Poems in the same category
Cizmarul
O, tu cizmar cu mâinile crăpate,
Ce ai trudit o viață lângă calapod,
La ușă nimeni nu-ți mai bate,
Și nu-ți mai trece dincoace de pod.
În lume astăzi totul s-a schimbat,
Nimic nu se repară, mi se pare,
Ci se încalță nefiresc și deșănțat,
De parcă am avea o mie de picioare.
Ce să repari? Când pielea fină de bizon,
E astăzi doar o simplă mușama,
Ce-o poartă mândru un filfizon,
Și râde mai apoi de breasla ta.
Aruncă calapodul, sula, cleștele și acul,
Pe nicovală bateți coasa morții,
Apoi îmbracă-ți calm și parpalacul,
Și pleacă la cerșit în fața porții.
Ești tot mai gârbovit și fața ți-e gălbuie,
Hai, scoateți cizmele că s-a făcut târziu,
Păstrează-ți însă un ciocan și niscai cuie,
Să ți le bată automat robotul în sicriu.
Clipă
De-a lungul străzii ce ca un râu curgea,
Din zecile de case cu ușile închise,
La una mai micuță privirea-mi se oprise,
Căci tocmai dinaintea-mi o tânără ieșea.
Avea-n priviri o teamă de vremuri viitoare,
Și pașii îi sunau ca două clopotele rebele,
Un vis de mare nuntă plutea încet sub stele,
Iar noaptea se retrase în săli de catedralare.
Plecau răzleț spre mine priviri fără scânteie,
De parcă purta-n sine o vină din trecut,
Iar mersul său din coapse, de toți era plăcut,
Căci toată grația căzuse în trupu-i de femeie.
Trecea în mare grabă cu-n aer cenușiu,
Un semn, ca o pecete pe sufletul oricui,
Și-am înțeles atunci: că timpul nu e viu,
Și noi murim încet, privind un chip pustiu.
Și mult după ce pașii te strâng ca-ntr-o cătușă,
Simțit-am cum privirea se-așterne peste ea,
Când inima, nebuna, s-o strig îmi tot cerea,
Ea brusc făcuse dreapta intrând pe-o altă ușă.
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Fără Titlu
Dacă mi-ai fi spus cândva
Că voi aluneca așa
De pe piedestalul meu
Ți-aș fi râs în față.
Dacă mi-ai fi spus atunci
Că voi cădea pe brânci
Si că voi ajunge-așa
Aș fi spus: "Niciodată!"
Însă, oricât de nostim ar părea
Ai avut dreptate atuncea
Căci astăzi sunt căzută-n stânci.
Să urc-nu pot, am răni adânci.
Starea de Bine
Cand apare, cand dispare,
Si cand vine parca-i bine,
Si tu vrei cu disperare
Sa ramana mult la tine.
Ins-aproape din senin
Se topeste ca o boare,
Ramanand in loc venin,
Pana data viitoare.
Am să vă dau în judecată
Am să vă dau în judecată!
că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.
cu mamă îndepărtată,
strig la voi cu vocea îndurerată!
cu viața, aproape de tot subjugată
ma-ți lăsat în a voii soartă,
crudă, acră și sărat.
eu îmi ascund durerea mascată,
cu inima frîntă și fața curată.
vă urăsc a suta dată !!!
pentru răpire de tată,
pentru tinerețea asasinată,
pentru durerea împrumutată.
v-aș împușca pe toți de laolaltă!
ce viață urîtă,
O să mă dați în judecată!
Cizmarul
O, tu cizmar cu mâinile crăpate,
Ce ai trudit o viață lângă calapod,
La ușă nimeni nu-ți mai bate,
Și nu-ți mai trece dincoace de pod.
În lume astăzi totul s-a schimbat,
Nimic nu se repară, mi se pare,
Ci se încalță nefiresc și deșănțat,
De parcă am avea o mie de picioare.
Ce să repari? Când pielea fină de bizon,
E astăzi doar o simplă mușama,
Ce-o poartă mândru un filfizon,
Și râde mai apoi de breasla ta.
Aruncă calapodul, sula, cleștele și acul,
Pe nicovală bateți coasa morții,
Apoi îmbracă-ți calm și parpalacul,
Și pleacă la cerșit în fața porții.
Ești tot mai gârbovit și fața ți-e gălbuie,
Hai, scoateți cizmele că s-a făcut târziu,
Păstrează-ți însă un ciocan și niscai cuie,
Să ți le bată automat robotul în sicriu.
Clipă
De-a lungul străzii ce ca un râu curgea,
Din zecile de case cu ușile închise,
La una mai micuță privirea-mi se oprise,
Căci tocmai dinaintea-mi o tânără ieșea.
Avea-n priviri o teamă de vremuri viitoare,
Și pașii îi sunau ca două clopotele rebele,
Un vis de mare nuntă plutea încet sub stele,
Iar noaptea se retrase în săli de catedralare.
Plecau răzleț spre mine priviri fără scânteie,
De parcă purta-n sine o vină din trecut,
Iar mersul său din coapse, de toți era plăcut,
Căci toată grația căzuse în trupu-i de femeie.
Trecea în mare grabă cu-n aer cenușiu,
Un semn, ca o pecete pe sufletul oricui,
Și-am înțeles atunci: că timpul nu e viu,
Și noi murim încet, privind un chip pustiu.
Și mult după ce pașii te strâng ca-ntr-o cătușă,
Simțit-am cum privirea se-așterne peste ea,
Când inima, nebuna, s-o strig îmi tot cerea,
Ea brusc făcuse dreapta intrând pe-o altă ușă.
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Fără Titlu
Dacă mi-ai fi spus cândva
Că voi aluneca așa
De pe piedestalul meu
Ți-aș fi râs în față.
Dacă mi-ai fi spus atunci
Că voi cădea pe brânci
Si că voi ajunge-așa
Aș fi spus: "Niciodată!"
Însă, oricât de nostim ar părea
Ai avut dreptate atuncea
Căci astăzi sunt căzută-n stânci.
Să urc-nu pot, am răni adânci.
Starea de Bine
Cand apare, cand dispare,
Si cand vine parca-i bine,
Si tu vrei cu disperare
Sa ramana mult la tine.
Ins-aproape din senin
Se topeste ca o boare,
Ramanand in loc venin,
Pana data viitoare.
Am să vă dau în judecată
Am să vă dau în judecată!
că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.
cu mamă îndepărtată,
strig la voi cu vocea îndurerată!
cu viața, aproape de tot subjugată
ma-ți lăsat în a voii soartă,
crudă, acră și sărat.
eu îmi ascund durerea mascată,
cu inima frîntă și fața curată.
vă urăsc a suta dată !!!
pentru răpire de tată,
pentru tinerețea asasinată,
pentru durerea împrumutată.
v-aș împușca pe toți de laolaltă!
ce viață urîtă,
O să mă dați în judecată!
Other poems by the author
Liniștea dintre fire
Nu există început,
ci doar ecoul unei absențe
care se pliază
pe conturul unui „acum”.
Liniștea dintre fire
Nu există început,
ci doar ecoul unei absențe
care se pliază
pe conturul unui „acum”.