Trebuie

Tu ești poemul pe care eu încerc să-l cânt,

Sau mai degrabă un sonet de

primăvară,

Căci tu ești ciripitul rândunicilor sosite de curând,

În înflorita veselă grădină cu stupi și liliac,

Și totuși afară este toamnă...

Eu vreau să-ţi cânt al meu sonet însă tu râzi,

Și uneori preferi să verși o lacrimă amară,

Sau când te cert ca mai apoi să am regrete, îţi cânt sonete,

Poveşti de dragoste sau de amor,

Târziu în toamnă sau chiar în iarnă,

Fără să simt nici teamă sau regrete!

Nu mai contează, sunt doar poeme de iubire,

Ce se doresc mereu aprinse,

De mine sau de tine,

Distinsă doamnă fostă domnişoară,

Sau chiar a basmelor de vis copila de odinioară.

(Volumul de poezii Sonete de amor) 

Iubito,nu vrei să ne transformăm in mare?

Tu să fii valurile și eu țărmul

Să ne îmbrățișăm mereu...

Fie pe vreme bună

Ori pe furtună,

Pe ger sau pe căldură,

Să ne iubim fără-ncetare

În simplitate cu Dumnezeu?

Iubito nu crezi că vremea noastră este astăzi?

Surâsul tău să fie fericirea mea?

Iar pașii tăi molcomi

Să-mi mângâie obrajii,

Iar eu s-aștept sărutul tău

Cel magic și plin de amor,

Dar care întârzie să vină

Eu știind că timpul său

Este aproape,dar astăzi

Stă încă captiv prins de un nor...?

Iubito,alungă-mi așteptarea

Și tristețea,

Adu-mi speranța dar și culoarea,

Vorbeste-mi de simplitate

Dragoste și Dumnezeu!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

IIubita mea frumoasă era vremea,

Să-ți cânt o serenadă de amor,

În astă de primăvară dimineață ,

Jos sub romantica fereastră,

Să-ți spun că te doresc ca un nebun,

Că fără dragostea de dimineață

Am toate șansele să mor....

Și dacă fac greșeli ce le regret ulterior,

Te rog să ierți un rătăcit biet trubadur,

Ce vrea să-ți cânte toată viața

Sonete sau serenade de amor,

Ce-s izvorâte toate nu din minciună,

Ci doar din dragoste curată,

Și-s nesfârșite în tragicul și drama lor!

Cât te iubesc iubită dragă,

Nu eu mai trebuie să-ți spun ,

Ci serenadele ce-au viața lor

Cu glas și colorată formă,

Și-ți vor rosti ce eu le spun!

(9 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...

Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?

Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,

Nu suntem nemuritori și noi,

Pășind cu pași timizi dar hotărâți,

Pe ale Sale fericite urme,

Ce duc în Rai încă de-aici?

Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,

Ce zi de zi singur se scrie...

Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,

Tu trează fiind iar eu dormind?

Cum pot să te sărut imaginar acum,

Dacă nu îți aud din departare

Și respirația dar și timizii pași

Ce îți clădesc al tău decis destin,

Ce-i hotărât dar și trimis de sus?

Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,

De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?

Iubito,lângă tine sunt acum,

Voi fi întreaga zi al tău,

Nu sunt eu adierea dimineții,

Nu sunt acum cu tine eu?

(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubito ,schimbul trei

Sau schimbul de noapte

Îți aduce ale iubirii mele șoapte,

Nu ești singură,crede..

Ești cuprinsă în ale mele brațe

Când somnul te prinde,

Gândește o clipă

Sau două sau trei de vrei

Eu voi fi acolo ca o briză

Te voi ține de mână

Iubindu-te mereu...

Știi bine, noi nu facem promisiuni deșarte,

Dumnezeu ne cunoaște

Ne-ascultă,vezi și tu,văd și eu

Minunea iubirii noastre vorbește...

Mi-ai spus că mă iubești,ieri

Patru februarie,ce zi,ce vorbe frumoase..

Și tu acum ești în schimbul de noapte,

Pășind liberă frumoasă ca o sirenă ieșită din mare,

Eu ținându-te a mea prizonieră,

Mut,la mine în vise în gand,în brațe..

Într-un continuu sărut!

(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Îmi placi așa cum ești,

Tu preafrumoaso crede!

Căci nu te mint cu vorbe aurite,

Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!

Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,

E doar răspunsul tău!

Cum aș putea să spun,

Că tu nu ești cea care vine,

Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?

Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,

Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,

Nu ești misterul viselor mele?

Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?

(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)

Și când inima mea 

Bate lângă a ta,

Eu sunt un vulcan!

Un vulcan de emoții,

Un vulcan de pasiune!

Și sângele meu 

Este lava

Ce-mi împrăștie iubirea clocotită 

În universul din mine

Și de dincolo de mine!

Justina Butaroiu 

Iubeşte ploaia pentru momentele dintre, 

Pentru elixirul vieții revărsat prin rădăcinile pădurilor

Şi emanat în menirea subtilă ṣi fragilă ce-i umblă cărârile,

Pentru mugurii nimfelor dezveliți în mângâierea seninului,

În culorile irisului, în crângul pupilei, în miresmele şi țopăiala copilăriei.

Iubeşte ploaia cum curge de pe obrazul iubitei

În arṣița palmei ce vine s-o-ntâmpine.

Iubeşte ploaia în ritmul ce-l cântă...

Iubeṣte-o!

Fiecare picătură!

E minunat de scumpă...

Am fost invitat să susțin prelegeri în tabăra de iarnă a unei asociații a mamelor singure 

Din Ardeal, la Plaiul Foii, lângă Zărnești,

Loc minunat, mame tinere,

Și eu cu ochii cât cepele și cu hormonii sărind peste bord,

Aproape timid, psiholog profesionist,

Fără gagică de un an și onanist 

La fel de profesionist,

Dar mamele singure m-au vindecat,

Erau bine organizate, aveau liste,

În fiecare noapte îmi venea una nouă în cameră,

Nu refuzam nimic, nu aprindeau lumina,

Grase sau oase-goale îmi plăceau toate,

Îmi intrau fierbinți în pat și îmi făceau de toate,

Eu lor tot așa, șaptesprezece nopți la rând în total,

Ziua eram psihologul mamelor singure

Iar noaptea amantul cu o mie de amante,

Habar nu aveam a doua zi cu care mă iubisem,

Toate zâmbeau și mă răsfățau,

A fost superb, m-au durut șalele o lună,

Vine februarie și m-au invitat iar,

Simt că sunt apreciat, mamele și-au regăsit optimismul, 

Un psiholog e un vindecător sigur, iată.

Să fie iubirea singulară și fără de moarte?

Să nu existe o alta nicăieri?

Ce spui prietene?

Credeai în nemuritoarea dragoste?

De unde-ai atâta naivitate copilărească,

Și cine te-a învățat?

Se vede pe chipul tău

İnocența prostească cu parfumul ei!

Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?

Sau credeai că-i singura

Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,

Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,

Sau sânii moi catifelați,

Ori coapsele-i rozali voluptoase

Toate să fie fără egal?

Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,

Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,

Ușori dar plumburiu colorați

Sus deasupra tuturor!

Fericirea este acum numele tău....

Copile pari atât de nevinovat,

Parcă te văd cum ești agățat acolo sus

Plângând cuprins de extaz...

Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...

Căderea părând fără sfârșit

Ai uitat ce te-am intrebat?

Să fie iubirea singulară?

Te las să plângi acum,

Avem timp destul...

Avem alte iubiri oricând!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)

       Și dacă totuși, cândva,

Iubirea, va bate la ușa ta,

Cu flori presarâ-i  cărarea,

Și cu inima voioasă invit-o la masă.

Acolo unde este iubirea,

Prezentă-i  și fericirea.

Frumos este gândul

Cu care îmbrățișezi cuvântul.

Vioaie ți-e privirea

Cu care cuprinzi marea.

Caldă și dulce-i vorbirea

Cu care destăinui iubirea.

Inima gingaș tresaltă

La amintiri de altădată.

Freamăt e-n suflet acum

Ca frunza-n plopul din drum.

Bucuria risipită-n culori

Preia nuanța mată din nori.

Visuri, dorințe-s cuplate

Principii și gânduri curate.

Destinul din nou se amuză

Și nu-ți acordă o scuză.

Ți-e pură și vie credința

În care-ngenunchiezi umilința.

Albastrul superb al speranței

Te-ndepărtează de chinul căinței.