Tu, ochi al ei...

La podul crucilor se vinde

Un amor de semi-zei,

Iar mâna-mi tremurată prinde

Praf de stele-n locul ei!

 

Pe un arc de poleială verde

Privește jos tu ochi al ei,

Căci prin stele te tot vinde

Un amor de semi-zei!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)


Category: Love poems

All author's poems: Aurel Alexandru Donciu poezii.online Tu, ochi al ei...

Cub de gheață, gheață, poezii, poezie, dragoste, versuri, volumpoezii, cub,

Date of posting: 3 января 2022

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1872

Log in and comment!

Other poems by the author

Poezie

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

 

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

 

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

 

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

 

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

 

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

 

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

 

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

 

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) 

More ...

.Melancolie

Dacă aș putea redenumi toamna …

o melancolie

n-ar mai fi toamnă pentru tine, așa-i?

 

Ah … n-aș putea să-ți răpesc așa ceva.

Și pe urmă, pentru mine ar fi

plină de spini,

Aș sângera de tine ușor…

prin fiecare frunză căzută,

și aș muri mereu și mereu …

cu fiecare dor,

de tine.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

De te-aș scrie

 De te-aș scrie, te-aș avea

 Într-un cuib de rândunea

 Cuibăriți în cioc și pene

 Asta-i dragoste, pesemne!

 

 Amândoi și-o rămurică

 Să te pierd mi-e tare frică 

 Pe aleea vântului

 La capatul… pământului.

 

 De te-aș scrie, ai cânta

 Poezii din cartea mea

 Despre noi și-un puișor

 Împrejur, în zbor.

 

 Și deasupra tuturor

 Desenând pe cer un nor

 Cu o notă de iubire

 Să le dăm de știre.

 

 De te-aș scrie aceste șoapte…

 “Nu mai vreau singuratate”,

 Condamnați pe veci să fim…

 Să ne iubim!

 

 De te-aș scrie reală ai fi

 Tu m-ai iubi…

 Eu te-aș atinge,

 Și n-aș mai plânge.

 

 De te-aș scrie ai putea

 Să înțelegi că… ești o stea

 Strofă închinată ție…

 Despre ce n-a fost să fie.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

More ...

O stea...

Am coborât pe pământ stele și foc

Să-mi simtă Dumnezeu durerea,

Ca un fulger m-am prins într-un joc

La dans, la braț cu tine … cu o stea.

 

Te-am căutat, te-am găsit

și ți-am tras veșmântul

Te-am prins de-o aripă

și te-a durut,

Și un suspin de înger

răscolea pământul

Printre gânduri, printre lacrimi,

tu lumină … te-am cerut!

 

Ah … te-aș lăsa,

să te întorci prin astre

Să te-aprinzi de dor,

tu înger să-mi zâmbești

Cu foc de noi

și din amintirile noastre

Să mă chemi pe cer,

să-mi spui … că mă iubești!

 

Ca un muritor de tine,

te privesc pe cer cum strângi

Râuri, fluvii, toate …

cum se scurg prin viitor

Și la braț cu alte stele

plângi …

Pentru mine; o stea …

atunci când am să mor!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Teatrul

Azi fărâmă-i cerul,

tristul meu decor

În care regăsesc o notă

de regret și dor,

Făcând în cercuri piruete,

un dans murdar și fantezist

Îmi joc rolul vieții mele …

singur, mut și trist.

 

În vene-mi fierbe neputința

și în suflet dorul arde

Nu sunt replici să mă-ncerce

și cortina iarăși cade,

Ochii-s ațintiți la stele

prin decorul de carton

Minunate constelații

în lumina de neon.

 

Pe podeaua veche zace

chip de dor și de tristețe

Peste tot culori de vise

încărcate cu speranțe

Un chip râde și privește

într-o clipă de trecut,

Altul plânge și se pierde

printre oameni … nevăzut.

 

Am stins luminile în sală

să pot privi ca-ntr-un abis

Crezând că astfel voi fi liber

dar o teamă m-a cuprins,

Teatrul este-un loc de joacă

dintre două fantezii …

Fericirea și tristețea,

două chipuri de copii.

 

Umbre triste mă provoacă,

să zâmbesc de aș putea

Dar pe scena vieții mele

tot repet: -Nu mă uita!

Pe tavanul plin de stele

teatrul este o galaxie

Sting și ultima lumină,

toate… să-mi rămână mie. 

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

More ...

Prin mine …

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

 

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

 

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

More ...

Poems in the same category

Între a rămâne și a pleca

Se-nvață greu să ții o mână strânsă

Când tremură sub greul unei zile,

Când dorul pare rană necuprinsă

Și visele rămân doar amăgiri fragile.

 

Se schimbă omul, nu-i la fel mereu,

Și dragostea apasă, nu promite

Că va fi ușor, că totul e un zmeu

Ce zboară lin prin ceruri infinite.

 

Învață-i răbdarea și pasul în doi,

Că uneori se cade ca să te ridici.

În liniștea dintre cuvinte goi

Se nasc iertări și drumuri către „nici”.

 

O mângâiere poate fi o punte

Peste o prăpastie de neînțeles,

Și uneori, tăcerile mărunte

Spun tot ce inima nu a ales.

 

Sunt zile-n care parcă tot se rupe,

Și nu mai vezi lumina din ce-a fost.

Dar dragostea, când nu e doar o luptă,

Devine sens, și rost, și adăpost.

 

Nu-i totul simplu — se trăiește greu,

Se înțelege-n timp, se țese-n fapte.

Dar cei ce-și dau din suflet tot ce e al lor

Se regăsesc și-n ploi, și-n nopți nedrepte.

 

Și dacă-n tine arde-un dor curat,

Nu-l stinge pentru-un ceas de rătăcire.

Ce-i viu rămâne, chiar dacă e-ncercat —

Nimic nu e mai greu… ca fericirea.

 

Dar ea se merită. Se cere. Se clădește.

Cu doi ce nu renunță, chiar de doare.

Și-atunci, din tot ce pare că se pierde,

Se naște dragostea… nemuritoare.

More ...

Pe aripile mele

Pe aripile mele grele

Stau mii de gânduri zbuciumate,

Legate strașnic și cu forme

În care inima îmi bate.

 

Pe aripile mele grele

Stă o povară necurmată

Și suferință înnăscută

De prin talazuri blestemată.

 

Pe aripile mele grele

Mai stau și eu, din când în când,

Să mă gândesc dacă se poate

Să dau cu ele de pământ.

 

DB

More ...

În plin dor

M-aș pune la somn, am ochii tăi în gând

Și nu pot să mă prefac că nu te aud,

Cum mă privești din mintea mea de sus,

De parcă ai fi aici, mai mult decât eu sunt.

 

Te-ai așezat în gândurile mele,

Nici nu mai știu în ele când ai pătruns…

De fapt știu...

Când îți priveam chipul adorabil pe ascuns.

 

M-aș pune la somn, dar îmi aduc aminte

Cum ochii tăi și ai mei s-au atins în plin dor…

În preajma ta am așa multe emoții, încât,

Nu pot să-ți privesc ochii ușor.

Și orice altceva mi s-ar părea mai simplu,

Inclusiv să învăț să zbor.

 

More ...

Noi

Noi? Lăsăm în urmă, cuib de stele

Semne c-am trecut pe-aici,

Și-am luat cu noi zări efemere

Și vise lungi duse-n tăcere

Iar dintr ele-o adiere,

Ca singura noastră avere

Și multe răni și cicatrici!

...

O și câte vise ne rămân

Câte dorințe refuzate

Nici n-avem multe în comun

Cu lumea asta cu de toate

Cu cei ce știu a da din coate,

Dar noi avem doar un stăpân,

Și generos și blând și bun,

Pe care-l purtăm în sân

În inima ce-n taină bate!

...

Și vom pleca în lumea noastră

Exact așa cum am venit,

Tăcuți, ținându-ne de mână,

Un singur vis, fără sfârșit

De a fi veșnic împreună,

Eu, noaptea ta albastră,

Tu, ciobul meu de lună!

More ...

Uneori, ploaia sunt eu.

Mă opresc între clipă și infinit, 

Ploaia mă spală de orice gând, 

N-alerg, nu strig, nimic nu cer

Doar tac și las momentul să-mi fie vers.. 

 

Orice strop e ca o întrebare,

Orice răspuns... o lacrimă ușoară, 

Și-n tăcerea grea ce ascunde dorul, 

Învăț să iert ploaia, norul și omul...

 

Nu știu de plâng sau doar mă topesc, 

După tot ce mai mult în viață iubesc, 

Dar simt cum curge-n mine o lume, 

Și las ploaia să mă ude, să mă îndrume...

 

Și-atunci înțeleg că nimic n-a dispărut, 

Doar s-a transformat, ce s-a pierdut

Și nu mai întreb și nu te mai chem. 

Mă las doar să simt... și scriu un poem.

..............................................................

Căci ploaia nu vine din cer mereu.

Uneori, ploaia sunt eu...

More ...

Copilăria

Vreau să-mi petrec copilăria 

În umbra falnicii păduri.

Să scriu, să cânt despre iubire 

Și să citesc învățături.

 

Să-mi ud încălțămintea-n rouă,

S-alerg prin flori peste câmpii,

Și odihnindu-mă, la nouri 

Vreau să privesc pân' sunt copil.

 

S-ascult cum îmi șoptește râul 

Povești nespuse de demult,

Și vântul, învolburând grâul,

Închizând ochii să-l ascult.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍