Șoapte
Șoaptele ce stau ascunse in umbră,
Îmi țin de veghe in seara sumbră,
In care setea oarba de euforie,
Devine doar o stare de nostalgie.
Uneori aștept doar sa plece,
Ca sa nu îmi mai fie iar rece,
Ca sa pot să adorm in pace,
Fără să mai simt dureri de ace.
Prezența lor în subconștient,
E bulversantă de suficient,
Pentru mine, o simpla ființă,
Ce pare a fi desprinsă de conștiință.
Liniștea îmi e un haos de durere.
Category: Diverse poems
All author's poems: ANONIM
#poezie
Date of posting: 6 ноября 2023
Views: 704
Poems in the same category
Surioara...
Am o surioara foc
si imi place s-o invat
simplu,ca sa o conving
eu pe ea nu o alint.
Surioara mea dulcika
rea frumoasa mititica
am sa-ti pun o intrebare
mai ai de dormit tu oare?
Simpla vesela glumeata
Buna dimineata!
ma saluta in toata ziua
sora Albinuta.
...un vis mi-a spus!
Anii vin și mulți se-adună
Și îi simt că-s grei în cârcă,
Sunt ca un colac cu roadă
Bat în cracă, nimic nu pică.
Repede mai trece vremea
Ieri un tânăr și-azi bătrân,
Doamne spune că se poate
Bătrânețea să-mi amân.
Sau lungește puțin clipa
Când pe lume-s fericit,
Sau te rog fă-o mai mică
Când sunt trist și necăjit.
Acum aștept un răspuns
Poate-l voi primi de Sus,
Din înalt, din cerul Sfânt
Chiar de la Domnul IIsus.
............................
După-un timp un vis mi-a spus
Fiule, nu te-amăgi, ești muritor,
Dar te-ndemn fă-ți viața faptă
Să devii când pleci...nemuritor!
Căutând un nou pământ...
Prin tăcerea ce m-apasă,
Pacea-mi pare un război,
O lumină stinsă-n casă,
Un ecou pierdut în ploi.
Pasul meu rămâne-n urmă,
Și-mi înșeală dorul blând,
Un trecut întruna scurmă,
Căutând un nou pământ.
Și de-ar fi să-mi rup vecia,
Într-un zbor spre infinit,
Aș pătrunde-n galaxia,
Unui suflet rătăcit.
Vântul iar îmi cântă ruga,
Pânza timpului se-ntinde,
Și-mpletesc din noapte fuga,
Spre ce taină mă cuprinde.
Curg pe cer rugini de gânduri,
Umbre tac, iar eu ascult,
Ochiul plânge rânduri, rânduri,
Timpul stă să-i dea tribut.
Sufletul mi-l las pe ape,
Fără ancoră la mal,
În adâncuri se despoaie,
Fără glas, fără final.
Doar ecouri mi se-mplântă,
În sicriu de lemn uscat,
Și în pânza sfâșiată,
Suflu iar, ca altădat’.
Iar în vântul ce se-ncheagă,
Se ridică un altar,
Și cenușa mea întreagă,
Se risipă-n alt hotar.
Mormânt de comat
Roagă-te, dacă poți,
la steaua din muntele nopții,
plângi, dacă poți,
la icoană în stâncă sculptată,
adu flori, dacă poți,
la altar din minerale,
fă-ți cruce, dacă poți,
la cap de lup
și șarpe de mare.
Tu omule ce crezi că ştii...
Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte
Condorul care de pe stâncă se desprinde
Şi liber zboară după cum i-e firea?
Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate
O stea pe care o priveşti în noapte,
Smerită să-ţi dea toată strălucirea?
Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este
Ca Dumnezeu din depărtări celeste
Să vină să-ţi aducă...mântuirea?
Rugăciune
Din înaltul cerului trimite-mi,Doamne,mâna Ta cea tare,
Ca sunt scufundată-n valuri și mă clatin rău pe mare.
Când îngenunchez Stăpâne și ca să ma rog as vrea,
Vin ispitele alături și-mi încurcă mintea mea.
Dar vino, Doamne, lângă mine când eu Te chem cu drag
Ajută-mă IIsuse să trec al greutății prag.
Ființa mea e slabă, dar întărește-o Tu cum știi,
Prin valurile lumii-acestea cu mine, Doamne, Tu sa fii...
Surioara...
Am o surioara foc
si imi place s-o invat
simplu,ca sa o conving
eu pe ea nu o alint.
Surioara mea dulcika
rea frumoasa mititica
am sa-ti pun o intrebare
mai ai de dormit tu oare?
Simpla vesela glumeata
Buna dimineata!
ma saluta in toata ziua
sora Albinuta.
...un vis mi-a spus!
Anii vin și mulți se-adună
Și îi simt că-s grei în cârcă,
Sunt ca un colac cu roadă
Bat în cracă, nimic nu pică.
Repede mai trece vremea
Ieri un tânăr și-azi bătrân,
Doamne spune că se poate
Bătrânețea să-mi amân.
Sau lungește puțin clipa
Când pe lume-s fericit,
Sau te rog fă-o mai mică
Când sunt trist și necăjit.
Acum aștept un răspuns
Poate-l voi primi de Sus,
Din înalt, din cerul Sfânt
Chiar de la Domnul IIsus.
............................
După-un timp un vis mi-a spus
Fiule, nu te-amăgi, ești muritor,
Dar te-ndemn fă-ți viața faptă
Să devii când pleci...nemuritor!
Căutând un nou pământ...
Prin tăcerea ce m-apasă,
Pacea-mi pare un război,
O lumină stinsă-n casă,
Un ecou pierdut în ploi.
Pasul meu rămâne-n urmă,
Și-mi înșeală dorul blând,
Un trecut întruna scurmă,
Căutând un nou pământ.
Și de-ar fi să-mi rup vecia,
Într-un zbor spre infinit,
Aș pătrunde-n galaxia,
Unui suflet rătăcit.
Vântul iar îmi cântă ruga,
Pânza timpului se-ntinde,
Și-mpletesc din noapte fuga,
Spre ce taină mă cuprinde.
Curg pe cer rugini de gânduri,
Umbre tac, iar eu ascult,
Ochiul plânge rânduri, rânduri,
Timpul stă să-i dea tribut.
Sufletul mi-l las pe ape,
Fără ancoră la mal,
În adâncuri se despoaie,
Fără glas, fără final.
Doar ecouri mi se-mplântă,
În sicriu de lemn uscat,
Și în pânza sfâșiată,
Suflu iar, ca altădat’.
Iar în vântul ce se-ncheagă,
Se ridică un altar,
Și cenușa mea întreagă,
Se risipă-n alt hotar.
Mormânt de comat
Roagă-te, dacă poți,
la steaua din muntele nopții,
plângi, dacă poți,
la icoană în stâncă sculptată,
adu flori, dacă poți,
la altar din minerale,
fă-ți cruce, dacă poți,
la cap de lup
și șarpe de mare.
Tu omule ce crezi că ştii...
Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte
Condorul care de pe stâncă se desprinde
Şi liber zboară după cum i-e firea?
Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate
O stea pe care o priveşti în noapte,
Smerită să-ţi dea toată strălucirea?
Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,
Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este
Ca Dumnezeu din depărtări celeste
Să vină să-ţi aducă...mântuirea?
Rugăciune
Din înaltul cerului trimite-mi,Doamne,mâna Ta cea tare,
Ca sunt scufundată-n valuri și mă clatin rău pe mare.
Când îngenunchez Stăpâne și ca să ma rog as vrea,
Vin ispitele alături și-mi încurcă mintea mea.
Dar vino, Doamne, lângă mine când eu Te chem cu drag
Ajută-mă IIsuse să trec al greutății prag.
Ființa mea e slabă, dar întărește-o Tu cum știi,
Prin valurile lumii-acestea cu mine, Doamne, Tu sa fii...
Other poems by the author
Poate in alta viata
Te-am iubit
Dar poate nu a fost destul
Chiar credeam ca îți sunt menit
Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit
Ti-am dat tot ce am avut
Si am făcut tot ce am putut
Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine
Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine
Mi-ai arătat ca pot iubi
Ca ma pot deschide fără dubii
Dar cu ce folos ai făcut-o
Daca dragostea tot tu ai omorât-o
Vindecarea nu exista
Exista doar o viața trista
Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine
Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine
Poate in alta viata ne vom putea iubi
Acum pot doar inceta din a trai
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
regrete
Le numesc regrete dar le consider amintiri
Primele prietenii și iubiri.
Primele mele sentimente și trăiri,
Rămân niște vechi amintiri.
Regret timpul pierdut și iubirea oferită,
De voi fiind doar irosită și folosită.
Cu ochii plânși ce privesc în mare,
Plutind mari regrete n zare.
Voi oameni meschini,fără niciun destin,
M ați tratat ca pe un om ieftin și străin.
Cu iubire falsa m ați primit,
Și cu ura voastră m ați izgonit.
Noapte când vine și stelele apar,
Regretele cresc în mintea mea bizar,
Cuvintele dansand de dor,
Fara niciun strigat de ajutor.
de preja maria
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae
Poate in alta viata
Te-am iubit
Dar poate nu a fost destul
Chiar credeam ca îți sunt menit
Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit
Ti-am dat tot ce am avut
Si am făcut tot ce am putut
Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine
Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine
Mi-ai arătat ca pot iubi
Ca ma pot deschide fără dubii
Dar cu ce folos ai făcut-o
Daca dragostea tot tu ai omorât-o
Vindecarea nu exista
Exista doar o viața trista
Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine
Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine
Poate in alta viata ne vom putea iubi
Acum pot doar inceta din a trai
În propria mea poveste
Îmi scriu propria mea poveste în lacrimi de cerneală,
Cuvintele tremură ca umbre ce nu se văd,
Fiecare pagină mă arde, și inima-mi e goală,
Iar literele-mi sângerează în doruri ce nu vreau să le revăd.
Fiecare frază mă înjunghie-n piept adânc,
Căci nu știu că în tăcere mă pictez,
Chipul meu devine o mască de piatră,
Iar trăirile devin prea brusc cuvinte duri care rănesc.
Ea sunt eu. Masca mi-a căzut,
Din cerneala mâinii mele renăscută,
Un adevăr amar, dar cunoscut:
Pe foaie, eu sunt vina nenăscută.
De ce n-am loc în cartea mea, de ce?
De ce rămân acel chip mereu trist?
De ce port vina lumii fără drept,
Și-n propria mea poveste, sunt luată drept antagonist?
Elena Daria 🖋️
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
regrete
Le numesc regrete dar le consider amintiri
Primele prietenii și iubiri.
Primele mele sentimente și trăiri,
Rămân niște vechi amintiri.
Regret timpul pierdut și iubirea oferită,
De voi fiind doar irosită și folosită.
Cu ochii plânși ce privesc în mare,
Plutind mari regrete n zare.
Voi oameni meschini,fără niciun destin,
M ați tratat ca pe un om ieftin și străin.
Cu iubire falsa m ați primit,
Și cu ura voastră m ați izgonit.
Noapte când vine și stelele apar,
Regretele cresc în mintea mea bizar,
Cuvintele dansand de dor,
Fara niciun strigat de ajutor.
de preja maria
Cinci pàcate
Oamenii, ce inutili cu toții,
Când îi cauți fac pe morții.
Oamenii, ce proști grămadă,
Când să te ajute te îngroapă.
Oamenii, egoiști fără egal
Cu toții te bagă-ntrun calvar.
Oamenii, ipocriți fără de seamăn,
Râd ca ciob de oală spartă.
Oamenii, trădători ca Brutus,
Te dau jos de unde-ai ajuns.
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae