Abundență

În vastitatea timpului, pe scena lumii vaste,

Se desfășoară actul vieții, cu abundență .

Un carnaval al ființei, unde fiecare mască,

E un rol jucat în piesa, ce-n univers se lasă.

 

Abundența se revarsă în codul genetic,

O bibliotecă vie, un text energetic,

Unde fiecare literă, fiecare cuvânt,

Evoluează, se adaptează, pe acest pământ.

 

În celula ce pulsează, în atomul ce dansează,

E o lume de posibilități ce ne amețesc .

Cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie,

E un himn al creației, ce nu cunoaște vămile tăcerii, nicio șoaptă nu se-abate.

 

Vieții îi cântăm ode în templele naturii,

Admirăm complexitatea în ecosistemele pururi.

În frunza ce se-nclină, în albină ce polenizează,

În mareea ce se-ntoarce, în stea ce se aprinde și moare în neantul ce o vizează.

 

Abundența nu-i doar sumă, ci și simfonie,

O orchestră a diversității, cu melodie și armonie.

De la microb la mamut, de la alge la secvoia măreață,

În fiecare formă de viață, natura își arată fața.

 

În jungla urbană sau în sălbăticie,

Viața își țese firul, cu abilitate și măiestrie.

O pânză de conexiuni, unde totul se împletește,

Și din haosul aparent, un ordin divin se naște.

 

Peste tot, viața izvorăște, din pustiu înfrunzit,

O forță neoprită, de spirit neînvins, neclintit.

În adâncul oceanului, în azurul cerului, cât de înalt,

Abundența e o dovadă că universul vieții e un altar.

 

O, câte forme ia aceasta, în ciclul ei nesfârșit,

O dramă cosmică, unde fiecare scenă e infinit.

De la pasul timid al paianjenului, la galopul cerbului sprinten,

Viața în abundență, în fiecare moment, e iminentă și pertinentă.

 

Abundența vieții, un poem nescris, mereu în schimbare,

O operă de artă unde fiecare trăiește pentru a împărtăși și a se dărui,

Sculptând în materia efemeră, cu dragoste și cu răbdare,

Un testament al diversității, ce reverberează în infinit.

More ...

E liniște

E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.

Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.

E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.

More ...

Cuvântul

Când Cuvântul a prins făptură

Și tăcerea a cuprins

Nu știa minciuni sau ură,

Dar cu ele s-a deprins.

 

Cei Trei,Cuvântul au închis în dom

Să nu rostească adevăr

Șoptit voinței unui super om

Căruia ei îi pun la spirit,suflet,ivăr.

 

Cal alb caleașca trage,merg negru osii împinge

Șuvoi de lavă ciobește infatuarea

Privesc la oameni,trist inima îmi ninge

Codul pentru dezactivare a matricei este uitarea.

 

Dragostea,o potârniche speriată,de hidoșenie agasată

Doruri, patimi,năzuințe din orgoliu s-au născut

Mintea archonică prin disciplină este dresată 

Mai bine când Cuvântul era mut?

 

Se trezește încă un dormit,ia demiurgi în tăvălug

Vede,în a lor urzeală,mizeriile ce au făcut

Matricea se dizolvă,călăii ard pe rug

Armonie,împăcare și Cuvântul a tăcut.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍