SINGURATATE

Un zimbet de-al tau
Si-o privire tacuta
Un nor trecator
De ling-o vale muta

Te-astept eu sa vii
Sa fim impreuna
Si ne vom iubi
Sub stele si luna

Dintre stelele din cer
Tu imi esti mireasa
Nu-s flori ce nu vor
Ca tu sa-mi fii aleasa

In umbra iubiri,cand noaptea se coboara,

Privesc in taina cum stelele stralucesc

Imi simnt  inima cum in piept bate si doara 

Si sufletul meu de dor si dragosste tresare adanc

Pe cerul senin luna isi arata chipul bland

Ca un far luminos ce vegheaza peste noi 

Iar eu ca un calator pierdut in gand 

Ma las purtat de visele ce ma cuprind  cu bucurii 

In umbra iubiri cuvintele prind aripi 

Se rostesc versuri pline de tandrete si pasiune 

Ca o melodie dulce ce sufletele intr-o minunata simfonie\

Impletindu-se intr-o poveste fara sfarsit si destinatie 

Rimele se impletesc ca fire de matase fina 

cuvinte alese cu grija exprimea iubirea pura 

Ca si cum eminescu ar scrie in lumina

Versuri ce inalta sufletul si inima cea dura

fiecare cuvant este o declaratie 

De dragoste pura si adanca 

Ca un poem scris in stele stralucitoare

Ce vegheaza asupra noastra in noapte 

In ochi tai gasesc o eternitate 

In atingerea ta simt fiorul iubirii

Un dans al sufletelor noastre unite 

Pe aripile dorintei si a pasiunii

Mă întreb cu ce am greșit eu oare 

Când fericirea doar o amintire pare.

Zâmbetele tale dulci s-au dus departe, 

Iar acum o mare de regrete ne desparte.

Drumul meu după pașii tăi se ghida, 

Ritmul inimii mele doar tu îl puteai schimba, 

Dar nu mai e nimic cert în lumea de astăzi, 

Și doar cu tine acum aș găsi ale realității oglinzi.

Cu gândul dus departe, dar mereu la tine,

Știu că doar vina mai e-n suflet la mine

Si aștept și doar la greșelile veșnice mă gândesc, 

Până când, tristă, singură și îngândurată ațipesc.

O vreme, m-ai făcut să mă simt liberă și curajoasă, 

Însă acum orice hotărâre a mea mi se pare copilăroasă.

Cu tine puteam fi oricând, oricine, 

Dar am rămas să fiu eu doar cu mine.

Poate că povestea noastră se încheie aici, 

Poate că am să aștept de furie să te vindeci, 

Sau poate că voi accepta și acum vina ca fiind a mea,

O crimă obișnuită în lumea pașnică din iluzia ta.

Sunt pe Marte 

Cu mintea-n altă parte 

Nimeni nu mă poate întoarce 

Orice-ar face 

Uneori vreau să fug de realitate 

Dacă n-ar fi cineva să mă caute 

Dar n-am unde m-ascunde

Poate într-o cameră câteva secunde.

Mi se întâmplă la ore străine

Să nu fiu atentă 

Oare ce-i în neregulă cu mine?

Sunt pe altă planetă?

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita

Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles

Când două zâmbete plutind ating lumina

Răsare floare cu petale-n curcubeu

A fi iubit e pur și simplu o minune

Să te iubească cel iubit deja-i divin

De nu se-ntâmplă e o pacoste amară

Te udă ploile iscate din senin

Toate iubirile răsar născute oarbe

Fără de apă cresc uscându-se de vii

Călcate nu vor reuși să înflorească

Apă sărată și durere vor primi

De ce iubind nu ești iubit e o dilemă

Când o cari singur universul a greșit

Două făpturi călătorind nu rezonează

Devine greu de suportat un ‚a iubi’

Te cauți singur întâlnind o rătăcire

Toate-ntrebările răspund nedeslușit

Drumul se-ndoaie după urma de iubire

Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit

‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu

Îmi plânge inima de durere,

Vrea să simtă a ta mângâiere,

Vrea să te simtă aproape de ea,

Este dependentă de tine, prințesa mea.........

Dependența de tine o pune la pământ,

Fără tine-și face loc încet în mormânt,

Vrea să-ți spună multe, dar nu scoate niciun cuvânt

Fără cuvinte îți va face încă un jurământ............

Iți va spune fără cuvinte tot ce vrei s-auzi

În caz că va ceda, te rog să n-o acuzi......

Va face tot posibilul să te țină aproape,

De durere va vărsa lacrimi în fiecare noapte,

Se va îneca în regrete și lacrimi nevinovate,

Va sta constant la un pas de moarte...........

Rămâne în impas, așteptând să te întorci la ea, nu va face nici un pas fără tine, rămâne blocată aici în trecut așteptând să te întorci la ea ca să-și continue drumul alături de tine🥺.......

În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau 

la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.

Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.

Eu  i am botezat  primul  copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .

          -Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...

Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u  am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă

pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea  zi lumină la tarabă de cele mai

multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .

Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare  a pier-

dut controlul  au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la

bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot

să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat

drumul străinătății  a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai

bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,

mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela  zică lumea ce o vrea tu ești

un erou al acestori vremuri .

          În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După  ploaia cuminte și caldă ,florile sunt

fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă  e tăcere, o tăcere ce rănește...

Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor  peisajul înserării .Suntem cu toți consem-

nați; purtăm  mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de

COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă  la televizor: câți s-au molipsit, câți au

murit, câți sunt în covalescență.

          Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt

propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după

ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul

pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai

sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre

întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai  apoi bujorii,iar zore-

lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele  negre ale

noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana

sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez

o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse  Patul mă așteaptă ca un bun

prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.

                                        șfârșit

A fost un vis?.

Un semn de undeva.?

Că te furase  ,cineva...

Și am pornit ca un  nebun ,

Cu gând adânc să mă răzbun:

Pe cel care îndrăznea ,

Să mi te ia ..

Cum de el nu știa ?

Că tu ești ,doar

Viața  mea .

        Îmi doresc să stea

În loc de lumină

Vorba dulce românească,

Ce-o vorbeau străbunii

Dulce grai moldovinesc

Oltenesc,ardelenesc

Stă retras deoparte

Vorbe noi împrumutate

Și-n cartea de bucate.

Așa limba românească

Îmbracă haină nouă

Șade scoasă la mezat 

Ca și-un cenzurat.

Am ales semnul mirării

Vrednic ajutor, concret

În noianul de reclame 

Sunt analfabet...

Cum pot eu azi concura

Eu cu româneasca mea 

Cu engleza ,cu  franceza?

Sau poate m-am rătăcit

Nu-s acasă ,sunt o haimana?

Oare asta-i țara mea?

  Pe  Robert îl cunoșteam de ceva vreme.Lucrăm amăndoi  la aceiași  fundație.

Nu știu exact cu ce se ocupă,doar că ne întânlim uneori.A intrat în biroul meu

să mi comunice că trebuie să mergem spre seară să ducem niște materiale ne-

cesare unei fundații.Când l-am văzut intrând, am simțit  o undă de simpatie.

Parcă o rază de lumină îi brăzda chipul.Mi s-a părut că Robert avea ceva special

în privire,un farmec aparte.Înalt și bine  înzestrat de natură, avea ceva magic

în privire De fapt el nu  prea vorbea, asculta apoi răspundea print-un zâmbet cald.

S-a hotărât deci  să plecăm împreună spre fundația Gărgărița cu un transport.

              CONTINUARE

Vreau să scriu 

Și vreau să scriu frumos 

Poate să fiu de folos

Culori roze ,culori vii,

Cu visări și bucurii.

Mi-ar plăcea să torn în rimă 

Felioare de lumină

Așa cum era demult 

Soare ,bucurii,tumult.

Griji mărunte abandonate

Fericire,sărbători,tinerețe sănătate....

Iubiri de surori și frate,

Respect  pentru cei din jur .

Oameni mergând la serviciu

Detașați de orce viciu

Abnegație ,elan 

Mai bine din an în an.

Dar nu pot să scriu frumos 

Că priveliștea ce-o văd mă doare.

Cercul în care viețuiesc ,e aproape o țară

Sunt cei mulți ,ce abia trăiesc.

Sus în vârful piramidei

O ceată de șarlatani 

Hărpăreți ,avizi de bani 

S-au consolidat în funcții. 

Când ai bani,ai si putere

Nici un bai ,că un popor piere...

Și cât a-și vrea să scriu frumos

Fără să trag un folos.

Cântec de dragoste 

Germinezi în inimi !

Dă-i rod primăverii !

Te strecori pe furiș ,

Luminat doar de lună ,

Rătăcești pe poteci ,

Te ascunzi în frunziș

Tot ce trăieste și-i viață

Te cântă , cântec de dragoste

Și imn îți înalță 

Dragostea și dorul ,

Împăștie reul și norul ,

Ea cheamă lumina

Și cheamă seninul ,

Inima cântă ,

Ochiul visează ,

Doar dragostea-i trează .

                    T.A.D.