Ursita mi-a fost ostilă !

O  altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor

at....Merg să-l

caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc  Dealul  Oarbei ,cobor o

vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..

ce mă fac ? Am început să urlu  de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa

până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit  stăpânul foarte mirat .

          -Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un

câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?

             Acum mă bucur că am  și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.

Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.

Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt

de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .

       -    Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!

Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!

            De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,

poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.

Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la

amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu

înțelegeam  tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n

ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să

creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de

frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.

Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem

destule probleme...Atos și Țiganu  adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile  din

curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?

În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele

geți voi tot? MERITAȚI  O RECOMPENSĂ?

       În noaptea de sâmbătă spre duminică ,dormeam profund

în camera mea ; aud o voce imperativă ,destul de vibrantă...

      -Tantusa!...

Pur și simplu am sărit din pat,m-am desmeticit ,am aprins

lumina...liniște ...chemarea venise din camera alăturată.Era

vocea clară a nepotului meu Cătălin ,care locuiește în Îns.

Baleare -Palma de Mallorca .E singura persoană care îmi spune

așa :Tantusa ,când a început să vorbească,iar eu am primit

cu drag noul nume ,care are o cu tot altă rezonanță când îl

aud .Recunosc că inima a luat-o la trap ,am mers prin toată

casa ...încă îi auzeam chemarea ...Am ieșit pe terasă ,în jur

liniște profundă ,doar din cer cădea o ploaie liniștită în pică-

turi mici .Sigur că ....caut o explicație ...dar rămân fără răspuns!...

După revoluție, multă lume a plecat într-o modernă bejenie

și de mari proporții. Strămutări din unele continente în 

altele.Mă întreb, cum au prins rădăcini în locuri total diferite.

       Eu, am plecat doar la Tr. Măgurele pe un șantier dar 

dorul m-a adus acasă. În prima zi am colindat orașul de care 

mi-a fost atât de dor, unde am găsit amintirile, anii de școală,

străzile de promenadă, faleza Dunării, parcurile, grădina publică,

str.Domnească, care artăgea ca un aspirator tineretul în zilele de 

sărbătoare. Ce fac Românii noștri prin străini?

        Eu mă simt printre ai mei, nu pot să mă înstrăina, mă țin 

rădăcinile ....

S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,

De când curtea ,casa e pustie

La ferești perdelele-s lăsate 

În poartă nimeni nu mai bate.

Pe cărări ,cu flori odată 

Crește iarbă înaltă și uscată

Cântă un cuc cu jale-n glas

Casă dragă ce  singură ai rămas.

Plouă-n creștet,într-un fir subțitr

Lacătul la ușă abia se mai ține.

Geamu-i spart și fără de mușcată

Floarea de cireș e scururată.

Cât de triste îmi par azi toate

Gardurile-s știrbe aproape jumătate,

Un umbrar e alunecat pe-o partw

Fructe neculese deși-s coapte,

Mă opresc în prag întrebătoare,

Priveliștea ce-0 văd mă doare...

S-au dus acele vremuri în risipă

Deși mai cred că le am găsit o clipă.

Astăzi este ziua Sf. Andrei. Tuturor celor care poartă 

diminutivele Sf. Andrei: Ana, Anuța, Any, Anișoara, Adela  e. t. c.

le doresc sărbători fericite, multă sănătate, și viață fără  nevoi!!!!!!

N-am  să mai plâng

Și nu te mai chem

Și totuși  sunt  zile în care 

Când descopăr,salba anilor pierduți....

Doamne cât te-am preamărit  odată

Când tu erai tot pentru mine

Fără  să-ți cer nici-o răsplată.

Acum vreau să dorm că visul mă alină

Așteprând o nouă viață

Sunt sigură că-i  aproape.

Ce ti-ai spune de-ai putea?

Si sa stii c-ai asculta?

Te-ai uita putin la tine,

Si-n zadar ai repete..

Nopti de ura si durere,

In zadar ai indurat..

Ca-ci cand ai trecut de ele,

Ai uitat de-unde ai plecat,

De la capat le-ai luat..

Inima care-i problema?

Tu nu stii sa intelegi?

Ca iubirea-i trecatoare si in lacrimi te ineci

Chiar iti place amagirea?

Fara ca sa te gandesti?

Ca iubirea-i un cuvant ,

Ce tu nu prea-l intelegi!

În taina blândă-a naturii vii,  

Când luna strălucește în noapte,  

Mă-nvăluie un dor nespus de noi,  

De Dunăre și de-ale tale șoapte.

Pe maluri, salciile plâng încet,  

Întorcându-se spre valurile clare.  

Acolo, unde fluviul curge tăcut,  

Îți simt prezența-n amintiri fugare.

Întinsă-i noaptea peste ape, ca un cântec.  

Cu licăriri de stele și vise mii.  

În inima-mi adâncă, pe tine te găsesc,  

Purtată de-al Dunării șoapte vii.

Îmi spui povești de dor nespus și sfânt.

În șoapta vântului de seară blând,  

Ești ca o floare, prinsă-n mrejul îndulcit

Naturii ce-n tăcere ne-a unit un gând.

Curge Dunărea, cu valuri line,  

Și-n unda ei, te văd cum te-oglindești.  

Îți scriu iubirea mea pe ape pure,  

Să o citești, oriunde tu pășești.

Împreunăm destine-n țara noastră  

Unde fluviul leagă maluri lente.  

În brațele naturii, am găsit-o vastă 

Iubirea noastră în tandre continente.

Și-așa, sub cerul clar de vară lină,  

Cu Dunărea-n zare, ne-alină.  

În iubire vie și în natură,  

Împreună, ne regăsim sub clar de lună.

Un moment lucid

M-am trezit azi, am 36 de ani 

Fug ca să-mi las gândurile în urmă 

Dar totuși cineva mă prinde 

Mi le înapoiază. 

Sunt doar un mort viu plin de speranță, 

De a fi mai bun ,de a avea parte 

De fericire, sănătate și iubire 

A mea și a celor dragi din jur. 

Gândul spre casă, mă inspaimantă 

Nu știu ce mă va aștepta...

O mare plina de speranță 

Sau doar un vid neclintit. 

Lyon 13/02/2024

AM PLÂNS, AM RÂS ÎNTR-UN UNGER DE IERNI PIERDUTE
PE VALURILE UNUI RÂU DE NUFERI
CĂCI TOTUL FOSTA CA UN JOC
SI TU RÂDEAI ÎN SÂNUL VREMII
DE PARCĂ AR FI PARIU DE DOI...

Unde pleacă dorul, când n-am să mai fiu,

Se sparge în umbre, se-ascunde-n târziu?

Se duce prin frunza ce cade pe drum,

Ori zboară cu îngerii ce pier pe drum?

Îl poartă vântoasele-n noapte pustie,

Îl scriu ploi de toamnă pe sara târzie 

Îl iau mările toate în valul lor greu,

Sau rămâne în tine, în visul tău?

Și poate, departe, când stelele mor,

Se naște din mine un alt fel de dor,

Un cântec de jar, un ecou nesfârșit,

Dintr-un „nu mai sunt”… într-un „n-am plecat, încă-s aici”.

Frumoasa mea iubită ..

Duminica este divină sărbatoare!

Hristos în haine de lumină

Doar în Biserică apare,

Iar Sfanta Liturghie e jertfa Cerului trimisă,

Să ne salveze pe mine și pe tine

Doar prin iubirea sacră și mântuitoare,

Căci dragostea noastră de-acolo știu că vine!

Când îți declar iubire,

Am șansa luminării,

Simt bucuria cum grăiește,

Dar dacă tu-mi declari iubire,

Ei bine simt că mă topesc Precum o lumânare se topește

Murind încet în tremurândă pâlpâire,

Cuprins de nesfârșita fericire..

Iubito e timpul să mă ții de mână iarăși,

Spune-mi ce-ți place ție,

Iubește-mă în zi de sărbătoare,

Duminica-i divină!

(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)