Fiori reci
Fiorii reci ai primei iubiri
inca domina privirea
ce, stand fixa este cuprinsa de o umbra deasa
a amimtitilor uitate, a noptilor pierdute
a sperantelor inselate si visuri spulberate
privirea fixa, apasatoare, se inchide incet
in cercuri negre periferice
nu o vede, dar o simte
iubirea cea dulce, ce dorul ei aduce
Treizeci de universuri posibile
dar asta n a fost unul...
intr-unul sigur exista un eu
mai bucuros ca niciunul
Unde esti acum, speranta?
Unde te ascunzi acum, iubire?
Cine te-a amutit, vorba dulce?
Viata mea usor se duce...
Poems in the same category
La studii!
O noapte și-o zi întreagă e lungul drum s-ajung la tine,
Mi-ai scris că ai doi ani de studii și-apoi vei fi cu mine.
Când ai plecat nu am crezut că timpul va trece-atât de greu,
Iar chipul tău îmi va apărea noapte de noapte în visul meu.
Un plan în doi, noi ne-am făcut cum să ne ținem iubirea vie,
Iar când te-ntorci să-mi fii a mea aleasă prin scris la primărie.
Nu a trecut decât opt luni de când te-am însoțit la gară,
Și-acum realizez că fără tine aici, viața îmi este amară.
Seară de seară Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne-ntărească,
Mâna mereu pe noi s-o țină și de ispite să ne ferească.
.............................................................
Astăzi iubesc și sunt cu fata ce-a fost la studii în depărtare,
Iar viața-mi este fericită, împlinită și-o
mare...binecuvântare!
Nu te-am rugat
nu te-am rugat să-mi cumperi flori,
nici să-mi aduci cadouri scumpe,
ca orice fată, uneori,
am vrut atentie si gesturi multe.
nu te-am rugat să-mi juri pe stele,
nici să promiți ce n-ai simțit,
dar uneori, în nopți rebele,
mă întrebam dac-ai iubit.
eram naivă, visătoare,
stiam că taci, dar totuși simți,
că dragostea nu-i doar o floare,
ci o privire printre sfinți.
eram prea proastă, prinsă-n vise,
credeam că dorul te-a durut,
dar azi privesc ușor surprinsă
si vad cum tu te-ai prefăcut.
nu te-am rugat să fii aproape,
dar uneori, în nopți cu vânt,
aș fi vrut doar o vorbă-n șoapte,
semn că eu mai-ți sunt în gând.
Fără upgrade
și stau prostit uitându-mă la umeri-ți goi ca la desfacerea eclipselor
cred că noi am rămas în versiunea beta
mai avem de acordat pe ici, pe colo, unele cuvinte,
unele măsuri ale clipelor
nici nu avem parole pentru next level
și-s departe de noi privirile indiscrete
suntem inseparabili noi de noi și avem o singură fobie- de upgrade
Te iubesc
Nu ne vorbim momentan
Dar,imi doresc sa traim din nou spontan
Toate clipele in care ma strangeai la piept
Inca le mai astept
Sa te intorci,asta imi doresc
Fara tine e pustiu,incepi sa ma imbolnavesti
Crezi ca nu vad cum ma privesti?
De parca ai vrea sa imi dai niste vesti
Tousi,ceva te tine
Nu iti prea sta in fire
Lasa-ma sa te iubesc!
Asta imi doresc
Sa iti arat cum poti fi iubit
Sincer si deosebit
Deschide-ti ochii, fraiere
Fa ceva pana nu piere
Hai sa terminam acest joc copilaresc
Si sa te lamuresc
Ca te iubesc...
Prizonierul iubirii
Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?
Nu despre tine fac acum vorbire,
Iubita mea cea blândă?
Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit
Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești
Și subjugat de tine ?
Sunt oare fericit stiindu-mă prins
Precum e peștele-n năvod,
Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri
Și temeri ce dragostea le-aduce?
Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,
Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,
Decât să stau încătușat de tine!
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Giuvaier
M-am tot plimbat cu palmele pe pielea ta și m-am gândit să-ți fac o tăietură, să- mi las acolo o parte din amprenta mea și să-ți înfig adânc un giuvaier rotund, cu margini finisate să pară c-ai o zgârietură. Sa ne unim de-un giuvaier ca palmele de clapele unui pian și-apoi să-l azvârlit într-un ocean de dragul amorului turbat... să auzim că giuvaierul nostru s-a spânzurat. Să râdem în hohote ca niște nebuni îndrăgostiți scapati dintr un centru și să creăm in jur un epicentru. Ce nebunesc ar fi... și giuvaierul ar înnebuni.
La studii!
O noapte și-o zi întreagă e lungul drum s-ajung la tine,
Mi-ai scris că ai doi ani de studii și-apoi vei fi cu mine.
Când ai plecat nu am crezut că timpul va trece-atât de greu,
Iar chipul tău îmi va apărea noapte de noapte în visul meu.
Un plan în doi, noi ne-am făcut cum să ne ținem iubirea vie,
Iar când te-ntorci să-mi fii a mea aleasă prin scris la primărie.
Nu a trecut decât opt luni de când te-am însoțit la gară,
Și-acum realizez că fără tine aici, viața îmi este amară.
Seară de seară Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne-ntărească,
Mâna mereu pe noi s-o țină și de ispite să ne ferească.
.............................................................
Astăzi iubesc și sunt cu fata ce-a fost la studii în depărtare,
Iar viața-mi este fericită, împlinită și-o
mare...binecuvântare!
Nu te-am rugat
nu te-am rugat să-mi cumperi flori,
nici să-mi aduci cadouri scumpe,
ca orice fată, uneori,
am vrut atentie si gesturi multe.
nu te-am rugat să-mi juri pe stele,
nici să promiți ce n-ai simțit,
dar uneori, în nopți rebele,
mă întrebam dac-ai iubit.
eram naivă, visătoare,
stiam că taci, dar totuși simți,
că dragostea nu-i doar o floare,
ci o privire printre sfinți.
eram prea proastă, prinsă-n vise,
credeam că dorul te-a durut,
dar azi privesc ușor surprinsă
si vad cum tu te-ai prefăcut.
nu te-am rugat să fii aproape,
dar uneori, în nopți cu vânt,
aș fi vrut doar o vorbă-n șoapte,
semn că eu mai-ți sunt în gând.
Fără upgrade
și stau prostit uitându-mă la umeri-ți goi ca la desfacerea eclipselor
cred că noi am rămas în versiunea beta
mai avem de acordat pe ici, pe colo, unele cuvinte,
unele măsuri ale clipelor
nici nu avem parole pentru next level
și-s departe de noi privirile indiscrete
suntem inseparabili noi de noi și avem o singură fobie- de upgrade
Te iubesc
Nu ne vorbim momentan
Dar,imi doresc sa traim din nou spontan
Toate clipele in care ma strangeai la piept
Inca le mai astept
Sa te intorci,asta imi doresc
Fara tine e pustiu,incepi sa ma imbolnavesti
Crezi ca nu vad cum ma privesti?
De parca ai vrea sa imi dai niste vesti
Tousi,ceva te tine
Nu iti prea sta in fire
Lasa-ma sa te iubesc!
Asta imi doresc
Sa iti arat cum poti fi iubit
Sincer si deosebit
Deschide-ti ochii, fraiere
Fa ceva pana nu piere
Hai sa terminam acest joc copilaresc
Si sa te lamuresc
Ca te iubesc...
Prizonierul iubirii
Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?
Nu despre tine fac acum vorbire,
Iubita mea cea blândă?
Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit
Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești
Și subjugat de tine ?
Sunt oare fericit stiindu-mă prins
Precum e peștele-n năvod,
Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri
Și temeri ce dragostea le-aduce?
Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,
Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,
Decât să stau încătușat de tine!
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Giuvaier
M-am tot plimbat cu palmele pe pielea ta și m-am gândit să-ți fac o tăietură, să- mi las acolo o parte din amprenta mea și să-ți înfig adânc un giuvaier rotund, cu margini finisate să pară c-ai o zgârietură. Sa ne unim de-un giuvaier ca palmele de clapele unui pian și-apoi să-l azvârlit într-un ocean de dragul amorului turbat... să auzim că giuvaierul nostru s-a spânzurat. Să râdem în hohote ca niște nebuni îndrăgostiți scapati dintr un centru și să creăm in jur un epicentru. Ce nebunesc ar fi... și giuvaierul ar înnebuni.
Other poems by the author
Nu avem toți un străin?
E tăcere de atâta timp,
Între noi,în lume,
Mi-e dor de ochii muritorului meu,
Mi-e dor de tine.
În ciuda plecării tale,a rațiunii mele,
Sunt tot aici,te mai aștept.
Am obosit să mă rog în fiecare seară să vii,să fim,
Să existăm..
Nu mai are rost să-ți spun în câte păpădii am suflat,cât le-am vorbit stelelor de tine,
De câte ori I-am cerut să te văd,măcar în vis!
Știu că am întâlnit, cândva,un copil cu ochi negri,
Și de atunci, nu am văzut alții mai frumoși.
Îmi doresc să fie altfel,încă sper.
Am încredere în destin,în Univers,în Dumnezeu,
Mai stau puțin cu gândul la tine,la noi și apoi mă întreb
S-aștept să treacă timpul ori să-l dau înapoi?
La muzeul nopții
In miezul nopții,
când cerul e înorat ,
un copil sta plângând la geam,
gândurile îi zboară,
departe de realitate,
și privind spre cer întreabă:
de ce eu doamne ,
cu ce ți am greșit,
că în halul asta m-ai pedepsit?
mi ai luat la tine ai mei părinții,
am rămas a nimănui,
ce rost mai are viața mea pe acest pământ?
Vreau durerea sa disparăși în viața mea soarele să răsară
Maris Maria Cristina
Statu-i mort.
Statu-i mort Vorbește-n șoaptă că te aud Mii de păsări merg în cârd, Și copiii de odinioară nu mai stau în dud Strigă de salvare,statu-i surd. Nu mai e salvare în neam, Ceru-i de culoar bordeaux,se vede de la geam Și se strigă fără cusur, Pământu-i tot sângeriu,statu-i dur. Și oricât de fonetic ai fi fost Crezi că lupta avea rost? Cu caleașca lui de spin zâmbăreț Poți plânge oricât,statu-i glumeț Printre miile de note muzicale N-am auzit niciun sunet ca atare, Ai urlat ca un prost,ai dat duma, Eu sunt statul,n ai prins gluma Vorbesc cu tine democratic, Ca să nu devii tu birocratic, Ce,chiar vrei să știi adevărul? Fii cinstit,mușcă mărul. Tu cu-n măr al doamnei învrăjbirii te liniștești, Că-ți place în păcat să trăiești Eu ca stat îți dau onoarea, Ca mie să-mi oferi darea. Darea mea nu e valuta, E lauda,că ea e bruta, Brutalism cum vrei tu a-l defini, Strigătul sfâșietor corzile vocale îți încetini. Stat drag eu îți urez, Că de rău să te vizez De ale Domnului psalmuri, În suflet îmi sunt balsamuri. Tu cu fum de țigaretă mă sufoci, Ca să mai omori de ale neamului voci, Strigăm cu toți în zare, De a inimii curățare. Tu stat,tu stai degeaba neîncetat, Și cordul mi l-ai sfintecat Hai,mai dă-le țigarete și tort! Prin toate cele de cuviință,statu-i mort.
Prăbușire
Frunte-mi-ași spăla-o însumi
De povara unui dar
Unui dar ce-mi luminează
Sumbra-mi viață ca un far
Inima el mi-o învie
Oasele mi le-nspăimântă
Fără strop de mârșăvie
Toată viața mi-o-nveșmântă
Dar el doar în plină taină
Când mi-e drag și cel mai bine
Căile mi le îmbină
Cu miros de gelozie
Din extaz el mă coboară
Ca un venin mă torturează
Cu durere mă-nconjoară
Și-n final mă-ngenunchează
E neant, e adăpost
E și ură, e slăbire
E întregul nostru rost
Acest dar, numit, iubire
Cand lumea se va prabusi
Vad o inima prostuta
Care bate cu putere
In cautarea dragostei
Cea din sufletul meu piere.
Si cum durerea se adanceste
In abisul inimii mele
Pentru tine nu face sens
Prabusirea lumii mele.
Poti avea tot pamantul
Si tot pamant vei avea
Pana cand vei invata
Sa-l pictezi cu inima.
Vino sa alergam prin labirintul impadurit
Vino sa gustam din al sufletului sange zvacnit
Si urmand pasii unor straini
Ne vom intoarce la origini.
Cat de sus trebuie sa se inalte un vultur
Pentru a-l vedea zburand?
Cat de inalt trebuie sa creasca un pom
Pentru a te vedea razand?
Nu vei mai vedea lupul strigand la luna
Nu vei mai auzi tunetul in furtuna
Si cand lumea se va prabusi
Tu o vei picta in culorile naturii.
Lacrimile
I. Câte lacrimi am vărsat
Câte vorbeam înșirat,
În zadar.. că nu sa meritat
Tu să auzi ce am îndurat..
II. Câte vorbe tulburătoare
Din certuri nestăpânitoare
Câte uși trântite..
Din gesturi neîmplinite
III. Câte certuri în zadar
Aruncate într-un șanț,
Plin de ploaie amară
Cu lacrimile mele de aseară..
IV. Câte vorbe tăioase,
Din loviri apoase
Cu multă îndurare am suportat
Faptele ce s-au remarcat.
V. Câte lacrimi! Câte ploi!
Cât orgoliu între noi..
Câte vorbe aruncate-n aer
Rostite știind că doare!
VI. Am rezistat cât sa putut ,
Dar tu nu ai mai vrut
Am rezistat cât a durut ,
Dar deja.. paharul s-a umplut.
VII. Răbdarea mea s-a dus
De mult, în jos, pe vale..
Pe valea regretului supus,
De a te lua sub îngrijorare
VIII. Oare.. chiar sa meritat ?
Să te îngrijesc fără încetare
Fiindcă.. nu mi-ai arătat
Că într-adevăr ne-am împerecheat
IX. A fost doar un capitol
Care abia gândeam
Nu mă așteptam la asta ..
Că se va întâmpla
X. Câte vorbe, m-au tăiat
Mai tare m-au încăierat
A durut mai tare ca un cuțit
Vârât în inima surprins ..
XI. Câte șanse mai avem?
Să fii din nou al meu
Să petrecem zilele împreună
Cu plimbări sub clar de lună..
XII. Câte stele sunt pe cer
Nici în ochii tăi n-am văzut
Că tu ești doar o stea
O stea de pe pământ
XIII. Poate sincer e ciudat
Privindu te acum pe tine
În dilemă iară sunt
Că sunt mereu cu gândul la tine
XIV. Cât timp o să mai stai ?
În mintea și sufletul meu
Deja.. oricum te-ai mutat
Și fizic, și psihic de tot
XV. Cât timp mai am ?
Să uit cu totul de tine
Pentru a putea visa
Pe toți înafară de tine..
XVI. Cât timp o să-mi ia?
Să uit de tine ca persoană
Pentru că altfel.. nu aș putea
Fiindcă îmi vei o fantomă
XVII. Cât o să umbli așa?
Prin amintirile și gândurile mele..
Ieși odată din mintea mea!
Ca să pot să dorm liniștită
XVIII. Să nu mai am insomnii
Sau perna udă de lacrimi mii
Măcar ăsta să fie un dar
Dacă durere deja mi-ai dat
XIX. Cât timp o să ne ia?
Să ne uităm treptat
Mai întâi cu fizicul și prezența
Apoi cu gândul și inima..
XX. Câte lacrimi în zadar!
Câte orgoliu între noi
Câte vorbe.. câte ploi!
Care vor rămâne între noi..
Nu avem toți un străin?
E tăcere de atâta timp,
Între noi,în lume,
Mi-e dor de ochii muritorului meu,
Mi-e dor de tine.
În ciuda plecării tale,a rațiunii mele,
Sunt tot aici,te mai aștept.
Am obosit să mă rog în fiecare seară să vii,să fim,
Să existăm..
Nu mai are rost să-ți spun în câte păpădii am suflat,cât le-am vorbit stelelor de tine,
De câte ori I-am cerut să te văd,măcar în vis!
Știu că am întâlnit, cândva,un copil cu ochi negri,
Și de atunci, nu am văzut alții mai frumoși.
Îmi doresc să fie altfel,încă sper.
Am încredere în destin,în Univers,în Dumnezeu,
Mai stau puțin cu gândul la tine,la noi și apoi mă întreb
S-aștept să treacă timpul ori să-l dau înapoi?
La muzeul nopții
In miezul nopții,
când cerul e înorat ,
un copil sta plângând la geam,
gândurile îi zboară,
departe de realitate,
și privind spre cer întreabă:
de ce eu doamne ,
cu ce ți am greșit,
că în halul asta m-ai pedepsit?
mi ai luat la tine ai mei părinții,
am rămas a nimănui,
ce rost mai are viața mea pe acest pământ?
Vreau durerea sa disparăși în viața mea soarele să răsară
Maris Maria Cristina
Statu-i mort.
Statu-i mort Vorbește-n șoaptă că te aud Mii de păsări merg în cârd, Și copiii de odinioară nu mai stau în dud Strigă de salvare,statu-i surd. Nu mai e salvare în neam, Ceru-i de culoar bordeaux,se vede de la geam Și se strigă fără cusur, Pământu-i tot sângeriu,statu-i dur. Și oricât de fonetic ai fi fost Crezi că lupta avea rost? Cu caleașca lui de spin zâmbăreț Poți plânge oricât,statu-i glumeț Printre miile de note muzicale N-am auzit niciun sunet ca atare, Ai urlat ca un prost,ai dat duma, Eu sunt statul,n ai prins gluma Vorbesc cu tine democratic, Ca să nu devii tu birocratic, Ce,chiar vrei să știi adevărul? Fii cinstit,mușcă mărul. Tu cu-n măr al doamnei învrăjbirii te liniștești, Că-ți place în păcat să trăiești Eu ca stat îți dau onoarea, Ca mie să-mi oferi darea. Darea mea nu e valuta, E lauda,că ea e bruta, Brutalism cum vrei tu a-l defini, Strigătul sfâșietor corzile vocale îți încetini. Stat drag eu îți urez, Că de rău să te vizez De ale Domnului psalmuri, În suflet îmi sunt balsamuri. Tu cu fum de țigaretă mă sufoci, Ca să mai omori de ale neamului voci, Strigăm cu toți în zare, De a inimii curățare. Tu stat,tu stai degeaba neîncetat, Și cordul mi l-ai sfintecat Hai,mai dă-le țigarete și tort! Prin toate cele de cuviință,statu-i mort.
Prăbușire
Frunte-mi-ași spăla-o însumi
De povara unui dar
Unui dar ce-mi luminează
Sumbra-mi viață ca un far
Inima el mi-o învie
Oasele mi le-nspăimântă
Fără strop de mârșăvie
Toată viața mi-o-nveșmântă
Dar el doar în plină taină
Când mi-e drag și cel mai bine
Căile mi le îmbină
Cu miros de gelozie
Din extaz el mă coboară
Ca un venin mă torturează
Cu durere mă-nconjoară
Și-n final mă-ngenunchează
E neant, e adăpost
E și ură, e slăbire
E întregul nostru rost
Acest dar, numit, iubire
Cand lumea se va prabusi
Vad o inima prostuta
Care bate cu putere
In cautarea dragostei
Cea din sufletul meu piere.
Si cum durerea se adanceste
In abisul inimii mele
Pentru tine nu face sens
Prabusirea lumii mele.
Poti avea tot pamantul
Si tot pamant vei avea
Pana cand vei invata
Sa-l pictezi cu inima.
Vino sa alergam prin labirintul impadurit
Vino sa gustam din al sufletului sange zvacnit
Si urmand pasii unor straini
Ne vom intoarce la origini.
Cat de sus trebuie sa se inalte un vultur
Pentru a-l vedea zburand?
Cat de inalt trebuie sa creasca un pom
Pentru a te vedea razand?
Nu vei mai vedea lupul strigand la luna
Nu vei mai auzi tunetul in furtuna
Si cand lumea se va prabusi
Tu o vei picta in culorile naturii.
Lacrimile
I. Câte lacrimi am vărsat
Câte vorbeam înșirat,
În zadar.. că nu sa meritat
Tu să auzi ce am îndurat..
II. Câte vorbe tulburătoare
Din certuri nestăpânitoare
Câte uși trântite..
Din gesturi neîmplinite
III. Câte certuri în zadar
Aruncate într-un șanț,
Plin de ploaie amară
Cu lacrimile mele de aseară..
IV. Câte vorbe tăioase,
Din loviri apoase
Cu multă îndurare am suportat
Faptele ce s-au remarcat.
V. Câte lacrimi! Câte ploi!
Cât orgoliu între noi..
Câte vorbe aruncate-n aer
Rostite știind că doare!
VI. Am rezistat cât sa putut ,
Dar tu nu ai mai vrut
Am rezistat cât a durut ,
Dar deja.. paharul s-a umplut.
VII. Răbdarea mea s-a dus
De mult, în jos, pe vale..
Pe valea regretului supus,
De a te lua sub îngrijorare
VIII. Oare.. chiar sa meritat ?
Să te îngrijesc fără încetare
Fiindcă.. nu mi-ai arătat
Că într-adevăr ne-am împerecheat
IX. A fost doar un capitol
Care abia gândeam
Nu mă așteptam la asta ..
Că se va întâmpla
X. Câte vorbe, m-au tăiat
Mai tare m-au încăierat
A durut mai tare ca un cuțit
Vârât în inima surprins ..
XI. Câte șanse mai avem?
Să fii din nou al meu
Să petrecem zilele împreună
Cu plimbări sub clar de lună..
XII. Câte stele sunt pe cer
Nici în ochii tăi n-am văzut
Că tu ești doar o stea
O stea de pe pământ
XIII. Poate sincer e ciudat
Privindu te acum pe tine
În dilemă iară sunt
Că sunt mereu cu gândul la tine
XIV. Cât timp o să mai stai ?
În mintea și sufletul meu
Deja.. oricum te-ai mutat
Și fizic, și psihic de tot
XV. Cât timp mai am ?
Să uit cu totul de tine
Pentru a putea visa
Pe toți înafară de tine..
XVI. Cât timp o să-mi ia?
Să uit de tine ca persoană
Pentru că altfel.. nu aș putea
Fiindcă îmi vei o fantomă
XVII. Cât o să umbli așa?
Prin amintirile și gândurile mele..
Ieși odată din mintea mea!
Ca să pot să dorm liniștită
XVIII. Să nu mai am insomnii
Sau perna udă de lacrimi mii
Măcar ăsta să fie un dar
Dacă durere deja mi-ai dat
XIX. Cât timp o să ne ia?
Să ne uităm treptat
Mai întâi cu fizicul și prezența
Apoi cu gândul și inima..
XX. Câte lacrimi în zadar!
Câte orgoliu între noi
Câte vorbe.. câte ploi!
Care vor rămâne între noi..