Iubiți în trenul vieții!

A fost odat' în sat o fată

Pe când eram tânăr fecior,

Visam să-mi fie ea aleasa

Nuntă să fac și să mă-nsor

Am vrut să-i zic că-mi place

Și mult doresc să îi vorbesc,

Dar cum de ea să mă apropii

Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc

În fiecare zi ne întâlneam

Și ne zâmbeam unul la altul,

Cred că și ea mă îndrăgea

Dar nu dorea să afle satul

Din sat, mama m-a dus la studii

Dorind să fiu cât mai departe,

Știind că ochii nevăzuți se uită

Și doar așa o să mă țin de carte

Un timp mi-a fost destul de greu

Să-nvăț cu ea ca semn de carte,

Multe-ntrebări, doar un răspuns

Că eu de fată n-am avut parte

Ușor, ușor am început s-o uit

Fără a ști vreodată a ei părere,

Dacă am fost sau nu pe lista ei

Și-așa să îmi alin a mea durere

Am revenit în satul meu natal

De fata dragă m-am interesat,

Prietenii mi-au spus are iubit

Și se mărită, umblă vorba-n sat

....................................

A fost odată un băiat și-o fată

Într-un sătuc, pe malul  unei  ape,

El a dorit s-o facă a lui mireasă

Soarta  a spus Nu...atât de-aproape!

Să vii că te aștept de-o viață 

Să simt puțin că mă iubești, 

Și-apoi te las să poți să pleci 

Dacă la mine, iubire nu găsești. 

Te văd frumoasă ca pe-o zână 

Precum poetul te-a scris în vers, 

Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea 

Dar simt că tu exiști în...univers.

În mintea mea și gândul rătăcit 

Doar tu îmi poți reda speranța, 

De-a fi din nou acel îndrăgostit 

Și mică între noi pe veci distanța. 

Nu știu de-s treaz sau de visez 

Dar asta n-are nicio importanță, 

Când tu ești vis sau poate-aievea 

Iar viața mea un taler de balanță. 

Și timpul trece, zboară neîncetat 

Și îmi adună ani mereu în spate, 

Așa că-ncep să-măndoiesc că pot 

Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!

Azi voi culege ghiocei,

Să-i dau cui mi-e drag,

Și voi pune printre ei,

Mărțișoare în șirag

Am o listă nu prea lungă,

Cu persoane mult dragi mie,

Voi aduna flori să-mi ajungă,

Să le-m-part cu bucurie

Voi cumpăra și-un buchet,

Trandafiri, frezii și iasomie,

Vreau să-le-n-mânez din suflet,

Cu iubire, pentru-a mea soție

Acum în prag de primăvară,

Vouă femei vă mulțumim,

Și cu penița din călimară,

Scriu..noi mult vă prețuim

  ..și..

Pe soții, nu încetăm să le iubim!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cine nu-și aduce-aminte

Cum a fost copil, cândva,

Și, că nu avea vreo grijă

De nimic, ce se-ntâmpla. 

Rău sau bine-n jurul tău

Asta n-avea importanță,

Ușor treci peste necazuri

Când părinți-s...siguranță. 

Mergi la grădi și la școală

Cu bunicii, strâns de mână,

Ce-și doresc,...primul să fii

Și cu zece..mate..și română. 

Vii acasă, mergi spre joacă

Și des faci, vreo boroboață,

Când primești...o urechială

Și un ,,ordin "..treci și-nvață. 

.......................    

Toate-acum sunt amintiri

Puse-n vers, pentru nepoți,

Hai întoarce-te...copilarie

Și ne scapă... de roboți!

Și astăzi cerul e plin de nori

Iar soarele apare și dispare,

Mă-mbrac și-mi iau umbrela

În timp ce-nfulec o gustare.

Cobor grăbit și fug către mașină

 Când ploaia a-nceput să curgă,

Dau cheie și-o țâșnesc la drum

Spunând în gând o sfântă rugă.

O nouă zi de muncă ca celelalte

Sperând că nu vor fi probleme,

Și poate voi avea puțin noroc

Șeful la ordin să nu mă cheme.

Privesc cum ploaia se-ntețește

Iar stropii cad din cer într-una,

Conduc încet prin bălțile de apă

Atent să nu-mi stropesc vecina.

De zeci de ani avem același drum

Pe care îl parcurgem împreună,

Eu mai tot timpul doar la volan

Ea la pas, pe vreme rea sau bună.

Ne salutăm cu zâmbetul pe buze

Și fiecare își continuă mișcarea,

Grăbiți să nu întârziem la muncă

Un obicei ce ne-a păstrat onoarea.

Trăim într-un oraș frumos de munte

Care pe drept este Perla Moldovei,

E Piatra Neamț sub vârful Pietricica

 Unde iubesc și fericit dau drumul slovei!

E ziua ta frumoasa mea,

Și-s fericit că-mi ești femeie,

Tu ai căzut precum o stea,

Te-am prins și pus sub cheie

În casa noastră luminezi,

Căldură, dragoste aduci,

La toate tu mereu veghezi,

Și niciodată nu le-ncurci

Tu ești ființa binecuvântată,

Ce nouă-n dar ne este dată,

Mie să-mi fii soția mult visată,

Iar pentru Edy, o mamă adorată

La tine noi cu drag privim,

Și-ți mulțumim că tu exiști,

Te prețuim, iubim și îți dorim,

Să nu ai niciodată, ochii triști

Flori îți vom aduce noi mereu,

Punând în ele dragoste și dor,

Și-l vom ruga pe Dumnezeu,

Să fie-n casa noastră și-n viitor

Acum vreau să mărturisesc,

Și să vă spun despre o cheie,

Pe care-am vrut s-o folosesc,

Să-ncui, descui, dar ea era..la femeie!!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

O,pasăre albastră,
Dacă te-aș mai putea vedea o dată

Să te văd cum zbori pe cer,
Nepăsându-ți de ale noastre păreri.

O,pasăre albastră,
Ce n-aș da să pot zbura și eu cu tine odată

Să nu ne pese,
De probleme și de zilele grele.

O,pasăre albastră,
N-am să te uit niciodată.

Câte zile oi mai trăi,
În toate la tine mă voi gândi.

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Jeg elsker Paris

Hver gang jeg kigger ned

i denne tidløse by

Om blå eller grå er hendes himmel

Hvorvidt højt være hendes jubel

eller om bløde være hendes tårer

Det er jeg mere og mere klar over

Jeg elsker Paris om foråret

Jeg elsker Paris om efteråret

Jeg elsker Paris om vinteren, når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren, når det syder

Jeg elsker Paris hvert øjeblik

Hvert øjeblik af året

Jeg elsker Paris, hvorfor åh, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kærlighed er nær

Jeg elsker Paris om foråret

Jeg elsker Paris om efteråret

Jeg elsker Paris om vinteren, når det regner

Jeg elsker Paris om sommeren, når det syder

Jeg elsker Paris hvert øjeblik

Hvert øjeblik af året

Jeg elsker Paris, hvorfor åh, hvorfor elsker jeg Paris?

Fordi min kærlighed er nær.

Murmură aceleaşi şoapte din mulțime
În momentele aceluiași minut
În ce vis, pe ce țărm ai rămas?
Sub ce nor ai ajuns?
Se îneacă și curge în mine cărările toate
Pe acea lume care ai hoinărit.

Toamna, octombrie... o seară de joi

Ma plimb... frunze cad peste mine șuvoi 

Vântul îmi mângâie tâmpla sfios

De necrezut... ce tablou de toamnă frumos!

Toamnă , octombrie... o seara de joi

Amintiri cu noi se întorc înapoi...

.............................................................

Poate si tu îți amintești de noi tăcut 

Și închini un pahar din vinul ce l-am iubit.

Cred că singura soluție să pot să-ți vorbesc,

ar fi să te răpesc și să te duc pe-o stea,

să te leg la ochi cu o bucată de lună

și apoi să încep să-ți spun ce simte inima mea.

M-am gândit și am luat-o pe toate părțile până să ajung la acest scenariu,

dar cred totuși că există undeva acolo ascunsă bine, extrem de bine, plasată într-un loc secret chiar de însuși Dumnezeu și o cale amiabilă,

să pot să-ți vorbesc fără să mă gândesc la 1000 de moduri prin care aș putea să te leg la ochi,

ca să nu mă vezi vulnerabilă.

Sau alt scenariu, înainte să vorbim, trec pe lângă o zonă de război,

așa poate încasez “întâmplător” niște gloanțe…

tu o să crezi că sunt dură și că plâng de la răni, când de fapt…

plâng că în sfârșit sunt la tine în brațe.

(100% durere,

0% expunere)

Cred că dragostea asta e ambivalentă,

deopotrivă frumoasă și grea,

tot ce îmi doresc este să îți spun ce simt fără să mă vezi slabă,

dar știu cât de slab e sufletul meu în fața ta.

Știu că am un stil de a iubi tragico-comic încurcat,

însă m-am gândit că dacă îți spun fricile mele, o să mă eliberez de ele

și o să accelerez procesul de a ajunge în lumea ta cu adevărat.

Te poartă gândul ca pe un blestem

În fiecare colt de cer pierdut

Prin nopţți adânci si reci încă te chem,

Să vindeci rănile de la început

Esti umbra care pasii mi-i măsoară

Un ciob de sticlă prins sub pielea mea

O amintire ce-a-nvătat să doară

Și pe care timpul n-o mai poate lua.

Trăiesti în piept ca un ecou curat

Ce sânqerează-n fiecare zi,

Desi din lumea mea ai plecat,

În mine pururi tu vei locui.