INIMA MEA

E zi de toamnă târzie

Așteptăm ca iarna să vie

Soarele privește printre gene

Natura toată pare că se teme .

E un fel de tristețe în toate

Ziua î-și pierde ora în noapte ,

Soarele , chiar el pare mai blând

Cu omul acestui pământ .

De ani , î-și îndură destinul

Deși , nu acesta ne e drumul

Cu credința , că a venit clipa

Că-și poate întinde aripa .

Prin votul din toamnă , toți am sperat

Că de profitori și hoți am scăpat

Să ne chemăm copii acasă

Să construim o țară frumoasă .

                        Ledy  și Attos    - continuare-

    Dar  și  la  voi , ca și la voi oameni ,fericirea nu ține o veșnicie .

Într-o zi nefastă nu pot s-o numesc altfel, un hoț de câini de rasă

a smuls lesa din mâna  stăpânului meu Andy  și m-a aruncat

într-o dubiță . Nici nu mă desmeticisem  bine că și pornie în mare 

viteză spre marginea orașului..Am ajuns  într-o curte mare plină de

buruieni înalte, care avea o casă părăsită  în mijlocul ei , m-a legat

de un gard și...a uitat să-mi dea de mâncare câteva zile, sau să-mi

lase o găleată cu apă.V ă dați seama ,dragi copii cân de nenorocit

am fost în zilele acelea.Îmi era dor de stăpânul meu  și de zilele cele

frumoase.Eram sigur că ocolo am să mor de foame și de sete.

Eram disperat încât am început să urlu de răsunau  împrejurimile .

Sau strâns un grup de copii ,care nu știau de ce urlu ,că mi-e foame

și mi-e sete  si au început să arunce cu pietre  și bețe peste gard,

cu care m-au lovit .A m încercat să rup lanțul,chiar aș fi fost în stare

sâ-i și mușc  deși asta nu am făcut-o niciodată.

            Vine ziua când  se apropie hoțul cu un cumpărător se înțeleg

și mă dă în primire De la început am înțeles că noul stăpân nu mă iube-

ște  dar avea nevoie că era paznic  asta era serviciul lui. Adesea uita

că și eu trebuie să mânânc  și să beau apă,iar de dormit ,dormeam pe

unde apucam.Când era cald ,pe jos ,iar când era frig tare ,tânjeam după

cușca mea cu blană de oaie.Flămând și jegărit m-am îmbolnăvit .

Nu  mai doream nimic ,eram trist ,duceam o viață de câine.!...

               Într-o seară ,când mă aflam într-o sală de Bingo ,s-a apropiat de

mine o fată ,care m-a mângâiat fără teamă și l-a întrebat pe paznic cum mă

cheamă?

                 -Atos ,i-a răspuns paznicul ,l-am cumpărat pentru aspectul lui fioros

dar nu-i bun de nimic ...e blând ca o pisică. ți-l dăruiesc dacă vrei .

                   -Îl vreau ,a spus fata ,continuând să mă mângâie.Îl vreau!...Și uite 

așa ,am ajuns în casa Claudiei . Când m-a prezentat familiei  într-un  apartament

toți s-au ascuns pe unde au putut ,pănă ce Claudia i-a lămurit  de ce sunt în stare....

Atunci m- am zis că este și un Dumnezeu al câinilor....am nimerit-o cum nici nu am

visat!...Toți mă iubeau , mă luau la plimbare ,mă îngrijau mă gândeam că merită

să-mi dau și viața pentru ei.Dar familia a ajuns la concluzia  că nu sunt căina de

apartament,și că tare am să fiu fericit  la casa de la țară unde am loc unde să mă 

joc .Acolo am fost cel mai fericit cățel și încă cevva :acolo am găsit pe cea mai bună

prietăna a mea pe cățelușa Ledy o pechineză simpatică care făcea cele mai nostime

năzdrăvănii. Și câte nu făcea Ledy?La  capătul din vale a curții unde aveam o portiță

,în zilele toride de vară făceam baie în lacul Pochina ,primeam pește proaspăt de la

pescarii locului .Toți pescarii mă iubeau,dar și eu pe ei.

               Hoinăream împreună cu Ledy prin livezile și grădinile din jur și ne întorceam

acasă  obosiți și plini  de curnuți ...ce pățea biata Ledy  până scpa de ei ,nu vreau să

vă spun....

E vorba de bătrânețe de boală, când omul e sătul de viață care devine de netrăit.

Boală, netratabilă, suferințe inutile, agonii, când ajungi singur la concluzia să spui:

Doamne, ia-mă la tine, că nu mai pot și ești conștient de ce vrei.

      Mi-se pare inuman să lași un om pradă durerii, când nu-și mai găsește leacul.

      Atât cât e conștient își poate singur hotărâ soarta. De aceia pledez:

-Eutanazierea la cerere-.Sunt diagnostice ce-l degradează pe om. Dacă nu mai judecă,

trăiește ca o legumă, nu mai suferă, dar dacă mintea-i judecă cine știe cât suferă?

Ce a fost și ce-a fost și ce a ajuns? câtă umilință? cine știe? Lasă-l pe el să hotărască,

dă-i această șansă...

       Sunt bătrâni abandonați și sunt mulți prin cămine și spitale...în ce condiții de groază...

Îi întreabă cineva dacă își mai doresc așa o viață? Dacă încă suntem umani ne doare 

suferința lor. Dar va fi o luptă grea, e o ideie nouă și ideile noi sunt niște inepții 

greu de înțeles pentru unii.

                                      va urma...

Copleșită  în timpul nopții

Unde șoaptele se îngână

Muza sfântă a poeziea,

Poartă strai  de rimă fină.

Copleșită, stau tăcută

Răvășită de splendori

Frunza-n e încremenită

Orizonturi ard  în zări.

Întind brațele să prind 

Numărând pe boltă stele 

Ca un muritor flămând 

Așa sunt dorurile mele.

Sunt fărâmă a naturii

Navă mică în calea sorții.

Fâșie albă de mătase

Aruncă azi pe cer ?

Prinde seninul ,

Închidel în carte ,

Din curcubeu fă-mi cupolă

Și fulgerul să-mi deschidă ferestra .

Pământul se leagănă în lanțuri cu cerul ,

Un felinar î-mi arată Calea Lactee ,

Pe un felinar de argint î-ți trimit o floare ...

Și un cântec de privighetoare 

Se zbate pe iarba cosită de valuri -

Mă scol cu brațele pline de daruri

Șăgalnic zefirul adie

Intreaga suflare e vie,

Natura surâde în soare

Gătită de sărbătoare .

Urâtul cu ploi sunt departe

Răsună pădurea de cântec

Astrul  nopții veghează ...

Totul e plin de mister...

Eterna iubire e trează !...

Erai speranță, ca o floare înflorită,

Si ne iubeam cum nici n-aș fi visat,

Dar tu, încet, de lupte istovită,

Te-ai schimbat, iubito, și-ai plecat.

Erai luminǎ-n visul meu din noapte,

Cu râsul tău, cu ochii tǎi senini,

Acum eşti umbrǎ-n ale mele șoapte,

Strǎinǎ mie, printre alți strǎini.

Încet, ai devenit altcineva,

Aceeași, insǎ de nerecunoscut,

Dar înăuntrul meu ești incǎ ea,

Fata pe care o iubesc de la-nceput.

În amintiri trǎieşti, înveşnicitǎ,

Acolo eşti mereu așa cum te-am iubit,

Nu am regrete, nici imaginea ștribitǎ,

Cǎci tu, cea veche, tu nu ai murit.

Sǎ ai drum lin, cale bǎtutǎ,

Ai plecat fǎrǎ sǎ priveşti-napoi,

Ce-a mai rǎmas acum chiar te ajutǎ,

Cǎci viața noastrǎ s-a împǎrțit la doi.

Iar eu rǎmân, la fel ca altǎ datǎ,

Singur, în întuneric şi-n declin,

Dar nu demult eu am iubit o fatǎ,

Şi gândul ei mǎ-ncarcǎ de senin.

Târziu mi-am dat seama...

Ca să împletesc poeme

Am nevoie de ochelari -

N-am să te mai pierd din vedere.

Continuare

--Robert ,nu  toți oamenii sunt sortiți să fie sfinți.Dar nu  înțeleg de unde vine arăta răutate și  lipsă de respect?

Doar  trăiesc  printre  oamemi .și văd ce-i  în jurul meu..Cred că sunt o persoană  de modă  veche.Nu înțeleg

tineretul din ziua de azi. Eatât de nestatornic,avid de bani și distracții deochiate. Am fost  doar de câteva ori

în cluburi,mereu  ăn altele, în speranța să găsesc ceva ce mi se potrivește.Am renunțat fără păreri de rău.

Nu pot înțelege acea deslănțuire de energii,dansuri africane , împrumutate de la sălbatici, dorința de extaz, de dro

guri .Oare unde merge omenirea?.Spre ce se îndreaptă?Dar nu numai la noi  se întâmplă  așa toată Terra e

bolnavă,grav bolnavă!...E adevărat că se mai găsesc și oamen cu scaun la cap. Unde lucrez eu mă simt ca  într-o

familie.Avem alte idealuri și prim plan este munca, aă fii sprijin aproapelui tău la nevoie.Eu nu mai aștept  să se

întâmple nimic bun în lume, doar cum spui tu,aștept să întânlesc îubirea adevărată, să am o familie ,să am

copii și puterea să-i țin departe de această lume deslănțuită.

--Privirea lui Robert  devine mai caldă.El  conchide: Fata aceasta merită toată admirația.Furat de gânduri, o apucă

de mână ca un semn de îmbărbătare.

--Mergi  pe drumul tău , e drumul cel bun!

Vis

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis.
Dacă aș putea sa te duc în paradis,
și n-ai fii așa indecisă,
și ai veni cu mine în lumea luminoasă.

De fiecare dată când te văd,
un gând îmi vine în minte,
și-mi cânta ca multe instrumente.
Dacă ai face așa cum te-aș îndruma,
noi, am avea o viață de vis draga mea.

Viața ar fi un vis, viața ar fi un vis,
dacă te-as putea duce în paradisul nostru
în locul nostru sacru,
și dacă mi-ai spune că sunt singurul pe care iubești
și doar cu mine să trăiesti.

Viața ar fi un vis.

Atat de frumos

Si nici macar al meu

Dar ce importanta mai are

Cand eu te am in vise mereu..

Si ma uimesc cum raman fara aer

La gandul ca te as putea intalni

Si iar m am rascolit….

Mi a dat putere insa

Emoția…

Pentru mine nu s a schimbat nimic!

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

¡Olvídate de la nostalgia!

La lágrima de la nieve entre las campanillas.

Siempre tiene un propósito,

Es un eco del invierno que ha pasado,

Lo que ya no despierta un sueño perdido.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Un viejo amor deja recuerdos,

Pero también abrir caminos a nuevos amores.

El sol aparece a veces sonriendo.

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

Es un tema pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

¡Olvídate de la nostalgia!