Iubirea mea

Fata mea cu corp de înger 

Aş vrea totuși să ajung la ea 

Dar nu pot lasa lumea asta mare

Pentru o mica dorința de a mea 

Te-as ruga să-mi dai un semn 

Sa știu că la tine totul este bine 

Măcar atâta îți cer daca nu pot da ochii cu tine.  

Departe sunt de ochii tăi, 
Departe sunt de tine 
Şi m-am pierdut pe undeva, 
M-am rătăcit în mine. 

M-or scoate poate-n viitor 
Să văd lumini şi soare, 
Dar astăzi, mă prefer aici - 
În lumi interioare. 

M-or scoate ochi păienjeniţi 
De-aceiaşi disperare. 
Vom căuta cu-acelaşi gând 
O cale de salvare. 

Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,

Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,

Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,

Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.

Am adunat speranțe și visuri de copil,

Le-am strâns într-o trăistuță

Să nu le pierd nicicând.

Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,

Și-am sigilat-o în suflet,

Să n-o uit niciodată.

Dar, în vâltoarea vieții,

Apar nori și furtuni …

Ne pierdem în minciună și devenim imuni.

Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,

Iar în final ajungem,

Să fim niște nebuni.

Apoi, sleiți de vlagă

Trăim în resemnare,

Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.

Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,

Iar drumul pocăinței

      E doar o FUNDĂTURĂ!

Viorica E.

Ce viață zbuciumată

Ce stare complicată

Iubirea-i doar o pată

Un nor pe cer senin

Ce regulă-ncurcată

Ce inimă-nodată

Iubirea-i evitată

O boală de cretin

Ce lume-ntortocheată

Ce strâmbă judecată

Iubirea minunată

E-o groapă în destin

Ce rană fermecată

Ce lecție ciudată

Iubirea săgetată

Devine corp străin

Ce liniște bogată

Ce lacrimă uscată

Iubirea cea curată

E-o doză de venin

Ce soartă desculțată

Ce verb de înghețată

Ce-aromă parfumată

Iubirea-i doar un chin

Astazi o sa spun o poveste

Poveste nascuta in mine demult

Nu spun pentru tine, caci a mea este

Dar vorbind tare, din nou o ascult

Odata, candva, radeam mult mai des

Dar timpul ce sapa a sters bucuria

Vesnic revoltat de ce am ales

Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”

Sa vand orice vis pe o suta de lei

Vise facute din iluzii importate

Astazi dau tot, daca vrei sa le iei

Acolo unde plec se numeste DEPARTE

Astazi, iti spun, ma simt impacat

Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa

Strivesc cu un geamat un destin spulberat

Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?

Astept un imbold ce ma face sa strig

Povestea ce spun iti pare usor trista ?

Pamantul din suflet cu lacrimi irig

Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?

Am strâns pietre, am strâns cuvinte,

Le-am înghesuit în colțuri de gânduri mari,

În sertare, în pungi de piele, în umbre de oțel.

Am croit, cu burduf și cusătura de-a lungul nopții,

Vestminte de metale, de haine de moarte,

Fără să simt că pielea s-a strâns prea tare.

Le-am aranjat în formă, în mulaje de „de-asta-am-nevoie"

Așezate și frumos ordonate,

Ca niște stele căzute în capcana mea,

Dar toate-mi căzuseră, mă-ntristau, mă umpleau.

Și am râs de mine în oglindă, o dată,

De câte ori? Nu mai știu.

M-am bătut cu tot ce am găsit în cutii,

Cu frica de a nu fi îndeajuns.

Dar, din colțul unui sărut, dintr-o privire tăcută,

Mi-am dat seama că golul meu e o casă cu feronerie,

Ce o deschidă doar mâinile tale.

Iubirea ta a fost singurul colț de liniște

Într-o lume făcută doar din temeri și clădiri de sticlă.

Tot ce am avut a fost dorința de a umple și umple,

Când de fapt tot ce îmi lipsea era acel aer al tău.

Cu gândul dus la vremi de-alt’dată, tremur lin,
Când brațul tău pe pieptul meu dormea senin,
Când tu, cu glas de înger, îmi spuneai în șoapte
Că-n mine-ai aflat viață, vis și nopți curate.

Dar iată, azi, te văd purtând un chip străin,
Fără văl de modestie, fără zbor divin,
Cu fruntea neacoperită, într-o sfântă casă,
Strălucind de-o mândrie rece, rece și frumoasă.

Ah, tu, ce-mi spuneai odată că n-ai altă mască,
Azi joci un alt rol, cu alt suflet să te crească.
Pe el îl porți ca pe-o idee, ca pe-un gând,
Dar nu-i cu tine-n lacrimi, cum eram plângând.

Tu n-ai cum să te-ntorci și totuși te aștept,
Cu ochii-n cer, cu fruntea-n mâini, cu suflet drept,
Căci știu ce-am fost — un mugur prins în primăvară,
Ce s-a uscat când a plecat iubirea iară.

Tu-ai fost întâia ce-a sărit la pieptul meu,
Cu râsul tău de rouă, cu glas de Dumnezeu,
Și-n patul nostru, două omiduțe moi,
Țeseam din dragoste o lume doar pentru noi.

Acum îl strângi în brațe, crezând că e sublim,
Dar nu ca-n clipele când mă simțeai deplin.
Și poate-i scrie versuri, dar nu cu acel dor
Cu care ți-am cules din cer un alb fior.

Eu nu urăsc ce-ai fost ci plâng ce ai ajuns,
Căci n-ai păstrat icoana visului de-uns.
Și dacă-ntr-o minune timpul ne va chema,
Nu știu de-aș mai putea iubi ce ești acum... sau ba.

Căci dragostea ce-am dat-o n-a fost de-mprumut,
Ci jertfă caldă, ce-n altarul tău s-a scut.
Și dacă tu-ai uitat-o, eu o păstrez cu dor
O candelă ce arde-n mine până mor.

Tu n-ai pierdut iubirea, ci-ai fost un dar prea sfânt,
Ce-a luminat o inimă cu sufletul cărunt.
Eu n-am greșit c-am dat, ci ea n-a știut să țină,
O dragoste de aur în mâini de plastilină.

Am nevoie de tine, cum vântul de zbor,
Cum cerul de stele în nopți care dor.
Cum luna de raze sclipind peste lac,
Cum munții de pacea ascunsă-n coșmar.

Am nevoie de tine, ca ploaia de nori,
Cum câmpul de roua adusă de zori.
Cum frunza de vânt să o poarte ușor,
Cum sufletul trist de-al iubirii fior.

Ești clipa de soare ce-alungă furtuni,
Izvor de speranță din vechi rugăciuni.
Un dor nestins ce-și găsește alin,
Când brațele tale mă-ntorc în destin.

Am nevoie de tine, cum focul de lemn,
Cum visele mari de-al lor tainic îndemn.
Cum marea de mal, cum un vers de poet,
Cum glasul iubirii de-un ecou discret.

Fără tine, tot dorul s-ar stinge-n abis,
Un cântec pierdut, un destin interzis.
Dar cu tine, în zbor peste timpuri străbat,
Am nevoie de tine — mereu, neîncetat.

Iubirea mea, în noaptea stinsă,
Se pierde-n vânt, ca frunza ninsă.
Pe ruine arde-n scrum,
O stea ce plânge-n cer postum.

Am fost ecou pe sticlă rece,
Un vis ce-n umbre se petrece,
Un dor ce-n ziduri se destramă,
Lăsându-și lacrima ca teamă.

Sub cer de jar, pe căi de fum,
Mă-ntreb de-a fost iubire-n drum,
Sau doar un cântec de uitare,
Ce s-a sfârșit în depărtare.

Sub cruce neagră de tăcere,
Te caut printre amintire,
În șoapte reci de vânt hoinar,
În pași pierduți pe drum fugar.

Din Pilde am învățat iertarea,
Să-ți aștept pasul și chemarea,
Cu ochii-n rugi, cu dor arzător.
Ca tatăl fiului rătăcitor,

Pe străzi pustii, sub felinare,
Se sting și visele amare.
În ploaia rece, sub lumini,
Mi-e dor de ochii tăi divini.

Un ceas bătrân ne plânge-n șoapte,
Ca o fantasmă dusă-n noapte,
Dar timpul, rece și hain,
Ne-a risipit ca pe-un suspin.

În zidul vechi, cuprins de gheață,
Îți strig iubirea ce nu-ngheață,
Dar piatra tace, visul moare,
Iar luna-n cer ne plânge-n zare.

Dar, dacă mâna ta se-ntinde,
Prin focul nopții mă cuprinde,
Vom reclădi, din visul frânt,
Un nou destin, un nou cuvânt.

Și-n bezna grea, din dor rănit,
Se va aprinde-un foc sfințit,
Iubirea noastră – stea divină,
Un legământ ce nu se-nclină.

Vom prinde aripi, vom zbura,
Prin cer de vise vom dansa.
Și-n zori, sub raze argintii,
Vom fi din nou ce-am fost cândva...

[Strofa 1]
În chimie, ești oxigenul meu,
Fără tine, n-aș fi eu.
Mă aprinzi ca un foc arzând,
Cu tine, viața-i un vis plăpând.
În biologie, ești inima mea,
Bate doar pentru iubirea ta.
În pieptul meu tresari ușor,
Ca un ecou dintr-un vis de dor.

[Refren]
Ești steaua mea ce strălucește,
Iubirea ta mă definește.
Ești universul meu întreg,
Cu tine vreau să rămân mereu, să merg.

[Strofa 2]
În fizică, ești gravitația,
Mă atragi mereu cu fascinația.
Ca stelele-n cer ce se îmbrățișează,
Atingerea ta mă hipnotizează.
În istorie, ești regina mea,
Îți jur iubire pe viața mea.
În cartea timpului scriam mereu,
Un basm cu tine, visul meu.

[Refren]

[Strofa 3]
În matematică, ești soluția,
Cu tine găsesc mereu motivația.
O ecuație spre infinit,
Un calcul perfect, un suflet unit.
În informatică, te declar așa:
print('te iubesc aș vrea')
În codul iubirii nu-i nicio eroare,
Cuvintele tale sunt cheia de rezolvare.

[Refren]

[Strofa 4]
În muzică, ești melodia,
Ce-mi umple inima și aria.
Notele tale îmi dau fiori,
Ești cântecul meu din zori.
În pictură, ești culoarea,
Ce-mi înfrumusețează zarea.
Cu tine, viața e pânză de dor,
Un tablou ce pulsează-n albastru și nor.

[Refren]

Omiduță, mămăruță,
Panarămița mea draguță.

În chimie, ești oxigenul meu,
Fără tine, n-aș fi eu.

În biologie, ești inima mea,
Bate doar pentru iubirea ta.

În fizică, ești gravitația,
Mă atragi mereu cu fascinația.

În istorie, ești regina mea,
Îți jur iubire pe viața mea.

În geografie, ești universul,
Tu îmi luminezi întreg mersul.

În matematică, ești soluția,
Cu tine găsesc mereu motivația.

În informatică, te declar așa:
print('te iubesc aș vrea')

În muzică, ești melodia,
Care îmi umple toată aria.

În astronomie, ești steaua mea,
Ce luminează noaptea grea.

În pictură, ești culoarea,
Ce-mi înfrumusețează zarea.

Mi-ai fost lumină-n noapte grea,

Mi-ai fost și vânt, mi-ai fost și stea,

Ne-am prins în jurământul sfânt,

Că nu vom renunța nicicând.

Dar ai plecat… și-n urma ta,

Doar umbrele mai pot cânta,

Trădarea ta îmi arde-n piept,

Dar dragostea… o mai accept.

Te-am vrut a mea, pe totdeauna,

Cu tine-mi era cald și luna,

Cu tine soarele zâmbea,

Cu tine lumea-ntreagă-a mea.

Și totuși, chiar de-ai fost furtună,

Chiar de iubirea-i arșiță bună,

Eu n-am să uit ce ne-am promis,

În ochii tăi m-am rătăcit…

Te-aș urî, dar nu pot, știi bine,

Căci inima mi-e scrisă-n tine,

Și dacă viața ne desparte,

Iubirea mea va sta departe,

Dar niciodată n-o s-apună,

Căci ne-am jurat pe totdeauna.