Citesc

În ai tăi ochi albaștri ,

Văd un ocean de stele ,

Tu în ai mei căprui ,

Te visezi în brațele mele.

Simt a noastră conexiune ,

E ceva din univers ,

Poate de-ai vedea mai des ,

Cât de mult te iubesc .

Îmbrățișările ne seduc pe amândoi ,

De parcă am avea ceva aparte , doar pentru noi ,

Al tău sărut, de zi sau dimineață ,

Le simt pe pielea mea amară ,

Poate dulce pentru ale tale buze moi , de seară.

Azi , mîine, e o veșnicie ,

Ceea ce noi simțim, credem , e iubire .

Din cunoscuți, în prieteni, într-un final iubiți ,

Cât va dura oare această dragoste de oameni orbiți ,

De mai ști, de a mea inimă, ai cunoaște,

Ai ști, dragule , chiar dacă cerul se va întuneca , lumea se va sfârși , a mea memorie-mi pierdută a fi,

Tu nu dispari , cu tine îmi creez lumea .

Și uite-ne aici,

Fiecare cu ale lui probleme,

Căutând o scăpare din ele.

Eu te caut și mereu te găsesc,

Văzând în tine un sprijin,

O lumină de speranță.

Sinceră ți-am spus

Și uite-ne acum,

Tu ști ce vreau,

Eu știu că tu nu ești sigur încă

Și-mi promit că voi aștepta oricât e nevoie,

Deși nu văd nici o posibilitate de un NOI.

Îți promit că voi fi a ta prietenă, 

Că voi fi acolo când ai nevoie,

Chiar și când îți vei găsi sufletul pereche<3

Gelozia mea mă doare

Când pe bancă o zăresc

Vreau să strig cât mai tare

Cât de mult o urăsc.

Dar să fie ea de vină

Să fie doar vina ei

Ea e doar o victimă

Precum am fost și eu.

Recunosc iubire

Încă mie dor

Încă mă mai doare

Gândul la voi doi.

Atâtea emoții, Doamne

Risipesc în vânt

 Cât o să mai poată

Inima mea, cât?

Sufletul meu strigă

În tăcere, strig

O dezamăgire

Mia mai rămas, atât!

Amintirea doare

Aș vrea să pot s-o uit

Dar fără amintire

Nu te-aș fi cunoscut

Vreau eliberare

Inima mea cere

Să trec peste toate

Să uit de durere.

Vreau să plec departe

În singurătate

Să nu-ți mai simt lipsa

Să nu te mai văd aproape.

Daca ai fi-n povesti, ai fi craiasa

Si intregul univers ti s-ar alina in ochi

Sa stii ca un Luceafar te admira din fereastra, 

Lumina lui, relevandu-te cat dormi.

Mirosul tau, ma lasa sa traiesc

Faptura ta, culeasa din bobi de soare

Mangaie spiritul ceresc,

Mangaie o infinitate intreaga.

Si cand te intorci cu spatele la geam

Nemurirea unui inger se termina,

Tot ce-i luat din plai si guri de rai

Luna, stele - toate plang, cu lacrimi de rugina.

Cerul, infinit de plin, in pauza - 

S-a ferecat letal

Intr-o tacere de suspin, si-acum reteaza

Ca o zgaraietura in metal

Si o gratie argintie se dizolva in contrast

Cu melodia corosiva, ce o rasuna hornul

Dar acel inger dornic, inca sta la al tau cap

Si resemnat iti tot vegheaza somnul.

Gândul meu zboară spre tine,

Ducând cu el iubirea mea,

Și-ți va aduce de la mine,

Ceea ce simt că-i dragostea

Te rog nu-mi pune etichetă,

Vreau scuza să-mi accepți,

Chiar dacă ea iar se repetă,

Și-ți este greu din nou să ierți

Nu pot veni cum am promis,

Să  ne-ntâlnim să discutăm,

Și să vorbim în mod deschis,

Nimic să nu mai amânăm

Distanța dintre noi e mare,

Și uneori devine apăsătoare 

Să nu te văd asta mă doare,

Și simt cum dragostea dispare

Sunt neliniștit și am o teamă,

Că ochii nevăzuți se pot uita,

Dar știu că mi-ai furat inima,

Și de la tine n-o pot muta

..................................

Voi încerca să vin în țară,

Unde îmi este dragostea,

Degeaba ai câștig afară,

Dacă trăiești departe..de iubirea ta!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

As crede ca in noapte
Tu esti din ce in ce aici
Ma simt tot ma aproape
Dar picur mii de fulgi
Rasar tot mai alene
Incet incet ma sting
Ma simt tot mai aproape
Dar e-n acelasi timp
Te-ndepartezi ca lumina
S-apoi incet revii
Ba esti tu dulce calda
Iar rece si pustii ,.

Multe vorbe și multe întrebări

Am o mie de gânduri și o mie de stări

Toate duc la un singur om, doar unul

Ce ma făcut sa umblu ca nebunul

In fiecare seara in fiecare zi

Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni

O vreau cât mai aproape

Sa o văd și săi vorbesc in șoapte

Aș dori eu intr-o seara

Să văd această domnișoară

Să o privesc necontenit

Domnișoară m-am îndrăgostit

De al tău suflet, de a ta gândire

De al tău glas și a ta privire

Ochii tăi frumoși ca luna

Asemeni tie nu mai e niciuna

Și iar mă trezesc cu tine-n gând 

Aș vrea să te sun,dar nu 

Nu am curaj să-ți spun

Că te iubesc și acum!

Îmi cer iertare pentru tot

Dacă te-am supărat!

Și vreau să-ți mai spun 

Că tu erai tot ce aveam!

Oare să-ți scriu undeva 

Să-ți spun tot ce simțeam când ai plecat 

Că plângeam neîncetat..

Îți mulțumesc că ai fost în viața mea!

Îți mulțumesc pentru cum te-ai comportat!

Îți mulțumesc pentru cât te-ai dedicat!

Îți mulțumesc pentru iubirea ta!

Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat!

Îți mulțumesc pentru răbdarea ta!❤️❤️

Text: RALUCA.M

I. Câte lacrimi am vărsat

Câte vorbeam înșirat,

În zadar.. că nu sa meritat

Tu să auzi ce am îndurat..

II. Câte vorbe tulburătoare

Din certuri nestăpânitoare

Câte uși trântite..

Din gesturi neîmplinite

III. Câte certuri în zadar

Aruncate într-un șanț,

Plin de ploaie amară

Cu lacrimile mele de aseară..

IV. Câte vorbe tăioase,

Din loviri apoase

Cu multă îndurare am suportat

Faptele ce s-au remarcat.

V. Câte lacrimi! Câte ploi!

Cât orgoliu între noi..

Câte vorbe aruncate-n aer 

Rostite știind că doare!

VI. Am rezistat cât sa putut ,

Dar tu nu ai mai vrut 

Am rezistat cât a durut ,

Dar deja.. paharul s-a umplut.

VII. Răbdarea mea s-a dus 

De mult, în jos, pe vale..

Pe valea regretului supus,

De a te lua sub îngrijorare 

VIII. Oare.. chiar sa meritat ?

Să te îngrijesc fără încetare

Fiindcă.. nu mi-ai arătat

Că într-adevăr ne-am împerecheat

IX. A fost doar un capitol

Care abia gândeam

Nu mă așteptam la asta ..

Că se va întâmpla

X. Câte vorbe, m-au tăiat

Mai tare m-au încăierat

A durut mai tare ca un cuțit

Vârât în inima surprins ..

XI. Câte șanse mai avem?

Să fii din nou al meu 

Să petrecem zilele împreună

Cu plimbări sub clar de lună..

XII. Câte stele sunt pe cer 

Nici în ochii tăi n-am văzut

Că tu ești doar o stea

O stea de pe pământ

XIII. Poate sincer e ciudat 

Privindu te acum pe tine

În dilemă iară sunt 

Că sunt mereu cu gândul la tine 

XIV. Cât timp o să mai stai ?

În mintea și sufletul meu 

Deja.. oricum te-ai mutat 

Și fizic, și psihic de tot 

XV. Cât timp mai am ?

Să uit cu totul de tine 

Pentru a putea visa

Pe toți înafară de tine..

XVI. Cât timp o să-mi ia?

Să uit de tine ca persoană

Pentru că altfel.. nu aș putea 

Fiindcă îmi vei o fantomă

XVII. Cât o să umbli așa?

Prin amintirile și gândurile mele..

Ieși odată din mintea mea!

Ca să pot să dorm liniștită 

XVIII. Să nu mai am insomnii

Sau perna udă de lacrimi mii

Măcar ăsta să fie un dar

Dacă durere deja mi-ai dat 

XIX. Cât timp o să ne ia?

Să ne uităm treptat

Mai întâi cu fizicul și prezența

Apoi cu gândul și inima..

XX. Câte lacrimi în zadar!

Câte orgoliu între noi

Câte vorbe.. câte ploi!

Care vor rămâne între noi..

Lungă-i viaţa şi frumoasă

Rătăcind prin norii iernii

Să ai grijă de a ta mireasă

În vacarmul gol al lumii

De va fi să+ţi fie frig vreodată

Nu uita să ai cu tine

Haina de la mama ta brodată

Fiinţe-i dragi să-i fie bine

Omului năpăstuit de trecutul dureros

Timpul tău să-i fie hrană

Iar credinţa în Hristos

În cuvânt să-ţi fie caldă

Iar ând viforul ispitelor

Va veni împotriva sorţii

Să priveşti asupra treptelor

Bucurându-ţi iar părinţii.

Am fost la mare,

Așteptând o schimbare,

A fost doar o imprimare,

O simt ca pe o separare,

Este ca o repetare,

Pare doar o ocupare,

Dar este o modificare.

Frământată de ideea de a scrie, Căutând în fiecare piesă și moment cuvintele potrivite Pentru ceva netransmisibil.Încercând să deslușesc adevărurile din spatele Sentimentelor mele transformându-le în capodoperă, Tot ce știu e că între noi e poezie.

E sentimentul de trăire, și nu doar de existență.Deși n-avem credință, interesul constant nu-și încetează prezența. Crescând ca idol și fără inimă, mă rog la avere și esență. Având mereu neajunsul si obsesia ca scop, crezi că-mi voi topi integritatea în Pământ.

Dar oare cât îndură o inimă plăpândă? Cât oferă și transmite esența-i eternă? Implacabilitatea sa enormă  străpunge fiecare colț neexplorat încă. Iar lumea nu se definește prin ceea ce simțim noi. Este mai mult de atât. Mai mult decât suntem noi.

Mai mult decât sunt privirile noastre, care au impresia că totul e așa-zis spus, dar care continuă să aibe revelații cu un mesaj ascuns. Și de-am face schimb de vieți după moarte, oare am simți vreo diferență? Sau suntem atât de orbi de asemănarea orbitoare?

Creându-ți expresii false, imaginare ca ale tuturor, te îngroapă în final dezamăgirea aflând ca tot ceea ce ești este o tentație. Nu confunda atracția cu iubirea. Unii confundă plăcerea cu fericirea.

Diferența între a nu putea trăi fără cineva și a-l iubi este mare. Iar în universalitatea vieții noastre nu suntem atât de mari. Suntem doar întâmplare. Nu vezi că sângerăm la fel? Ți se scurge viața din corp încercând să afli dacă suntem un moment sau o eternitate.

Lăsându-ne finalul neîncheiat și înșelător, aflăm că timpul nu trece, noi trecem. Și astfel ne îndreptăm spre moarte în amurgul răcoritor.