Iubirea cu mască

Mai torn încă un pahar de vin 

Să scap de-al tău venin ,

Să uit prin tot ce-am trecut 

Să nu regret că te-am pierdut.

Mă doare pentru că mi-ai făcut rău 

De la început eu n-am fost pe gustul tău,

Pentru că gustul tău a fost amar 

Visul tău pentru mine a fost un coșmar.

Nu ne potriveam indiferent ce făceam 

Noi nu căutam fericirea, doar rătăceam 

Din cele mai banale lucruri mereu ne certam 

N-aveam dialog pentru că eu mereu tăceam 

Dacă îți spunem de la început tot 

Poate azi n-aș mai avea sufletul mort

dragostea mea s-a risipit

pentru că nu ne-am potrivit,

iar acum nu mai simt nimic

în corpul meu mic.

te-am iubit o vară întreagă, 

sperând să îți fiu dragă.

am așteptat iubirea ta

însă ea nu se arăta. 

sper ca într-o altă viață

iubirea mea să nu se agațe de un fir de ață,

tu să mă iubești

și să nu te oprești.

Am invatat  ca oamenii uită ce impreuna au trăit 

Și se pierd printre cei ce cu un block te infrang...

Caci orice început duce către o poveste frumoasă

Si în final totul se șterge iar omul își arată

adevărata față.

Am învăţat văzând cu ochii și cu sufletul plângând

Că uneori trebuie să taci sau să vorbești un pic mai

mult,

Oamenii se schimbă în momentul când aripile le cresc

Și dacă zborul tău nu-i ca a lor atunci ...te părăsesc!

Am învățat că cei frumos de obicei nu ține prea mult

lar oamenii te pot înlocui findcă nu mai ești de

ajuns.

Pe propria piele am simţit-o și oricât incerc a ascunde

Pe suflet mi-ai rămas  o rană din care din când în când mai

curge sânge.

Ai făcut din iubire... suferință,

Si-ai făcut-o cu propria voință.

M-ai făcut să te urăsc, 

Si numele tău să nu-l mai rostesc.

Nu credeam, iubirea mea,

Că așa ușor mă vei uita...

Nu credeam, sufletul meu,

Că vei renunța la tot ce e al meu.

Noi iubire ne-am jurat,

Dar pentru tine a trecut treptat,

De jurăminte ai uitat,

Si pe al meu suflet ai călcat.

Încercări nenumărate am avut,

Să te iert cu inima, nu am putut.

Toată iubirea mea pentru tine,

S-a risipit și a ajuns prin mulțime.

Nu mai sunt al tău, sufletul meu,

Bărbatul care stătea în spatele tău,

Nu mai sunt al tău, îngeraș mic,

De azi...pentru tine sunt un nimic.

Fără tine am învățat, 

Că suferința trece treptat.

O nouă persoană eu mi-am căutat,

Și am reușit, însă mă simt pătat.

Te urăsc fiindcă m-ai otrăvit.

Ce motiv jegos

M-ai însănătoșit, dar inima mi s-a îmbolnăvit

Cu ce folos?

Merită să-mi revin în fire?

Sau să dispar pe-un alt plai?

Ce merită până la urmă,

Dacă nu voi ajunge în rai?

Am învățat să urăsc înainte de tine,

dar nu înaintea ta.

Simt… Un straniu în mine

Un sentiment care îmi frânge trupul și carnea.

M-am săturat să-mi vărs lacrimile,

dar tot îmi curg…

N-am niciun motiv de oprire

Plâng și voi plânge neîncetat.

Lacrimile niciodată n-am să le șterg

Le voi aduna pe toate

Până voi putea crea o mare sărată

Goală,fără societate

Ca să poată fi curată.

M-am săturat de nemernicul tău zâmbet

Care-mi însenina cândva chipul

El e singurul lucru care mi-a fost întipărit în suflet

Care mi-a cutremurat corpul

Care m-a făcut să-mi aduc aminte de tine.

Și în final…M-am săturat de acele dulci cuvinte

Cuvinte ce m-au făcut să devin oarbă

Nu vreau să-mi aduc aminte

Când mi-au făcut emoțiile să ardă

Să se facă scrum,să devină cenușă

Să dispară din zi, dar și din noapte…

Nu e usor in fiecare zi sa te prefaci 

Când in realitate toate in suflet dor,

La ușa unei inimi ce nu se deschide

E al naibii de greu, să fii un cerșetor...

Nu știi cât mi-aș dori de mult să te chem 

În nopțile albe când mi-ești și dar și blestem,

Dar mi-am promis că lipsa ta n-o să mai doară 

Si nici vorbele ce le-ai aruncat ultima oară.

M-ai privit în ochi fără nici un regret

Mi-ai inchis orice drum făcut cu speranță,

Mi-ai smuls cu-atâta nepăsare inima din piept

Și m-ai lăsat cu-n suflet rece... ca de gheață.

Ai plecat, înapoi nicicum nu te-ai uitat

Mi-ai dovedit destul ce fel de om ești.

Îți mulțumesc pentru "respectul" acordat,

Sî pentru finalul nedemn al unei povești.

 I yearn for you like dawn for light,

A fleeting ghost in endless night.

Your fragrance lingers, soft yet bold,

A whispered tale the winds still hold.

Your smile, celestial, graced the air,

A golden hymn beyond compare.

Now silence hums where laughter grew,

A hollow space where love once flew.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

We wove our days with threads of fire,

Each moment etched in soft desire.

Now echoes of our footsteps fade,

As solitude becomes my shade.

Night calls your name, yet finds you not,

A specter lost, a star forgot.

I reach through dreams, though dreams deceive,

For shadows lie, yet hearts believe.

I need you like the moon needs tides,

Like fate adrift on time’s divides.

Through endless echoes, I pursue,

Yet every path dissolves in blue.

If time could weave its threads anew,

I’d find my way—back home to you.

Am nevoie de tine, cum vântul de zbor,
Cum cerul de stele în nopți care dor.
Cum luna de raze sclipind peste lac,
Cum munții de pacea ascunsă-n coșmar.

Am nevoie de tine, ca ploaia de nori,
Cum câmpul de roua adusă de zori.
Cum frunza de vânt să o poarte ușor,
Cum sufletul trist de-al iubirii fior.

Ești clipa de soare ce-alungă furtuni,
Izvor de speranță din vechi rugăciuni.
Un dor nestins ce-și găsește alin,
Când brațele tale mă-ntorc în destin.

Am nevoie de tine, cum focul de lemn,
Cum visele mari de-al lor tainic îndemn.
Cum marea de mal, cum un vers de poet,
Cum glasul iubirii de-un ecou discret.

Fără tine, tot dorul s-ar stinge-n abis,
Un cântec pierdut, un destin interzis.
Dar cu tine, în zbor peste timpuri străbat,
Am nevoie de tine — mereu, neîncetat.

Iubirea mea, în noaptea stinsă,
Se pierde-n vânt, ca frunza ninsă.
Pe ruine arde-n scrum,
O stea ce plânge-n cer postum.

Am fost ecou pe sticlă rece,
Un vis ce-n umbre se petrece,
Un dor ce-n ziduri se destramă,
Lăsându-și lacrima ca teamă.

Sub cer de jar, pe căi de fum,
Mă-ntreb de-a fost iubire-n drum,
Sau doar un cântec de uitare,
Ce s-a sfârșit în depărtare.

Sub cruce neagră de tăcere,
Te caut printre amintire,
În șoapte reci de vânt hoinar,
În pași pierduți pe drum fugar.

Din Pilde am învățat iertarea,
Să-ți aștept pasul și chemarea,
Cu ochii-n rugi, cu dor arzător.
Ca tatăl fiului rătăcitor,

Pe străzi pustii, sub felinare,
Se sting și visele amare.
În ploaia rece, sub lumini,
Mi-e dor de ochii tăi divini.

Un ceas bătrân ne plânge-n șoapte,
Ca o fantasmă dusă-n noapte,
Dar timpul, rece și hain,
Ne-a risipit ca pe-un suspin.

În zidul vechi, cuprins de gheață,
Îți strig iubirea ce nu-ngheață,
Dar piatra tace, visul moare,
Iar luna-n cer ne plânge-n zare.

Dar, dacă mâna ta se-ntinde,
Prin focul nopții mă cuprinde,
Vom reclădi, din visul frânt,
Un nou destin, un nou cuvânt.

Și-n bezna grea, din dor rănit,
Se va aprinde-un foc sfințit,
Iubirea noastră – stea divină,
Un legământ ce nu se-nclină.

Vom prinde aripi, vom zbura,
Prin cer de vise vom dansa.
Și-n zori, sub raze argintii,
Vom fi din nou ce-am fost cândva...

Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.

Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.

Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.

Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.

Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.

Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.

Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.

Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.

Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.

Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.

Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.

Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.

Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.

Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!

Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!

Mi-ai fost lumină-n noapte grea,

Mi-ai fost și vânt, mi-ai fost și stea,

Ne-am prins în jurământul sfânt,

Că nu vom renunța nicicând.

Dar ai plecat… și-n urma ta,

Doar umbrele mai pot cânta,

Trădarea ta îmi arde-n piept,

Dar dragostea… o mai accept.

Te-am vrut a mea, pe totdeauna,

Cu tine-mi era cald și luna,

Cu tine soarele zâmbea,

Cu tine lumea-ntreagă-a mea.

Și totuși, chiar de-ai fost furtună,

Chiar de iubirea-i arșiță bună,

Eu n-am să uit ce ne-am promis,

În ochii tăi m-am rătăcit…

Te-aș urî, dar nu pot, știi bine,

Căci inima mi-e scrisă-n tine,

Și dacă viața ne desparte,

Iubirea mea va sta departe,

Dar niciodată n-o s-apună,

Căci ne-am jurat pe totdeauna.

Pe treptele de piatră ale-altei dimineți,
Mă rog în taina sfântă, în ochi cu lacrimi reci.
În templul Tău, Doamne, îmi caut alinarea,
Căci dorul meu o cheamă, iertarea-i așteptarea.

Am fost doi prunci sub cerul iubirii Tale sfinte,
Ne-am jurat credință, cu mâinile-n Cuvinte.
"Unde mergi tu, merg și eu," spuneam cu glas fierbinte,
Dar vântul lumii aspre ne-a dus în ne-mpăcinte.

Ca soarele către zori, te aștept cu răbdare,
De șapte ori șapte ani trec, dar speranța nu moare.
Aș ridica altare, căci dragostea nu pleacă,
E scrisă-n cer și-n suflet, nimic să nu o seacă.

Pe muntele Golgota, o cruce ne unea,
Și-n fața Ta, Părinte, iubirea ardea.
Am zis c-o vom păstra, un dar neprețuit,
Dar umbrele de-afară ne-au rupt ce-am făurit.

Îmi spui prin Proverbe că tot ce-i drept rămâne,
Că omul ce iubește pășește doar pe bine.
Mă-ntorc spre porți divine și chem un singur nume,
Căci dragostea Ta, Doamne, mă ține fără urme.

Mai sper ca-n rugăciune să ne-adunăm iar,
Ca plopul în genunchi cerând un dar.
Un dar să fim ca viața, să ridicăm cetăți,
În Templul Tău de slavă, iubirea să ne-arăți.

Promisiunile noastre, un legământ curat,
Sunt scrise-n Cartea Vieții, nimic nu s-a uitat.
Iubirea Ta mă-nvață să lupt și să aștept,
Să cred că-n zori ea vine, cu sufletu-i în piept.

Și de n-o fi aici, iubirea noastră-aleasă,
În Ceruri, Doamne, fă-o de Tine vegheată.
Căci Tu ești adevărul, lumina și cărarea,
Reaprinde, Doamne, flacăra, să ardă iar chemarea.