INIMA MEA

Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,

Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,

Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,

În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.

Te rog să cânți,să razi și să dansezi,

Te rog,eu însă ,să mă vezi, 

Să nu treci iute și agale printre noi, 

Și să-ntorci măcar o singură privire

înapoi.

Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,

Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.

Mai da-mi un ultim trist răgaz 

Și aruncă mă te rog,în acel extaz

Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă, 

Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.

Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,

Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.

Și-n minutele acelei agonii,

Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,

Sărută-ma duios pe frunte,

Sa ne-amintim de acele zile de la munte.

De-aș fi fost orb lumina s-ar fi topit cuminte

Într-o săgeată lungă sorbind prin noaptea șuie

Penumbra cărnii tale din steaua care nu e

Cum soarbe așteptarea silaba din cuvinte.

De-aș fi fost surd chemarea s-ar fi pierdut în mine

Cât să mă ducă șoapta spre căpătâi de muzici

Prin limfa ca o apă gustată lung de ftizici

Întinși timid la soare uitând de boala-n sine.

De-aș fi fost mut cuvântul s-ar fi rotit a lună

Preaplină de zăpada din munții ei fecunzi

Ca tu fără cuvinte în mine să-ți ascunzi

Dorința ce păcatul nu știe să mi-l spună. 

De n-ar fi fost mirosul de gleznă fără lanțuri

Supusă ca o armă tocită de victorii

Aș fi rămas în cuibul de unde toți cocorii

S-au dus a primăvară la margini de Bizanțuri. 

De n-ar fi fost pe limbă un gust de apă moale

Prelinsă din iatacul cu foșnet de cascadă

Aș fi lăsat o mare în palma mea să scadă

Cât să se vadă sarea sclipind pe fier de zale.

De n-aș fi pus din mine pe pielea ta o gură 

Să simt umoarea vie din noi făcând pereche 

Am fi rămas telurici în huma noastră veche

Și-am fi simțit banalul din lume cum ne fură.

E soare pe cer
Nu se simte căldură
Ceașcă pustie
Cafeaua e smoală
Afară e noapte
În suflet răscoală
Frunzele cad van
Copacii suspină
Plouă cu sânge
Cioroii îngână
Ochii n-au lacrimi
Tu ești de vină

Cine oare a-înțeles ce e cu dragostea

Ce se-ntâmplă când îl vezi

Și nu mai poți trăi fără el?

Cine oare poate știi de ce apare 

Într-o seară, ca o boare 

Și apoi nu mai ai alinare?

Cine oare a crezut 

Că totul are doar început 

Și a fost încătușat de trecut?

Cine oare a greșit 

Când dintr-o dată s-a sfârșit

Si rămân doar lacrimi sclipind în zenit?

Ma asez și stau aici 

Si in gând ești tot aici

Langa mine, pe o banca

Ce era cândva a noastră.

Of, cânta din ora-n ora

La fiecare cincizeci și noua 

Canta cu amintiri , miros de scrum

Si lecții de chitare din anii buni.

Ce iarnă grea

Ce vreme cumplită

Ce ger afara

O iubire nemărginită

Mă urc în tren,privesc pe geam

Să-mi scrii,atât îmi doream

Văd un oraș înghețat

Sufletul meu uitat

Flori de gheață tot cădeau

Eu din urma sufeream

Îmi aduc aminte de copilărie

De durerile trăite

Am crezut c-o să mă vindeci

Drum lung,iubiri nemărginite

Ajung în gară și-mi amintesc

Ce iubiri trăite intens

O zi te iubesc,alta te urăsc

Asta sunt eu de ce nu mă iubești?

Cântec de dragoste 

Germinezi în inimi !

Dă-i rod primăverii !

Te strecori pe furiș ,

Luminat doar de lună ,

Rătăcești pe poteci ,

Te ascunzi în frunziș

Tot ce trăieste și-i viață

Te cântă , cântec de dragoste

Și imn îți înalță 

Dragostea și dorul ,

Împăștie reul și norul ,

Ea cheamă lumina

Și cheamă seninul ,

Inima cântă ,

Ochiul visează ,

Doar dragostea-i trează .

                    T.A.D.

Încă mai tresar și acum

Când pasu-ți măsurat  pe drum 

Se abate iar pe strada mea.

Te vei opri  oare?

Mă întreb în gând ,cu inima îndoită. 

Și atâtea  nopți fără de somm

Și atâtea lacrimi grele .

Îmi pare rău că te-am respins 

Când inima -mi te cere.

Pe întiderea albă , stăpână

Un râtâcit disperat se închină.

Cârarea,poteca-i ascunsâ,

Pașii se ascund adânc în omăt!

Viscolul țipă se zbate

Învâluie tiranic ,omu din spate

Hoțește poposește-n brădet

Răsfoind frunzele moarte.

Balaur de aer flămând

Înșfoacă pustiul gemând...

Se joacă î n cruda lui tiranie

Cu un biet călător rătăcit.

Cu săgeți îi sfâșie fața

Speranța-i mai subțire ca ața.

Pustiul e atât de aptoape

Nămeții aici vor să-l îngroape.

Grâbește sărmanul  să ajungă

În satul lui  aproape de luncă

Viscolul i se așează în față

Inima-i de teamă îngheață....

În zare pe urma-i fugară

Râsună urlet de fiară

Ecoul îl poartă ,îl înmiiește

De groază în piept inima se oprește.

Pe albul zăpezii de om neumblată

Crivățul,vântul a uitat să mai bată!

Un semn de întrebare se întinde în zare

L-a văzut Domnul din cer oare?....

Haita de lupi e tot mai aproape

Ochiul lacrima-și soarbe...

E clipa în care în salt către moarte

Mintea aleargă gânduri deșarte...

Cu ochii închiși

Așteprându-și sfârșitul...

Fiara-i stârnită de sânge

Cu fulgi grei de nea cerul plânge

Mă Inchin ție greu pământ

Purtător de oase .

Mă închin ție-mare adâncă

Cu izvor în stâcă .

Mă închin ție cer sihastru ,

Pentru nemurire ,

Omenirea-i judecată

Pentru jaf și crime .

Și mă rog la Dumnezeu 

Să clădescă un Om nou .

S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,

De când curtea ,casa e pustie

La ferești perdelele-s lăsate 

În poartă nimeni nu mai bate.

Pe cărări ,cu flori odată 

Crește iarbă înaltă și uscată

Cântă un cuc cu jale-n glas

Casă dragă ce  singură ai rămas.

Plouă-n creștet,într-un fir subțitr

Lacătul la ușă abia se mai ține.

Geamu-i spart și fără de mușcată

Floarea de cireș e scururată.

Cât de triste îmi par azi toate

Gardurile-s știrbe aproape jumătate,

Un umbrar e alunecat pe-o partw

Fructe neculese deși-s coapte,

Mă opresc în prag întrebătoare,

Priveliștea ce-0 văd mă doare...

S-au dus acele vremuri în risipă

Deși mai cred că le am găsit o clipă.

Erârziu ,somnul nu vine

Cât a-și vrea să fiu cu tine

Să-ți stâng mâna încetișor 

Și de drag să mă înfior.

Să te mângâi pe obraz

Sub un ochi de lună treaz

Să-ți resfir pe umeri plete

Și aroma-ți să mă îmbete.

Lângă o tufă de sulfină 

Să dormim noaptea-n grădină

Să-ți sărut ochii și fața 

Până vine dimineața.

Fermecați de vraja nopii

Numărăm stelele sorții.

Steaua mea e luminoasă,

Ne zămbește bucuroasă,

Că-s voinic și tu frumoasă 

Și amândoi vom face casă.