Fiori reci
Fiorii reci ai primei iubiri
inca domina privirea
ce, stand fixa este cuprinsa de o umbra deasa
a amimtitilor uitate, a noptilor pierdute
a sperantelor inselate si visuri spulberate
privirea fixa, apasatoare, se inchide incet
in cercuri negre periferice
nu o vede, dar o simte
iubirea cea dulce, ce dorul ei aduce
Treizeci de universuri posibile
dar asta n a fost unul...
intr-unul sigur exista un eu
mai bucuros ca niciunul
Unde esti acum, speranta?
Unde te ascunzi acum, iubire?
Cine te-a amutit, vorba dulce?
Viata mea usor se duce...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: ANONIM
Дата публикации: 23 декабря 2022
Просмотры: 908
Стихи из этой категории
Dragostea prin cărți
În fiecare carte dragostea-i ca și un basm,
Un basm frumos, cu fantezii rămase-n vis,
Cu sentimentele trăite-n mare 'ntuziasm
Ce stau doar după cheia unui lacăt închis.
Momente plăcute poți începe să trăiești,
Clipe imaginare poți începe să percepi,
De fiece dată când un roman îl recitești
Cu un sens ce mai adânc îl tot concepi.
Ori de câte ori auzi o nouă replică-n sondaj
Cum că... dragostea reală-i doar prin cărți...
Doar după acel îndepărtat... tainic pasaj...
Mereu parcă ți-ar rupe inima-n bucăți...
De ce, de ce să fie doar prin cărți,
De ce să nu fie și-n reala vreme,
De ce să nu mai fie ș-prin alte părți,
Să cutremure prin orice culme?
De ce nu credem c-ar fi posibilă voința,
C-ar fi posibil să luptăm cu încredere,
Să mergem înainte mereu tot cu știința
Că doar fațada-i făcută din acele litere?
15.10.24
O călimară în odaie
Se-adună-n călimară dor nătâng
Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie
Arunc pagina scrisă fremătând
E plin de ghemotoace în odaie
Se umple călimara suspinând
Primește a tristeților șuvoaie
Ard litere mușcate din cuvânt
E liniște aprinsă în odaie
Mă seacă timpul veșnic numărând
Secundele uzate se înmoaie
Trecutu-n călimară adunând
Stau singur vizitându-mă-n odaie
Apusul prin fereastră cade strâmb
A umbrelor tulpină se-ncovoaie
Lumina-n călimară înecând
Se-afundă întunericu-n odaie
M-așteaptă patul rece tremurând
Să depăn amintirile pietroaie
Am visu-n călimară așteptând
Sihastru doarme somnul în odaie
Ce-mi pasă...
Ce-mi pasă că trec clipe
Şi că nu se opresc,
Atâta timp cât numai
La tine mă gândesc!
Ce-mi pasă că trec zile
Şi că-s tot mai puţine,
Atâta timp cât iarăşi
Îmi este dor de tine!
Şi ce dacă trec anii
Şi nu se-ntorc din drum,
Atâta timp cât încă
Te mai iubesc şi-acum!
Nemurire
Iubito,
Am să-ți vorbesc despre iubirea noastră,
Sau despre nemurirea ei,
Nu-ți face griji ,mie nu-mi pasă
De moartea cea cu coasă
Și nici de întuneric sau singurătatea deasă...
Există perpetuum viață
Dar și Hristos cu Sfinții Lui,
Există o altă lume
Nu există moarte,
Tu prinde-mă de mână
Și lasă-mă să te sărut din nou
Vei înțelege iar
Că dragostea-i prea mare
Și poate să omoare moartea ei!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
După atât amar de timp
Si-mi este foarte tare frig
Că după tine, usa sa o închid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodată nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,
Însă știu cine a iubit mai profund
Căci din suferință, se naște dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....
Nebun de negru
Cu bagajele făcute-n grabă
Din ochii strânși curg lacrimile calde
Cerneala de pe foaie să o albească
Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă
Prizonier al haosului pur
Dansez atent pe ritmurile sale
Din muritor am devenit imun
La atacurile reginei nemiloase
Inexplicabil ai spus că nu se poate
Un taur provocat de roșu
Planul nebunului de alb cedase
Plătind acum puțin câte puțin din costuri
Dragostea prin cărți
În fiecare carte dragostea-i ca și un basm,
Un basm frumos, cu fantezii rămase-n vis,
Cu sentimentele trăite-n mare 'ntuziasm
Ce stau doar după cheia unui lacăt închis.
Momente plăcute poți începe să trăiești,
Clipe imaginare poți începe să percepi,
De fiece dată când un roman îl recitești
Cu un sens ce mai adânc îl tot concepi.
Ori de câte ori auzi o nouă replică-n sondaj
Cum că... dragostea reală-i doar prin cărți...
Doar după acel îndepărtat... tainic pasaj...
Mereu parcă ți-ar rupe inima-n bucăți...
De ce, de ce să fie doar prin cărți,
De ce să nu fie și-n reala vreme,
De ce să nu mai fie ș-prin alte părți,
Să cutremure prin orice culme?
De ce nu credem c-ar fi posibilă voința,
C-ar fi posibil să luptăm cu încredere,
Să mergem înainte mereu tot cu știința
Că doar fațada-i făcută din acele litere?
15.10.24
O călimară în odaie
Se-adună-n călimară dor nătâng
Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie
Arunc pagina scrisă fremătând
E plin de ghemotoace în odaie
Se umple călimara suspinând
Primește a tristeților șuvoaie
Ard litere mușcate din cuvânt
E liniște aprinsă în odaie
Mă seacă timpul veșnic numărând
Secundele uzate se înmoaie
Trecutu-n călimară adunând
Stau singur vizitându-mă-n odaie
Apusul prin fereastră cade strâmb
A umbrelor tulpină se-ncovoaie
Lumina-n călimară înecând
Se-afundă întunericu-n odaie
M-așteaptă patul rece tremurând
Să depăn amintirile pietroaie
Am visu-n călimară așteptând
Sihastru doarme somnul în odaie
Ce-mi pasă...
Ce-mi pasă că trec clipe
Şi că nu se opresc,
Atâta timp cât numai
La tine mă gândesc!
Ce-mi pasă că trec zile
Şi că-s tot mai puţine,
Atâta timp cât iarăşi
Îmi este dor de tine!
Şi ce dacă trec anii
Şi nu se-ntorc din drum,
Atâta timp cât încă
Te mai iubesc şi-acum!
Nemurire
Iubito,
Am să-ți vorbesc despre iubirea noastră,
Sau despre nemurirea ei,
Nu-ți face griji ,mie nu-mi pasă
De moartea cea cu coasă
Și nici de întuneric sau singurătatea deasă...
Există perpetuum viață
Dar și Hristos cu Sfinții Lui,
Există o altă lume
Nu există moarte,
Tu prinde-mă de mână
Și lasă-mă să te sărut din nou
Vei înțelege iar
Că dragostea-i prea mare
Și poate să omoare moartea ei!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Al suflet jint
Te-am iubit de nu mai pot,
După atât amar de timp
Si-mi este foarte tare frig
Că după tine, usa sa o închid, nu pot
Te-am iubit de nu mai pot
Ca mai apoi, sa vrei mai mult
"Iubita mea, ti-as da de-al lumii tot,
Dar Dumnezeu, eu nu-s, sunt un biet om"
Blestemat sa te iubesc
Sau binecuvantat ca te-am avut?
Niciodată nu am sa deslusesc
Acest sumbru mister profund.
Nu știu cine a încurcat lucrurile mai mult,
Însă știu cine a iubit mai profund
Căci din suferință, se naște dragostea,
Un lucru foarte scump, ce nu costă nimic.....
Nebun de negru
Cu bagajele făcute-n grabă
Din ochii strânși curg lacrimile calde
Cerneala de pe foaie să o albească
Să îmi amintesc de ziua când te vedeam mireasă
Prizonier al haosului pur
Dansez atent pe ritmurile sale
Din muritor am devenit imun
La atacurile reginei nemiloase
Inexplicabil ai spus că nu se poate
Un taur provocat de roșu
Planul nebunului de alb cedase
Plătind acum puțin câte puțin din costuri
Другие стихотворения автора
Prima și ultima mea iubire
Ai fost și vei rămâne prima mea iubire
Care eu am iubito foarte mult
De care îmi voi aminti tot restul vieții mele cât voi trăi pe acest pământ
Seara mă gândesc la tine nu știu dacă faci și tu la fel ca și mine
Iar când mă culc te visez noapte și zi că poate într-o bună zi vei reveni din nou lângă mine prima și ultima mea iubire
NOI AZI
Noi azi am uitat fiecare atingere
Fiecare glas, fiecare îmbrățișare din trecut
Noi azi am uitat fiecare chip
Fiecare mângâiere, fiecare miros de parfum
Noi azi am adunat o colecție infinită de amintiri
De momente, de sărutări pe umerii goi
De acum și pentru veșnicie
Vom alătura fiecărui cuvânt prenumele NOI
Midas
A existat candva un Midas
acest Midas avea un compas
indreptat spre dorinta inimii si revolta ratiunii
nu-i putea da glas decat pasiunii
in drumul aratat fiind indreptat
el a tot cautat si s a lupat
sa gaseasca comoara de aur lipsita
din pacate a gasit-o.
Si din neatentie a pipait-o.
diamantul ascutit intr o secunda s a prefacut in aur imputit
regele a incercat sa i vorbeasca carbonului
dar el nu-l auzea.
-iesi afara carbon bland
-lasa ma sa ti vad lumina
-nu te teme de rugina, nu esti fier, si nici otel, indreapta ti aripile spre cer
si chiar daca il auzea, nu - intelegea.
placajul de aur transforma graiul in galagie
-vreau sa te folosesc la inelul reginei mele
-sa i fac cadou chiar sufletul tau
nu cunoase limba elementelor, gandul lui ii spune ca
mai bine il lasa asa, in universul solidelor
Midas pleaca acasa, ganditor si intristat
ca de comoara a fost inselat
a crezut ca gaseste antidotul, elixirul
tot ce a gasit a fost amarul unei sperante pierdute
se mai uita o data in spate, si ce vede?
stralucind smaraldul verde
ca un caine el se-n toarce
alearga, gafaie, se-ntrece cu el insusi
sa ajunga primul la comoara din pestera pustie
se impiedica si cade drept pe ea. Ca un fulger ea isi schimba pielea. Interiorul e izolat, Iar pleaca disperat
Asta a fost acum doua sute de ani, acum inca poate fi vazut ascultand crapaturile lingoului, asteptand iesirea noului.. dar tot carbon este, si tot inchis este...
Ploaie
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela
Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere
Si te faci ca n-o auzi cand urla
Tu mergi in fata mea, eu te urmez
Ca alt drum decat asta nu stiu
Si ma doare tare dar nu pot sa cedez
Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu
M-am imbolnavit de la ploaia rece
Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti
Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce
Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti
Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere
Eu raman in spate, te urmez fidela
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela.
De n-ai fi tu...
ATUNCI CÂND TE PRIVESC,
TIMPUL SE OPREȘTE.
LA CÂT DE MULT EU TE IUBESC
ȘI SOARELE SE TOPEȘTE!
DE N-AI FI TU PE-ACEST PĂMÂNT,
FRUMUSETEA AR PIERII
SI VOI FACE-UN JURĂMÂNT ,
DOAR PE TINE TE VOI IUBI.
DE NU EXISTAI TU,
EU NU ȘTIAM CE-I FERICIREA ,
MI-AI ALINAT ȘI SUFLETU
MI-AI ARĂTAT ȘI CE-I IUBIREA
DAR DE CÂND EU TE IUBESC ,
AM AFLAT DE -AȘA ZIS DOR,
DE-AI ȘTI CĂ INNEBUNESC
CÂND NU EȘTI LÂNGĂ MINE ,MOR!.
Prezentul creează viitorul
Plină de spelndoare
Eu merg pe a mea cărare
Cu o iubire fara de hotare
Eu trăiesc în lumea mare.
Trăind în suflet cu speranțe
Dovedind mereu doar pace
Ajungând și la dorințe
Ce nu au fost îndeplinite.
Zi de zi mai cu avânt
Eu călătoresc cu al meu cânt
Zi de zi mai frumușică
Precum un fir de levănțică.
Prima și ultima mea iubire
Ai fost și vei rămâne prima mea iubire
Care eu am iubito foarte mult
De care îmi voi aminti tot restul vieții mele cât voi trăi pe acest pământ
Seara mă gândesc la tine nu știu dacă faci și tu la fel ca și mine
Iar când mă culc te visez noapte și zi că poate într-o bună zi vei reveni din nou lângă mine prima și ultima mea iubire
NOI AZI
Noi azi am uitat fiecare atingere
Fiecare glas, fiecare îmbrățișare din trecut
Noi azi am uitat fiecare chip
Fiecare mângâiere, fiecare miros de parfum
Noi azi am adunat o colecție infinită de amintiri
De momente, de sărutări pe umerii goi
De acum și pentru veșnicie
Vom alătura fiecărui cuvânt prenumele NOI
Midas
A existat candva un Midas
acest Midas avea un compas
indreptat spre dorinta inimii si revolta ratiunii
nu-i putea da glas decat pasiunii
in drumul aratat fiind indreptat
el a tot cautat si s a lupat
sa gaseasca comoara de aur lipsita
din pacate a gasit-o.
Si din neatentie a pipait-o.
diamantul ascutit intr o secunda s a prefacut in aur imputit
regele a incercat sa i vorbeasca carbonului
dar el nu-l auzea.
-iesi afara carbon bland
-lasa ma sa ti vad lumina
-nu te teme de rugina, nu esti fier, si nici otel, indreapta ti aripile spre cer
si chiar daca il auzea, nu - intelegea.
placajul de aur transforma graiul in galagie
-vreau sa te folosesc la inelul reginei mele
-sa i fac cadou chiar sufletul tau
nu cunoase limba elementelor, gandul lui ii spune ca
mai bine il lasa asa, in universul solidelor
Midas pleaca acasa, ganditor si intristat
ca de comoara a fost inselat
a crezut ca gaseste antidotul, elixirul
tot ce a gasit a fost amarul unei sperante pierdute
se mai uita o data in spate, si ce vede?
stralucind smaraldul verde
ca un caine el se-n toarce
alearga, gafaie, se-ntrece cu el insusi
sa ajunga primul la comoara din pestera pustie
se impiedica si cade drept pe ea. Ca un fulger ea isi schimba pielea. Interiorul e izolat, Iar pleaca disperat
Asta a fost acum doua sute de ani, acum inca poate fi vazut ascultand crapaturile lingoului, asteptand iesirea noului.. dar tot carbon este, si tot inchis este...
Ploaie
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela
Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere
Si te faci ca n-o auzi cand urla
Tu mergi in fata mea, eu te urmez
Ca alt drum decat asta nu stiu
Si ma doare tare dar nu pot sa cedez
Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu
M-am imbolnavit de la ploaia rece
Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti
Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce
Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti
Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere
Eu raman in spate, te urmez fidela
Ploua peste noi cu tunete si fulgere
Dintre noi, doar tu ai umbrela.
De n-ai fi tu...
ATUNCI CÂND TE PRIVESC,
TIMPUL SE OPREȘTE.
LA CÂT DE MULT EU TE IUBESC
ȘI SOARELE SE TOPEȘTE!
DE N-AI FI TU PE-ACEST PĂMÂNT,
FRUMUSETEA AR PIERII
SI VOI FACE-UN JURĂMÂNT ,
DOAR PE TINE TE VOI IUBI.
DE NU EXISTAI TU,
EU NU ȘTIAM CE-I FERICIREA ,
MI-AI ALINAT ȘI SUFLETU
MI-AI ARĂTAT ȘI CE-I IUBIREA
DAR DE CÂND EU TE IUBESC ,
AM AFLAT DE -AȘA ZIS DOR,
DE-AI ȘTI CĂ INNEBUNESC
CÂND NU EȘTI LÂNGĂ MINE ,MOR!.
Prezentul creează viitorul
Plină de spelndoare
Eu merg pe a mea cărare
Cu o iubire fara de hotare
Eu trăiesc în lumea mare.
Trăind în suflet cu speranțe
Dovedind mereu doar pace
Ajungând și la dorințe
Ce nu au fost îndeplinite.
Zi de zi mai cu avânt
Eu călătoresc cu al meu cânt
Zi de zi mai frumușică
Precum un fir de levănțică.