Nimic nu e întâmplător

Cum aş putea eu crede,

Că printr-o întâmplare,

A luat praful de stele,

Umana înfăţişare.

 

Că ochi ce inimi fură,

Nu sunt decât hazard,

La fel ca buze care

Tot ce sărută ard.

 

Că părul mătăsos

Cu firul său cel fin,

A apărut din pulberi,

Aşa ca din senin.

 

Cum aş putea eu oare,

Să cred că doar noroc,

A fost atunci când lutul

A devenit mijloc.

 

Şi sânul alb şi dulce,

Ce naşte dulci dorinţi,

Şi mâinile ce oferă

Îmbrăţişări fierbinţi.

 

Că din ţărână stearpă,

Cumva s-a nimerit

Să iasă inimi frânte

De dor neostoit.

 

Cum aş putea eu crede,

Că al dragostei fior,

S-a-nfiripat în inimi,

Cu totu'-ntâmplător.

 

Că dragostea curată,

Ce-i mai presus de fire,

Întâmplător se naşte

Din praf fără simţire.

 

Cum aş putea eu oare,

Să cred că e firesc,

Din întâmplare lutul

Să spună te iubesc.


Category: Love poems

All author's poems: Cătălin Teodoreanu poezii.online Nimic nu e întâmplător

Date of posting: 24 июля 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 514

Log in and comment!

Other poems by the author

Pasărea de foc

Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,

De abia ce-o poţi atinge cu privirea, 

Nu zboară niciodată spre apus,

Spre răsărit zboară mereu iubirea.

 

Pare a fi o pasăre de foc,

Care brăzdează bolta nopţii,

Ca un meteor ce nu stă-n loc,

Ca o sfidare la adresa morţii.

 

De jos dac-o priveşti în zare,

Iubirea-i doar pe cer o mică pată,

Dar de pământ când se apropie îţi pare

Că poate să cuprindă lumea toată.

 

Pare a fi o pasăre de foc,

Ce bolta nopţii toamna o brăzdează,

Ca un meteor ce nu stă-n loc,

Ca un cocor prin inimi ce migrează.

 

Să ştii, iubirea zboară cel mai sus,

Doar îngerii pe lângă ea de se strecoară,

Nu zboară niciodată spre apus,

Spre răsărit iubirea veşnic zboară.

More ...

Doamne, Sfinte Doamne!

Doamne, Sfinte Doamne, iartă-ne pe toţi,

Că deşi vii suntem, parcă suntem morţi,

Cu inimi de piatră ce nu ştiu iubi,

Nişte morţi doar suntem, deghizaţi în vii.

 

Bântuim planeta ca nişte strigoi,

Parcă ne e viaţa, viaţa de apoi,

Piepturile noastre sunt de mult pustii,

Doar mimăm porunca de a ne iubi.

 

Doamne, Sfinte Doamne, iartă-ne pe noi,

Că-mbrăcaţi în haine scumpe, suntem goi,

Că pe dinăuntru trăim doar un pic,

Că deşi avem simţuri, nu simţim nimic.

 

Nişte bestii suntem, ce cu chip de om,

Muşcăm zilnic mărul interzis, din pom,

Zilnic batem cuie în Cel răstignit,

Vinovat pe Cruce doar că ne-a iubit.

 

Doamne, Sfinte Doamne, iartă-ne te rog

Şi mai dă-ne minte că n-avem deloc,

Să putem pricepe că de vom iubi,

Deşi morţi în groapă, veşnic vom trăi.

 

Că fără iubire viaţa ne e-n zadar,

Nişte oase suntem, după moarte, doar,

Că numai iubirea rămâne de faţă,

Dincolo de moarte, ca să ne dea viaţă.

 

Doamne, Sfinte Doamne!

More ...

O idilă cam labilă

Eu - sat în vârf de munte,

Sub crestele semeţe,

Păduri de conifere,

Păşuni şi cu fâneţe.

 

Tu - capitală mare,

Cu liste lungi de preţuri,

Poşete şi parfumuri,

Pasiuni şi cu fineţuri.

 

Rămâne de văzut

Cum o să facem faţă,

Eu la pasiuni, fineţuri,

Tu la păşuni, fâneaţă.

More ...

Că florile...

Că florile-s frumoase,

Sunt de acord, că-s flori,

Dar tu întreci magnolia

Cu ale ei culori.

 

Întreci în frumuseţe

Superba orhidee

Şi rozele, şi crinii

Şi atâtea flori femeie.

 

Că florile miros sublim,

Sunt de acord,

Dar tu întreci şi teii

Cu aroma lor cu tot.

 

Mireasma pielii tale

Şi a părului tău brun,

Întrece-n profunzime

Al teilor parfum.

 

Că florile-s gingaşe,

De acord şi acuma sunt,

Dar tu întreci toţi macii

Cei legănaţi de vânt.

 

Întreci în gingăşie

Câmpia cea brodată

Cu a macilor urzeală,

Atât de fin lucrată.

 

Că florile au dulceaţă,

De acord acum sunt iar,

Dar tu întreci iubito,

Al florilor nectar.

 

Că deşi nu eşti floare

Cu frunze şi petale,

Nu e nectar pe lume,

Ca cel al gurii tale.

More ...

Două prăjiturele

Să ştii, noi doi iubito

Suntem frânturi de cer,

Date prin ciocolată

Şi lutul efemer.

 

Suntem făcute-n casă

De către aceeaşi mână,

Pudrate cu mult zahăr

Şi prafuri de ţărână.

 

Două prăjiturele

Cu aromă de pământ,

Ce vor sfârşi în gura

Aceluiaşi mormânt.

 

Dar făr' a lor dulceaţă

Ce va urca la cer,

Să fie judecată

De Dreptul Patiser. 

More ...

Statornic

Copacu'-n veci nu pleacă,

Rămâne-n locu'-n care

A început să meargă

Ţinându-se de soare.

 

Nicicând nu-şi părăseşte

Ţărâna lui natală

Şi un pas nu se clinteşte

Decât pe verticală.

 

Cu drumul nu se-nvaţă,

Să plece-n alte lumi,

Statornic e, pe viaţă,

Din tată-n fiu, pe culmi.

 

Şi o clipă nu se plânge

C-a fost legat de loc,

Chiar dacă poartă-n sânge

Destin de lemn de foc.

More ...

Poems in the same category

El 💙

Eu nu-l iubesc pe el, 

Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...

Când eu nu văd nimic,

El vede în mine lumea întreagă....

Și atunci când eu sunt la pământ..

Mă alina vocea lui cea draga...

Eu nu-l iubesc ca trup ....

Și nicidecum ca bancomat

El pentru mine e esența....

Descrierea cuvântului bărbat ❤️

More ...

Amorul de vară

În nopțile senine înveșmântate cu a verii sfântă visare,                                                                                                                 

Freamătul inimii nu își găsește astâmpăr sub pleoapele lunii,                                                                                                         

Murmurul suav al unor gene poate trezi multă frământare,                                                                                                             

Iar în ținuturile conștiinței înmuguresc florile pasiunii.

                                                                                                               

Timpul se dilată și parcă se spulberă în umbra unei clipe,                                                                                                               

Când ochii încremenesc în fața buzelor roșii ce le săruți duios,                                                                                                   

Atunci te poți jura că dragostea te-a luat pe ale ei sublime aripe,                                                                                                   

Și că nu vei putea uita vreodată chipul acela de înger păcătos.

 

Printre degete ți se joacă însuși absolutul și nemurirea,                                                                                                                   

În acea clipă ești stăpânul a tot ce-i dumnezeiesc sub soare,                                                                                                         

Dar tremuri înspăimântat și apoi îți îngheață privirea,                                                                                                                 

Când realizezi că totul a fost doar a verii diavolească visare.

More ...

Altarul râvnit

Te văd prea rar,
și ți-aș scrie mai des -
te-ai cuibărit sub gândul meu
și acum stai ca o icoană în sufletul meu.

Te-aș lua cu mine
prin toată poezia;
în noapte, umbrele noastre se pierd
pe aleile diafane ale vieții.

Trupul tău,
neastâmpărat și zvelt,
mi-e pocal divin.

Ți l-aș îmbrăca doar în metafore;
doar păcatele mele îndrăznesc
să-ți aprindă haosul minții,
să exclami toți sfinții!

More ...

O frunză

Aproape uitasem că-i toamnă încă,

Pe poteci… frunze căzute, tăcute.

Trec oameni și le calcă-n picioare,

Dar cine să le ajute?

 

Te văd într-un colț de alee, sub tei,

Cea mai frumoasă dintre frunze, și-mi spui,

Să nu te calc, că încă mai vrei

Să mângâi o rază de soare, întâi.

 

Rămâi lângă teiul bătrân și uscat,

O frunză pierdută în toamnă… și-mi doresc

Să trec cu grijă pe lângă tine,

Să nu te strivesc.

 

Dar nu pot să te las pe alee,

Te iau cu mine, cu grijă, încet,

Lumea tăcea, timpul se oprise,

Și eu te purtam toamna… în buzunarul meu drept.

 

 

More ...

Armonie

Vin negru pentru nopțile albe,

Flori roz pentru zilele negre,

Lumina stelelor pentru tenebre,

Să-mi fie mereu toate salbe.

 

Natura toată să-mi inspire

Un gând născut în conștiință,

Oferit de suflet ca dorință

De multe drumuri fără oprire.

 

Să dăruiești mereu cu prietenie,

O picătură din iubirea magică,

Cu care să înalți în viața pașnică

O fântână a bucuriei și de armonie.

 

 

 

More ...

Sa nu mă uiți în era glaciară

"SA NU MĂ UIȚI ÎN ERA GLACIARĂ"

 

Sa nu mă uiți NEVINOVATĂ PRIMĂVARĂ,

TU SA MĂ STRIGI

 

Sa nu mă lași s-adorm în RAPIȚĂ ...a câtă oară ?!

SA NU MA UITI 

 

Tu să mă strigi de-i zi,ori noapte de o fi

SĂ NU MĂ UITI 

 

De plouă,de nu plouă,de bate vant sau nu,tu să mă strigi,

SA NU MA UITI 

 

De stele vei trezi cu vocea ta,tu să mă strigi PLACERE,

Tu să mă strigi...

 

SI UITE ASA ,

BUZE de lut se nasc din vocea ta și-s moi și-s dulci mierose 

In timp ce NURI tai, fiori trezesc și pofte

 

SA NU MA UITI 

Tu drag buchet de flori de câmp, de vara și de toamnă 

 

Pun DECOLTEU albumului cu poze,ca lumea sa ne vază in vreun fel

 

Era să uit...a nu știu câta oară!

TU SA MA STRIGI

SA NU MA UITI, promite-mi ...ca nu cumva în era glaciară,să prindă iarna-n trupul meu!

 

25.04.2023

Florin Ristea.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍