Eu și cu tine

1.Am încercat să schimb atât de mult lucrurile,

Pentru acea fărâmă de fericire,

Pentru acea inimă frumoasă ,pe care mi-o doresc

Însă, am ajuns să cred că nu trebuie să mă grăbesc.

2.Am crezut că totul este pierdut,

Că totul pe apa sâmbetei s-a dus

Însa, soluția pentru acest necaz,

Era cheia de sub acel pas.

3.Reușind să găsesc cheia acestei soluții,

Am scos la suprafață mii de descoperiri,

Cum ar fi ,iubirea necondiționată,

Care acest suflet mi-o poartă.

4.Și după multe discuții aprinse,

Am realizat că aceste cuvinte,

Nu mă vor mai răni ușor,

Până când nu voi muri de dor!

5.Însă, mi-ai confirmat că chimia dintre noi,

Ne va uni pe amândoi,

Într-un viitor atât de apropiat,

-Mă bucur că nu ai renunțat!

6.Atâtea nopți alături de tine,

Atâtea mângâieri pe piele,

Nu mă vor mai răni,

Pentru că ,,noi” vom fi.

7.Toate acele cuvinte pătrunzătoare,

Toate acele priviri mortale,

Mi-au furat inima abătută,

Și au trezit o fată bună!

8.Și te priveam cu dormi liniștit, și fără griji

Cum mă țineai lângă pieptul tău,fericit

Cum aveai grijă de mine,

Ca să îmi fie cât mai bine.

9.Și astfel, am realizat că te iubesc atât de mult,

Și voi aștepta acest început,

Și îmi promit că voi lupta pentru amândoi,

Ca să existe în sfârșit, ,,noi”!

În vălul nopții se strecoară gândul meu,

Spre tine, prin constelații de neînțeles,

Caut în stele ceea ce se ascunde în apus,

Misterul ce învăluie dragostea ce o țes.

Ești o enigmă scrisă-n versuri de poet,

Un cod cifrat în petale de trandafir,

O melodie ce vibrează discret,

În inima mea ce bate fără de sfârșit .

Dragostea ta, o bibliotecă vastă de emoții,

Fiecare pagină, un palimpsest scris cu pasiune,

Cuvintele tale, ecouri în infinite poziții,

Se ascund în toate colțurile inimii mele, fără opțiune.

Ești algoritmul complex ce îmi criptează simțirea,

Fiecare gest al tău, o ecuație ce-mi definește existența,

În ochii tăi, găsesc soluții la eterna mea mirare,

Iar îmbrățișările tale sunt acoperite de o dulce esență.

Sub masca serenității, arde un foc nevăzut,

Flăcări de pasiune ce se ascund sub calmul tău,

Căldura ce o simt când mă pierd în infinitul tăcut,

E combustibilul ce alimentează visul meu.

În adâncul dragostei tale se ascunde un univers,

Pline de galaxii de sentimente, neexplorate, pure,

O călătorie prin tine, un cosmos divers,

O dragoste complexă, demnă de orice măsură.

Și în timp ce lumea privește cu invidie,

La poema vieții noastre, sculptată în destin,

Eu mă bucur de secretul ce se ascunde cu aviditate,

În dragostea ta, mereu un labirint.

Sa intimplat aceasta vara

A cunoscut ea un baiat

Se intilneau in toata seara

Apoi el la armata a plecat

La petrecut pina la gara

Si cind in tren el sa urcat

A spus sa nui auda nimeni

Ca-l va astepta neaparat

Si trenu a plecat din gara

Dar ea din ochi a lacrimat

A scris de acolo o scrisoare

A intrebato ,,ce mai faci''

La mine mare sarbatoare

Eu deacum m-am insurat

A-ncremenit cu foaia in mina

Moarte-a o va lua de mina

Si o va stringe strins la piept

Ramii cu bine draga viata

Sa nu incurc la nimenea

Fii fericit cu alta fata

De mine sa nuti amintesti

Eu am sa plec acum de acasa

Mai mult nu face sa traesc

Ea a murit au ingropat-o

Pe-un mal abrupt cum altu nu-i

Iar el plingea, minca pamintu

CACI NU IERA SCRISOAREA LUI.

Numeroase gesturi mărunte
Mai presus de orice cuvânt,
O iubire sinceră pe care nu știu să o înapoiez.

Orice floare ți-aș aduce, ar muri,
Stelele sunt departe și nu le pot lua,
De aceea, a mea inimă vreau să ți-o dau
Și iubirea  mea stângace
Ce va trece proba timpului!

Întoarce-te jos a mea stea păzitoare

Și ține-mă în palme,că să cad mai ușor

Din a ta grijă mulți sunt gata să ceară

Pentru a ta nemurire eu sunt gata să mor

Irosește-ți putere dar pe mine mă scapă

De veșnica spaimă de viitor

În schimb îți ofer păgâna mea viață

Și zilele mele de muritor

O zi să îmi lași,de mai mult n-am nevoie

Să reușesc să vorbesc despre ce n-am vorbit

Prea tăcut-a mea fire să spună ce simte

preafrumosului chip ce mă făcea fericit

“Ar trebui ca să știe,de ce să mai tac

Tot ce a fost a avut loc să fie

Și chiar de regret,nimic n-o să fac”

Zboară în cercuri în gândurile mele 
Şi lasă nisip din aripile lor 
Să curgă peste amintiri şi peste durere 
Ca să poată îneca orice dorinţă şi dor. 

Sunt sclipitor de frumoşi în lumină 
Şi extrem de hidoşi pe interior 
Aceşti fluturi de nisip pe care-i ţin acum în mână 
Împunşi cu acele viselor lor. 

Îi privesc atent, cu drag, şi uşor
Le rup aripile fine, fărâmicioase, 
Şi ochii de o seninătate veşnică, pură 
Mă privesc cu dulce durere şi... mor. 

Îi las apoi jos, şi iau un chibrit 
Îl aprind şi-l apropii de cadavrele lor, 
Îl las să cadă, ca să transforme-n cenuşă 
Vise, durere, gânduri... şi dor.

Aș vrea să cânt de dimineață până seara. 

Să nu mă las făcută-n fel și chip. 

Să mă-nțeleagă lumea, toată țara. 

Să mi înțeleagă felul cum gândesc. 

Să mă culeagă de pe stele mute

Și să m-aleg cu praf din urma lor. 

Eu să vorbesc, iar ei să mă asculte, 

Să mă lovească cu sute de flori.

Să văd cum e atunci când ești iubită

Ori respectată, ori ținută strâns.

Și să te vezi pe scenă sus suită, 

Iar oamenii tu să îi faci sa râzi. 

Nu vreau să creadă cineva ceva 

De genul:" Ea ar vrea să fie rea.", 

Ci vreau să înțeleagă faptul

Că vreau să mi fac eu viața mea. 

Să fiu doar liberă, uneori singură, 

Să mi pot alege calea ce-o urmez. 

Și susținută, nu umilită, 

Să pot să fac exact ce îmi doresc.

De mult aș vrea să ți spun

O șoaptă la ureche

O șoaptă de iubire

Și fără de pereche

Însă de as putea...

O! Dragă, de as putea...

Ti as spune mii de șoapte

Doar tu sa fii a mea.

Sunt singur, în tăcere

Și cerul tot e plin

De nouri de tristețe

Și sufletul mi e plin. 

Mi e plina inima, 

Iar luna nu o vad

S a dus lumina mea, 

S a dus, nu pot sa vad. 

Nici sa mănânc nu pot

Și nici ca as mai vrea

Cum pot sa mai trăiesc

Eu fără vocea ta? 

Aș prefera să mor în chin,

Decât să sufăr după tine,

Căci durerea ar curge lin

Dacă tu n-ai vorbi cu mine.

Ar fi ca o cascadă, 

Cascada suferinței,

Iar jos acolo ar tot cade

Lacrimi pline de dorință 

Căci vreau ca să te țin 

În brațe până mor, 

S-adorm cu tine în gând 

M am săturat enorm. 

Și tu să vrei să stai, 

Sa fiu numai a ta. 

Te rog tu să mă ai 

Și nu vei regreta. 

Eu nu vorbesc prostii. 

Ba da, sigur ca da! 

Scriu niște poezii, 

Mă pierd în lumea mea. 

Dar tot ce vreau acum 

Nu s lucruri materiale, 

Ci tot ce vreau acum 

E doar o sărutare. 

Atât de rece sunt 

De când te tot aștept 

Și dacă ai veni 

As arde încet-încet.

Adesea simt ca trec prin viață

La fel cum trece-un nor prin ploaie

Adică plânge, adică îngheață,

Adică se descarcă-n drame.

Simt că sunt mult prea ticăloasă

Sau uneori prea depresivă,

Sau poate alții mă cred proastă,

Dar eu de fapt sunt doar timidă.

Și cine știe ce e drept

Sau cine știe ce e rău?

Probabil suntem niște monștrii,

Probabil fac doar ce vreau eu

Sau doar nu ne vedem pe noi,

Cum suntem noi cu-adevărat.

Sau poate ne schimbăm cu mult

De la femeie la bărbat.

Este incert, asta e clar.

Că nimeni nu ne mai cunoaște. 

Nu ne mai lăsăm duși de val,

Nu mai iubit de acum încoace.

Și de ar fi sa ne schimbăm

Cu mult nu am putea in bine

Căci cineva a zis prea clar:

"Știi ce rău sau ce e bine?"

Va continua sau va rămâne suspendat? 

Nesusținut de nimeni totul va fi uitat. 

Frumoasa atmosferă va continua să fie, 

Dar tu, iubirea mea, ce ți datorez eu ție?

O mie de săruturi ce as vrea să ți le dau

Și o mie de regrete că azi nu te mai am

Mă trec fiorii reci că eu as vrea sa mor, 

Dar tu-ți vei aminti ca te ador enorm? 

Vei plânge că nu sunt, vei plânge ca nu ești? 

Vei plânge după noi căci ne am pierdut pe veci? 

După povestea noastră ce nu s a terminat? 

Vei căuta final când tot se va-încheia? 

Am multe întrebi care nu au răspuns, 

Acele amintire cu noi unde se duc?