Decât să le duc grija, mai bine le duc dorul
Vine vine bine
Vine peste tine
Foamea și năpasta
Grijile cât casa
Stresul și nevasta.
Fă-mă să mă simt mai bine
Să privesc și eu cu tine
Să mă bucur de avere
Țin cu dinții de putere
Am sustinere si spate,
Bucuroși le-om duce toate.
Trage lumea cu durere
Obligații drepturi vere
Vrem reprezentativitate
Să ii dăm pe toți pe spate
Să scăpam de tot ce vine
Să fugim și de rușine
Și de rate și de zile
Numărate și nevoi
Că așa o ducem noi.
Versuri: C.L.
Toate drepturile rezervate @2023
Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.
Poems in the same category
Masajul e un lucru sfant
Masajul e un lucru sfant,
De cand lumea ii pe pamant.
Inventat a fost se pare,
Pentru corp e relaxare.
Masajul bine lucrat,
Ei grecii l au inventat.
Pe atunci sclavii il faceau,
Pe bolnavi ii vindecau.
Si de atunci si pana azi,
Lumea ce face masaj.
Corpul il are relaxat,
Nici decumnu nu e stresat.
Tehnicile de masaj,
S-au imbunatatit azi.
Tehnici multe aplicate,
Iti aduc doar sanatate.
Multe is tipuri de masaj,
Se aplica in tocmai azi.
E masaj de relaxare,
Dar si de recuperare.
Amandoua de le faci,
De stress si boli ai sa scapi.
Ca masajul a fost si este,
Cel ce nu are pereche !
Telefonul!
Sunt obosit și noaptea e târzie
Îmi strâng hârtiile împrăștiate,
Și mă îndrept ușor spre dormitor
Când ceasul arată unșpe-jumătate.
Deschid și îmi consult telefonul
Văzând căsuța plină de mesaje,
Răspund rapid la câteva din ele
Și văd cum stau partidele-n sondaje.
Apăs pe clolpțel și-l las pe mut
Și îmi fixez alarma pe ora șapte,
Rostesc o rugăciune la culcare
Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.
Somnul nu vrea să vină către mine
Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,
Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz
Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.
Arunc un ochi la orologiul din perete
Și cu tristețe constat că-i dimineața,
Opresc alarma să nu-mi trezesc soția
Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.
Încep să-mi butonez iar telefonul
Care-mi arată că azi va fi vreme rea,
Și-mi amitește să-mi plătesc restanța
La gaz, că altufel va fi mare belea.
Dezmeticit dar cu multe-ntrebări
Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,
Și îmi repet în gând cu indignare
Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!
Spre-al casei pridvor…
Mă uit în oglindă și-adesea tresar,
Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,
Și caut scânteie în ruguri și aștri,
S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.
Mă simt un Cioran exilat în mansardă,
Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,
Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,
Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.
Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,
De țară și amici alungat și trădat,
Cu piatra în os și lemnul în sânge,
Dalta în mână mi se vaită și plânge.
Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,
Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,
Pe Champs-Elysees cu pas românesc,
La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.
Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,
Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,
Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,
Ce curge alene spre-al casei pridvor.
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
A iubi viața...
A iubi viața, e-o veșnică luptă,
Cu arme trimise din iad și din rai,
Și, iată, cum zeii din tine se-nfruptă,
Și totuși ai vrea aici ca să stai.
A iubi viața, e mângâiere de stele,
Gândul îți zboară prin locuri bizare,
Dar pasul ți-e frânt și osul ulcele,
Iar lacrima-ți piere uscată de soare.
A iubi viața, e neant și suspans,
Cu legi ce aripa-ți leagă de gleznă,
Fii grațios și dansează acest dans,
Cu plumbul pe aripi și ochiul în beznă,
Fă piruete alături de moarte-n balans,
Și plângi către zei să-ți dea un avans.
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Masajul e un lucru sfant
Masajul e un lucru sfant,
De cand lumea ii pe pamant.
Inventat a fost se pare,
Pentru corp e relaxare.
Masajul bine lucrat,
Ei grecii l au inventat.
Pe atunci sclavii il faceau,
Pe bolnavi ii vindecau.
Si de atunci si pana azi,
Lumea ce face masaj.
Corpul il are relaxat,
Nici decumnu nu e stresat.
Tehnicile de masaj,
S-au imbunatatit azi.
Tehnici multe aplicate,
Iti aduc doar sanatate.
Multe is tipuri de masaj,
Se aplica in tocmai azi.
E masaj de relaxare,
Dar si de recuperare.
Amandoua de le faci,
De stress si boli ai sa scapi.
Ca masajul a fost si este,
Cel ce nu are pereche !
Telefonul!
Sunt obosit și noaptea e târzie
Îmi strâng hârtiile împrăștiate,
Și mă îndrept ușor spre dormitor
Când ceasul arată unșpe-jumătate.
Deschid și îmi consult telefonul
Văzând căsuța plină de mesaje,
Răspund rapid la câteva din ele
Și văd cum stau partidele-n sondaje.
Apăs pe clolpțel și-l las pe mut
Și îmi fixez alarma pe ora șapte,
Rostesc o rugăciune la culcare
Și-i zic soției noapte bună-n șoapte.
Somnul nu vrea să vină către mine
Iar gându-mi fuge la ziua de mâine,
Nu știu dacă visez sau dacă-s treaz
Tresar și mă ridic la un lătrat de câine.
Arunc un ochi la orologiul din perete
Și cu tristețe constat că-i dimineața,
Opresc alarma să nu-mi trezesc soția
Și somnoros îmi spun...al naibi-i viața.
Încep să-mi butonez iar telefonul
Care-mi arată că azi va fi vreme rea,
Și-mi amitește să-mi plătesc restanța
La gaz, că altufel va fi mare belea.
Dezmeticit dar cu multe-ntrebări
Îmi fac și savurez o cafea fierbinte,
Și îmi repet în gând cu indignare
Ce bine mai era făr' telefon 'nainte!
Spre-al casei pridvor…
Mă uit în oglindă și-adesea tresar,
Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,
Și caut scânteie în ruguri și aștri,
S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.
Mă simt un Cioran exilat în mansardă,
Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,
Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,
Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.
Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,
De țară și amici alungat și trădat,
Cu piatra în os și lemnul în sânge,
Dalta în mână mi se vaită și plânge.
Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,
Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,
Pe Champs-Elysees cu pas românesc,
La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.
Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,
Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,
Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,
Ce curge alene spre-al casei pridvor.
E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
A iubi viața...
A iubi viața, e-o veșnică luptă,
Cu arme trimise din iad și din rai,
Și, iată, cum zeii din tine se-nfruptă,
Și totuși ai vrea aici ca să stai.
A iubi viața, e mângâiere de stele,
Gândul îți zboară prin locuri bizare,
Dar pasul ți-e frânt și osul ulcele,
Iar lacrima-ți piere uscată de soare.
A iubi viața, e neant și suspans,
Cu legi ce aripa-ți leagă de gleznă,
Fii grațios și dansează acest dans,
Cu plumbul pe aripi și ochiul în beznă,
Fă piruete alături de moarte-n balans,
Și plângi către zei să-ți dea un avans.
Arhitectură inovatoare
La pas prin centrul orașului,
Simți parcă bucuria urmașului,
Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri
De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,
Roade ale imaginației constructorilor,
Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,
Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,
Nu greșesc să spun sculptate,
Ca de razele soarelui să nu scape
Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,
Altele au pereții transparenți
Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,
Mai au și piscine,
La care se adună o mulțime
De vecini și prieteni,
Oameni sprinteni,
Ce mai joacă și un meci de volei,
Chiar și când la ultimele etaje este polei.
De pe balustradă
Avem vedere și la stradă,
Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,
Par oricum, numai nu antice,
Au forme de delfini sau parcări supraetajate,
Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,
Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,
Design interesant, aș îndrăzni să consider.
Other poems by the author
Bă! eu sunt Președintele meu
Eu când dorm
Dorm pe bătătură
Când respir
Respir pe gură
Când miros
Miros a băutură
Cand alerg
Alerg pe zgură
Cand vorbesc
Vorbesc de dictatură
Pe peretele meu
Eu sunt președintele zmeu.
Bă! eu sunt Președintele meu
Eu când dorm
Dorm pe bătătură
Când respir
Respir pe gură
Când miros
Miros a băutură
Cand alerg
Alerg pe zgură
Cand vorbesc
Vorbesc de dictatură
Pe peretele meu
Eu sunt președintele zmeu.