Tot la tine vreau să mă întorc

Mă întrebi curios și cald, ceva de necrezut.

Cum că eu m-aș fi răcit de tine

și iubirea mea pentru tine,

crezi că așa de repede a căzut.

 

Deși a fost o pauză între noi,

și nu te-am simțit lângă mine,

așteptam să mă săruți cu buzele tale moi,

să mă strângi în brațe tare, să mă lipești de tine.

 

Nu, băiatul meu brunet, nu m-am răcit de tine.

Simțeam că te sufoc și că prezența mea nu-ți face bine.

Dar mi-ai dovedit contrar și mi-ai explicat cuminte,

cum că de mine îți e dor, și că te-ai învățat minte.

 

Cu sentimentele confuze și ochii nevinovați,

eu te ascultam pe tine, cât de înflăcărați erați.

Povesteai așa de simplu "A fost o noapte, nu mai mult".

Dar știu că v-ați iubit, de aia tu m-ai pierdut.

 

M-am retras în bula mea, fără să îmi dau seama,

Și m-am îndepărtat de oameni ca să-mi rezolv inima.

Și îi spuneam cu voce tare, plângând în pumni în noapte,

"Nu poate fi al meu, cu ea poate merge mai departe".

 

Și uite așa, ai venit atunci și ai întrebat "de ce?",

Eu nu știam la ce te referi, dar tu credeai că sunt rece.

Și privind spre ochii tăi simțeam că fața îmi arde,

Mi-am pus palma spre piept și simțeam inima ce tare bate.

M-ai întrebat simplu, privindu-mă în ochi atent

"Ți-am lipsit? Mă mai iubești?"

Normal ca da...băiatul meu brunet..


Category: Love poems

All author's poems: andreea_denisa poezii.online Tot la tine vreau să mă întorc

Date of posting: 9 декабря 2024

Timp de citire: ~3 min.

Views: 805

Log in and comment!

Other poems by the author

Haide să fim...

Și dacă aș plânge ce aș rezolva?

Să-mi înec amarul în băutură?

Când știu exact că nu-ți mai pot avea inima...

 

Te vreau... te vreau iar lângă mine..

Însă îmi e frică... îmi e frică de a ta respingere

 

Tot ce știu este că iubirea ta a existat,

Iar eu în fiecare secundă de ea am profitat

Și împreună de probleme noi doi am scăpat.

 

Hai să fim iar împreună...

Hai să ne iubim din nou

Ne vom duce înapoi pe lună 

Și-ți voi picta un tablou

More ...

O dorință arzătoare..

Băiatul meu brunet,

Așa aș vrea să-ți spun de acum în colo,

"Al meu" așa aș vrea să fie.

Să ne petrecem nopțile și zilele sub cerul înstelat,

să uităm de timp și să facem tot ce ne trece prin cap.

Să călătorim peste tot în lume, să nu ne pară rău,

Și apoi să aud din gura ta "Tu ești viitorul meu".

Asta aș vrea, frumosul meu brunet.

Să pot să te numesc al meu și să mă mândresc cu acest fapt.

Ești îmbrăcat cu o frumusețe pe care nu o pot descrie,

Iar gelozia mă cuprinde când știu că nu sunt singura care te vede,

Dar mă gândesc la altceva și-mi trece destul de repede.

 

Oh... brunetul meu meu cu ochii ciocolatii..

Ce mi-ai făcut de numai la tine mă mai pot gândi?

Ce ai reușit să-mi faci de mi pot simți ritmurile alerte ale inimii?

Și ce ai de gând să faci cu sentimentele tale?

Te vei ascunde și vei fugi de iubire cum o faci în continuare?

Vei renunța la un viitor alături de cineva care te iubește,

care renunță la tot și toate pentru că doar pe tine te dorește?

Hai te rog spune, renunți? Vorbește!

Exprimă-ți inima in câteva cuvinte simple, nu multe.

Știu că propozițiile ar fi dificile și nu ești genul care să dezvolte.

Alege de fapt viitorul, pe care și tu ți-l dorești de mult,

Pentru că am să aștept aici, mereu, ca sa te ascult.

More ...

A fost o dată..

Ai făcut din iubire... suferință,

Si-ai făcut-o cu propria voință.

M-ai făcut să te urăsc, 

Si numele tău să nu-l mai rostesc.

 

Nu credeam, iubirea mea,

Că așa ușor mă vei uita...

Nu credeam, sufletul meu,

Că vei renunța la tot ce e al meu.

 

Noi iubire ne-am jurat,

Dar pentru tine a trecut treptat,

De jurăminte ai uitat,

Si pe al meu suflet ai călcat.

 

Încercări nenumărate am avut,

Să te iert cu inima, nu am putut.

Toată iubirea mea pentru tine,

S-a risipit și a ajuns prin mulțime.

 

Nu mai sunt al tău, sufletul meu,

Bărbatul care stătea în spatele tău,

Nu mai sunt al tău, îngeraș mic,

De azi...pentru tine sunt un nimic.

 

Fără tine am învățat, 

Că suferința trece treptat.

O nouă persoană eu mi-am căutat,

Și am reușit, însă mă simt pătat.

More ...

Dulcele meu hoinar

Și când o să pici,

am să-ți fiu alături și te voi ajuta să te ridici.

Pentru că îmi ești drag,

atât de drag încât aș muta munții din loc pentru tine.

Poate că este ceva mai mult decât îndrăgire,

poate că este ceva acolo în inima mea care vrea de fapt mai mult.

Însă așa cum și tu știi,

mai mult nu putem fi din cauza noastră, a fricilor, a poftelor de dinafară.

Nu suntem îndeajuns de maturi să ne putem jura iubire eternă,

Suntem doar niște copii care vor iubire, afecțiune și multă dragoste.

Dar ce să ne facem, dragul meu hoinar,

că tu alegi nopțile albe și pline de aventură, iar eu,

Eu vreau liniște și siguranța că acasă mă așteaptă același băiat pe care îl iubesc.

Tu ai spus că te vei schimba,

și vei renunța la a mai vâna fete pentru o noapte de amor.

Însă cel mai probabil,

toate astea le-ai spus pentru a-mi crea filme de viitor alături de tine,

Și să te aleg pe tine,

tu să fi singurul băiat pe care să îl iubesc câte zile voi avea.

Dar nu sunt așa de fraieră,

și nu mă încred în tot ceea ce spui, tocmai din pricina minciunilor tale,

Pe care mi le-ai spus fără ca tu să-ți dai seama.

Încercând să-mi explici

toate balivernele înșirate de nenumărate ori,

Eu mă pierd în ochii tăi,

ca o visătoare care privește către luceafărul ce strălucește pe cer.

Și m-am pierdut de atâtea ori în ei,

încât nu mai știu cum să mă adun și să-mi revin din vraja pe care mi-o provoci.

De atâtea ori am încercat să mă regăsesc,

să nu-ți mai privesc cu atâta admirație ochii tăi căprui strălucitori.

Însă nu reușesc, și simt cum

vreau din ce în ce mai mult să îi privesc, să îi admir cu blândețe.

Te-am analizat, cum și tu

îmi cauți privirea pe oriunde mergi, pentru a crea o legătură.

Însă și tu, ca și mine

te pierzi în ochii mei albăstrui precum cerul înseninat și rămâi fără cuvinte.

Deși îmi mărturisești,

faptul că te cuprind emoțiile când mă privești, eu știu de dinainte asta,

Sau poate mă înșel și sunt doar pierdută-n spațiu,

Și doar îmi doresc să-mi fi bărbatul lângă care vreau să trăiesc.

Dar cu toate astea, dulcele meu hoinar, 

Te voi alege în altă viață,

să-mi fi tu bărbatul alături de care să-mi petrec anii pe care îi mai am.

More ...

Poems in the same category

Iubim

Îl iubesc pe el

Ploaia cu picturi mici și calde

Sărutul lui pe coapsele mele

Crinii albi cu miros sufocant din grădina mamei

Mâinile lui jucându-se in parul meu

Rochiile albe reci pe a mea piele

Îmbrățișările lui când ii aud inima bătând mai puternic

Piersicile pârguite din copacul copilăriei

Săruturile repezi pe frunte in nopțile toride

Parfumul lui rămas in așternuturi in diminețile reci

Culorile toamnei și mirosul cafelei

Atenția lui pentru mine in toate zilele scurse și scurte, lungi care trec alene

Cărțile din anticariate găsite la întâmplare

Plimbările de seară când vântul adie ușor cu el și râsul lui răsunând pe aleile pustii

Poeziile de dragoste citite înainte de culcare

Amorul după două pahare de vin când îmi zâmbește cu subînțeles

Filmele romantice pline de clișee

Săruturile lui când nimeni nu se uită

Restaurantele goale in care muzica răsună in surdină

Declarațiile lui timide, dar pline cu iubire

Zilele leneșe fără liste apăsătoare

Întâlnirile lungi presărate cu multe apropouri interzise

Piesele de teatru tragice și cărțile citite intr-o singura zi

O viață cu el, cu noi și iubirea.

More ...

Vis în noapte!

Aseară mă plimbam pe vale,

Și-a mea privire a căzut,

Pe o statuie plimbătoare,

Și am văzut, că nu era de lut

 

Când mai atent, am privit,

Cu ochelarii puși pe nas,

Degrabă eu m-am dumirit,

Că ea spre el, a făcut pas

 

Pe lângă ei agale am trecut,

Cu coada ochiului trăgând,

Să văd de va fi vreun sărut,

Și gândul meu pe loc să-l uit

 

Fac doi pași, rapid spre dreapta,

Să-aud, să văd mai bine fata,

Privind spre ei, am priceput,

Că ce se-ntâmplă, e neplăcut

 

El în etate, cu tâmplele cărunte,

S-a aplecat mâna să i-o sărute,

Pe chipul fetei era multă tristețe,

Și mâna și-a retras-o, cu politețe

 

Fac un pas, sau doi spre stânga,

S-aud ce-și spun, la întâlnire,

Și de ce n-a fost, sărut de mână,

Și doar niște semne, de despărțire

 

Am văzut cum ea începe-a plânge,

Și cum inima-i pe loc, se frànge,

În mână ținea strâns o scrisoare,

Lui i-a-nmânat-o, simțind frustrare

 

Când el s-a-ntors și m-a văzut,

S-adresat politicos, cu un salut,

Iar ea surprinsă, jenată, furioasă,

Mi-a spus de vreau, s-o duc acasă

 

Atunci pe loc am înțeles mesajul,

Și imediat mi-a dispărut curajul,

Iar când s-a plâns că-i înșelată,

Dorința mea a fost, s-o văd plecată

 

Văzând ce-a fost la întâlnire,

Iute spre casă am pornit,

Simțind în mine dezamăgire,

Și din visare, m-am trezit

 

Buimac și amețit de somn,

Ochii într-una mii frecam,

Să simt, sunt treaz sau dorm,

Când am zărit lumini în geam,

 

Mă-ntorc, o văd pe-a mea soție,

Cum doarme liniștită-n pat,

Mă-ntreb, o fi fost vreo stafie,

Și îmi răspund, a fost un vis ciudat

 

Dezmeticit, vrăjit și treaz deplin,

Mă uit la orologiul din perete,

E dimineață, smerit mă-nchin,

Și-mi spun..ia-ți gândul de la fete..

 băiete!

More ...

Citesc

Citesc de-ale lui Cărtărescu

Lângă biserica adormirii maici domnului

 

Absorb sângele vărsat pe foaie

Sânge stins, sânge aprins

 

Oamenii vin, se uita și trec mai departe

Oh, cu toții atât de trecători

 

Doar unii stau, luptându-se cu timpul

Suflete răzvrătite

 

Iar eu

Țigareta înecându-mi plămânii

Chopin înecându-mi urechile

 

Iar el

Înecându-mi mintea

Înecându-mi inima

 

de S-L Macavei

More ...

Oglinda către suflet

Fiecare poză în care regăsesc o fărâmă din tine

Și portretele tale ce mă înfățișează pe mine 

Mă duc cu gândul la flori.

Flori ce poarta rochii ca ale tale,

Flori cu miresme dulci, îmbietoare,

Flori cu parfumuri ce se aseamănă puțin 

Cu aroma din al tău cămin..

Iar în a ta casa, vai, ce mirare, 

Iși fac veacul cesti ca ale mele 

Care păstrează cu sfială urmele

degetelor mele.

Și tablouri care privite cruciș

Ascund în îndepărtatul luminiș

o strălucire a chipului meu

ce o vad pe a ta față mereu..

More ...

Focul are ochii tăi

Când te apropii, nu mai pot gândi.
Doar simt cum aerul se umple de tine,
ca de o tămâie prea puternică.
Fiecare mișcare de-a ta
îmblânzește o parte din mine
pe care nici nu știam că o am.

 

Îți sărut umerii,
acolo unde lumina apune mai încet.
Îți ating gâtul,
acolo unde se naște adevărul.
Tu tresari ușor, ca o frunză sub vânt,
și tot cerul se întinde între noi.

 

Aș vrea să te las să pleci,
dar nu pot.
Ești o promisiune arsă în mine.
O flacără care știe exact
cum să mă doară frumos.

 

Când spui numele meu,
îl simt în fiecare nerv.
Devine carne.
Devine jurământ.
Și nu știu dacă e iubire
sau o moarte lentă și divină,
dar oricum ar fi,
nu vreau scăpare.

More ...

Indulgenţă

Mai accept soarele
să se rotească ,
luna să se înjumătățească
marea , fluxul și refluxul
Și orarul de zbor
al păsărilor,
am timp pentru o iarnă,
multă iarnă,
pentru un taifun
pe undeva
râde de ea
Viața mea,
Am mai gustat - o
Dar gata….
Plec în toamna mea….

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍