Mersul Edenului, Izolarea Bolii

Amărâta-i a noastră inima

Cea care mângâie conștiința

Și-și exprimă concepțiile necoapte,

Că și orologiul ce se roade ușor

Că să spună melos cântecul neastâmpărat și

Transcendent asupra trăirilor pământeșți.

Tu, cel cu îndemnarea divină de a compune

Pricepi să-ți pătrunzi în tegumente

Ce timp bovinele zbieră

Și te închini suveranului ceresc

Pentru încă un prilej.

Încăperea ornată cu specul vestit care răsfrânge înfățișarea unei ființe lipsită de caracteristici corporale, un trup ce este sprijinit de pardoseală ce se frământă domol asupra ale ei membrane. Aceeași pardoseală ce Îi glăsuiește o compoziție separată de argoul sărac spânzurat de a ei limba.

Anatomia lor se desface înrăutățit de oasele care mai de mult se cuprindeau că și cum erau chiar acelasi neam. Ultima lor bucătură este suspendată de ai ei dinți, prevezi dulcea salvare și ca o dorința ce s-a amestecat cu trupul Domnului Ceresc încăperea strălucește și reflectoarele se prefac în ochi. Înainte de a te scapă, cel divin îți rostește

-De ai fi știut că o barieră nu e evidențierea stingerii, ai fi mai avut al tău craniu.

Category: Philosophical poem

All author's poems: ANONIM

Date of posting: 1 июля 2022

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1551

Other poems by the author

Durerea

Atâtea dureri...

Atâtea întrebări fără răspuns.

Atât de multe răni sângerând.

Săgeți înfipte în inimă.

De nimeni înțelese.

De multi batjocorite.

Răni dureroase.

De nimeni mângâiate.

Strigând după ajutor.

Ei părând surzi.

Nori negri atât de grei.

Oprind a mea rugăciune în drumul ei spre Cel Atotputernic.

Zilele trec.

Durea devine tot mai insuportabilă.

Cel rău șopotind... fă-o.

Dar nu vreau a mea mamă să sufere.

Nici în Foc să ard o veșnicie.

Să fie ăsta sfârșitul?

More ...

Sunt umbră de om în lumina mea grea

Mă port ca pe-o rană tăcută,
ca pe-un hram ce nu-l înțeleg.
În fiecare zi ce trece
îl simt cum devine întreg.

Ce pustiu, umplut de nimic,
unde pașii răsună prea tare,
iar tăcerea se sprijină-n mine,
și-n mine tăcerea devine chemare.

E-un gol care nu se sfârșește,
se-adâncește sub piele, tăcut,
și din el răsar gânduri-buruieni,
cu miros de tăcere și lut.

Nu urlă, nu cere, nu plânge,
nu vrea, nu iubește, nu strigă,
dar totul în jur se prelinge
în tăcerea lui, de frică.

E-un gol cu miros de durere,
cu gust de secundă ce pică,
un gol ce apasă-n tăcere,
întinzând spre ajutor o mână timidă.

Și totuși... în el e lumină,
o flacără mică, ascunsă,
care mai mare nu vrea să devină,
ci doar să nu fie stinsă.

Acel gol ce apasă devine
un semn că încă mai sunt,
că-n mine ceva mai suspină,
ceva viu, în adânc, în pământ.

More ...

Orgia timpului și Spațiului

Vai Eros, cum icnește mileniul

Iubit de-o cadână secundă,

Atunci când revarsă, abundă

Sămânța care va zămisli-ntrânsa eternul,

Căci pe limbă, printre buzele sfere,

Se scurge o rază firavă de miere

Și astfel, in nespațiu, explodă eterul.

Spațiul cu timpul vital se iubesc.

Cu cât e steaua mai mare,

Cu atât în ritmicul act ei se unesc,

Iar timpul din ceruri trece firesc,

Iar oamenii între coase trăiesc.

Vai Cupidon, cum geme secunda

Sub dulcea atingere a eonului ei,

Când simte că-ncepe dizolvarea matricei

Și vede cum brusc se aplatizează unda

Căci pe limbă, printre buzele sfere,

Se scurge o rază amară de fiere

Și astfel prin spațiu implodă obida!

-------

Vai Cupidon, cum icnește galaxia

Iubită de-un fante atom,

Atunci când pe coapsele-i albe

O mângâie, tandru, cu-n electron

Și, pe limbă, printre buzele sfere

Se scurge o rază firavă de miere

Și iată, netimpul e-nvins din primul moment.

Timpul cu spațiul vital se iubesc.

Cu cât e steaua mai mare,

Cu atât în ritmicul act ei se unesc,

Iar timpul din ceruri trece firesc,

Iar oamenii între coase trăiesc.

Vai Eros, cum vibrează atomul

Printre elipsele lactee ale stelelor,

Excitat de imaginea dinamică a curbelor

Ce aleargă printre distanțele roiurilor,

Căci pe limbă, printre buzele sfere,

Se scurge o rază amară de fiere,

Iar timpul se pierde în frigul distanțelor!

More ...

Recitaluri - SINGURĂTATE

Ador amurgul ce se lasă,

Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,

Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie

Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.

Te iubesc și vreau să te am alături

În nopțile reci aș vrea ca să te am;

Mi-ai fost mereu tot mai aproape

Deci nu vreau ca să mai pleci.

Tot ce e în jur... este al meu,

De la pământ până la cer.

Vreau să fiu singură în nopțile senine

Iubită....de întrega lună plină.

More ...

Floarea din vârf de stâncă

Nu se-nclină oricărei raze,
Nu se supune niciunui vânt,
Crește departe, fără pază,
Nu-și lasă rădăcina-n rând.

Pe stânci albastre, printre ceață,
Acolo-i leagănul dintâi,
Puțini ajung, puțini o-nvață,
Puțini o smulg din al ei cui.

Dar eu, cu mâini temătoare,
M-am apropiat încet, tăcut,
Să nu-i strivesc a ei suflare,
Să n-o rănesc cu dor durut.

Am vrut s-o iau, dar mi-a fost teamă,
Că-n palme mi s-ar veșteji,
Că-n dorul meu, ca-n foc de vamă,
S-ar mistui, s-ar risipi.

Și-atunci, privind-o-n nopți cu lună,
Am înțeles ce nu știam:
Nu-i floarea mea, doar mă adună,
Și-o port în suflet... nu în ram.

More ...

Chiper Elena

Floare de bujor, lumină-n zori,

În brațele vântului dulce se scaldă,

Parfum de dor pe buze cobori,

Iar sufletul meu te soarbe, te adoră.

Cu raze de soare părul îți cântă,

Ca valul ce mângâie marea adâncă,

Tu ești primăvara ce-n mine avântă

Dor de sărut și vis ce nu se uită.

În ochii tăi luna se-ascunde sfios,

Roua îți spală obrajii de stele,

Pe buze ți-așterne murmur duios,

Și cerul tresare în clipe rebele.

Bujorul roșu se-aprinde-n iubire,

Ca inima mea ce-ți bate aproape,

Tu ești mirajul, ești nemurire,

Un vis desenat pe cerul de noapte.

More ...

Poems in the same category

Mulțumesc, Bătrâne!

Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!

More ...

Pocal (Monocristal)

Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.

Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.

Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.

Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.

More ...

Adevărul Spus în Glumă

Spus în glumă, Adevărul,
Îți stârnește larg umorul,
Dar stârnește, dacă-i fin,
Și trezirea ta din chin;

Chinul vieții în minciună,
Din Pământ până la Lună;
Suflet veșnic amăgit,
Doar de lecții în mințit;

Teatru azi și teatru mâine,
Multe piese ascunse-n tine,
Până când cortina-i arsă,
Și simți viața ca o farsă;

Și rămâi de unul singur,
Fără mască, gol desigur;
Te întrebi dacă-i vreun rost,
Cum să scapi, chiar contra cost?!

Dar răspunsul ți-l găsești,
Doar în suflet să-ți privești,
Și acolo vezi cum Cerul,
Plâns, își strigă Adevărul.

More ...

🎤 Clepsidră de apă, clepsidru de nisip......

Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,

Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...

Şi mă pierd câte-un pic din făptură,

Contopit şugubăț în natură,

Întru totul acolo menit.

More ...

O mică pauză de imaginație

Prin visul meu zboară ,

Ca o comoară,

More ...

Orgia timpului și Spațiului

Vai Eros, cum icnește mileniul

Iubit de-o cadână secundă,

Atunci când revarsă, abundă

Sămânța care va zămisli-ntrânsa eternul,

Căci pe limbă, printre buzele sfere,

Se scurge o rază firavă de miere

Și astfel, in nespațiu, explodă eterul.

Spațiul cu timpul vital se iubesc.

Cu cât e steaua mai mare,

Cu atât în ritmicul act ei se unesc,

Iar timpul din ceruri trece firesc,

Iar oamenii între coase trăiesc.

Vai Cupidon, cum geme secunda

Sub dulcea atingere a eonului ei,

Când simte că-ncepe dizolvarea matricei

Și vede cum brusc se aplatizează unda

Căci pe limbă, printre buzele sfere,

Se scurge o rază amară de fiere

Și astfel prin spațiu implodă obida!

-------

Vai Cupidon, cum icnește galaxia

Iubită de-un fante atom,

Atunci când pe coapsele-i albe

O mângâie, tandru, cu-n electron

Și, pe limbă, printre buzele sfere

Se scurge o rază firavă de miere

Și iată, netimpul e-nvins din primul moment.

Timpul cu spațiul vital se iubesc.

Cu cât e steaua mai mare,

Cu atât în ritmicul act ei se unesc,

Iar timpul din ceruri trece firesc,

Iar oamenii între coase trăiesc.

Vai Eros, cum vibrează atomul

Printre elipsele lactee ale stelelor,

Excitat de imaginea dinamică a curbelor

Ce aleargă printre distanțele roiurilor,

Căci pe limbă, printre buzele sfere,

Se scurge o rază amară de fiere,

Iar timpul se pierde în frigul distanțelor!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.