Nopți calde

Mademoiselle, la ce te mai gandești?

Încă în lume iubirea încerci să o răspândești?

Îmi amintesc de nopțile alea calde de vară,

Când pe lângă parcul Izvor ochii noștri dansară.

 

Cum lumina din felinare îmi bătea pe spate,

Cum râsetele tale gentile repetate, erau singurul lucru care să întrerupă liniștea în acea noapte.

Așteptam împreună un 385...dar eu vroiam să îți sărut buzele fierbinți...

Acum, după atâta timp, strâng din dinți știind că acel sărut făcea parte și din ale tale rugăminți...

 

Tot speram ca visele mele să devină reale,

Brațele mele în jurul taliei tale.

Lumina lunii care să ne ghideze,

Pasiunea noastră să o ilumineze.

 

Te mai vezi în acele seri petrecute în doi?

Când povestindu-ți despre Bulgakov, Pushkin și Tolstoi,

Când vorbindu-ți despre politică, artă și literatură.

Ți-ai dat seama că suntem făcuți din aceeași țesătură.

 

Știu că ai dreptate, în întregime.

Dragostea are o anumită cruzime.

Dar știu că împreună am fi reușit...

Și poate că ne-am fi iubit la nesfârșit...

 

Chiar dacă acum inima mea singură lumea trebuie să străbată...

...Nu te învinuiesc pentru decizia luată,

Totuși, vreau să știu, în zile gri și fără rost,

Te mai întrebi, în șoaptă, "oare ce ar fi fost...?"


Category: Love poems

All author's poems: R.A. poezii.online Nopți calde

Date of posting: 7 августа 2024

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1171

Log in and comment!

Other poems by the author

Prea frumoasă lună

O! Tu, prea frumoasă lună.

Tot aștept ca soarele să apună.

Ca în fiecare seară să mă seduci.

Ca din nou la tine să mă aduci.

Superba mea, steauă a nordului,

Maestră a mărilor și a timpului.

 

 

Cu tine la spate, toate păcatele purtate,

Nu cântăresc nici jumătate.

Dar tu mi te arăți puțin câte puțin.

Uneori doar jumătăți obțin.

Iar alteori, doar sferturi.

De asta în fiecare dimineață, sper să uiți de ale noastre certuri.

 

 

Da, știu, că tu te îmbraci în nori,

Și până de înserare, tinzi să mă ignori.

Dar atunci când uit să te iubesc,

Te dezbraci și mă faci să mă înrobesc.

Numai la tine mă gândesc.

Ești cu adevărat un dar ceresc.

 

 

Pierdut într-o mare a uitării,

Tu ești farul pe care îl urmez în drumul salvării.

Lumina ochiilor tăi mă ghidează,

Și următoarea destinație mi-o fixează-

Chiar și atunci când absența ta mă îndepărtează.

Lună dragă, iubirea ta mă completează.

 

 

Ai vrea să îți mai citesc ceva?

Sau să ne mai întalnim pe undeva?

Vreau să îți vorbesc dar fără supărare...

... Eu pentru tine vreau să fiu mai mult decât un oarecare.

Vreau să îmi șoptești cu drag,

Lângă mine să pot să te trag.

 

Să mă joc cu părul tău fin,

Să îți sărut buzele moi când termin.

Mâinile pe al tău spate să le mișc ușor.

Iar când prea jos am să cobor, să mă împingi gentil cu un picior.

Vreau să îți aud râsul de fetiță,

Când îți gâdil corpul de zeiță.

Să îți văd privirea de femeie.

Și să simt acea scânteie...

Dar... Așa de mulți bărbați te vor.

Eu sunt un amărât de scriitor.

Ce mă face să cred că sunt mai mult decât un trecător?

 

Chiar dacă pentru mine timpul zboară,

Tu ești la fel de frumoasă ca odinioară.

Încă îmi zâmbești în timp ce îți cânt la vioară.

Acum, eu sunt bătrân și în păr gri apare.

Dar nu există motiv de îngrijorare.

Tu mereu mi-ai fost cea mai mare preocupare.

Obrajii tăi sunt de un roșu atât de puternic,

În timp ce eu încă mă întreb dacă sunt vrednic.

 

Aș fi vrut să îmi fi spus cu ce te luptai.

Eu te-am rugat doar să mai stai.

Dar tu mi-ai spus că nu puteai.

Pentru că nu poți să fi acolo pentru mine mereu.

Pentru că nu totul se învârte în jurul meu.

 

 

Că frumusețea ta nu poate fi doar a mea.

Te întreb: îți amintești când poezia mea te uimea?

Te îmbujorai și ochii îți lăcrimau neîncetat,

Acum,nici nu te-a mai emoționat.

O! Tu, prea frumoasă lună,

Astea sunt ultimele momente împreună.

 

 

Strălucește acum a mea femeie dragă,

Adu fericire în viața mea oloagă.

Atât de mare ești pe cer, înconjurată de ceață,

Dar chiar și așa îți văd în obraji roșeață.

Când inima în sfârșit mi se potolii,

Îmi întind mâna spre buzele tale rozalii.

 

 

Dar sărutându-mi mâna ușor îmi șoptești,

Încercând pentru ultima oară să mă liniștești.

" Pentru mine, încearcă să fi curajos,

Și într-un final, pune penița jos.

Povestea noastră se termină din nou.

Dar îmi e frică că ăsta va fi ultimul nostru tablou.

 

 

Soarele dintre nori are să răsară...

Iar dragostea noastră, pentru ultima dată, să moară..."

 

 

 

More ...

Singur

Singur din nou, tot ce a rămas din tine e un ecou.

De ce pleci? De ce tot pleci? De ce vrei să mă seci?

Acum, nu pot să uit de tine nici înzeci, nici în nouăzeci nici în parseci...

De talie vreau să te iau din nou, să îți fiu din nou erou.

 

 

Te iubesc, îmi făceai zilele mai line, mă țineai și pe mine mai pe șine.

Dar tu vii și pleci, uneori mă tratezi cum îi tratau grecii pe meteci.

Alteori, ca cel mai mare dintre regi, vreau doar să alegi.

Eu simt că avem aceleași destine și nu vreau ca așa să se termine.

 

 

Toate sentimentele mă zăpăcesc.

Dar uit de lume când te privesc.

Nimic altceva nu există atunci când îți vorbesc.

Universul e mai calm când îți citesc.

 

 

Singur, nu sunt sigur dacă și mai matur pentru că tot nu pot să mă înlătur...

De tine...de tine, Maria, cum pot să uit, cum pot să mă bucur?

Vreau să te înjur și situația tot încerc să o îndur.

...dar tremur, îmi e frică pentru că mintea mi se strică...mă lași fără contur...

 

 

Stai! Nu pleca, nu vreau să te pierd, vreau să te dezmierd, să dansăm...

În brațele celuilalt să mai stăm, o discuție să mai purtăm.

Să nu ne lăsăm, pe Doga sau pe Chopin să mai valsăm.

Pentru că atunci când cu tine mă găsesc, toate dorințele mele se îndeplinesc

Iar atunci când ale noastre trupuri se unesc, sunt sigur că lângă tine vreau să îmbătrânesc.

 

 

Dar știu că într-o dimineață, o să te văd zâmbăreață.

Că o să te țin de mână și că nu o să îți mai dau drumul o săptămână.

Știu că ești citeață și atât de măreață dar te rog, de mine nu uita, în palatul tău de gheață.

Te iubesc, Marii și chiar dacă mă transformă în țărână...sentimentele mele o să rămână.

 

More ...

Napoleon la Austerlitz

Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt roșii

Rușii, continuă să tragă…ticăloșii…

Fumul de pușcă mă înconjoară

Mă întreb, voi mai supraviețuii și de astă oară?

 

Dintr-o dată, o bubuitură de toate zilele se aude

Tuturor ne e frică dar retragerea, se exclude

Trebuie să avem încredere, o voce spune

Alea au fost tunurile lui Napoleon, mai avem puțin până ai răpune

 

Știam că moartea e la o aruncare de zaruri

Țipetele se auzeau peste tot...dar nici în cele mai urâte coșmaruri

Nu ți-ai putea imagina că există așa un loc...

Și mai câte schimburi de foc, măcelul nu se mai oprea deloc

 

Scuze, o să încerc să mă adun și momentul să ți-l recompun

Când mâna pe pușcă îmi pun, mă întreb dacă o să mai apuc vreun ajun

Dacă o să mai pot să îi dau o floare, să mai stăm la soare...

Să mai simt o sărutare urmată de niște atingeri ușoare...

 

S-ar putea să o fi văzut pentru ultima dată

S-ar putea să nu îi mai pot mirosii părul de flori niciodată

S-ar putea să nu pot să îi mai ascult opiniile despre Voltaire vreodată

S-ar putea ca de un zeu ea să fi fost creată... atât de cultivată, atât de neașteptată...

 

Da, mă scuzi, lupta...ce era în jurul nostru nu era doar o bătălie între popoare.

Două imperii, unul avea a devenii imun, celălalt avea a pierde toată puterea de care regii ei dispun.

Barbarii, fără vreun semn de calmare au încercat să se țină pe picioare

Dar a venit un taifun, din care nu mai avea să scape nici un căpcăun.

 

Cavaleria lui Murat a venit de nicăieri cu noi puteri

Și într-o secundă, a făcut infanteria lui Bagration pulberi

Napoleon s-a întors și l-a închis de tot pe Kutuzov

Haha, bătrănul aproape, că nu mai avea cum să scape - din acel crov.

 

Hahaha, să vedem ce mai face acum Alexandru

Și-a pierdut toată armata, ce mai copilandru

Mă întreb ce i-a spus Mikhail când

Armata lui Napoleon a venit, sute de mii ucigând...

 

Ziua noastră îndelungată a fost în sfârșit câștigată

Știam cu toții că de acum o să trăim o viață îmbelșugată

Țoți recunoșteam cine ne-a oferit acest viitor prosper...

Și pe tot frontul s-a auzit doar: Vive l'Empereur!

More ...

Rostul meu

Frunzele cad și mor
În vreme ce eu mă înec în dor
De timpul în care era mai ușor
Și timpul nu era așa trecător


Când eram mai, fericit
Când aveam un zâmbet pe buze
Când nu toate zilele erau așa ursuze
Când nu toate gândurile vroiau să mă acuze
Când nopțile le puteam dormii
Când norocos mă puteam numii
Când nu mă simțeam așa, rătăcit
Și acum, aici am sfârșit, în gândul asta nenorocit


Mă întreb ce înseamnă să fii un scriitor
Trebuie oare, să fii un slujitor, cititorilor?
Oare trebuie să le spui ceva jignitor?
Ca să fii luat drept gânditor?


Ce trebuie să scrii?
Ca să te citească lu-mea?
Cum reușea Eminescu de uimea?
Cum reușea Macedon-ski să arate a timpului trece-rii?


Majoritatea îmi spun că scriu frumos
Și dacă aș încerca mai tare, aș putea să fiu faimos
Dar persoana care conta, s-a opus și mi-a spus
Nu te amabala, mai coboarăți ținta, mai ai mult efort de depus


Cine sunt eu, întrebarea mi-o pun mereu
Mereu dar mai ales când dau de greu
Mă lupt cu un zmeu, cum aș putea să bat eu un semi-zeu?
Pe traseu, m-am pierdut și acum, tristețea e al meu puseu


Și acum, stau la apus
Gândindu-mă la ce s-a tot spus
Întrebându-mă dacă mai are vreun rost
Sau dacă înca mai trăiesc, doar așa, de prost.

More ...

1 Decembrie

E întuneric și frig
Aș vrea să pot să te strig
Să îmi pui mâna pe spate
Să îmi spui că încă există o șansă, poate.

 

Dar sunt într-o buclă infinită,
În singurătatea mea nemărginită,
Într-o cameră mâhnită, ruginită
Într-un loc fără de reușită.


De la tine, tot aștept un mesaj
Poate că ar trebuii să îmi fac eu curaj
Dar mi-ai spus că s-a terminat
Că ce a fost între noi doi, s-a incheiat.


Mă tot aștept să văd notificarea
Dar știu că nimic nu îți poate schimba plecarea
Tot mă aștept ca tu să faci primul pas
Pentru că asta e tot ce mi-a rămas


Nu am să mă prefac
Deoarece, eu nu știu ce să fac
Au trecut doi ani, azi ar fii fost ziua noastră
Dar acum, mă uit singur pe fereastră.


Off doamne, 1 decembrie, ce mai zi ai mai ales
Dar știam că în istorie ai un interes
Ca principatele vroiai să ne unim
Și numai noi de fericire să știim.

 

Dar tu, mare cititor, mare privitor al tuturor poveștilor
Tu, trăitor al tuturor vieților, atotcunoscător al vremurilor.
Tu, această situație cum colorezi?
Tu ce vezi? Tu ce crezi?

More ...

Zeița

„Apollo, ți-am oferit bunătate și respect,

Așa că te rog ca și tu să fi corect.

Să îmi împlinești și mie o dorință,

O zi vreau să petrec ca a ta ființă.”

 

"Admetus sau dacă așa dorești să te numești, Andrei,

O să îți dau aceea ce tu vrei.

Pentru generozitatea ta, din mâncarea mea vei gusta,

Pentru această zi, în corpul meu vei exista."

 

Totul în jur a devenit pur alb...

Și am ajuns într-un loc atât de dalb.

Eram chiar în vârful muntelui Olympus,

Și aveam până la apus pentru orice aveam să îmi fi propus.

 

M-am întâlnit întâia oară cu maestrul apelor, Poseidon,

M-a întrebat de un zvon de al meu, un piton.

I-am răspuns că de mult s-a rezolvat,

Și că nici atunci nu trebuia să fiu salvat.

 

L-am întrebat cum îi mai este al lui imperiu.

“Imperiu? Nu credeam că întrunește un așa criteriu, “

Îmi răde și cu un zâmbet îmi vorbește,

“Este extraordinar dar dacă nu mă crezi, vin-o și privește.”

 

Îi zâmbesc și îi promit că o să vin,

Imediat ce niște treburi termin...

"Dar crezi că aș putea pe Zeus să îl întâlnesc?"

Majoritatea dintre noi lipsesc, de diferite probleme se îngrijesc.

 

Văzând cât m-a întristat știrea, cât de jos îmi era privirea...

Îmi pune mâna pe spate, pentru a îmi mai liniști gândirea.

Mulțumindu-i și mergând mai departe, m-am întalnit...

Cu Leto, femeia din care în lume am venit.

 

Mă întreabă pe unde este sora mea,

Deoarece pentru siguranța ei se temea.

Așa că dacă acum eu înapoi în Grecia,

M-aș întoarce și pe ea aș căuta-o, ea pe veci ar aprecia...

 

Nevrând să stric relațiile lui Apollo ,

Pe Pământ mă întorc, pentru a încerca a o găsii acolo.

Într-o pădure eu încep a o căuta,

Când văd o femeie ce animale vâna...

 

Părul ei, curgea ca valurile unei mări de cafea,

Ochii ei, o fântână albă-nu de apă ci de ciocolată,

Buzele ei, păreau moi ca de catifea,

Atât de frumoasă, calculată, concentrată...

 

M-am apropiat tiptil, ușor,

Am strigat-o încet...cu o voce joasă...

Neștiind dacă îmi va oferi vreun ajutor.

Se întoarce dintr-o dată și se apropie curioasă.

 

“Ce cauți pe aici, dragă zeu?

Și de ce îmi întrerupi a mea vânătoare?

Ai ceva tupeu, știi bine că să vânezi e greu,

Haide, vorbește, sau nu o să mai fiu așa binevoitoare.”

 

"Mă numesc Apollo și sora nu mi-o pot găsii,

Pare că petreci mult timp pe aici,

M-am gândit că poate tu o să știi,

Dacă da, te rog să îmi zici…"

 

Se apropie cu mult avânt,

Mă ia cu puțină forță de mână...

Și fără vreun alt cuvânt,

Începe a merge fără frână.

 

De mână, m-a dus pe un vârf de munte,

Unde o femeie îmbrăcată într-o rochie de cărbune,

Părea că cea mai mare frică avea să și-o înfrunte.

Plângea și nimic nu putea spune...

 

Pentru ore în șir nu ne-am oprit din vorbit,

Frumusețea ei cu a Aphroditei era de comparat,

Ceva de neobservat până când de farmecele ochiilor ei m-am izbit...

A ei grație era imposibil de măsurat, de explicat…

 

De mână m-a dus pe un mic deal...

Deasupra unei sulițe din pământ.

Unde în jur, totul încă părea ireal...

Unde umbra unui măslin s-a resfrânt...

 

Degetele ei fine mă țineau atât de bine,

Povestindu-mi de Socrate, Platon și Herodot,

Se uita cu așa o înfierbântare, ardoare la mine,

Eu o ascultam și tăceam ca un netot.

 

M-a întrebat dacă o pauză vreau să facem,

Să stăm jos măcar pentru o clipă,

Că nu vrem să ne sărutăm să ne prefacem,

Simțeam cum o dragoste se înfiripă.

 

Pe lângă noi, zbura unul dintre frații mei,

Eros, care pentru mine a venit.

Părea că era supărat dar fără vreun temei,

Dintr-o dată, mi-a zâmbit, de parcă țelul și l-ar fii împlinit.

 

Nimic nu se schimbase, așa am crezut,

Dar când la Daphne m-am uitat…

Numai la ale ei picioare m-am holbat,

Corpul meu nu mai făcea ce am vrut...

 

Ea de mine s-a speriat,

Și ușor s-a îndepărtat,

Numai de dorință eram purtat,

Aerul se simțea rarefiat,

 

Imaginându-mi pieptul ei dezgolit,

Decolteul ei, îmi dădea tot felul de idei,

De cum aș săruta-o pe gât ducând-o pe alei,

Pe care nu s-a mai oprit, pe care nu le-a mai trăit.

 

De la dorința mea am încercat să mă rețin...

Să îi ating pielea de mătase și între picioare să o dezmierd,

Dar în silueta...în corpul ei, încep să mă pierd,

De la ea nu mai pot să mă abțin...

 

Speriată, ea începe să fugă,

Dar în adâncul ei știe,

Că lumea e prea pustie.

Așa că se decide să se distrugă.

 

Se transformă într-un prea frumos copac,

Când...din spatele meu se aude o voce mică și pitică,

Care întreabă dacă acum sunt mai deschis la critică.

Deoarece cu ea nu voi reușii niciodată să mă împac.

 

Lacrimile mele au umplut râurile și mările,

Rădăcinile ei le-am sărutat,

Minute, ore au trecut dar acolo eu am stat.

Încercând să îmi alin tulburările...

 

Din frumusețea, eleganța ei am făcut o liră,

Un arc și niște săgeți de lemn,

Și un lucru pe care am jurat solemn,

Să îl prețuiesc și când focul vieții mi s-o potoliră.

 

M-am trezit, cu memoriile care mă urmăriră,

Nu în Olympus, nu în lumea zeilor.

Doar cu coroana mea, care să mă mai ducă în acea lume a ideilor,

Un singur lucru, care să îmi amintească, că un om și o zeiță se iubiră…

More ...

Poems in the same category

NERĂBDĂTOAREI CURIOZITĂŢI

    Opreşte, nici un pas mai departe !!!
    Degeaba cauţi în câmpiile arse,
    Soare topit pe cerul gelos,
    Drum de piatră-n vânturi ros...
    
    Degeaba tulburi mări adânci,
    În van cauţi printre stânci,
    Căci nimic nu-i de găsit,
    Decât vântul chinuit...
    
    Nici un pas, nici o secundă,
    Vremea ta, s-a scurs fecundă,
    N-ai să-mi tulburi tu acuma,
    Strălucind rotundă luna...
    
    În van aceste lacrimi inutile,
    Care-au fost cândva fertile,
    Rouă-n trandafiri cântând,
    Soare-n cioburi lunecând...

More ...

Povara dorului

Să mă învețe și pe mine cineva

Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept

Pe care-l simt oricât aș încerca

Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...

 

Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva 

De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete

Mi-e dor de el, într-un mod ciudat 

Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat

 

Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,

E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere 

În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță 

Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.

 

Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit

Și în actul de final cu brio ne-am pierdut

Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic

El...doar un suflet gol...un pas spre frig.

 

 

 

More ...

Fulgi de zapada

Prin noaptea lină dansează fulgi,

Cu zâmbet de argint, lumina ce-o strălucesc.

În tihnă cad, în hore de iarnă,

Povești nescrise în inimi se întemeiază.

 

Aerul rece îmbracă lumea-n alb,

Pământul doarme sub un văl înzăpezit.

Fulgi mari, ca stele căzătoare, 

Șoptesc secrete pe tărâmul adormit.

 

În liniștea lor, se aștern cu gingășie,

Povești de iubire, de vis și bucurie.

Fulgi mari ce zboară în vântul serii,

Pe drumul lor, desenează magie.

 

Sub lumina lunii, se joacă cu umbrele,

Pe pajiști albe, un tablou înfiripat.

Sufletul lor, ca o poezie nescrisă,

În taină, în inimi, e permanent adăpat.

 

În zborul lor efemer, povestesc tăcut,

Despre frumusețea unui iarnă cu suflet.

Fulgi mari ce dansează, artiști ai iernii,

În versuri de zapadă, farmecul lor se dezvăluie.

 

More ...

EA HAERE IA OE, o pictură realizată de Paul Gauguin

O lumină violetă pătrunde tot ce se crapă;

buze pietrificate, sărutări uitate,

precum și stări de fericire iluzorie.

Această lumină devine o culoare

ce împodobește urechea stângă a unei femei și

poate fi chiar auzită.

Ea devine cântec atunci când

inima palpită pentru un sentiment

în ascunzișul sânului~

frunze pentru a acoperi răni vechi;

 

 

dureri după dureri ;goliciune.

 

 

Această femeie știe că ceea ce strălucește

nu este aur în universul ei paralel.

Învață cum să–și înfingă dinții într-un măr

și-i înfinge din nou până când acesta se crapă ;

apoi mestecă pentru a se hrăni;

 

lapte, creștere și toamnă în fruct;

 

Are nevoie de sentimentul conștiinței de sine;

reflexie de lumină pe marginea propriului ei abis;

un timp al tăcerii.

Subconștientul ei este o cameră funerară

în care zace o puritate primară.

Viața ei este un zbucium pentru nimic;

o ramură care nu va înmuguri niciodată;

o ramură din pomul cunoașterii ;

încă existentă sub cerul înnorat,

trist la apus, îndepărtat și apatic.

 

Ea are nevoie de un sărut sfânt pentru

galaxia ei de sentimente.

 

Aude sâsâitul verde al șarpelui și

freamătul frunzelor.

Viața ei este întunecare.

Ea nu vrea să fie dezumanizată-

 

Umbra ei- o formă în spațiu, una eterică.

 

Ea înțelege semnificația fructului interzis

pe care îl păstrează în în căușul iubirii.

More ...

Cuvinte

Înșiruiri de fraze lungi, povești de viață

Sau explicații cu subiect lipsind prefață

Cuvinte multe fără sens ajunse-n față

Cele ce au ceva de spus pierind în ceață

 

Rostim cuvintele fierbinți când dorul doare

Sau le-nghițim știind răspunsurile goale

Răsar tăcerile cuminți spre întristare

Sufletul strigă către sfinți cerând iertare

 

Nu mai vorbim despre nimic, speranța moare

Rămân ascunse printr-e vise  la păstrare

 Se sting arzând precum o stea câzută-n mare

N-au mai plecat căci ar pieri făr-ascultare

 

Se-adună scrise rănduri triste nerostite

Noian de litere-nvelite zac pitite

Fără lumină-ntre coperțile umbrite

Pe raftul vieții praful timpului le-nghite

 

Cuvinte strânse între pagini neumblate

Strigă răpuse: „Te Iubesc’’ strivite-n carte

Primind răspuns la întrebări neântrebate

S-ajungă lacrimă cuvinte nestemate

More ...

Aș vrea..

Aș vrea ca tu să-ți trăiești viața frumos,

Chiar dacă acum mă doare pan’ la os,

Aș vrea sa ieși,sa razi si sa vorbești din plin,

În timp ce eu sorb din acel pahar de vin.

 

Te rog să cânți,să razi și să dansezi,

Te rog,eu însă ,să mă vezi, 

Să nu treci iute și agale printre noi, 

Și să-ntorci măcar o singură privire

înapoi.

 

Tu ia-mi ai mei bani,haine și acele botine,

Dar nu mă lasă,te rog,și fără tine.

Mai da-mi un ultim trist răgaz 

Și aruncă mă te rog,în acel extaz

 

Mai vreau să ți simt o dată a ta piele caldă, 

Să mă mai bucur de a ei finețe-o perioada.

Mai lasă-mi al tău păr să ți l ating,

Până observ încet cum eu încet am sa mă sting.

 

Și-n minutele acelei agonii,

Mai aprinde-mi în suflet flacăra iubirii,

Sărută-ma duios pe frunte,

Sa ne-amintim de acele zile de la munte.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍