Acolo sus era adevărata noastră avere.
Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,
Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.
Şi drumul nemilos al occidentului au luat,
De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.
Şi mi se rupe inima acum cînd văd,
Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.
Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,
La noi în ţară nu au mai fost doriţi.
Acolo sus în munte cîndva erau,
Şi animale multe se adăposteau.
Dar azi de urci în vîrful lor încet,
În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.
Doar cioatele de brazi le mai găseşti,
Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.
Şi toate astea au rămas după tăiere,
Acolo sus era adevărata noastră avere.
Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,
Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.
Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,
Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.
Poems in the same category
Sunet de primăvară
Și viața mea în rime se găsește,
Se naște iarăși o poveste nouă.
Din amintiri și din trăiri uitate,
Din dimineți ce ma trezesc prin rouă.
Din sunetul vioi de primăvară,
Văd cum natura prinde iarăși viață.
Un firișor de rouă argintie,
De-o mândră floare ușurel se-agață.
În suflete să fie doar iubirea,
Natura ne îndeamnă la frumos.
Să mai urcăm pe scara bunătății,
Să încetăm să coborâm în jos.
Priveste-n jur privește cerul liber,
Și prețuiește pacea este sfântă.
Să nu-ți îneci azi inima în ură,
Iubește libertatea cea slăvită.
Nu judeca nu înjura pe alții,
Doar unul Dumnezeu le știe soarta.
Fii sigur nu cunoști tu viața lui,
Tu ai o viață el trăiește alta.
Îmi spun mereu că totul este bine,
Și într-o zi știu bine că va fi.
Voi mai trăi din nou o amintiri,
Ca dintr-un vis ușor mă voi trezi.
Și voi porni din nou cu primăvara,
O cale înapoi nu mai găsim.
Ce am trăit a fost prezent odată,
Dar viitorul nu îl mai zărim.
Sărim din zi în zi și ținem minte,
Că am trăit cândva ziua de ieri.
Mâine poate... nu o sa mai vină,
Și nu contează, cât poți să-i oferi.
Baraboi I.
CONVERSAȚIE POETICĂ
Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea
" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?
" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și din regăsiri de sine. "
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
O viață cu de toate
Eu n-am crescut, cum, alţi copii,
În puf se deşteptarã;
Dar am avut şi jucãrii
Şi parte de-o chitarã.
Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!
Nici n-aş fi vrut sã fie!
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
De tot ce mi-a dat mie!
Avut-am parte de pãrinţi
Şi de copilãrie.
De unde nu... eram pribeag
Sau mort, sau... cine ştie!...
Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,
Nici zile, prin spitale;
Şi-ntotdeauna mi-au plãcut
Cântãrile corale.
Cãci, şi biserica din sat
Mi-era atât de dragã!
Şi-atât de multe amintiri
De vremea ei, mã leagã!
Cã parcã şi acuma vãd
Cum se deschide uşa,
Şi cum apare, surâzând,
În pragul ei, mãtuşa!
Pe moş' Petreanu, cum venea,
Scoţându-şi pãlãria,
Pe Bunu', pe bunica mea
Şi pe sora Maria!...
Cum sã nu vreau, acele vremi
Ca ochii-mi sã le vadã?
Dar timpul le-a acoperit,
Cu ani şi ani, grãmadã!
Ai mei nu au avut averi
Dar, m-au purtat în şcoalã;
Şi, de acasã n-am plecat
Nicicând cu mâna goalã.
Super-talente n-am avut,
Nici aer de vedetã,
Decât cã, dupã ce-am crescut,
Mi-au luat o bicicletã.
De hoţi şi de linguşitori,
N-am dus vreodatã lipsã;
La fel, cum soarele de nori,
Şi luna, de eclipsã.
Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat
Atunci când mã rugasem,
Mai mult decât am meritat,
Sau, decât Îi cerusem.
Mã-ntrebi care e gândul meu
Şi scopul meu, anume?
De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,
Cã sunt şi eu pe lume...
Cã-n mâna Lui, e mâna mea,
Cã nu am a mã teme,
Cã-n zorii vieţii m-a chemat
Şi m-a gãsit devreme.
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
Sunet de primăvară
Și viața mea în rime se găsește,
Se naște iarăși o poveste nouă.
Din amintiri și din trăiri uitate,
Din dimineți ce ma trezesc prin rouă.
Din sunetul vioi de primăvară,
Văd cum natura prinde iarăși viață.
Un firișor de rouă argintie,
De-o mândră floare ușurel se-agață.
În suflete să fie doar iubirea,
Natura ne îndeamnă la frumos.
Să mai urcăm pe scara bunătății,
Să încetăm să coborâm în jos.
Priveste-n jur privește cerul liber,
Și prețuiește pacea este sfântă.
Să nu-ți îneci azi inima în ură,
Iubește libertatea cea slăvită.
Nu judeca nu înjura pe alții,
Doar unul Dumnezeu le știe soarta.
Fii sigur nu cunoști tu viața lui,
Tu ai o viață el trăiește alta.
Îmi spun mereu că totul este bine,
Și într-o zi știu bine că va fi.
Voi mai trăi din nou o amintiri,
Ca dintr-un vis ușor mă voi trezi.
Și voi porni din nou cu primăvara,
O cale înapoi nu mai găsim.
Ce am trăit a fost prezent odată,
Dar viitorul nu îl mai zărim.
Sărim din zi în zi și ținem minte,
Că am trăit cândva ziua de ieri.
Mâine poate... nu o sa mai vină,
Și nu contează, cât poți să-i oferi.
Baraboi I.
CONVERSAȚIE POETICĂ
Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea
" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?
" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și din regăsiri de sine. "
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
O viață cu de toate
Eu n-am crescut, cum, alţi copii,
În puf se deşteptarã;
Dar am avut şi jucãrii
Şi parte de-o chitarã.
Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!
Nici n-aş fi vrut sã fie!
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu
De tot ce mi-a dat mie!
Avut-am parte de pãrinţi
Şi de copilãrie.
De unde nu... eram pribeag
Sau mort, sau... cine ştie!...
Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,
Nici zile, prin spitale;
Şi-ntotdeauna mi-au plãcut
Cântãrile corale.
Cãci, şi biserica din sat
Mi-era atât de dragã!
Şi-atât de multe amintiri
De vremea ei, mã leagã!
Cã parcã şi acuma vãd
Cum se deschide uşa,
Şi cum apare, surâzând,
În pragul ei, mãtuşa!
Pe moş' Petreanu, cum venea,
Scoţându-şi pãlãria,
Pe Bunu', pe bunica mea
Şi pe sora Maria!...
Cum sã nu vreau, acele vremi
Ca ochii-mi sã le vadã?
Dar timpul le-a acoperit,
Cu ani şi ani, grãmadã!
Ai mei nu au avut averi
Dar, m-au purtat în şcoalã;
Şi, de acasã n-am plecat
Nicicând cu mâna goalã.
Super-talente n-am avut,
Nici aer de vedetã,
Decât cã, dupã ce-am crescut,
Mi-au luat o bicicletã.
De hoţi şi de linguşitori,
N-am dus vreodatã lipsã;
La fel, cum soarele de nori,
Şi luna, de eclipsã.
Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat
Atunci când mã rugasem,
Mai mult decât am meritat,
Sau, decât Îi cerusem.
Mã-ntrebi care e gândul meu
Şi scopul meu, anume?
De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,
Cã sunt şi eu pe lume...
Cã-n mâna Lui, e mâna mea,
Cã nu am a mã teme,
Cã-n zorii vieţii m-a chemat
Şi m-a gãsit devreme.
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
Other poems by the author
Oraşul milenar
Oraş falnic milenar,
De la Decebal, Traian.
Severin înfloritor,
E oraşul florilor.
În parc vin acum piticii,
Şi se joacă cu bunicii.
Vin în parcul rozelor,
Că îi miros îmbietor.
Şi pe Dunărea cea mare,
S-au făcut hidrocentrale.
Blocuri multe, şcoli, spitale,
Severinu îi ca o floare.
Ori ce aş spune, ori ce aş face,
Severinul mie îmi place.
Că îi oraşul milenar,
De la Decebal, Traian.
Un masaj de relaxare
Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.
Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.
Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.
Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.
Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.
De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.
Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.
Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.
Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Albă ca Zăpada noastră
Într-o poiană în pădure,
Unde îs multe fragi şi mure.
Se spune că a stat odată,
Albă ca Zăpada noastră.
Şi avea şapte pitici,
Unii mari şi alţii mici.
De ea s-au îndrăgostit,
Şi-o iubeau necontenit.
Şi-o iubeau, şi-o adorau,
Cu ea toţi ei se jucau.
Când veneau din fund de mână,
O vedeau ca pe o zână.
Şapte pitici, ce erau afurisiţi,
Unii mari şi alţii mici.
După ce seara mâncau,
Cu ea dragoste făceau.
Dragă Alba cum îţi place,
O întrebă Înţeleptul în şoapte?
Ruşinosul stă şi aşteaptă,
Răspunsul ca să îl primească.
Bucurosul şi Hap Ciu,
De la început ei ştiu.
Că atunci când rândul le vine,
Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,
Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.
Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.
Unii o iau pe la spate,
Că la doamnă aşa îi place.
Unii io trag sus încet,
Că acolo au mult succes.
Alţii în patru labe o pun,
Că îi futaiul cel mai bun.
Alţii îi dau un număr, două,
În poziţia şaizeci şi nouă.
Şi uite după o noapte întreagă,
Ea Alba ca Zăpada noastră.
Este acum terminată,
Că piticii au tras-o toată.
Albă ca Zăpada îi tare fericită,
De pitici că a fost iubită.
În căsuţa fermecată,
Chiar în păduricea deasă !
Astăzi în partea de vest a țării,
Astăzi în partea de vest a țării,
Undeva în apropierea serii.
Un cutremur sa întâmplat,
A fost mic dar nimic nu a devastat.
La o adâncime mică a fost,
N-au fost victime de loc.
Dar sperietura a fost tare,
În Oltenia cea mare.
Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,
Din Mehedinţi și până în Dolj.
Oameni mulți s-au înfricat,
De cutremur ei s-au panicat.
Și cum era apoi de așteptat,
Unda seismică ea sa deplasat.
Și în alte judeţe acesta sa simţit,
Dar nu a făcut pagube, nimic.
Nu a fost de intensitate mare,
Doar cinci virgulă doi grade se pare.
Dar a fost cutremur de suprafață,
Nu a căzut vreun bloc sau casă.
Că de cutremurul era mai mare,
Atunci în aceste judeţe era teroare.
Erau morți, blocuri și case,
Multe de cutremur dărâmate.
Că în Oltenia acum se spune,
Că aceste cutremure nu sunt bune.
Dar fiindcă sunt de intensitate mică,
Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !
Răspunde-mi mamă din al tău mormânt
Răspunde-mi mamă ,din al tău mormânt,
Tu ascultă-mi ,lăcrima ce cade pe pământ.
Sau dă-mi un semn, privește-mă acum,
Eu sunt copilul tău, ce are lacrimă în pumn.
Răspunde-mi mamă, din lume ta tăcută,
Să știu că tu eşti bine, în lumea ta cea mută.
Să pot scăpa, de gândul care mă frământă,
Şi de povara ce-n suflet o am multă.
Răspunde-mi mamă, dă-mi un sfat ceva,
Fă o minune, te rog dă-mi mângâierea ta.
Să-mi pot căra în spate, această cruce grea,
Până ajung la tine, te rog măicuţa mea.
Oraşul milenar
Oraş falnic milenar,
De la Decebal, Traian.
Severin înfloritor,
E oraşul florilor.
În parc vin acum piticii,
Şi se joacă cu bunicii.
Vin în parcul rozelor,
Că îi miros îmbietor.
Şi pe Dunărea cea mare,
S-au făcut hidrocentrale.
Blocuri multe, şcoli, spitale,
Severinu îi ca o floare.
Ori ce aş spune, ori ce aş face,
Severinul mie îmi place.
Că îi oraşul milenar,
De la Decebal, Traian.
Un masaj de relaxare
Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.
Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.
Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.
Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.
Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.
De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.
Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.
Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.
Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.
Acum la miezul nopţii,
Acum la miezul nopţii,
Când clopotele bat.
Domnul Isus Hristos,
El singur a înviat.
Şi a înviat din morţi,
EL pentru omenire.
EL a înviat se ştie,
Ca să ne dea de ştire.
Că a venit acum,
Din nou e pe pământ.
EL e domnul Isus,
E domnul cel răpus.
De romani şi evrei,
Pe muntele Golgota.
Pe cruce îi pus se ştie,
Să moară în agonie.
La mâini şi la picioare,
Piroaie i-au bătut.
Pe cap i-au pus cunună,
De sârmă şi de rug !
Albă ca Zăpada noastră
Într-o poiană în pădure,
Unde îs multe fragi şi mure.
Se spune că a stat odată,
Albă ca Zăpada noastră.
Şi avea şapte pitici,
Unii mari şi alţii mici.
De ea s-au îndrăgostit,
Şi-o iubeau necontenit.
Şi-o iubeau, şi-o adorau,
Cu ea toţi ei se jucau.
Când veneau din fund de mână,
O vedeau ca pe o zână.
Şapte pitici, ce erau afurisiţi,
Unii mari şi alţii mici.
După ce seara mâncau,
Cu ea dragoste făceau.
Dragă Alba cum îţi place,
O întrebă Înţeleptul în şoapte?
Ruşinosul stă şi aşteaptă,
Răspunsul ca să îl primească.
Bucurosul şi Hap Ciu,
De la început ei ştiu.
Că atunci când rândul le vine,
Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,
Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.
Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.
Unii o iau pe la spate,
Că la doamnă aşa îi place.
Unii io trag sus încet,
Că acolo au mult succes.
Alţii în patru labe o pun,
Că îi futaiul cel mai bun.
Alţii îi dau un număr, două,
În poziţia şaizeci şi nouă.
Şi uite după o noapte întreagă,
Ea Alba ca Zăpada noastră.
Este acum terminată,
Că piticii au tras-o toată.
Albă ca Zăpada îi tare fericită,
De pitici că a fost iubită.
În căsuţa fermecată,
Chiar în păduricea deasă !
Astăzi în partea de vest a țării,
Astăzi în partea de vest a țării,
Undeva în apropierea serii.
Un cutremur sa întâmplat,
A fost mic dar nimic nu a devastat.
La o adâncime mică a fost,
N-au fost victime de loc.
Dar sperietura a fost tare,
În Oltenia cea mare.
Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,
Din Mehedinţi și până în Dolj.
Oameni mulți s-au înfricat,
De cutremur ei s-au panicat.
Și cum era apoi de așteptat,
Unda seismică ea sa deplasat.
Și în alte judeţe acesta sa simţit,
Dar nu a făcut pagube, nimic.
Nu a fost de intensitate mare,
Doar cinci virgulă doi grade se pare.
Dar a fost cutremur de suprafață,
Nu a căzut vreun bloc sau casă.
Că de cutremurul era mai mare,
Atunci în aceste judeţe era teroare.
Erau morți, blocuri și case,
Multe de cutremur dărâmate.
Că în Oltenia acum se spune,
Că aceste cutremure nu sunt bune.
Dar fiindcă sunt de intensitate mică,
Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !
Răspunde-mi mamă din al tău mormânt
Răspunde-mi mamă ,din al tău mormânt,
Tu ascultă-mi ,lăcrima ce cade pe pământ.
Sau dă-mi un semn, privește-mă acum,
Eu sunt copilul tău, ce are lacrimă în pumn.
Răspunde-mi mamă, din lume ta tăcută,
Să știu că tu eşti bine, în lumea ta cea mută.
Să pot scăpa, de gândul care mă frământă,
Şi de povara ce-n suflet o am multă.
Răspunde-mi mamă, dă-mi un sfat ceva,
Fă o minune, te rog dă-mi mângâierea ta.
Să-mi pot căra în spate, această cruce grea,
Până ajung la tine, te rog măicuţa mea.