SăLutul

La-nceput a fost sărutul

Şi sărutu' era la tine

Şi l-ai pus cu foc pe mine,

De mi-ai ars cu el tot lutul.

 

La sfârşit a fost doar lutul

Cu zăpadă şi cu ploi

Ce-au căzut peste-amândoi...

De-a rămas din noi sărutul.


Category: Love poems

All author's poems: Cătălin Teodoreanu poezii.online SăLutul

Date of posting: 19 февраля 2024

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1087

Log in and comment!

Other poems by the author

O pasăre de pradă e iubirea

O pasăre de pradă e iubirea,

Ce de pe creasta inimilor noastre,

Se avântă ca să prindă mântuirea,

Cu al său clonţ şi ghearele-i măiastre.

 

Cu văzul ascuţit ca o săgeată

Şi auzul fin ce foşnetul surprinde,

Flămândă către pradă se îndreaptă

Prin nesfârşita noapte, şi o prinde.

 

Cu mare poftă rupe atunci din ea

Şi după ce îşi simte guşa plină,

Adoarme pe o ramură sub stea,

Până în zori cu veşnică lumină.

More ...

Ochii tăi

Din dorurile toate,

Pe care un om le are,

De ochii tăi iubito

Îmi e dor cel mai tare.

 

Mi-e dor şi de salcâmi,

Şi de parfumul lor,

Dar de ochii tăi albaştri

Îmi este cel mai dor.

 

Când mă gândesc la tine,

Mi te amintesc în rochii,

Dar cel mai des, ştiu bine,

Îmi vin în minte ochii.

 

Cu ochii tăi în minte,

Trăiesc şi zi, şi noapte

Şi parcă-i văd aievea,

De acolo de departe.

 

O adevărată obsesie

Mă leagă nefiresc

De ochii tăi albaştri,

La care mă gândesc.

 

Şi atunci să uit de gânduri,

Privesc în sus la stele,

Dar peste tot pe boltă

Văd ochii tăi în ele.

More ...

De crezi...

De crezi că după moarte,

Iisus te va-nvia,

Şi ani de trec miliarde,

Doar somn e moartea ta.

 

Şi deşi-n lutul rece,

Doar oasele-ţi vor fi,

Prin moarte nu vei trece,

De crezi, ci vei dormi.

 

Şi chiar dacă o mână

De pulbere o s-ajungi,

De crezi, şi de eşti ţărână,

Te vei trezi atunci!

More ...

Nu ştiu ca tine doamnă...

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut iubită,

Să fie misterioasă ca bolta infinită,

Să fie fascinantă precum o galaxie

Şi ca o constelaţie mirabilă să fie.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut vreodată,

Iubită mai frumoasă ca bolta înstelată,

Senină ca să fie ca cerul plin de stele

Şi caldă ca văpaia ce freamătă în ele.

 

Nu ştiu ca tine încă să fi avut vreo doamnă,

Să fie delicată ca bolta diafană,

Să aibă exuberanţa cometelor sprinţare

Şi faţa luminoasă ca razele de soare.

 

Surâsul să îi fie o stea ce nu apune,

Îmbrăţişarea tandră, a spaţiului genune,

Să aibă strălucire ca de Cassiopeie

Şi alb să-i fie sânul precum Calea Lactee.

 

Nu ştiu ca tine doamnă să fi avut femeie!

More ...

Doamne Doamne!

Doamne Doamne, Doamne Doamne,

Câte primăveri şi toamne,

Câte flori şi câte poame,

Câte amorezate doamne,

Vor mai fi şi eu nu, Doamne,

Doamne Doamne!

 

Doamne Sfinte, Doamne Sfinte,

Câţi stejari şi câte ghinde,

Câte gâze efemeride,

Câte fete îndrăgostite,

Vor mai fi şi eu nu, Sfinte,

Doamne Sfinte!

 

Doamne Isuse, Doamne Isuse,

Câtă iarbă, câte frunze,

Câţi gândaci şi buburuze,

Câţi ochi verzi şi roşii buze,

Vor mai fi şi eu nu, Isuse,

Doamne Isuse!

More ...

Masculul

Cât e ziua de mare,

Masculul se implică,

De toate să aducă

În cuib la rândunică.

 

Cât e ziua de lungă,

Masculul nu se cruţă

Şi bunătăţi aduce

În cuib la vrăbiuţă.

 

Pentru mascul, fireşte,

Orice e cu putinţă

Când trebuie să aducă

Ceva la porumbiţă.

 

Fiindcă aşa-i masculul,

Şi cerul dacă pică,

Face orice pe lume

Pentru o păsărică.

More ...

Poems in the same category

O amintire mi-a zâmbit

Azi mi-a zâmbit o amintire-n suflet 

De-atunci inima-mi bate mai alert

Privirea ta n-o pot scoate din minte

Dintr-o poză trimisă acum două veri...

 

Îmi amintesc că ți-am răspuns 

"Cât de frumos ești, cum să nu te ador!?"

Cine-ar fi zis că voi ajunge să-mi interzici 

Totul... ca și când ți-ai fi dorit să mor...

 

Cumva ai reușit... de ceva timp doar mor

Când amintirile te caută cu dor

Și doar tăcerea-n drumul lor le iese

Ce o ții zid... fără să-ți pese...

 

O amintire cu tine azi mi-a zâmbit 

Pentru o clipă sufletul te-a avut cu plăcere 

Până când o alta din minte a răsărit 

Amintindu-mi că azi îmi ești doar durere

More ...

Poate ai iubit

Poate-ai iubit, dar n-ai știut

Să dai din tine ce nu doare,

Și eu, cu sufletul prea tăcut,

Ți-am fost doar umbră trecătoare.

More ...

SOARTA

 

Martor iau pe Dumnezeu

La nimeni n-am făcut rău,

Poate am păcătuit

Doar păcate mărunțele  

Că-i lumea plină de ele.

Dar cât am pătimit

Pentru  că te-am iubit.

More ...

Visez la ea!

Visez la ea de cand am întâlnit-o,

Și cred că m-am îndrăgostit, nu neg,

Imaginea ei pe retină mi-am lipit-o,

Și-mi este tare greu acum s-o sterg

 

Țin minte că era o zi de toamnă,

Și te plimbai pe-aleea cea cu tei,

Semn am făcut spre tine doamnă,

Tu ai zâmbit, dar ai plecat cu ei

 

Zâmbetul tău, nu pot să-l uit,

M-agăț de el, speranță trag,

Refuz să cred, că-mi vei fi mit,

Și să nu pot să te aștept în prag

.....................................................

 

Și într-o zi minunea sa-ntâmplat,

Pe ea să o cunosc cu-adevărat,

Pereche pe pământ am închegat,

Pe calea vieții fericiți, noi am plecat

 

Nu e ușor speranța să devină,

Realitate și visul împlinit,

Dar când iubirea poartă ,,vina",

Nimic nu-i stă în cale..celui îndrăgostit!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

More ...

Adio

El:

Am un gol în suflet,Eu

Și pe buze doar amar 

Unde ești?te cat mereu 

Și nu cred că e în zadar

 

Nouri negri ca tăciunea 

Sau încins deasupra mea

Tu iubito spune-mi una 

Tu iubești pe alt cineva?

 

Tiam cătat eu printre stele 

Și de flori am întrebat 

Cu un glas plin de durere 

Unde ești? De ce-i plecat?

 

Mai lăsat rănit să sufăr

Fără leac de vindecare 

Și plutesc eu ca un nufăr 

Singurel în depărtare

 

Plîng izvoarele bătrîne 

Bate vântul cel de munte 

Fugărind ziua de mâine 

Eu te rog, te rog răspunde

Ea:

Scumpul meu,tu îmi lipsești

Dar cu boala nu-i de pus

Știu că speri să mă găsești 

Mă găsești tu la apus

 

Te privesc eu dintre nori

Și îți văd chinul sufletesc 

Știu că n-ai puteri să zbori 

Dar să știi că te iubesc

 

Am o frică uriașă 

Să nu crezi că tiam trădat 

De aș avea a doua șansă 

Tu vei fi al meu bărbat

 

Iartă mă ca n-am trimis

Eu ultima scrisoare

Iartă mă ca nu tam zis 

De ce sufletul mă doare

 

Am simțit că iaca moartea

Printre lacrimi mă rugam 

Doamne,păzești mi jumătatea

Asta îi dorința care o  am

More ...

Lună și Venus

Luceafăr? Venus? Stea?

Prin ce te identifici?

Ziua vrea să te ia,

Ai timp să te justifici?

 

Cerul este gol și trist,

Ar fi greu să îl descriu.

Vin și eu ca un turist

Să-ți fac poze și să scriu.

 

Mă preschimb în lună

Să-ți luminez alături,

Să-ți spun doar „Noapte bună!”

Distanța s-o înlături.

 

Iar, ca și în viață,

Am luminat mereu,

Dar inima ta hoață

Al sufletului meu.

 

Mi-a furat din strălucire,

Întristându-mă mai des,

Să-ți pot vedea a ta lucire,

Dar fără cale de acces.

 

Te voi numi „Venus al meu”,

Să știu că ești în fiecare seară.

Iar eu, lună, îți voi fi mereu,

Până când iubirea o să ceară.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍