Acolo sus era adevărata noastră avere.
Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,
Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.
Şi drumul nemilos al occidentului au luat,
De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.
Şi mi se rupe inima acum cînd văd,
Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.
Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,
La noi în ţară nu au mai fost doriţi.
Acolo sus în munte cîndva erau,
Şi animale multe se adăposteau.
Dar azi de urci în vîrful lor încet,
În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.
Doar cioatele de brazi le mai găseşti,
Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.
Şi toate astea au rămas după tăiere,
Acolo sus era adevărata noastră avere.
Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,
Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.
Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,
Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.
