Paradoxul lui există

De vreți să știți povestea unei mari iubiri,

Ce încă nenăscută este,

Să nu mă întrebați acum la început de povestire,

Vreun nume sau alte amănunte,

Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,

Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....

Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,

Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,

De nu-s crezut!

Căci vă vorbesc de o minune vie,

Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!

Căci despre ea se spune că-i doar un înger

Cu chip de om,femeie plină de lumină,

Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,

Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,

Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!

Ei bine,bine o să-mi spuneți...

De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?

Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,

Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,

Ea înger, plină de iubire,

Iar eu un simplu muritor de rând,

Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,

În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...

Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,

Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,

Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor

Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?

Cum auziți!

Iubirea este clipa fără rațiune,

Poate e-o simplă nebunie!

Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!

Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,

Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,

În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,

Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,

Pe toți îi voi culca ca secerați,

Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!

Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,

Pe care-am scris în greacă și latină,

Cu litere de aur sclipitoare,

Ce ies din gura unui lup pictat

Doar ea îmi este veșnicia fericită,

Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!

(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)

Este zeița frumuseții o minciună?

Este!

Căci fiecare dintre femei este a frumuseții zeitate!

Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,

Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,

Însă niciuna dintre ele

N-au nici magia și nici grandoarea ta!

Nici curcubeul ce se-arată după ploaie,

Semeț,plin de culori ce se împăunează printre nori,

Și vrea să ne arate măreția sa,

În fața frumuseții tale,

Nu e nimic cu arcuirea-i îngâmfată,

Și de-ar vorbi cu tunetele aspre

Ori fulgere de-ar arunca înspre umilii muritori,

Nu m-aș speria de-acestea toate,

Eu tot pe tine te-aș diviniza!

Iubito,pentru mine tu ești Zeița frumuseții,

Fără egal în lumea asta largă și plină de femei,

Însă niciuna dintre ele

N-au nici magia și nici grandoarea ta!

(18 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tăcere, tu ești blestem!

Să pleci degrabă de la mine

Și să nu stai vreodată-n preajma iubitei mele!

Mai bine mor decât să fiu cuprins de tine,

De a iubitei mele groaznică tăcere!

Iubito ,de-ai știi ce groaznică e a iubirii neagră tăcere,

Ai tot cânta sau ai striga la mine,

Știind că poți blestema de moarte pe oricine,

Doar cu tăcere!

Vai Doamne ce blestem este tăcerea

Când vrei să pedepsești Tu Însuți Doamne,

Nu dai răspuns la rugăciuni decât tăcere...

Iar bietul muritor primește dureroasa pedeapsă fără leac,

Tăcerea!

Piei blestemato,arzi in zgomote și vorbe,

Fie și șoapte sau o blândă adiere!

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Cu tine iubirea există așa!

Altfel nu poate fi...

Irepetabilul amor grăiește cum vrea!

Își cântă partitura scrisă de el sau de ea..

Povestea de azi este alta,las-o să vină!

Are alte culori iar glasu-i diferă,

Mișcările-i sunt grațioase,

Deschide-ți bine ochii,

Visează,iubește și speră!

Valsează purtat doar de briza albastră...

Uită trecutul, lasă durerea iubirii apuse!

Ce-i dispărut este acum Strigoiul ce-ți fură prezentul...

Lasă-te dus pe marea cea mare

Primește la tine în gânduri Oceanul cu valuri,

Eternul locuiește în suflet

Și cântă refrenul sau imnul bucuriei,

Irepetabile sunt iubirile toate!

(26 februarie 2023 Horia Stănicel-volumul de poezii în curs de apariție Irepetabila iubire.)

Ce pot să fac acum

Sau ce să-ți scriu când toate au fost scrise

Și se citesc pe-obrazu-ți auriu

În timp ce inima-mi străpungi doar cu surâsul

Ce-i prelungirea divinului zâmbet plecat din chipul tău,

Căci frumusețea ta vorbește despre tine

Iar vorbele-mi se sparg în van

Precum o fac doar valurile mării furtunoase....

Nu ești tu visul meu ce-i coborât din ceruri,

Și cum pot eu,un rătăcit să-ți cânt sonetul de amor,

Ce-l meriți tu,frumoasa fără seamăn?

Câți cavaleri de rang înalt nu te-ar dori prințesă dragă,

Viața zălog și-ar pune-o fără să clipească,

Cu toții ar pieri și-n foc doar să te cucerească,

Iar eu știind prea bine toate-acestea,

Plec rușinat, visând-te ca pe-o regină....

Ohhhh prea frumoaso.... cum pot trăi acum gândindu-mă la tine,

Doar zeii au trimis blestemul,

Să se răzbune crunt pe mine!

(23 mai 2023 H.S Irepetabila iubire)

Atâta frumos,atâta iubire

Să stea neatinse iubito la tine!

Atâta lumină și bucurie

Să locuiască pe a ta față...

Îngerii toți să te vestească

Să știu și eu ce mă așteaptă,

În cerc de foc să-ți danseze și să-ți cânte,

Doar eu fiind cel ce vrea

Dar nu îți spune

Să te iubească ,să te răpească!

Dar cine știe ce-o să se-ntâmplă mâine poimâine

Cu-atâta dor dar și iubire,

O nebunie ce te apasă,

Tu care ești așa micuță

Un metru juma,

Vorbesc de-a ta statură!

(16 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Total neschimbat te voi găsi.  

Nu sunt vreo aventură. 

Dacă chiar crezi asta

De ce ai fugit în glumă?

Eu a ta iubire nu ți-oi fi.

În mine am stins speranța.

Pe-o margine de lună, eternul visător,

-Eminescu- încă scrie într-un colț nemuritor, 

Cu penița-i tremurândă peste zări, 

Ne pune-n versuri dorul în mii de culori.

Al nostru luceafăr, coborât pe pământ, 

Un râu de gânduri, veșnic curgând, 

A fost iubire, a fost și tăcere, 

O limbă română plină de durere.

Pe lângă plopii fără soț, cu sufletu-n abis,

El a iubit cum nu s-a mai citit, 

A plâns pământul, lăsând în urmă flori, 

A scris a noastră limbă, trezind mii de fiori.

Omagiu să-i aducem în ianuarie geros,

Luceafărului ce arde etern și luminos...

Poemele-i cuprind și astăzi necuprinsul

Și somnoroase păsărele îi cântă cuvântul.

Dacă ai un sărut în plus, așează-mi-l pe gene,
să-mi pară grele, să-nchid
în ele lumea ta, cu josul în sus,
așa, cu zenit-ul căzut peste nadir!

Așterne-mi albastrul peste deșertul pașilor
și peste urmele lăsate veșted,
în lumi pe care le simt
cunoscute în parfumul tău.

Și nu mă duce pe mine-n
amurgul de un auriu excentric,
în care se strecoară
fiorul rece al unei eternități...

Arată-mi steaua cazătoare
și s-alergăm să-i prindem
lumina între tâmple, cu
un hohot prelung de rouă,

să curgă valuri de viață
peste ceea ce-a fost
o nemurire năstrușnică
și fără demiurg!

O, rămâi cu capul pe umărul meu,
reverie sublimă!
Această secundă ne aparține,
aproape etern!

Rămâi așa, eoni, nemișcată,
netresărită, neplânsă și fericită,
ca o copilărie nostimă
și fără de sfârșit!

Dușman îmi este timpul

Prieten bun am în condei,

Iar muză-mi e soția dragă

Ce clipa îmi încarcă cu idei. 

Aș vrea să alungesc minutul

Să am răgaz să spun povești,

Puse cu rimă în vers de poezie

Și bucuros să fiu, că mă citești. 

Dar câte n-aș mai vrea să scriu

Dacă ziua, ar cuprinde noaptea,

De copilăria mea, în primul rand

Și, despre soție, ce-mi e jumatea. 

Și tare multe aș avea de povestit

De ce voi știți, dar ci...de neștiute

Care în timp mi-au brăzdat viața

Și-aș vrea acum, să fie cunoscute. 

Nu am nimic de ținut la secret

Și care ar putea să mă,,rușine ",

Doar, c-am uitat...să..mărturisesc

Că faptele făcute-s...prea puține. 

Dar știu că nimeni nu oprește timpul

Și că acesta este hoț...furând mereu,

Așa că nu-mi rămâne...decât să cer

Ceva în plus...de la Bunul Dumnezeu!

Închis într-o lume străină și-amară,
Privim spre alții cu pizmă și dor,
Cum viața lor pare o blândă vioară,
Fără de pete, cu pasul ușor.

Zidit între gânduri de beznă și vină,
Zâmbetul pare un palid suvenir,
Inima-n cioburi de el se termină,
În nisip negru, pierdut în delir.

Închis între ziduri, lipsit de speranță,
Plângând după visul ce pare un mit,
Ce-a fost în minte doar o distanță,
E azi de neatins și e mult prea obosit.

Închis, dar în piept o scânteie nu piere,
Cauți lumina prin bezna de-acum,
Alungi obscura și greaua durere,
Să faci speranței un petic de drum.

O picătură de foc și lumină,
Să o cultivi cu întreaga ta forță,
Inima arsă să redevină,
Din disperare, o vie torță.

Să vezi din cer o fărâmă, o parte,
Unde albastrul în ochi ți se-adună,
Lacrimi de viață, iar nu de moarte,
Când peste chin sufletul se răzbună.

Să prinzi un zâmbet adânc, în interior,
Să explodeze pe cerul cel sumbru,
Să simți în juru-ți al prietenilor,
Sprijin curat, fără urmă de umbru.

Prin brațe deschise și multă iubire,
Inima-n piept se va reîntregi,
Speranța va fi a ta regăsire,
Iar zâmbetul larg pe obraz va înflori.

În final, după chin și după soartă grea,
Iubirea și-a găsit, în sfârșit,
O casă nouă în inima ta,
Și-un soare ce pare regăsit.

14.04.26