Tu...

Nici un avort să nu mai fie

Peste întreaga Românie!

Gata minuni rătăcitoare

Căci nu au Numele cel Tare

Puii de mâță și de câine

Trăiască: ieri și azi și mâine!

Și mielul oii care paște

Fie lăsat pentru-a se naște!

Să nu mai tremure vreun pește

Că cineva îl dezosește;

Fără fluturi prinși în insectar,

Fără porc pârlit cu un focar.

Să nu mai fiarbă "n"minute

Cărnița puilor din curte.

Nici vreo țestoasă descărnată

Să n mai fie niciodată!

"Feriți-vă de dobitoace

Asfixiate"!Nu se face...

"Milă voiesc,nu sacrificiu"

Și să dispară orice viciu.

Sfârșiți cu duminicarismul

Și luați în brațe adventismul!

Și Biblia să se răspândească

Și toată țara să trăiască!

sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă, 

o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns. 

mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii 

care perseverează cugetul meu asupra suferinței. 

o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți

și mă conduci spre disperare, 

nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie 

cu aspirații la viitor? 

nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă, 

și totuși îmi râvnești la rău. 

cad, nu mă mai ridic, 

cad, curg, sunt de neoglindid 

în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții. 

cad, plec și nu mă mai întorc, 

cad, mă duc ușor. 

șiroaie apa care din râurile paternității în această seară, 

colindată de glăsuirea ambientului plumburiu, 

mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă 

cum de am ajuns aici? 

dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei, 

pe prețuitul meu tată? 

am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată

la picioare, la degetul mic. 

pot să iau acum decizia finală:

mâine pot începe din nou, cu dreptul

să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele, 

sau să închei aici, să ating ultima pagină 

a monologului vieții mele. 

Cu fruntea lui cea luminoasă

Și chipul lui cel grăitor,

Ai zice că-i oglinda clară 

A unui mare gânditor.

Coroana frunții arcuită 

Cu forme blânde rotunjită

Subtil la mijloc ascuțită 

Cu armonii ce se îmbină 

Înaltă zveltă și senină.

Podoaba lui șuvițe poartă

De-o parte și de cealaltă

Culori ca sarea și piperul 

Diafane mândre șoapte 

Ale anilor din spate

Stau pe tâmple așezate 

Devin tot mai grizonante.

Părul lung lăsat pe spate 

Frânturi din amintiri furate 

Câteodată spune el

Nu mai e ce-a fost odată

Și că a cam îmbătrânit

Prea tare și prea deodată,

Dar tot mândru și voios

Și tot cu nelipsita-i pleată.

Nu-i bătrân și nu va fi,

Nici acum și niciodată,

Căci sufletul lui cel de copil

N-o să moară niciodată.

E mereu de ajutor,

E un veșnic altruist,

Cu suflet ca de erou,

Cu farmecul unui artist.

E rebel și neclintit,

Dar în suflet puțin trist.

Viața lui este frumoasă,

Dar încă nu știe asta.

Și pare să nu îi pase

Ce frumoasă este viața

Și cum, în felurite feluri,

Poți să îi simți și guști dulceața 

În zori de zi și dimineața.

Timpule te rog sa nu mai treci
Te grabesti sa pleci pe veci
Nu stiu ce-am facut cu tine,
Te-am pierdut si nu mi-e bine
Tot incerc sa te opresc
(Sa te fac sa intelegi)
Ca enorm eu imi doresc
Sa te-n part cu ce iubesc

Nu te scurge iar din mine
Nu te pierde in multime
Lasi in loc dureri absurde
Stingi un foc cu ganduri sumbre
In miracole si vise
Iara bat la porti inchise
Si tinand la piept destinul
Hai te rog sa-mi stingi suspinul

Ca o stea strălucitoare,

Cu un zâmbet rupt din soare ,

M-ai făcut să simt ,

dragostea ta orbitoare,

Nu am sentimente mai adânci ,

Când la pieptul tău mă strângi,

Atingerile tale moi,

Mă fac să simt că existăm doar noi.

de Laura Lucavischi

Nu te mai pot vedea,nu te mai pot auzi..Tot, trecutul a rămas acum sub eterna umbră a liniștii. Recunosc, îmi e dor să îți simt atingerea, să îți văd privirea,sa fi langa mine și să îmi zici că totul va fi bine. Acum,toate amintirile sunt îngropate în umbra trecutului și a unui mister nesfârșit.. La infinit ,eu te aștept,sa vii și să îmi luminezi din nou, viața cea neagră și pustie.. Inima mea ,acum a rămas un ghețar rece ce tinde spre pașii tăi,spre tine ... Mereu ,mă întreb...Oare între noi va mai fi vreodată ceva ?... Sau totul va rămâne în negura pustie a trecutului .. Sufletul meu , încă e în cioburi.. Nu a fost vindecat niciodată de a ta privire,de a ta atingere.. Are momente când vrea sa te simtă,dar știe ,că numai poate ,știe că greșește,dacă te aduce înapoi,dar simte că ești pentru el.. Și simte ,simte într-una.. Nimic,nu îl poate vindeca.. Nimeni ,nu poate lua locul sufletului tău din inima mea. Mulți au încercat să treacă barierele mele,dar doar tu ai reușit, amintire eternă,sa îmi pătrunzi în a sufletului taină .

Văd flori în perechi la picioare - 
Cu mâina mai ieri le strângeam 
Şi-abia ofilite de soare 
Copilului meu le duceam. 

(Făcut-am din ele coroana 
Pe cap fetei mele s-aşez; 
Lăsând-o în lume cu dorul 
Din flori, eu, de sus , să veghez.) 

De tot ce-am lăsat pe pământuri, 
Ce stă-ntre fântână şi nor, 
De toate mă las fără grijă - 
De dânsa - mie straşnic să mor! 

De dânsa - nu vreau să mă rupă 
Nici Duhul, nici omul păgân 
Şi fac legământ între spirit - 
Alături mereu să-i rămân… 

Copila mă strânge de mâină; 
Copila ar merge cu mine, 
Dar eu îi şoptesc printre vânturi: 
“- Devreme-i acum pentru tine! 

Mai stai, să te ştiu fericită , 
Primită de lumea străină.” 
“- Amar este dorul de tată 
Şi –o lume-i atât de puţină!” 

Nici moartea, blestem peste viaţă, 
Ca zidu-ntre noi nu va sta; 
Iubirea ne este că marea- 
Mă spulber, te spulberi de ea.

Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...

După ce prin visul meu ai străbătut.

Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,

Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.

Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?

Fiindcă eu una am obosit.

Am obosit să te simt așa departe,

Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.

Am obosit ca dimineața să mă părăsești

Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.

Am obosit să aștept noaptea să ne vedem

Ca apoi sub clarul lunii să ședem.

Ma privești și îmi vorbești,

Imi spui cat de mult mă iubești.

Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,

Ca apoi să te risipești.

Stiu ca acest tu nu este real,

Este doar un ideal.

Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare 

în aspirația trecătoare.

Dintre dune-mpădurite,

 Argeșul își cată

 cale,

Și-i căderea lui curmată

și urmată

de baraje și canale

Și o urbe basarabă.

Așezare-amestecată

Dintre multe neștiute

E știută, mai degrabă,

Catedrala ortodoxă – o biserică arabă.

Loc de basm șeherezad pe tărâm voievodal

E o perlă traforată,

O poemă sidefată.

Turlele unduitoare,

Într-un dans oriental,

Monahal

Taj Mahal,

Opalescent.

Dragoste mistuitoare

Necuprinsă,

Prinsă

-N piatră și ciment.

Peste vale,

Stau hotare pietruite

Între vremuri feudale

și prozaice clădiri

Actuale.

Cu iubiri,

Trăiri

Trăite,

Oraș-sat care preface visele în amintiri

Un decor pestriț de iurte

Șandramale

Blocuri, case, fabrici, hale

Peste vale

Și pe burți.

În trecut, oraș de Curte,

Astăzi, un oraș de curți.

Drumurile potecite

Sinuoase

Peticite

Rătăcite

Printre case

Ca în sat

Clopotele bat

Răcnite

Să anunțe-un răposat.

Un bătrân solemn și sobru ca un nuc

Ține pasul clopotelii, tălăngindu-și mersu-n cale

Cu bătrâna lui, agale,

Peste vale

Duc poveri de ei știute - și se duc.

Teii-ncolonați așteaptă

Lung de bulevard,

Horind ca un gard.

Parcă vor să însoțească

Oameni ce pășesc în șoaptă

Să nu rătăcească

Ori să afle scurtătură de la strada dreaptă.

Din pădurile arame,

Urși domesticiți

De foame

-Cum, necum-

Cu dulăi sălbăticiți,

Ca într-un safari

Stau la marginea răbdării

și de drum.

Schit pustiu la San Nicoară

În uitare,

Nepăsare

De muzeu

Ca un Colizeu

Depărtat de oameni, dară

Sus, în zare,

E apropiat de soare

și de Dumnezeu

Marius Boacă

Mă duc în foc să ard 

Din propria dorință

Voi simți din nou pe piele

Ce-i aia suferință ..

Mă duc să sim din nou 

Strigăte de jale...

Și să simt de fapt

Chinuri infernale...

Aut .A Țurcanu

@reper

Mi-e dor de tine-n mii de feluri,

Fără hotare, fără glas

Prin gândurile-mi secrete

Fără de timp, fără popas...

Te-am adorat și nu pot da uitării 

Prima clipă îmbrățișați, primul pas,

Și scriu în taina adâncă a serii,

Fiorul cald ce in suflet a rămas...

Mi-e dor... te-am adorat străine...

Cu inima... ca pe un vin dulce

Iar azi cu mine te mai plânge 

Paharul gol... chitara-n note fine...

Poate n-a știut să te iubească,

N-a fost suficient să te dorească,

Poate că este prost,

Ai vărsat lacrimi fără rost

Din pricina unui prost,

Dar el așa iubește,

Fără tine înebunește,

Iartă-l te rog că greșește.....

Este prost,

Nu crede că se poate schimba,

Chiar dacă poate-i fără rost,

Îți promite că va încerca🥺🥺