8  

Înecare divină a simțurilor

Nu simt nimic.

Sunt însăși abisul ce-și arde dorințele,

un adio tăcut al lumii care uită să fie om.

Mă prefac? Sau poate sunt doar victima unei imaginații,

ori a abuzului perfid al societății:

manipulare, distrugere, pierdere de sine.

Dar poate exagerez. Sau doar spun adevărul.

 

Mi-am pierdut identitatea.

De suflet nici nu mai vorbesc, căci e amar,

la fel ca inteligența emoțională a unui popor

„pașnic” prin mască, dar gol în profunzime.

Superficialitatea ne îndeamnă să remarcăm lucruri fără valoare,

în timp ce esențialul dispare.

 

Nu sunt singura.

Cu toții ne-am simțit cândva capabili de măreție,

dar timpurile noastre zdrobesc mințile luminate.

Îi aruncă în abisul amărăciunii.

Înțelepții devin prizonieri ai criticilor needucaților,

într-un sistem ce se hrănește din corupție și invidie.

Sus, în vârf, stau cei fără cultură,

reprezentând o țară ce abia mai respiră.

 

Dar nu-i nimic.

Nu mai simt nimic.

Goliciunea lumii crude s-a așezat în mine,

amărăciunea îmi șoptește sfârșitul.

Și totuși, sunt numită nebună

pentru că văd realitatea, pentru că sunt realistă.

 

Se spune că suntem fericiți.

O iluzie amară.

Cei fără minte zâmbesc fără griji,

în timp ce țara arde.

Iar cei care gândesc... dezbat,

privesc lumea prin prisma științei, a psihologiei, a politicii, a filosofiei...

împovărați de complexitatea existenței.

 

De aceea suntem singuri.

Oamenii deștepți nu sunt înțeleși.

Trăim printre iluzii, printre gândurile unor neica-nimeni.

Fără vise reale, fără planuri ce pot schimba lumea.

Dorim o schimbare, dar puțini îi înțeleg profunzimea.

Așa rămânem izolați.

Singuri.

 

 


Category: Diverse poems

All author's poems: jessica_brescan poezii.online Înecare divină a simțurilor

Date of posting: 26 декабря 2024

Views: 219

Log in and comment!

Poems in the same category

Psalmi - XXVII - Vindecă-mi slăbiciunile

 

Doamne, sunt o frunză care tremură în vânt,

un fir de nisip în bătaia furtunii.

Slăbiciunea mea mă urcă pe cruce,

dar nu în slavă, ci în rușine.

 

Nu mai am putere nici să lupt,

nici să cad cu demnitate.

Totul în mine se frânge,

chiar și dorința de a fi întreg.

 

Vindecă-mi slăbiciunile, Doamne,

nu cu izbândă, ci cu milă.

Nu cu strigăt, ci cu mângâiere.

Atinge rădăcinile fricii mele

și scoate de acolo boala uitării de Tine.

 

Mi-am pus curajul în oameni și în mine însumi,

și m-am clătinat.

Mi-am îmbrăcat glasul în vorbe tari,

dar înăuntru eram gol.

Un zid vopsit cu speranțe obosite.

 

Vino Tu, Doamne, și zidește în mine

ce eu n-am știut să păstrez.

Fă din neputința mea loc de minune.

Fă din tremurul mâinilor mele

o rugăciune tăcută care ajunge la Tine.

 

Întărește-mi curajul,

dar nu ca să fiu mare în ochii lumii,

ci ca să nu mă rușinez de lacrimi.

 

Să pot merge prin valea umbrelor

cu pași care știu că Tu ești cu mine.

 

Ridică-mă, Doamne, nu ca să înving,

ci ca să nu mă pierd.

 

More ...

CASA MEA DE VARĂ

Aș vrea să cred ,

Că mă asteaptă încă 

Căsuța mea din luncă .

E tristă și tăcută ,

Cu ușa încuiată ,

Și lacătul pe poartă .

Perdeaua din fereastră

Ascunde-n ea lumina

Ce intra în casă

în zilele de vară .

Am flori ce râd în geam ...

Si fructe dulci in ram .

Zorele și zambile ,

Lalele , trandafiri ,

Iriși , liliac

Crescute cu mult drag ;

Prietenii de-o vară ,

Meri , caiși , gutui ,

Vișini și cireșe coapte .

Seri și nopți cu lună plină

Greieri , licurici prin iarbă

Magia nopții de vară .

Am un cățel și o pisică ,

În căsuța mea cea mică .

                    T.A.D.

More ...

Nu te opri. vei reuși

Când urci pe muntele succesului

Înaintezi greu, vântului i-te opui

Te-mpiedici dar nu te dai bătut

te ridici perseverent,

o să calci mai atent

 

Ai atins ținta mult visată

Frica de esec a fost învinsă

Demonstrat ai ca nu sunt limite

Decât cele multe din minte.

More ...

Cine…

 

Cine n-a avut un necaz, 

Nu poate oferi mângâiere, 

Căci nu știe cum este să scazi, 

Din nimic, nimicul ce cere. 

 

Cine n-a iubit niciodată

Va trăi amputat și stingher

Într-o lume aparte, ciudată,

Departe de sublim și de cer.

 

Cine în puf mereu a dormit, 

Nu poate avea nici un vis, 

Căci fiind îndestulat, odihnit, 

Nu mai poate zbura din abis. 

 

Cine n-a gustat al vieții amar, 

Va trăi o extremă durere, 

Fiindcă inima se umple de har, 

Când tristețea privește spre stele. 

More ...

🎤 Marieta

corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească

dar micul ei magazin
mirosea a migdale

doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider

dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate

doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras

ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale

și a nefericire

More ...

Decât să le duc grija, mai bine le duc dorul

Vine vine bine

Vine peste tine

Foamea și năpasta

Grijile cât casa

Stresul și nevasta.

 

Fă-mă să mă simt mai bine

Să privesc și eu cu tine

Să mă bucur de avere

Țin cu dinții de putere

Am sustinere si spate, 

Bucuroși le-om duce toate.

 

Trage lumea cu durere

Obligații drepturi vere

Vrem reprezentativitate

Să ii dăm pe toți pe spate

Să scăpam de tot ce vine

Să fugim și de rușine

Și de rate și de zile

Numărate și nevoi

Că așa o ducem noi.

 

Versuri: C.L.

Toate drepturile rezervate @2023

Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.

More ...

Psalmi - XXVII - Vindecă-mi slăbiciunile

 

Doamne, sunt o frunză care tremură în vânt,

un fir de nisip în bătaia furtunii.

Slăbiciunea mea mă urcă pe cruce,

dar nu în slavă, ci în rușine.

 

Nu mai am putere nici să lupt,

nici să cad cu demnitate.

Totul în mine se frânge,

chiar și dorința de a fi întreg.

 

Vindecă-mi slăbiciunile, Doamne,

nu cu izbândă, ci cu milă.

Nu cu strigăt, ci cu mângâiere.

Atinge rădăcinile fricii mele

și scoate de acolo boala uitării de Tine.

 

Mi-am pus curajul în oameni și în mine însumi,

și m-am clătinat.

Mi-am îmbrăcat glasul în vorbe tari,

dar înăuntru eram gol.

Un zid vopsit cu speranțe obosite.

 

Vino Tu, Doamne, și zidește în mine

ce eu n-am știut să păstrez.

Fă din neputința mea loc de minune.

Fă din tremurul mâinilor mele

o rugăciune tăcută care ajunge la Tine.

 

Întărește-mi curajul,

dar nu ca să fiu mare în ochii lumii,

ci ca să nu mă rușinez de lacrimi.

 

Să pot merge prin valea umbrelor

cu pași care știu că Tu ești cu mine.

 

Ridică-mă, Doamne, nu ca să înving,

ci ca să nu mă pierd.

 

More ...

CASA MEA DE VARĂ

Aș vrea să cred ,

Că mă asteaptă încă 

Căsuța mea din luncă .

E tristă și tăcută ,

Cu ușa încuiată ,

Și lacătul pe poartă .

Perdeaua din fereastră

Ascunde-n ea lumina

Ce intra în casă

în zilele de vară .

Am flori ce râd în geam ...

Si fructe dulci in ram .

Zorele și zambile ,

Lalele , trandafiri ,

Iriși , liliac

Crescute cu mult drag ;

Prietenii de-o vară ,

Meri , caiși , gutui ,

Vișini și cireșe coapte .

Seri și nopți cu lună plină

Greieri , licurici prin iarbă

Magia nopții de vară .

Am un cățel și o pisică ,

În căsuța mea cea mică .

                    T.A.D.

More ...

Nu te opri. vei reuși

Când urci pe muntele succesului

Înaintezi greu, vântului i-te opui

Te-mpiedici dar nu te dai bătut

te ridici perseverent,

o să calci mai atent

 

Ai atins ținta mult visată

Frica de esec a fost învinsă

Demonstrat ai ca nu sunt limite

Decât cele multe din minte.

More ...

Cine…

 

Cine n-a avut un necaz, 

Nu poate oferi mângâiere, 

Căci nu știe cum este să scazi, 

Din nimic, nimicul ce cere. 

 

Cine n-a iubit niciodată

Va trăi amputat și stingher

Într-o lume aparte, ciudată,

Departe de sublim și de cer.

 

Cine în puf mereu a dormit, 

Nu poate avea nici un vis, 

Căci fiind îndestulat, odihnit, 

Nu mai poate zbura din abis. 

 

Cine n-a gustat al vieții amar, 

Va trăi o extremă durere, 

Fiindcă inima se umple de har, 

Când tristețea privește spre stele. 

More ...

🎤 Marieta

corpul era o pară
una dintre cele mai mari pere
ochii pictați adânc în cap
praf de copt la subraț
căpșune în obraji
povestea ei, o plăcintă râncedă
cu răvaș
unul pe care a uitat să-l citească

dar micul ei magazin
mirosea a migdale

doamna Marieta
eram prea mică, nu înțelegeam multe
când toți copiii aveau jocul lor și
nu mă regăseam, apoi
mi-ai deschis apetitul pentru un limbaj unic
iubirea de zahăr, de singurătate
iubirea de lumină amenințată
de tăișul nopții
când zahărul se întărește pe prăjituri
în frigider

dacă a murit, nu știu
n-am văzut-o de ani de zile
magazinul mic are geamurile văruite
în parc, banca îndoită de șoldurile ei
nu mai are suflet
aerul din jur - lumea interioară
a unui mut
azi, plăcinte se fac peste tot
și doar congelate

doamna Marieta
această figură cumva indie, cumva plină de groază
în tremurul șoldurilor ei
halatul alb, de cofetăreasă
nu știam exact
dacă mirosea de fapt a clor
sau migdale
mâncam plăcinte extra vanilate
și privirea ei de femeie grasă
ocrotea cu milă anticipată
privirea mea de copil gras

ce doamnă,
Marieta
parcă și numele ei îmi aduce aminte
de aceste ciudate cafenii
femeia asta va rămâne mereu cu mine
pentru că s-a născut să miroasă a migdale

și a nefericire

More ...

Decât să le duc grija, mai bine le duc dorul

Vine vine bine

Vine peste tine

Foamea și năpasta

Grijile cât casa

Stresul și nevasta.

 

Fă-mă să mă simt mai bine

Să privesc și eu cu tine

Să mă bucur de avere

Țin cu dinții de putere

Am sustinere si spate, 

Bucuroși le-om duce toate.

 

Trage lumea cu durere

Obligații drepturi vere

Vrem reprezentativitate

Să ii dăm pe toți pe spate

Să scăpam de tot ce vine

Să fugim și de rușine

Și de rate și de zile

Numărate și nevoi

Că așa o ducem noi.

 

Versuri: C.L.

Toate drepturile rezervate @2023

Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.

More ...
prev
next

Other poems by the author

Simfonie stelară

Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune

Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier 

Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie

 

More ...

Diagnosticul: Tu

M-au deschis cu un cuțit de lumină,

Au desfăcut pielea cu degete sterpe,

Au căutat rugina, oase străine,

Dar n-au găsit decât un singur nume.

 

Era scris în vene, gravat în tăcere,

Între coastele mele îi crescuseră umbre,

Ai fost artera care-mi hrănea amintirea,

Ai fost țipatul mut din gândurile surde.

 

Medicii au tăcut, au privit făra teamă

Sufletul meu? O catedrală goală.

În loc de sânge, curgea o poveste,

În loc de inimă, doar o voce uitată.

 

Te-au scos dintre fibre, te-au pus pe o foaie,

Te-au citit ca pe un diagnostic absurd.

"Aici a fost cineva", a șoptit bisturiul,

"Aici e un suflet...dar altul îl ține."

 

Că poate că, dacă mă vor închide la loc,

Dacă vor coase noaptea cu fire de lună,

Încă te voi simți, în carnea uitării,

Înca îmi vei fi cicatricea bună.

 

 

More ...

De ce nu eu?

De ce l-ai ales pe el, în locul meu?

Eu, sângele tău, sufletul tău mereu.

Eram doar un copil, voiam să te am,

Dar tu ți-ai făcut din iubire un ham.

 

El, cu glasul greu, cu palmele reci,

Eu, cu ochii plânși, sub nopți fără decizii clare,

El, cu furie, cu vorbe de gheață,

Eu, doar un copil, ce voia o viață.

 

Mă întreb de-atunci, mereu, neîncetat,

Ce-am făcut greșit, de nu m-ai salvat?

Eram prea mică să lupt, să-ți strig durerea,

Dar tu, mamă, de ce mi-ai tăiat puterea?

 

Nu-l pot numi „tată”, nu știu să-l privesc,

N-a fost decât umbra unui chin grotesc.

Și tu... nici „mamă” nu știu să-ți mai spun,

Când ai ales tăcerea, lăsându-mă-n scrum.

 

Dar știi ce-am să fac? O să cresc, o să plec,

Din lanțuri de frică o viață-mi refac.

Nu voi fi ca voi, nu voi repeta,

Povara ce voi mi-ați pus pe inima mea.

 

Și poate, cândva, o să te întreb

Cu glasul puternic, de om ce se-ncheagă-n prezent:

„De ce l-ai ales pe el, nu pe mine?

De ce m-ai lăsat singură, străină de tine?”

 

 

More ...

Copilăria ce niciodată nu ar fi murit

Copilăria ce niciodată nu ar fi murit, dacă pe cap mi-ai fi pictat cu admirație un voal al nopții albastre, inimia mi ar fi inflorit și acum în grădini cu flori 

Grădinii din care dacă nu părăseai seceta sufletului meu și ma adăpai cu apa, acum din ea te infruptai cu privirea și atunci ai fi văzut ca din toate florile doar eu suspin și alin

 

Dacă nu o luai la goană din amintrii probabil sufletul te canta ca pe un cântec din copilărie, iar din gradina ce mi-ai fi alesul, eu as fi floare ta și tu copilăria mea

Dar din păcate, tu ai iubit mai mutl spini 

Asa ca ai rănit ce te iubește și iubești ce te râneste 

Am fost copilița trecutului tău, doar ca-n viitor ai ales sa nu ma mai iubești 

Probabil ai știut și tu că aș fi meritat ceva mai bun

 

 

More ...

Străinul din tramvai

Te-am văzut pe locul din față,

cu ochii tăi pierduți într-o lume

pe care n-am s-o cunosc niciodată.

Eu m-am agățat de bara rece,

dar tot ce voiam era să mă prind de tine,

de gândurile tale care alergau mai repede

decât tramvaiul ce ne ducea spre nicăieri.

 

Erai un străin,

dar în tăcerea ta am auzit o mie de povești.

Un tic nervos la mâna stângă,

un zâmbet schițat pe jumătate,

și ochii tăi care priveau

ca și cum căutai ceva ce nu-ți lipsea.

 

Poate că eram doar o umbră în reflexia geamului,

dar pentru o clipă, lumea întreagă s-a oprit

când ne-am întâlnit privirile.

M-ai prins, fără să vrei,

într-o călătorie pe care inima mea n-o înțelege.

Biletele noastre n-au fost validate,

dar am simțit că eram deja într-un alt univers,

unde timpul curgea doar pentru noi.

 

Mi-am dorit să-ți spun ceva – orice.

„Ce frumoasă e ziua când nu ești singur.”

Dar cuvintele mi-au rămas blocate în piept,

ca și cum aerul din tramvai era prea dens

pentru o declarație atât de simplă.

 

Stația ta a venit prea repede,

iar eu am rămas pe loc,

cu mâna agățată de bara rece,

dar inima mea alergând după tine.

Tu ai coborât fără să te uiți înapoi,

iar tramvaiul a plecat,

dar eu, străine,

am rămas acolo cu tine,

într-un gând pe care nu-l voi uita.

 

Acum mă întorc pe aceeași linie,

căutându-te printre fețe care nu contează,

căutând povestea noastră,

scrisă pe biletul de călătorie

pe care l-am păstrat în buzunar.

 

More ...

Eternitatea infernului

Și așteptarea tare îmi chinuie inima

Și dorul tare mi-o sfâșie

Căci în clipa-i lină când încet îmi moare inima

Când înec toată agonia sub esența toxică  a răbdării

Și oare va mai veni odată sau măcar 

o dată? 

Mă va iubi cum nu a mai făcut-o deja?

E sub caldura altor brațe știu asta sigur

Căci timpul trece și de sub bolta cerului îl privesc...

Dar de ce încă aștept ce nu îmi este menit? 

 

Oh, doamne trebuie să îți dau chipul în eternitățile uitării care mă dor atât de rigide în neascultarea vântului

De asta mă doare și amintirea căci memoria nu-ți uită niciodată privirea, iar eternitatea pentru mine e chinul infernului, incecarea  de a te uita îmi stinge sufletul în etern, dar nu și suferința

 

 

More ...

Simfonie stelară

Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune

Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier 

Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie

 

More ...

Diagnosticul: Tu

M-au deschis cu un cuțit de lumină,

Au desfăcut pielea cu degete sterpe,

Au căutat rugina, oase străine,

Dar n-au găsit decât un singur nume.

 

Era scris în vene, gravat în tăcere,

Între coastele mele îi crescuseră umbre,

Ai fost artera care-mi hrănea amintirea,

Ai fost țipatul mut din gândurile surde.

 

Medicii au tăcut, au privit făra teamă

Sufletul meu? O catedrală goală.

În loc de sânge, curgea o poveste,

În loc de inimă, doar o voce uitată.

 

Te-au scos dintre fibre, te-au pus pe o foaie,

Te-au citit ca pe un diagnostic absurd.

"Aici a fost cineva", a șoptit bisturiul,

"Aici e un suflet...dar altul îl ține."

 

Că poate că, dacă mă vor închide la loc,

Dacă vor coase noaptea cu fire de lună,

Încă te voi simți, în carnea uitării,

Înca îmi vei fi cicatricea bună.

 

 

More ...

De ce nu eu?

De ce l-ai ales pe el, în locul meu?

Eu, sângele tău, sufletul tău mereu.

Eram doar un copil, voiam să te am,

Dar tu ți-ai făcut din iubire un ham.

 

El, cu glasul greu, cu palmele reci,

Eu, cu ochii plânși, sub nopți fără decizii clare,

El, cu furie, cu vorbe de gheață,

Eu, doar un copil, ce voia o viață.

 

Mă întreb de-atunci, mereu, neîncetat,

Ce-am făcut greșit, de nu m-ai salvat?

Eram prea mică să lupt, să-ți strig durerea,

Dar tu, mamă, de ce mi-ai tăiat puterea?

 

Nu-l pot numi „tată”, nu știu să-l privesc,

N-a fost decât umbra unui chin grotesc.

Și tu... nici „mamă” nu știu să-ți mai spun,

Când ai ales tăcerea, lăsându-mă-n scrum.

 

Dar știi ce-am să fac? O să cresc, o să plec,

Din lanțuri de frică o viață-mi refac.

Nu voi fi ca voi, nu voi repeta,

Povara ce voi mi-ați pus pe inima mea.

 

Și poate, cândva, o să te întreb

Cu glasul puternic, de om ce se-ncheagă-n prezent:

„De ce l-ai ales pe el, nu pe mine?

De ce m-ai lăsat singură, străină de tine?”

 

 

More ...

Copilăria ce niciodată nu ar fi murit

Copilăria ce niciodată nu ar fi murit, dacă pe cap mi-ai fi pictat cu admirație un voal al nopții albastre, inimia mi ar fi inflorit și acum în grădini cu flori 

Grădinii din care dacă nu părăseai seceta sufletului meu și ma adăpai cu apa, acum din ea te infruptai cu privirea și atunci ai fi văzut ca din toate florile doar eu suspin și alin

 

Dacă nu o luai la goană din amintrii probabil sufletul te canta ca pe un cântec din copilărie, iar din gradina ce mi-ai fi alesul, eu as fi floare ta și tu copilăria mea

Dar din păcate, tu ai iubit mai mutl spini 

Asa ca ai rănit ce te iubește și iubești ce te râneste 

Am fost copilița trecutului tău, doar ca-n viitor ai ales sa nu ma mai iubești 

Probabil ai știut și tu că aș fi meritat ceva mai bun

 

 

More ...

Străinul din tramvai

Te-am văzut pe locul din față,

cu ochii tăi pierduți într-o lume

pe care n-am s-o cunosc niciodată.

Eu m-am agățat de bara rece,

dar tot ce voiam era să mă prind de tine,

de gândurile tale care alergau mai repede

decât tramvaiul ce ne ducea spre nicăieri.

 

Erai un străin,

dar în tăcerea ta am auzit o mie de povești.

Un tic nervos la mâna stângă,

un zâmbet schițat pe jumătate,

și ochii tăi care priveau

ca și cum căutai ceva ce nu-ți lipsea.

 

Poate că eram doar o umbră în reflexia geamului,

dar pentru o clipă, lumea întreagă s-a oprit

când ne-am întâlnit privirile.

M-ai prins, fără să vrei,

într-o călătorie pe care inima mea n-o înțelege.

Biletele noastre n-au fost validate,

dar am simțit că eram deja într-un alt univers,

unde timpul curgea doar pentru noi.

 

Mi-am dorit să-ți spun ceva – orice.

„Ce frumoasă e ziua când nu ești singur.”

Dar cuvintele mi-au rămas blocate în piept,

ca și cum aerul din tramvai era prea dens

pentru o declarație atât de simplă.

 

Stația ta a venit prea repede,

iar eu am rămas pe loc,

cu mâna agățată de bara rece,

dar inima mea alergând după tine.

Tu ai coborât fără să te uiți înapoi,

iar tramvaiul a plecat,

dar eu, străine,

am rămas acolo cu tine,

într-un gând pe care nu-l voi uita.

 

Acum mă întorc pe aceeași linie,

căutându-te printre fețe care nu contează,

căutând povestea noastră,

scrisă pe biletul de călătorie

pe care l-am păstrat în buzunar.

 

More ...

Eternitatea infernului

Și așteptarea tare îmi chinuie inima

Și dorul tare mi-o sfâșie

Căci în clipa-i lină când încet îmi moare inima

Când înec toată agonia sub esența toxică  a răbdării

Și oare va mai veni odată sau măcar 

o dată? 

Mă va iubi cum nu a mai făcut-o deja?

E sub caldura altor brațe știu asta sigur

Căci timpul trece și de sub bolta cerului îl privesc...

Dar de ce încă aștept ce nu îmi este menit? 

 

Oh, doamne trebuie să îți dau chipul în eternitățile uitării care mă dor atât de rigide în neascultarea vântului

De asta mă doare și amintirea căci memoria nu-ți uită niciodată privirea, iar eternitatea pentru mine e chinul infernului, incecarea  de a te uita îmi stinge sufletul în etern, dar nu și suferința

 

 

More ...
prev
next