AȘTEPT O NOUAĂ ZI
N-am să mai plâng
Și nu te mai chem
Și totuși sunt zile în care
Când descopăr,salba anilor pierduți....
Doamne cât te-am preamărit odată
Când tu erai tot pentru mine
Fără să-ți cer nici-o răsplată.
Acum vreau să dorm că visul mă alină
Așteprând o nouă viață
Sunt sigură că-i aproape.
Poems in the same category
Aș vrea
Aș vrea să-ți pot spune tot ceea ce simt
Dar,de fel,sunt cam pesimist.
Mi-e frică să fiu respins,
Căci un refuz de-al tău m-ar arunca-n abis.
M-ar face să mă căiesc o viață întreagă,
Căci am fost sortit să primesc această judecată.
Inima mi-ar fi sfâșiată-n două
Iar pe față lacrimile mi-ar curge două câte două...
Aș vrea să te pot strânge tare în brațe
Și să-ți șoptesc vorbe dulci în noapte.
Să te cuprind de după mijloc și-un sărut să-ți fur atunci pe loc.
Dar frica și emoția nu-mi dau pace,
Și în preajma ta mă simt ca pe ace...
Muză
La fiecare ceas de miez de noapte
Mi-ascult iar gândul vorbindu-mi la pertu,
Și las condeiul să treacă iar la fapte,
Eu simt, iubito, că muza mea ești tu.
O zi de aș avea numai cu tine,
Ți-aș recita tot ce-am scris pân-acum,
Dar cum noi dormim în paturi străine
Fac din strofe până la tine drum...
Versul, rima, e fața ta zglobie,
Iar ritmul, chiar ochii tăi de catifea,
Scumpo, ești material de poezie
Fii inspirația din viața mea...
A noastră iubire
Te-am întâlnit pe-un ţărm de rătăcire,
Sfioasă îţi trădai nedumerirea,
Dar ascundeai sub zâmbet o iubire,
Şi-ţi împărţeai cu soarele lucirea.
Cu ale tale urme în nisipul încă ud,
Şi umbra-ţi sub un soare pofticios,
Îmi conturau renascentist pe trupu-ţi nud,
Esenţa femeiască a corpului prea crud.
M-am aruncat în ale vremii valuri,
Ca să împart cu tine acelaşi timp,
Să fim prezenţi la aceleaşi baluri,
Să dănţuim ca mirii pe acelaşi ritm.
Să pot la miez de noapte să te fur,
Şi să te port pe ape neumblate,
Să te iubesc ca un nebun şi să îndur,
A ta iubire şi vorbe deocheate.
Apoi de pruncii noştri să îngrijim,
Şi vremea peste noi să ningă,
Iar noi ca la-nceput să ne iubim,
A noastră dragoste planeta să încingă.
Gând alb
Din gând alb petale de crin se desprind
Plutind spre inimi a mirare .
Raze de lumină în cerc de drag ,
Emoţii până la pământ se-nchină .
Priviri în zări pierdute ,
Căutări în albastru regal .
Mâini unite în cerc de verde ,
Zbateri de aripi la capăt de lume .
Zvâcniri de culori ,
Inimi pătrunse de roşu curbat ,
Ţipăt de ochi în închideri de pleoape ,
Îngeri galbeni în zboruri nesfârşite .
Plutiri de puf în păpădii ,
Armonii ţesute în seri blânde .
Sferă de lumină în dar ,
Paşi înfloriţi pe ram de lemn dulce ,
Adâncuri rostogolite .
Clipe tremurânde ,
Secunde ale aşteptării
Şi multă , multă atingere
De gând alb plutind spre inimi a mirare .
De când mă știu.
De când mă știu am ochii goi,
De când mă știu trăiesc în trecut,
Acolo unde eram doar noi doi,
Acolo unde încă nu te-am pierdut.....
De când mă știu mi-e dor de tine,
De când mă știu simt că mor,
Mă știu doar de când am fost cu tine
Vechiul eu a fost doar trecător....
Nu mai sunt cine eram,
Nu mai sunt așa cum mă știu,
Mai bine în trecut muream,
Decât să trăiesc cu sufletul pustiu.....
Sufletul mi-e pe deplin gol,
Inima mi-e plină doar de tine,
Gândurile-mi sunt acoperite cu nămol,
Trupul îmi zace între ruine.....
Așa mă simt de când mă știu,
Așa mă simt fără tine,
Fiecare vers pe care-l scriu,
Îl scriu doar pentru tine......
Te iubesc de când mă știu,
Te iubesc și mi-e greu,
Îmi lipsești de când mă știu,
Îi lipsești sufletului meu......
MĂ DOARE
Mă doare geana ce cuprinde
Atăta gol și disperare
În negura ce se întinde
Din cei carpați ,până la mare.
Mă doare gustul amar de fiere
Al omeniei care piere
Și-și flutură aripa neagră
Pe vatra mea și - a cea dragă.
Mă doare, dar o spun în gând
Ca ca râul în vale spumegând
Ca un torent deslănțuit
Din mii de suflete pornit.
Mă doare faptul că nu știu
Să bat în porți când e pustiu
Și glasul slab cum să ajungă
Intligent în țara junglă.
Mă doare și ce dacă doare
Și ce dacă țara moare?
Și ce dacă floarea-i seacă?
Dragii noștri ,fug și pleacă
Ducând traiul vinețiu
Suflet gol și dor pustiu.
Aș vrea
Aș vrea să-ți pot spune tot ceea ce simt
Dar,de fel,sunt cam pesimist.
Mi-e frică să fiu respins,
Căci un refuz de-al tău m-ar arunca-n abis.
M-ar face să mă căiesc o viață întreagă,
Căci am fost sortit să primesc această judecată.
Inima mi-ar fi sfâșiată-n două
Iar pe față lacrimile mi-ar curge două câte două...
Aș vrea să te pot strânge tare în brațe
Și să-ți șoptesc vorbe dulci în noapte.
Să te cuprind de după mijloc și-un sărut să-ți fur atunci pe loc.
Dar frica și emoția nu-mi dau pace,
Și în preajma ta mă simt ca pe ace...
Muză
La fiecare ceas de miez de noapte
Mi-ascult iar gândul vorbindu-mi la pertu,
Și las condeiul să treacă iar la fapte,
Eu simt, iubito, că muza mea ești tu.
O zi de aș avea numai cu tine,
Ți-aș recita tot ce-am scris pân-acum,
Dar cum noi dormim în paturi străine
Fac din strofe până la tine drum...
Versul, rima, e fața ta zglobie,
Iar ritmul, chiar ochii tăi de catifea,
Scumpo, ești material de poezie
Fii inspirația din viața mea...
A noastră iubire
Te-am întâlnit pe-un ţărm de rătăcire,
Sfioasă îţi trădai nedumerirea,
Dar ascundeai sub zâmbet o iubire,
Şi-ţi împărţeai cu soarele lucirea.
Cu ale tale urme în nisipul încă ud,
Şi umbra-ţi sub un soare pofticios,
Îmi conturau renascentist pe trupu-ţi nud,
Esenţa femeiască a corpului prea crud.
M-am aruncat în ale vremii valuri,
Ca să împart cu tine acelaşi timp,
Să fim prezenţi la aceleaşi baluri,
Să dănţuim ca mirii pe acelaşi ritm.
Să pot la miez de noapte să te fur,
Şi să te port pe ape neumblate,
Să te iubesc ca un nebun şi să îndur,
A ta iubire şi vorbe deocheate.
Apoi de pruncii noştri să îngrijim,
Şi vremea peste noi să ningă,
Iar noi ca la-nceput să ne iubim,
A noastră dragoste planeta să încingă.
Gând alb
Din gând alb petale de crin se desprind
Plutind spre inimi a mirare .
Raze de lumină în cerc de drag ,
Emoţii până la pământ se-nchină .
Priviri în zări pierdute ,
Căutări în albastru regal .
Mâini unite în cerc de verde ,
Zbateri de aripi la capăt de lume .
Zvâcniri de culori ,
Inimi pătrunse de roşu curbat ,
Ţipăt de ochi în închideri de pleoape ,
Îngeri galbeni în zboruri nesfârşite .
Plutiri de puf în păpădii ,
Armonii ţesute în seri blânde .
Sferă de lumină în dar ,
Paşi înfloriţi pe ram de lemn dulce ,
Adâncuri rostogolite .
Clipe tremurânde ,
Secunde ale aşteptării
Şi multă , multă atingere
De gând alb plutind spre inimi a mirare .
De când mă știu.
De când mă știu am ochii goi,
De când mă știu trăiesc în trecut,
Acolo unde eram doar noi doi,
Acolo unde încă nu te-am pierdut.....
De când mă știu mi-e dor de tine,
De când mă știu simt că mor,
Mă știu doar de când am fost cu tine
Vechiul eu a fost doar trecător....
Nu mai sunt cine eram,
Nu mai sunt așa cum mă știu,
Mai bine în trecut muream,
Decât să trăiesc cu sufletul pustiu.....
Sufletul mi-e pe deplin gol,
Inima mi-e plină doar de tine,
Gândurile-mi sunt acoperite cu nămol,
Trupul îmi zace între ruine.....
Așa mă simt de când mă știu,
Așa mă simt fără tine,
Fiecare vers pe care-l scriu,
Îl scriu doar pentru tine......
Te iubesc de când mă știu,
Te iubesc și mi-e greu,
Îmi lipsești de când mă știu,
Îi lipsești sufletului meu......
MĂ DOARE
Mă doare geana ce cuprinde
Atăta gol și disperare
În negura ce se întinde
Din cei carpați ,până la mare.
Mă doare gustul amar de fiere
Al omeniei care piere
Și-și flutură aripa neagră
Pe vatra mea și - a cea dragă.
Mă doare, dar o spun în gând
Ca ca râul în vale spumegând
Ca un torent deslănțuit
Din mii de suflete pornit.
Mă doare faptul că nu știu
Să bat în porți când e pustiu
Și glasul slab cum să ajungă
Intligent în țara junglă.
Mă doare și ce dacă doare
Și ce dacă țara moare?
Și ce dacă floarea-i seacă?
Dragii noștri ,fug și pleacă
Ducând traiul vinețiu
Suflet gol și dor pustiu.
Other poems by the author
SECATĂ DE SĂRĂCIE
Secată de sărăcie,
De boală și anarhie,
C-o justiție beteagă
Un popor ,o țară întreagă
Osândit la moarte lentă...
De corupție și șpagă.
Cremator pentru bătrâni
Într-o lume de nebuni.
SINGURATATE
Pe cerul singurătății mele
N0rii,ca niște pescăruși
Iele ale nopții
Trec fără să-și miște aripele,
Pe sub cerul care-și adună stelele,
Ca o cloșcă, când vine uliul.
Ulcioare de lut ,semne pe piatră
Mușcate de timp ,mușcate de daltă
Vorbesc despre trecerea noastră
Pe acest pământ.
Ca într-o poveste minunată
Caut un drum,prin noaptea înstelată
Și râd și plâng,
Nu vreau să mă mint,
Cu a fost odată
Uitând să mai spun -ca niciodată-
Doar că vreau să mai cânt.
DECEMBRIE
Se strecoară în aer miresme ,
Cu sărbători ce bat în ferestre,
Pe un cer străveziu și curat
Cănd stelele se adună la sfat.
E decembrie și iarna se îmbracă ,
Cu haină pufoasă și țurțuri de ghiață.
Anul ce-a fost n-a fost ferice
Și nici bun bun ,cu lungile zile de post
Ziua-i mai mică acum
Orele-s pirdute pe drum
Bate doar un vânt hoinar
Să -mi alunge gândul amar.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
NU-ȚI FIE TEAMĂ
Nu-ți fie teamă
Că am să plâng, cerând iertare,
Iertare ,pentru ce?
Că te iubesc cu înflăcărare?
De câte ori am așteptat
Răspuns la întrebare ?
Vrei să fii mireasa mea ?
Tu ,ce-ai făcut ?
M -ai refuzat !..
De cine vrei ,să fii aleasă?...
SECATĂ DE SĂRĂCIE
Secată de sărăcie,
De boală și anarhie,
C-o justiție beteagă
Un popor ,o țară întreagă
Osândit la moarte lentă...
De corupție și șpagă.
Cremator pentru bătrâni
Într-o lume de nebuni.
SINGURATATE
Pe cerul singurătății mele
N0rii,ca niște pescăruși
Iele ale nopții
Trec fără să-și miște aripele,
Pe sub cerul care-și adună stelele,
Ca o cloșcă, când vine uliul.
Ulcioare de lut ,semne pe piatră
Mușcate de timp ,mușcate de daltă
Vorbesc despre trecerea noastră
Pe acest pământ.
Ca într-o poveste minunată
Caut un drum,prin noaptea înstelată
Și râd și plâng,
Nu vreau să mă mint,
Cu a fost odată
Uitând să mai spun -ca niciodată-
Doar că vreau să mai cânt.
DECEMBRIE
Se strecoară în aer miresme ,
Cu sărbători ce bat în ferestre,
Pe un cer străveziu și curat
Cănd stelele se adună la sfat.
E decembrie și iarna se îmbracă ,
Cu haină pufoasă și țurțuri de ghiață.
Anul ce-a fost n-a fost ferice
Și nici bun bun ,cu lungile zile de post
Ziua-i mai mică acum
Orele-s pirdute pe drum
Bate doar un vânt hoinar
Să -mi alunge gândul amar.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
NU-ȚI FIE TEAMĂ
Nu-ți fie teamă
Că am să plâng, cerând iertare,
Iertare ,pentru ce?
Că te iubesc cu înflăcărare?
De câte ori am așteptat
Răspuns la întrebare ?
Vrei să fii mireasa mea ?
Tu ,ce-ai făcut ?
M -ai refuzat !..
De cine vrei ,să fii aleasă?...