Mame singure

Mă grăbesc un cântec minunat să-ți scriu

Deși nu știu să umblu-n portative,

Nu cunosc note, nici să cânt nu știu 

Dar să-ți scriu am o mie de motive.

Și mi-am pus ochii clipind la un pian,

Inima să-mi bată-n tobe cu ecou,

Sângele - un mic acord olimpian 

S-ascundă-n el ca un sonor erou.

Urechea-mi stângă ia trei tonuri joase,

De rock, de blues și de-o sonată veche

În timp ce mâna dreaptă îmi descoase 

Corzi de chitară fără de pereche.

Îmi suflă gura-ntr-un trombon de doruri

Ca-ntr-o furtună de iubire pură 

Și-mi umblă limba ca o harpă-n zboruri 

Cu poftă de-a cânta la tine-n gură.

La acordeon mi-am pus plămânul drept,

La mandolină - o șuviță creață,

Brusc, mi se-adună ritm de foc în piept 

Și simt subsolul cum îmi prinde viață.

Da, ți-am scris un cântec fără seamăn,

Cu note iuți și-acorduri pur carnale,

Interpretat lasciv, cu refren geamăn,

De-orchestra trupurilor noastre goale.

A sărăcit lumina zilei,

Cerul e, spre sud, de păsări plin,

Plâng toți copiii clorofilei,

Strigă toamna de pe dealuri, vin!

Înjură bălți toți trecătorii,

Bronzul lumii e tot mai puțin,

Înoată-n gust viticultorii,

Strigă cârciumarii, hai la vin!

Țânțarii renunță brusc la munci,

Celsius se leapădă de chin,

Se-adună-n fața școlii prunci,

Strigă-nvățătorii, iată-i, vin!

Azi ceața cucerește Luna,

Domnul Nor îl ia pe nea Senin,

E toamnă ca întotdeauna,

O vrajă, un anotimp divin!

Se mai întâmplă uneori eșecuri

De calendar și uneori de vreme,

Mai calcă toamna elegant pe becuri,

Venind târziu, murind apoi devreme.

Se mai întâmplă să nu vrea să vină 

Să-nlocuiască vara dictatoare,

E toamna puturoasă și meschină,

Apare greu și-apoi tot greu dispare.

Întârzie nemotivat și tace,

Se pierde printre versurile verii

În dolce far niente și îi place 

Să scrie rime în parfumul serii.

Nu vine sau încearcă să rămână 

Melancolic pierde-vară mai mult timp,

E felul ei de a-și intra în mână 

Să fie-un bun poet, nu anotimp.

Am luat un tren ce merge nicăieri 

Dintr-o gară încă nefăcută,

M-am urcat mâine, voi ajunge ieri

Din călătoria ne-ncepută.

Sus, o poetă cu ochi arămii,

Urmare simplă - ne-am îndrăgostit

Și ne-am mutat să spunem poezii 

Beți și goi, în vagonul de iubit.

Orbiți de-amor și surzi de recitat

Ne-a prins controlul fără de bilet,

Eram două sonete într-un pat,

Ude, ritmate și oftând încet.

Nașul era cunoscător de vers

Și ne-a iertat, cu scuze de intrat,

Absenți de tot, noi am sărit din mers 

Uitând că era tren accelerat. 

Și am murit fără să știm măcar,

Iubindu-ne în plus și fără stop,

Concluzionând din moarte iar și iar:

Iubirea-i mare doar fără de scop!

Acest bărbat nu minte, nu bea și nu înșeală,

Acest frumos mascul e unicul perfect,

Chiar dacă de-acum stă pe orizontală,

Este lipsit de vicii, nu are vreun defect.

E-ascultător și calm, stabil și fără vină,

Cu domiciliu fix din care admiră veacuri,

La nici treizeci de ani îi este viața plină

De moartea cea eternă sosită fără leacuri.

S-a prăpădit în grabă, dezastru prematur,

Așa cum mor comete cu cozi strălucitoare,

L-au lăsat lat femei, alcool, droguri, huzur

Iar ca pedeapsă, soața îl îngroapă în picioare.

Dau anunțuri prin gazete

Cosmice, la trei lei foaia,

Fac propuneri desuete

Să-i aprind lumii văpaia.

Înfiez femei fatale,

Îmbăiez forme rotunde,

Tac în limbi orientale 

Și sărut în limbi profunde,

Desenez gagici doar goale,

Fac amor cu dive scunde,

Las gravide fără țoale 

Și-apoi le iubesc oriunde,

Invit vampe chiar nasoale 

Cu hormoni să mă inunde,

Rog vădane să îmi scoale 

Pofte mari te miri pe unde,

Culc puștoaice doar pe moale,

Printre visuri muribunde

Și le fac masaj sub poale

Să le simt cum gem, fecunde,

Învelesc ca pe sarmale 

Prin hoteluri prea imunde

Amante mai mult locale 

Disperate, furibunde,

Dau cu dobândă parale

Pe amoruri de secunde

Și-nchiriez pe fese bale

Oricui vrea să mă confunde...

În valuri aș pluti și nu m-aș îneca,

Știind că tu-mi ești soarta care mă va salva,

De tot ce simt acum și de un viitor

Care ar putea fi ca trecutul...gol.

Deși era gol, sentimentele-mi erau pline,

Gândurile, și ele, erau doar despre tine.

Despre ochii tăi în care m-aș pierde,

Aș spune-o tuturor dar, nimeni nu m-ar crede

Buzele să ți le explorez, asta-i tot ce vreau,

Nu mă băgai în seamă, dar ele nu dispar.

Vorbesc de sentimente, trăiri și emoții

Pe care le-am cam lăsat în voia sorții.

S-au dezvoltat în timp din ce în ce mai mult

Iar acum nu pot sa le mai alung.

Si poate ca nici nu vreau...

Aceste dorinte nu mai apareau.

Dar tu exiști, așa că sunt și ele,

Vreau să îți spun: "TE IUBESC!" dar fără perdele.

Mi-ai dat aripi ca să pot zbura,

Mi-ai dat șansa să te iubesc.

Mereu,mă văd în ochii tăi,

Un îngeraș un firav trandafir.

Aripioare mă fac să zbor

Foarte departe,

cât mi se spoate.

Oare mai există minuni pe lume? 

Decât să aud al tău nume.

Cu tine timpul trece ,

Că printr-o poveste.

Minunată fără sfârșit.

Veșnica mea fericire e doar cu tine,

Aripioare mele zboră datorită ție..

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița 

În inerția unui sărut cinetic

Gândul meu atoll, impuls mecanic

Pătrunde-n timp efemer dar magic

Iar frecvența inimi-mi pare lanț de amintiri

Un șir monoton de pasiuni pierdute

A cărei diagrame statico-cinematică

Izbește firavul simțământ invariant

În proiecți ortogonale ale sufletului meu

Ce acceleraza unghiular în  priviri făurite

De așa natură să mă-nfioare, și-mi par

Creații divine închistate-n perpetum infinite

În marșul ce mă apropie de tine

Energia mea se stinge

Și rămân fără cuvinte

Lumea mea cuantică, lanțană de sfere

Se pierde în durere

Un compendium de suspine

Mă ajută să găsesc un silogism

O teoremă un algoritm

In sfarsit am inteles ca totul se intampla cu un motiv

Motivul e ca noi doi sa existam

Nu separat, ci impreuna

Sa ne tinem de mana si sa simtim ca ajungem pe luna

Sa infruntam fiecare obstacol

Sa depasim orice greutate

Imi pare rau, ca pana acum ai fost departe

Bine ai venit, in sfarsit s-a facut dreptate...

Dragă ,scumpă surioară 

Nu va fi clipă să nu doară,

Că te-ai îndepărtat de mine,

Căci țin enorm la tine..

Am greșit și mi pare rău,

Și mi e dor de chipul tău;

Am răscolit prin amintiri,

Dezvăluind uitatele trăiri.

Căci port in mine vină,

C-am fost de voi străină;

Alături nu ți -am.fost,

Regretul nu-și mai are rost.

Nu din ură am.vorbit;

M-ai judecat prea pripit.

Pizma nu mă definește ,

Doar suferința mă umbrește.

Să te fac părtaș la ea,

A fost greșeala mea...

În viață iertăm spre-a fi iertați,

Să fim de traume vindecați.

Tânjind al tău zâmbet,

Te voi purta mereu in suflet.

Ciudat ,demult n-am scris poeme ,

De dor ,de dragoste ,de-al meu trecut .

Ah ,Bacovia îmi tot curge prin vene,

Dar tot hoinară sunt,doar că în.. necunoscut .

Nu mă născusei eu în secol bun,știu bine ,

Nu mă pricepeți voi ,străini îmi sunteți .

Sufletul meu cuprins din vechi ruine ,

Nu-i deslușit în veci în fața unor hoți.

Hoți ?păi ..valoarea nu-i în bun material ,

Eu zic de sentimente ,vise și splendoare.

Aduceți modestia într-un hal..

Și furați tot ce mai are culoare.

Un sumbru gri neliniștit îmi bântuie trăirea,

Dar numai tu ,TU ,omul meu ,

Îmi mai aduci fericirea ..