ȘI MĂ ÎNTREB

Poezie, poezie, 

Vers de dor, de bucurie

Ești stăpâna unei clipe, 

Vinul din tonic  din pahar,

Ideii, stropite cu har. 

Ești un dar fără pereche

Cu tărie și putere.

Rostuiești în patru rânduri 

Mii de stări și mii de gânduri.

Stau deștept la gura sobii

Îmbătat de vinul ei,

Până la ziuă îl tot beau.

Curge rima cristalină,

Vraja se desface încet,

Vis frumos, să fii poet.

Am plecat în larga lume

Să învăț, să văd dacă-i mai bine

Să fiu un om pregătit

Acasă nu-i un loc bun de trăit.

E  nevoie, ca noi cei tineri,

Neviciați....și  necorupți 

Să ajutăm și să luptăm

Țara s-o eliberăm...

Spune-mi mama mea blajină

Cum să-mi uit rădăcina și neamul,

Cum să uit ce-am avut mai drag?

Tu, ai fost lumină ,tu ai fost toiag!

Sigur, mă întorc acasă,

Și ca mine, sunt cei mulți,

Au plecat de zile grele,

Dar avem o flacără în noi

Uniți toți, cu gânduri bune

Să clădim o țară nouă

Mama, pentru toți de-o seamă,

Vatra noastră Românească,

Peste vremuri să înflorească !!!!

        -Nici  mie nu-um place ce se întâmplă azi în cluburi. Am apucat și eu perioada când se

mergea în discoteci , la  baluri ,unde tineretul se distra , de obicei sâmbăta seara .Astea a ră-

mas doar amintiri.Tehnologia a făcut salturi uriașe , parcă iadul și-a deschis porțile și toate re-

lele  au zburat în lume.Poate că pământul nu era pregătit să suporte atâta  omenire ?...

        Se fac războaie ,se pierd vieți,se moare de foame pe glob,dar numărul locuitorilor explo-

dează .Poate de aceia mai apare câte un COVIT -19.Oare cum va arăta lumea peste o  100 de

ani ?...Dar peste o 1000?...

        -Eu sunt mulțumită cu epoca în care am trăit, spune mama.Evenimentele  importante  petre-

cute în lume nu mi-a afectat viața.Am prins o perioadă de liniște și pace, țara s-a dezvoltat,iar con-

dițile de viață s-au îmbnătățit mult pentru oamenii amărâți .Dezvoltarea indrustiei a făcut ca țăranul

să devină muncitor  la oraș.S-au ridicat cartiere de locuințe ca ciupercile,iar ,școlile cu internat  gra-

tuit au pregătit cadrele necesare  pentru indrustia ce înflorea.Salariații nu mai locuiau în case cu

chirii insalubre; aveau apartamente noi,cu bucătării,băi și apă caldă cum nu mai văzuse niciodată.

Găseai  înțelegere și rezolvarea tuturor  problemelor ce se iviau. Dreptatea era literă de lege.

        -Sună bine,dar nu era greu?...

        -A fost o perioadă grea de refacere a țării,care rămăsese cu răni adânci după război.Se muncea

cu entuziasm și dăruire ,mai ales tineretul pleca pe șantiere făcând muncă voluntară a fi muncitor aclo

era o mândrie .Muncind pe șantiere au învățat o meserie ,o calificare care  i-a folosit apoi în viață.

Se uitase de cuvinte ca:slugă, argat, sclav, rob, cerșetor,  excroc , hoț și altele.Cum atunci s a putut  și

acum ,românii noștri, mai ales tineretul ,sunt sclavi în țări străine.....Au rămas satele goale,copii au rămas

ai nimănui iar toate relele ,sunt luate de bune

        -Ce vrei să spui ,mama?

        -Sunt multe de spus,dar n-ai cui!...Tinerii de azi nu au nici un viitor.Le plâng de milă....se pierd mulți

pe drum...Sunt atâtea tentații nesănătoase,locuri de muncă prost plătite,condiții de muncă neadecvate

Pleacă și ei peste hotare,fac cele mai grele munci și capătă vicii noi,dintre care cea mai distrugătoare este

consumul de droguri ,pentru care nu este tratament.Fetele tinere  trăiesc cea mai întunecată perioadă din

viața lor: pornografia și prostituția aduc venituri  imense celor ce patronează astfel de afaceri.

       cap.3

     Avionul urcă deasupra norilor. Sus, soarele, pare mult mai mare, emanând o lumină intensă.

În jos, un strat gros de nori, încât ai impresia că dacă sări pe ei te pot susține.Deasupra norilor 

se întinde o imensitate ce-ți dă o senzație de teamă. Motorul toarce monoton,ochii obosesc pe 

geamuri și ațipesc. Ne trezește cineva din personal și așează pe măsuțe mici gustări. Urmează 

muzică calmă de ascultare. Se aude vocea calmă a însoțitoarei de bord, în limba rusă de astă dată.

Ne urează bun venit și ne invită să coborâm în ordine.

     Pasagerii trec printun fel de tunel direct din avion în sala aeroportului. Se auzeau voci în toate 

limbile pământului. Trece ceva timp până ce pasagerii pleacă în drumul lor. Grupul nostru a rămas stingher

într-un colț. Așteptăm persoana care ne va fi ghid pe perioada celor 10 zile. D-l Nedelcu își pierduse 

răbdarea cerând explicații.În cel din urmă în fața noastră se oprește o doamnă, stresată, obosită de graba 

cu care venise.

     -Voi sunteți din România? din Galați? întreabă ea...D-a Sabina, văzând greutatea cu care își caută cuvintele

îi sare în ajutor.

     - D-nă eu știu bine rusește, nu vreți să vă ajut să-i explicați ghidului nostru ce s-a întâmplat?

     -O, ce bine că știi rusește, o să vă explic pe drum, acum ne așteaptă șoferul și mai are puțin și face explozie,

așteaptă de trei ore. Toți ne instalăm în autocar bucuroși că problema s-a rezolvat și mergem să ne cazăm la un 

hotel lângă palatul Kremnilului. Natașa așa o chema pe d-na ghidă s-a așezat pe banca de lângă șofer alături de 

d-na Sabina și d-l Nedelcu  și ne -a explicat de ce a întârziat.

     -În această perioadă se fac multe excursii din România și sunt puțini ghizi, nu fac față. S-au uitat prin dosarele 

noastre și la mine au văzut că bunicii mei sunt români și au tras concluzia că poate știu ceva română.Așa se face că am 

întârziat, vă cer scuze...

     -Eu sunt Sabina, am să fac cursuri intensive cu tine Natașa, încât la sfârșitul excursiei să fii bine pregătită pentru 

grupurile ce vor urma

     -Sper să nu fii prea exigentă.

     -Și eu sper să fii un elev  silitor!

     - Mă bucur că totul s-a sfârșit cu bine, mergem la hotel.Aveam azi un tur al Moscovei, dar s-au pierdut trei ore . Acum 

vă pot însoți la o mică plimbare în zonă...avem timp până la masa de seară. 

                                                         va urma

Nici o pată de lumină 

Nu lucește în noaptea mea

Orce pas își pierde urma...

Obosiți ne destrămăm

Peste viacuri ce rămâne?

Doar religve...

Că am fost ,dar nunmai suntem...    

Toate mi se întâmplă în vis

Așa ne-a fost nouă scris.

Până la tine-i cale lungă

Gândul poate să ajungă

Atât ne este permis

Ne privim  înduioșați

Și cu ochi înlăcrimați

Noaptea asta-i generoasă

Ești iarăși oaspete în casă

Mai trăim încă o dară

Povestea cea minunată

Sufletul dorul și-a stins

Cănd în brațe  m-ai cuprins

Toată noaptea am colindat

Aveam aripi, și am zburat

Peste  creste, pe sub mări

Când visul se destramă în zori

Trec umbre pe lângă noi,

vin și se duc,

iar ale tale n-au mâini

să le apuc.

Mă gândesc mereu

cum dintre ele să te smulg,

să te aduc mai aproape,

să te iubesc ca un năuc.

Teoretic vorbind,

umbrele există doar în lumină,

așa că aștept dimineața, nu adorm

Să te văd venind îmbrăcată-n dulceață,

cu pielea încă caldă de somn.

Noaptea dorul de tine e atât de mare

că simt luna crescându-mi în piept,

rotundă și grea,

apăsând pe coaste.

Știu că ești undeva,

într-o țară în formă de pește.

Nu mă orientez prea bine în spațiu,

dar cumva,

inima mea știe sigur

unde pieptul tău este.

Aproape-i dimineață și aștept lumina

să-ți vânez umbra

mergând odată cu tine,

să-mi potrivesc pasul

după ritmul pașilor tăi.

Că noaptea-i prea goală,

iar eu sunt prea plină de tine

când nu ești cu mine.

Și-atâta dimineața

am așteptat să vină de departe,

că am adormit...

și când m-am trezit

era tot noapte.

Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte

Sărutul pe frunte...promisiune,

Spune-mi azi dorului ce să-i spun???

...închid ochii ușor, și te strig pe nume...

Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată 

Amintirile ma prind ca intr-o vrajă 

Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar

Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar

Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn

Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut 

Păcat c-acest moment a fost nedemn

Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

doi golâmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

doi golâmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

doi golâmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

doi golâmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

doi golâmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

doi golâmbi 

vor să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

doi golâmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

doi golâmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

doi golâmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

doi golâmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea

doi golâmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

doi golâmbi 

se întreabă dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Când te scriu in versuri

Parca-mi curgi prin vene

Ca o furtună liniștită 

Ce spală orice durere...

Esti muza mea fierbinte

Și te scriu in cuvinte

Te scriu in rimă dulce

Poate gândul te ajunge

Îți scriu cât pot de frumos

Deși în suflet nasc haos

În strofe mă spovedesc

De dorul ce-ai lăsat să trăiesc...

Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.

Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.

Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?

Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.

Pictează-mă, iubire,

În seara asta vreau

Să mă pictezi în noapte,

În taină și cu șoapte...

Pictează-mi trupul tot

Cu simțuri și trăiri,

Degetele tale

Să-mi fie doar destin,

Cu buzele deschise

Să accentuezi culoarea...

Pictează-mă, iubire,

Te rog, nu te grăbi,

Cu pete de culoare

Eu vreau să mă aprinzi...

Pictează-mă, iubire,

Dar lasă-mă să simt

Cum noaptea dintre noi

Devine un cuvânt...

Pictează-mă în taină,

Cu liniști și fiori,

În umbre care tremur

Sub pașii tăi ușori...

Pictează-mă aproape,

Acolo unde sunt,

Nu trupul doar să-l vezi,

Ci tot ce nu îți spun...

Și vreau să ai răbdare,

Și poftă, și dorință,

Iar la final să iasă

O pasiune aprinsă...