Fiori reci

Cu perdelele lăsate,

Șed la masa mea de brad

De la Ikea

Focul pâlpâie în sobă 

Iară eu pe gânduri cad.

A fost și înca este un vis frumos. 

Însa doar un vis

Nu și realitatea. 

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecei poteci

Ale facebookului

Pân’-ai pierit, la capăt, în trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Buchetul de flori pe care ți l-am dat

este o prelungire a sufletului meu

în afara cărnii

strălucirea ochilor tăi

îmi spune că mi-ai primit sufletul

în turnul de fildeș al inimii

acolo unde clocotește lava incandescentă

a pasiunii

într-o zi vulcanul dragostei va erupe

întunecându-mi cerul vieții cu gri-ul cenușiu

adunat în retortele așteptării

asfixiindu-mă cu vaporii toxici ai speranței

în carapacea inexpugnabilă

a iubirii

în care, vai, mi-ai încătușat viața...

Tu, aripile mele prea fragile

Ce au cedat din prima zi de foc…

Trecut-au pan-acum prea multe zile

Si despre tine nu mai stiu deloc…

Nu-mi mai aduce nimeni nicio veste,

Nici gandul meu macar nu-mi da ceva…

Ma tine prizonier si-mi da ferestre

Atat cat doar sa-mi pot imagina.

Si ce sa-mi pot imagina, fara repere?

Strabat in lung si-n lat acelasi drum -

Dup-un amar de chinuri si de vrere

Ma-ntreb din nou, pe unde esti acum?

Ce bine ar fi sa stiu ca tu esti bine!

Ce bine ar fi sa nu iti fi lipsit deloc!

S-aud ca tu jongland printre ruine,

Franturi de suflet ai lipit la loc…

C-ai renascut din scrum, tu pasare maiastra!

Tigara ce-am strivit-o in propriul pumn,

Se reaprinde-n scrumiera la fereastra

Cand  ma intreb pe unde esti acum!

nori răvășiți

alarma sirenelor

zguduie ferestrele

printre geamuri sparte

un țânțar

se zbate 

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) 

Vreau să-ți parcurg trupul firav

Să călătoresc pe fiecare centimetru,
M-aș topi în fața ta și pe tine
Te-aș acoperi cu a mea iubire
Să te ntind, să te destind,
Să-ți prind buzele in versuri...

Te-aș schița așa cum te vreau,

Aș picta pe tine sentimentele mele
Aș stropi cu fluturi și emotii
Când le simt perfect când sunt cu tine...

Corpul meu nu rezistă în fața ta
Și fără tine, când te cheamă
Și se plânge, și suspină...