Emoții digitale

Un :) mi-ai trimis

Probabil la-ntâmplare

Te-am întrebat ce e

Mi-ai spus că-i ghicitoare

 

Sperând am încercat

Să te întreb cu-o floare

Răspusul m-a-ntristat

Cealaltă  :(  doare

 

În cloud se-ascund memorii

Stau biți-n izolare

Fierbinte-i procesorul

Dau  iute  hibernare

 

Random mă poartă gandul

Se-oprește-n  ghicitoare

Tastează-mi o poveste

S-adorm la întamplare

 

Trimit în cloud speranță

Prin fibră-n net dispare

Se plimbă fără urmă

Răspunde o eroare

 

Mă virusează dorul

Restart programul n-are

Primesc un diagnostic

Lipsesc coduri binare


Category: Love poems

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Emoții digitale

Date of posting: 3 августа 2023

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1495

Log in and comment!

Other poems by the author

Placida liniște

E liniște

Noaptea visează în cameră

Patul doarme tăcut

Singurătatea mă strânge în brațe

Încuibă sub plapumă rece

 

Spre dimineață liniștea strigă

Ecoul lovește asurzitor

Ochii se crapă de ziuă

Curg râuri în liniște

Nu aude nimeni fierbinte

 

Pornesc către rutină

Merg pașii căzuți în visare

Timpul se pierde-n amintire

Liniștea șterge prezență

Stabilit în absență plutesc

 

Seara mă-ntorc în tăcere

Deschid caietul cu gânduri

Apuc de mână creionul

Șoptindu-i durerea apasă

Vopsește pe liniștea albă

 

Cuvinte se-adună rănite

Nu sunt rostite, nu sunt simțite ….. nu sunt

Și-atunci le-nchid între coperți și cad

Noaptea se furișează în cameră

O așteaptă liniștea tăcut

More ...

Ascunde-mă

Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt

Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând

Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ

Răsar fără  avânt floare de câmp plângând

 

Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire

Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine

Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine

Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine

 

Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată

Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă

Ascunde-mă în vatră s-aduc  iubire caldă

Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă

 

Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare

Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare

De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale

Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare

 

Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine

Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire

La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine

În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine

More ...

Din rămășițe-a mai rămas doar o fărâmă

Încerc din rămășițe să m-adun

Arde un dor o ultimă fărâmă

Între hotare bântuind rămâne scrum

Focul durerilor cumplite mă consumă

 

Zidite porțile șoptesc să-mi caut drum

Lipsind speranță viitorul se sfărâmă

Cu nepăsare zboară timpul ca un fum

Spre nicăieri topește veștedă secundă

 

Respiră greu aerul zilelor postum

Uscând vederile iubirea cea flămândă

Din rămășițe să renasc aș vrea acum

Dar nu sunt Phoenix să renasc într-o secundă

 

Visele picură jucându-se nebun

Ascute lacrima născută din furtună

Tristețea umblă ipocrită la costum

Ascunde patima ce mistuie nocturnă

 

Absența ta pictează umbre în album

Plutește-n pagini amintirea fără urmă

A mai rămas doar o părere de parfum

Brăzdată șubred pe o ultimă fărâmă

More ...

Răsturnat

Noaptea răstoarnă către ziuă asfințit

Curmând lumina dimineți-n amintire

Brăzdează-n rană sfredelind ca un cuțit

Gravând speranța unei rime pe hârtie

 

Gura lipsită de ureche-a amuțit

Cuvântul arde răsturnându-se din șoapte

Buzele tremură sărutul nerostit

Zâmbetul piere furișându-se în noapte

 

Ochii se scutură uscându-se cumplit

Eliberând picuri fierbinți spre mistuire

Alunecând ploile curg fără sfârșit

Sufletul cade lăcrimând în agonie

 

Norii aruncă peste soare valuri gri

Răstoarnă razele pierindu-le-necate

Rămas în beznă caut cioburi încă vii

S-adun bătăile de inim-aruncate

 

Spre viitor se oglindește ce-i trecut

Lăsând prezentul navigând în rătăcire

M-aș răsturna de la sfârșit către-nceput

Pierzând tăcerile zidite-n amintire

More ...

Epilog

Ce-am scris nu am gândit

Doar sufletu-mi dictează

Citind poate-ai simțit

Cum inima vibrează

 

Iubirea-i un destin

Voința nu contează

Stropită e cu vin

Găndirea-ți afectează

 

De-i singură e-un chin

S-o uți încerci degrabă

În doi totu-i sublim

Pe suflete-i podoabă

 

De a venit primește-o

Să n-o arunci degrabă

De nu pleacă e-aceia

Poftește-o în ogradă

 

Rămân puține reguli

Când dragostea se-arată

Te arde zi de zi

Când nu e acceptată

 

Tristețile-s mai multe

Dar cele-ndrăgostite

Înțeap-adânc în suflet

De dor sunt ascuțite

More ...

Priviri

Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet

Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești

Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget

Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești

 

Focul nestins a mistuit zile senine

Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești

Visul aprins rulează filme clandestine

Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești

 

Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde

Din ochii tăi mă săgetau două scântei

Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde

Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești

 

Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine

Mă-ntreabă inima și sufletul de vești

Răspunde tu la întrebările fragile

Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești

 

Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală

Nu mai pricep dacă e bine să iubești

Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală

Credeam că sufletul cedând suflet primești

 

Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele

Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești

Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele

Lovind în suflet ai decis să-l osândești

 

Coboară lacrima-n pământ cărând povară

Se rupe omul dintr-un om răpus de dor

Arunci o inimă-n infern, omul să piară

Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor

More ...

Poems in the same category

În trei limbi ,aceiași inimă

Te port ca pe o floare în rouă,

Într-un colț de rai tăcut.

Te port în suflet ca pe-o melodie,

Ca pe o cămașă veche

Ce-și poartă amintirile.

 

My heart is beating,

I hold so much love,

But no one can

Share the same love.

 

Fáj a szívem,

nincs itthon senki.

Három nyelven mondtam,

hogy te vagy a szívemnek legjobb része.

 

Un dor de iubire

ce n-a prins rădăcini,

un fior pierdut în noapte,

un ecou trecător.

 

Who will be the hero of my life?

Maybe not today, but someone will arrive.

Perhaps when I am no longer searching,

perhaps when I have learned to breathe alone.

 

Nem rombolni jön,

csak kopogni,

halkan,

mint aki tudja,

hogy a béke már bent van.

More ...

De vei pleca

 Un semn de la tine-ar fi frumos să primesc,
 Îmi lipsesc șoaptele și emoțiile ce sufletul mi-l întăresc
 Pentru ce mă spetesc, rătăcit și buimac
 Să trăiesc ca tine, dar nu vreau să mă prefac...
 
 Cât m-am temut, orice început are un final neprevăzut
 Schimbările abundente și cum mă induci în eroare 
 Dacă pentru tine nu mai are aceeși valoare, îmi doresc un ultim sărut
 S-a format un egoism și-o nepăsare, nu te mai interesează durerea lumii exterioare.
 
 Dacă greșesc îmi va părea rău,
 Dacă am dreptate mă voi simți vinovat 
 Orice gest neexplicat, dar nu vreau să fiu prins ca-n halău
 Incertitudinea cu care m-ai tratat și dorința de a ne trăi viețile separat
 
 Repetă-mi ce a fost, te voi striga...
 Ecoul ce-mi raspunde mă va înșela și-ntări nesiguranța 
 Draga mea, oriunde ai fi într-un moment târziu,
 Ai să te ascunzi într-un ochi străin 
 Și lasă-mă singur, la un pahar de vin...
 
 De vei pleca,
 Spune-mi de-ndată, să te privesc să știu ce pierd
 Sufletul, gândul, ce se confruntă 
 Vor reflecta, cine, sunt eu...
More ...

Cautare

Eu caut in tine
Fara patima,
O patima mai veche,
Uitata,
Caut o cale spre casa
Si iti arat mereu,
Spre a-ti cere iertare,
Cat de aproape pot fi
Cateodata,
De visele tale.

More ...

Să nu-ți dorești să fii ca alții

Să nu-ți dorești să fii ca alții

 

Să nu-ți dorești să fii ca ei,

Chiar dacă merg pe drumuri grei.

Chiar dacă par mereu senini,

Poartă în suflet răni și spini.

 

Să nu râvnești la ce afișează,

Căci fericirea lor e-o mască groasă.

Zâmbesc, dar poate-n nopți târzii

Se tem de gânduri și pustii.

 

Nu știi ce luptă duc în gând,

Ce visuri mor, ce plâng oftând.

Ce n-au primit și cât au dat,

Ce lacrimi poartă-n pas grăbit, uitat.

 

Tu nu ești ei. Și nici nu vrei

Să te transformi în chipuri grei.

Învață-ți pasul, drumul tău,

Fii soare-n nor, și glasul tău.

 

Căci nimeni n-are ce ai tu –

O cale unică… și un „acum”.

Să nu-ți dorești să fii ca alții,

Când frumusețea-i să fii al tău pașii.

More ...

✨ Creating life

If the Moon is lighting the face,

The Sun is warming the soul.

The heart is beating for a pace

And the way of love is a coal.

 

Remembers and visions' dream,

Deep thoughts and reasons,

There are like a life full of cream,

Nice moments and pleasant seasons.

 

God gave us Ten Commandments

To follow them in generations.

To create good life, no comments

And build so many happy emotions.

More ...

Sub voalul primăverii

Poți păcăli corpul cu altă piele 

Ca un vechi voal de primăvară,

Dar sufletul cu altă inimă niciodată,

Își știe ritmul, chiar și când totul minte.

 

Trupul se lipește de umbre și străini 

Ca un câmp ce primește orice ploi grele,

Sufletul, destin pierdut printre miile de stele,

Știe doar inima care foscul veșnic i-a sădit.

 

Nu pleca de lângă focul ce-ți arde inima,

Chiar nevăzut, te-a făcut să simți ce nu știi 

Restul, sunt umbre lăsate-n voia sorții,

Pași pierduți în noapte, fără ecou, fără "ea".

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍