Ei bine
Ei bine preafrumoaso
Credeai că las eu timpul să se scurgă
Fără să-ți cânt sonet de-amor?
Sau să-ți compun o melodie
Dar nu sosită-n din melodioasă armonie
Ci din nebune versuri ce-mi vin în minte?!
Cum că pe lume nu există frumusețe revarsată
Așa cum izvorăște doar din tine,
Izvor de bunatate îngerească...
Flăcări ce pleacă din blânzi-ți ochi ce prevestesc iubirea Cerească ce nu moare niciodată!
Căci tu ești doar o pace ce suspină bucurie,
Ohhhh preafrumoaso...!
Primește-mă te rog la tine,
În visele ce-mi sunt șoptite,
Și-mi spun că tu ești amorul și iubirea sau mai degrabă Nemurirea!
(20 iunie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Category: Love poems
All author's poems: Horia Stănicel
Date of posting: 17 сентября 2023
Views: 599
Poems in the same category
Gol
Și-al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
după izul de lalele
din coastele-nverzite.
el îi sărută sânul gol
și ea șoptește-amurgul,
iar viața din ei se-nalță
spre orizontul gol.
În munți suflul ajunge,
printre lalele strivite
de sânul alb și gol.
Izvorul lunii izbucnește
cu sunete vivace,
dar cu răsunet gol.
Ea e doar ecou și el
doar nepăsare
pe ast podium gol.
Dar al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
cu suspin domol.
Fata din tren
1. În drumul lung dinspre București,
Când trenul se pierdu în noapte,
O zărisem pe cea râvnită,
Și eram atât de aproape.
2. Însă mutul meu glas nu îndrăzniră
Să o întrebe de-al său nume,
Doar cât o fi un ceas sau pe unde ne aflarăm,
Pierdut fiind eu în a mea lume.
3. Cu părul șaten și cu ochii curați ca lacrima,
Cu o voce suavă, ușor cristalină,
Am să mi-o amintesc
Pe cea care, probabil toți îi spun ,,Adelină".
4. Și acum o caut peste tot,
Sperând că o frântură de timp
Mi-o va scoate iarăși în cale
În al vieții anotimp.
5. Până atunci am să privesc la lună,
Al ei chip să-mi amintească
Plăcut, ca o lumină ce arde la fereastră
Într-o noapte rece, întunecată.
6. Și n-am să mă opresc deloc până ce n-am s-o găsesc
Pe fata visurilor, ce mințile mi le ia,
În cele din urmă
O voi cunoaște, se va numi Anamaria.
7. Ea, enigma ce mă bântuie,
Încercând taina să îi dezleg,
Ascunsă adânc în zâmbetul
Și-n sufletul ei întreg.
8. Căci dorința de a o cunoaște
Mă predomină încet încet,
Slăbit, mă las pradă leului ce m-a înghițit
Pe neașteptate, ușor și discret.
9. În sufletul meu rece, nepătruns și gol de culori,
Simt că ea ar fi raza ce m-ar colora,
De parcă o știu de mult,
O artistă ce pictează doar iubiri, Alexandra.
10. Însă frici mă cuprind zeci de mi,
Căci ar putea fi un șarpe
Ce mi-ar umple inima de venin,
Ucigându-mă, aproape.
11. Căci din multul necunoscut pot să...
... răsară multe fiare
Cu ghiare, colți, cornițe mari, gata să atace
Prin rănile-mi ucigătoare.
12. Căci căutând, pot găsi fiara cuibărită
Și camuflată foarte bine în chipul ei,
Iar în dragostea naivă
Să nu-i văd colții, gata să muște, ai Laviniei.
13. Însă în mintea mea mi-o imaginez
O fată cuminte, cu credință,
Ce-și pune nădejdea în Dumnezeu
Plină de iubire și căință.
14. Ca împreună să perseverăm,
Pășind pe calea către rai,
Descoperind frumosul vieții celei veșnice
Atunci când din inimă, totul dai.
15. Unei astfel de fete complet am să mă dăruiesc,
Toată viața și dincolo, de atunci când voi începe nunta,
O voi iubi mereu
Pe soția și mama copiilor mei, Nicoleta.
16. Însă până atunci, când drumul vieții
Mi-o va scoate iar în cale,
Am să mi-o amintesc, mâncând, obosită
În trenul ce alerga agale.
17. În vagonul cinci bis, stând în spate,
Probabil adormită,
De la drumul lung și ostenitor ce l-a parcurs,
Și totuși părea fericită.
18. Și eu, biruit fiind de somn după o noapte nedormită,
N-am îndrăznit să spun nimic, neștiind ce va urma,
Însă am rămas cu regretul
Deoarece, cred că Delia o chema.
19. Neștiind adevăratul ei nume,
Mi-am imaginat-o în fiecare catren,
Și chiar de ar fi Adelina, Anamaria, Alexandra, Lavinia, Nicoleta sau Delia,
Ea pentru mine, rămâne doar "fata din tren".
Te invit la o cafea
Te invit la o cafea
Haide,vino,dragostea mea
Te invit la o cafea
Hai sa începem cu a ta.
Vreau doar puțin să savurez
Iar mai apoi chipul să-ți urmez
Că văd că te ai supărat
Că din cafea eu ți am luat.
Hei,cam are gust amar
Mai pune puțin zahăr,măcar
Mie îmi place puțin mai dulce
Că eu sunt o fată de zece.
Încă îți port amintirea
Încă îți port amintirea....
Pitită într-un colț de inimă
Unde nu ajunge lumina
Și totuși e-atât de vie, fără...vină.
Încă îți port amintirea...
În brațele tale o lume se topea
Să creeze timp și spațiu
Pentru tot ce sufletul simțea.
Încă îți port amintirea....
Erai paharul meu divin,
Ce-ai născut în mine simțirea
De dor...un sentiment sublim...
Încă îți port amintirea...
Esti clipa mea de neuitat
Deși m-ai obligat să te uit
Cu dor...in suflet te-am păstrat.
Încă îți port amintirea...
Pe retine mi-a rămas privirea
Impregnat în suflet e parfumul tău
Ca o adiere mă-nvăluie mereu...
Încă iți port amintirea...
Dar nu mai port povara.
M-am dăruit cu sufletul întreg
Dovadă că pot simți curat
Și ăsta nu e un regret...
Totuşi
Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra
Si chiar de insusi soarele s-ar stinge
M-as aseza cu calm, la masa, acasa
Si gandul tot la tine mi s-ar duce
Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata
Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele
Si chiar de n-o mai fi ca altadata
N-as regreta nici momentele grele
Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul
Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti
Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul
Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-
Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare
Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea
Am sta-n lumina soarelui, la mare
Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea
Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi
Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale
Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii
Si sunt convins ca as gasi o cale-
M-oi duce de-unul singur in pustiu
Imi voi fi-nvatat lectia.
Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu
Ca am gresit directia-
As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea
Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut
As mirosi o floare, o lalea
Si m-as gandi la ce as fi putut
Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac
Si totodata sa-mi fi fost si mie
As trece peste orice gafa, orice trac
Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.
Chiar daca noi de la inceput ne stim
De cand au inceput spatiul si timpul
Uneori preferam sa ne mintim
Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul
Si uneori ma prefac ca sunt surd
Si chiar imi pun mainile la urechi
Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,
Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.
Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-
Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte
N-as putea niciodata sa-ti explic
Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine
Pofta de nimic, cand am pofta de tine
Si cum ma faci cumva din om, neom
Si poate ca in locul unor rime
As prefera sa fim... atom langa atom.
Cuvintele... nu mereu imi servesc
Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea
Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc
Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.
Spun cerului o ruga, o dojana
Si Doamne, daca intr-adevar existi
Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata
De ce ma vrei tu singur si piezis?
Caci fara ea totu-i lipsit de sens.
Si de nu-i ea, altele sa nu fie.
Doar spune-mi pana unde-am de mers
Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?
Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?
Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?
Da-mi cerule macar o data voie
Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.
Da-mi voie sa invat ce e iubirea
Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg
Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.
Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc
De nu esti de acord, sa taci pe veci
Nici chiar tu insuti nu ai intelege
Intruchipeaza-te din nou si treci
Prin ce trec eu, asa-numite rege.
De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.
Cand ea mi-e si amurg si rasarit
De vei avea curaj, inhama-te
Si sufera cat eu am suferit.
Macar pe jumatate, si-intelege
Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate
De nu o fi asa, iar sa te lege.
Din iubire se fac cele mai mari pacate.
De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?
Durerea asta nici nu se compara.
Caci daca eu pe tine nu te am
Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca
Mor de sete, fii-mi tu apa.
Si de merg la razboi fii-mi tu spada.
De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?
Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.
Chiar daca nu mereu ce e uman
E la fel de-omenesc
Imi asum riscul cand iti spun:
Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.
Gol
Și-al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
după izul de lalele
din coastele-nverzite.
el îi sărută sânul gol
și ea șoptește-amurgul,
iar viața din ei se-nalță
spre orizontul gol.
În munți suflul ajunge,
printre lalele strivite
de sânul alb și gol.
Izvorul lunii izbucnește
cu sunete vivace,
dar cu răsunet gol.
Ea e doar ecou și el
doar nepăsare
pe ast podium gol.
Dar al lor izvor tânjește
în marea de-ntuneric
cu suspin domol.
Fata din tren
1. În drumul lung dinspre București,
Când trenul se pierdu în noapte,
O zărisem pe cea râvnită,
Și eram atât de aproape.
2. Însă mutul meu glas nu îndrăzniră
Să o întrebe de-al său nume,
Doar cât o fi un ceas sau pe unde ne aflarăm,
Pierdut fiind eu în a mea lume.
3. Cu părul șaten și cu ochii curați ca lacrima,
Cu o voce suavă, ușor cristalină,
Am să mi-o amintesc
Pe cea care, probabil toți îi spun ,,Adelină".
4. Și acum o caut peste tot,
Sperând că o frântură de timp
Mi-o va scoate iarăși în cale
În al vieții anotimp.
5. Până atunci am să privesc la lună,
Al ei chip să-mi amintească
Plăcut, ca o lumină ce arde la fereastră
Într-o noapte rece, întunecată.
6. Și n-am să mă opresc deloc până ce n-am s-o găsesc
Pe fata visurilor, ce mințile mi le ia,
În cele din urmă
O voi cunoaște, se va numi Anamaria.
7. Ea, enigma ce mă bântuie,
Încercând taina să îi dezleg,
Ascunsă adânc în zâmbetul
Și-n sufletul ei întreg.
8. Căci dorința de a o cunoaște
Mă predomină încet încet,
Slăbit, mă las pradă leului ce m-a înghițit
Pe neașteptate, ușor și discret.
9. În sufletul meu rece, nepătruns și gol de culori,
Simt că ea ar fi raza ce m-ar colora,
De parcă o știu de mult,
O artistă ce pictează doar iubiri, Alexandra.
10. Însă frici mă cuprind zeci de mi,
Căci ar putea fi un șarpe
Ce mi-ar umple inima de venin,
Ucigându-mă, aproape.
11. Căci din multul necunoscut pot să...
... răsară multe fiare
Cu ghiare, colți, cornițe mari, gata să atace
Prin rănile-mi ucigătoare.
12. Căci căutând, pot găsi fiara cuibărită
Și camuflată foarte bine în chipul ei,
Iar în dragostea naivă
Să nu-i văd colții, gata să muște, ai Laviniei.
13. Însă în mintea mea mi-o imaginez
O fată cuminte, cu credință,
Ce-și pune nădejdea în Dumnezeu
Plină de iubire și căință.
14. Ca împreună să perseverăm,
Pășind pe calea către rai,
Descoperind frumosul vieții celei veșnice
Atunci când din inimă, totul dai.
15. Unei astfel de fete complet am să mă dăruiesc,
Toată viața și dincolo, de atunci când voi începe nunta,
O voi iubi mereu
Pe soția și mama copiilor mei, Nicoleta.
16. Însă până atunci, când drumul vieții
Mi-o va scoate iar în cale,
Am să mi-o amintesc, mâncând, obosită
În trenul ce alerga agale.
17. În vagonul cinci bis, stând în spate,
Probabil adormită,
De la drumul lung și ostenitor ce l-a parcurs,
Și totuși părea fericită.
18. Și eu, biruit fiind de somn după o noapte nedormită,
N-am îndrăznit să spun nimic, neștiind ce va urma,
Însă am rămas cu regretul
Deoarece, cred că Delia o chema.
19. Neștiind adevăratul ei nume,
Mi-am imaginat-o în fiecare catren,
Și chiar de ar fi Adelina, Anamaria, Alexandra, Lavinia, Nicoleta sau Delia,
Ea pentru mine, rămâne doar "fata din tren".
Te invit la o cafea
Te invit la o cafea
Haide,vino,dragostea mea
Te invit la o cafea
Hai sa începem cu a ta.
Vreau doar puțin să savurez
Iar mai apoi chipul să-ți urmez
Că văd că te ai supărat
Că din cafea eu ți am luat.
Hei,cam are gust amar
Mai pune puțin zahăr,măcar
Mie îmi place puțin mai dulce
Că eu sunt o fată de zece.
Încă îți port amintirea
Încă îți port amintirea....
Pitită într-un colț de inimă
Unde nu ajunge lumina
Și totuși e-atât de vie, fără...vină.
Încă îți port amintirea...
În brațele tale o lume se topea
Să creeze timp și spațiu
Pentru tot ce sufletul simțea.
Încă îți port amintirea....
Erai paharul meu divin,
Ce-ai născut în mine simțirea
De dor...un sentiment sublim...
Încă îți port amintirea...
Esti clipa mea de neuitat
Deși m-ai obligat să te uit
Cu dor...in suflet te-am păstrat.
Încă îți port amintirea...
Pe retine mi-a rămas privirea
Impregnat în suflet e parfumul tău
Ca o adiere mă-nvăluie mereu...
Încă iți port amintirea...
Dar nu mai port povara.
M-am dăruit cu sufletul întreg
Dovadă că pot simți curat
Și ăsta nu e un regret...
Totuşi
Si chiar de-ar fi ultima zi a noastra
Si chiar de insusi soarele s-ar stinge
M-as aseza cu calm, la masa, acasa
Si gandul tot la tine mi s-ar duce
Ti-as scrie, cred, tot ce-am simtit vreodata
Chiar de sunt ganduri bune, ori sunt rele
Si chiar de n-o mai fi ca altadata
N-as regreta nici momentele grele
Si chiar de-ar fi pe dos sa se rastoarne globul
Si chiar de-o fi sa nu ma recunosti
Si chiar de-ai fi regina, iar eu robul
Si chiar de-am sta pe prispa, ca doi mosi-
Ti-as povesti de noi. Chiar dac-uneori pare
Ca poate-i de prisos, ori dac-ai vrea
Am sta-n lumina soarelui, la mare
Eu sa-ti mana ta, tu pe a mea
Si chiar de-n alta viata straini iarasi am fi
Si chiar de n-am fi oameni, ci-animale
Te-as cauta prin lume, pe campuri pustii
Si sunt convins ca as gasi o cale-
M-oi duce de-unul singur in pustiu
Imi voi fi-nvatat lectia.
Si chiar de m-oi trezi apoi, tarziu
Ca am gresit directia-
As sta. As incerca sa uit, dar n-as putea
Si nu m-as minti iarasi, ca-n trecut
As mirosi o floare, o lalea
Si m-as gandi la ce as fi putut
Sa fac mai bine, sa-ti fi fost pe plac
Si totodata sa-mi fi fost si mie
As trece peste orice gafa, orice trac
Chiar de-or fi fost doar una, ori o mie.
Chiar daca noi de la inceput ne stim
De cand au inceput spatiul si timpul
Uneori preferam sa ne mintim
Si nu dansam, chiar daca simtim ritmul
Si uneori ma prefac ca sunt surd
Si chiar imi pun mainile la urechi
Incerc sa-ti spun ce simt printr-un cuvant,
Un cuvant rasucit, pribeag si vechi.
Si ma gandesc ca poate-ar fi mai bine-
Sa nu mai spun nimic. Caci prin cuvinte
N-as putea niciodata sa-ti explic
Cum ma faci sa ma simt. Cum nu imi vine
Pofta de nimic, cand am pofta de tine
Si cum ma faci cumva din om, neom
Si poate ca in locul unor rime
As prefera sa fim... atom langa atom.
Cuvintele... nu mereu imi servesc
Si par, pe-alocuri, c-ar fi-mpotriva mea
Oricat le-nvart, le-mbin, le plamadesc
Nu pot pe-antregul sa iti spun ce-as vrea.
Spun cerului o ruga, o dojana
Si Doamne, daca intr-adevar existi
Oare-am cerut prea multe? Spune-mi, Tata
De ce ma vrei tu singur si piezis?
Caci fara ea totu-i lipsit de sens.
Si de nu-i ea, altele sa nu fie.
Doar spune-mi pana unde-am de mers
Cat sa cutreier lumea ca-o stafie?
Chiar nu e evident? De ce-ai nevoie?
Si cate nopti la rand mai vrei sa pierd?
Da-mi cerule macar o data voie
Si chiar de-o sa ma ierti, eu nu te iert.
Da-mi voie sa invat ce e iubirea
Si da-mi macar putin, cat sa-nteleg
Chiar de uneori neg, asta mi-a fost menirea.
Ca langa ea sa-nvat ce-i omenesc
De nu esti de acord, sa taci pe veci
Nici chiar tu insuti nu ai intelege
Intruchipeaza-te din nou si treci
Prin ce trec eu, asa-numite rege.
De regi, ciocoi si dumnezei, lehamite.
Cand ea mi-e si amurg si rasarit
De vei avea curaj, inhama-te
Si sufera cat eu am suferit.
Macar pe jumatate, si-intelege
Ca nu esti absolut. Nici chiar pe jumatate
De nu o fi asa, iar sa te lege.
Din iubire se fac cele mai mari pacate.
De il sfidez pe El. Sfarsesc in iad?
Durerea asta nici nu se compara.
Caci daca eu pe tine nu te am
Pot s-am orice, ca n-am nimic. Si daca
Mor de sete, fii-mi tu apa.
Si de merg la razboi fii-mi tu spada.
De ce sa lupt, ma-ntrebi? Si care-i scopul?
Vreau sa invat sa fiu om. Pentr-o fata.
Chiar daca nu mereu ce e uman
E la fel de-omenesc
Imi asum riscul cand iti spun:
Te voi iubi. Te-am iubit. Te iubesc.
Other poems by the author
Ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
Eu eram căzut, alunecasem de mult în privirea ta,
În timp ce-ți sărutam buzele dulci,
Mult prea dulci pentru mine...
Tu știind că te iubesc,
Nu însă și cât de mult...
Ce dacă m-ai gonit pentru o clipă iubito,
Oare nu așa ai aflat încă odată că mă iubești?
Ce rost are liniștea care aduce uitarea,nepăsarea?
Nu-i dragostea tumultul care transformat în revărsare pare ceva ce-i mult prea mult?
Este dragostea nebunia care cântă același refren
...ce dacă, ce dacă, ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
(17 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)
Erotism
Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,
Cei care-n nebunia lor
Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios
Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă
Ce-s încercați de propriile plăceri
Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,
Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....
Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,
Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,
Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre
Și-s bine ferecate și păstrate sacru,
Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,
Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,
Sau poate niciodată nici aceștia,
Fie el Zeus ori Jupiter...
Doar le ascunzi ca un tezaur!
Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;
De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?
Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,
Îți vreau parfumul trupului,
Și respirația să-ți gust..!
Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?
Ori ești o simplă stâncă rătăcită
Ce lasă valurile mării s-o sărute,
Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,
Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..
Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,
Nu are dragostea așa ceva?
Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?
Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,
E tragedia amorul comediei,
De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?
(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Vesnic frumoasă fără egal
Nu-mi amintesc nimic deasupra-ți să existe...
Nici frumusețe, nici amor sau eros plin de pasiune,
Tu ești doar dragoste nebună,
Fie de-o clipă sau poate-o veșnicie!
Ce-ai dăruit,ai rupt din tine,
Și nu se uită...
Tu ești sirena ce-a ieșit din valuri,
Ești frumusețea ce-o visează marinarii
Ești zâna care vine-n visele frumoase,
Ești înger ce șoptește vorbele duioase,
Ai fost iubirea mea nemuritoare,
Precum corăbii temerare sunt aruncate-n valurile mării,
Destin ce-i dus în lumea asta mare!
Neînfricată ai fost dar și frumoasă tare!
Poveștile ce-ai scris toate-s din aur,
Nu au egal în strălucire,
Și poartă pietre prețioase,
Smaralde și safire!
Și chiar minciună de-ar fi fost,
Furtună într-un pahar cu apă,
Ce contează!?
Căci dragostea odată ce-i aprinsă,
Nici moartea n-o poate omorâ!
Amorul naște ființe,
Iar ființele-s amor la rândul lor
Cu glasuri,mers sau formă,
Gingașe-s toate,
Nimic nu-i mai presus de-acestea,
Și totuși lipsit de rațiune este amorul!
Nebunul cu chip frumos
Ce minte fermecat pe toată lumea,
Actor desăvârșit a fost sortit,
Discernământ nu are!
Se vrea doar consumat,trăit,
Și viețuiește precum un pește,
Ce cade-n plasa de pescari,
Se zbate ca să moară totuși în final,
Apoi renaște din propria-i țărână,
Precum pasărea Phoenix face;
Neștiind ce soartă crudă are,
Dar astăzi încă viețuiește;
Parând să prindă chip sau ființă nouă!
Despre amor aduc vorbire;
Aș vrea să-l văd pe cel ce știe să-l ucidă!
Dar știu că nu există!
Iubirea mea încă trăiește pentru tine,
Chiar de se zbate în visele confuze,
Are un ego doar al ei ,n-are rușine,
Și orice-i spun nu mă aude,
Amor,dragoste sau iubire
Am mai spus-o,
Nu sunt decât nemuritoarea nebunie!
(28 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Un alt poem
Nu voi lăsa să treacă ziua
Fără să-ți scriu ceva de-amor,
Știind că toate-s muritoare
Și-n zbor dispar ca într-un vis..
E trist ce spun,dar asta-i lumea
Se schimbă zi de zi câte un pic,
Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,
Nu știe a muri deloc...!
Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul
Mă vei iubi vreodată?
Vei putea?
Sau poate eu însumi sunt iubirea
Ce-o așteptai demult printre suspine?
Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,
Un biet defunct ce-i încă viu...
Căci viața pleacă de la tine
Iubirea fiind în glasul tău!
Am mii de versuri pentru tine
Toate se nasc din ochii tăi..
Nu voi lăsa ziua să scape,
Nici inima să nu-ți grăiască
Ceva ce numai ea poate să spună
Chiar dacă tu nu poți acum
Să mă iubești cum eu aș vrea!
(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Absolut
Iubito există absolut în Dumnezeu,
Iar ochii tăi frumoși îmi amintesc de zei,
Dar eu îți spun că dragostea-i un Absolut,
Este Hristos este simplul sărut,
Când spui că mă iubești
Te rog să crezi că nu te mint,
Coboară Raiul pe pământ,
Știind că tu ești scară către Cer,
Ce trece printre norii cei frumoși,
Și gri,albaștri, albi pufoși
Dar delicați ca glasul tău plin de mister,
Catifelați ca pielea ta gingașă,
Iubirea ce ți-o port ca muntii-i uriașă,
Cu tine pot iubi iar viața e speranță...
Iubito există absolut în Dumnezeu,
Iar ochii tăi frumoși îmi amintesc de zei,
Dar eu îți spun că dragostea-i un Absolut,
Este Hristos este simplul sărut!
(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Insula iubirii
Am să te-aduc pe insula iubirii,
Iubito nu te mint,știi bine...
Deșertaciunile departe sunt de mine,
Eu nu sunt dintre cei ce amăgesc sau mint,
Eu te iubesc cu altfel de iubire,
Nu cum o face lumea oarbă din instincte,
Știind că ești un înger ce pentru mine e trimis,
Iar Cerul îmi zâmbește astăzi doar prin tine,
Eu te iubesc și iarăși te iubesc,
Nu mă-ntreba de insula iubirii,
Știu sigur că vei fi cu mine,
O veșnicie, un vis,un paradis sau cine știe,
Ce se întâmplă oare când timpul e anulat,e dispărut și șters!
(5 mai 2024 Vasilica dragostea mea)
Ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
Eu eram căzut, alunecasem de mult în privirea ta,
În timp ce-ți sărutam buzele dulci,
Mult prea dulci pentru mine...
Tu știind că te iubesc,
Nu însă și cât de mult...
Ce dacă m-ai gonit pentru o clipă iubito,
Oare nu așa ai aflat încă odată că mă iubești?
Ce rost are liniștea care aduce uitarea,nepăsarea?
Nu-i dragostea tumultul care transformat în revărsare pare ceva ce-i mult prea mult?
Este dragostea nebunia care cântă același refren
...ce dacă, ce dacă, ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
(17 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)
Erotism
Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,
Cei care-n nebunia lor
Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios
Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă
Ce-s încercați de propriile plăceri
Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,
Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....
Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,
Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,
Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre
Și-s bine ferecate și păstrate sacru,
Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,
Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,
Sau poate niciodată nici aceștia,
Fie el Zeus ori Jupiter...
Doar le ascunzi ca un tezaur!
Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;
De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?
Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,
Îți vreau parfumul trupului,
Și respirația să-ți gust..!
Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?
Ori ești o simplă stâncă rătăcită
Ce lasă valurile mării s-o sărute,
Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,
Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..
Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,
Nu are dragostea așa ceva?
Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?
Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,
E tragedia amorul comediei,
De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?
(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)
Vesnic frumoasă fără egal
Nu-mi amintesc nimic deasupra-ți să existe...
Nici frumusețe, nici amor sau eros plin de pasiune,
Tu ești doar dragoste nebună,
Fie de-o clipă sau poate-o veșnicie!
Ce-ai dăruit,ai rupt din tine,
Și nu se uită...
Tu ești sirena ce-a ieșit din valuri,
Ești frumusețea ce-o visează marinarii
Ești zâna care vine-n visele frumoase,
Ești înger ce șoptește vorbele duioase,
Ai fost iubirea mea nemuritoare,
Precum corăbii temerare sunt aruncate-n valurile mării,
Destin ce-i dus în lumea asta mare!
Neînfricată ai fost dar și frumoasă tare!
Poveștile ce-ai scris toate-s din aur,
Nu au egal în strălucire,
Și poartă pietre prețioase,
Smaralde și safire!
Și chiar minciună de-ar fi fost,
Furtună într-un pahar cu apă,
Ce contează!?
Căci dragostea odată ce-i aprinsă,
Nici moartea n-o poate omorâ!
Amorul naște ființe,
Iar ființele-s amor la rândul lor
Cu glasuri,mers sau formă,
Gingașe-s toate,
Nimic nu-i mai presus de-acestea,
Și totuși lipsit de rațiune este amorul!
Nebunul cu chip frumos
Ce minte fermecat pe toată lumea,
Actor desăvârșit a fost sortit,
Discernământ nu are!
Se vrea doar consumat,trăit,
Și viețuiește precum un pește,
Ce cade-n plasa de pescari,
Se zbate ca să moară totuși în final,
Apoi renaște din propria-i țărână,
Precum pasărea Phoenix face;
Neștiind ce soartă crudă are,
Dar astăzi încă viețuiește;
Parând să prindă chip sau ființă nouă!
Despre amor aduc vorbire;
Aș vrea să-l văd pe cel ce știe să-l ucidă!
Dar știu că nu există!
Iubirea mea încă trăiește pentru tine,
Chiar de se zbate în visele confuze,
Are un ego doar al ei ,n-are rușine,
Și orice-i spun nu mă aude,
Amor,dragoste sau iubire
Am mai spus-o,
Nu sunt decât nemuritoarea nebunie!
(28 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Un alt poem
Nu voi lăsa să treacă ziua
Fără să-ți scriu ceva de-amor,
Știind că toate-s muritoare
Și-n zbor dispar ca într-un vis..
E trist ce spun,dar asta-i lumea
Se schimbă zi de zi câte un pic,
Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,
Nu știe a muri deloc...!
Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul
Mă vei iubi vreodată?
Vei putea?
Sau poate eu însumi sunt iubirea
Ce-o așteptai demult printre suspine?
Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,
Un biet defunct ce-i încă viu...
Căci viața pleacă de la tine
Iubirea fiind în glasul tău!
Am mii de versuri pentru tine
Toate se nasc din ochii tăi..
Nu voi lăsa ziua să scape,
Nici inima să nu-ți grăiască
Ceva ce numai ea poate să spună
Chiar dacă tu nu poți acum
Să mă iubești cum eu aș vrea!
(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Absolut
Iubito există absolut în Dumnezeu,
Iar ochii tăi frumoși îmi amintesc de zei,
Dar eu îți spun că dragostea-i un Absolut,
Este Hristos este simplul sărut,
Când spui că mă iubești
Te rog să crezi că nu te mint,
Coboară Raiul pe pământ,
Știind că tu ești scară către Cer,
Ce trece printre norii cei frumoși,
Și gri,albaștri, albi pufoși
Dar delicați ca glasul tău plin de mister,
Catifelați ca pielea ta gingașă,
Iubirea ce ți-o port ca muntii-i uriașă,
Cu tine pot iubi iar viața e speranță...
Iubito există absolut în Dumnezeu,
Iar ochii tăi frumoși îmi amintesc de zei,
Dar eu îți spun că dragostea-i un Absolut,
Este Hristos este simplul sărut!
(5 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Insula iubirii
Am să te-aduc pe insula iubirii,
Iubito nu te mint,știi bine...
Deșertaciunile departe sunt de mine,
Eu nu sunt dintre cei ce amăgesc sau mint,
Eu te iubesc cu altfel de iubire,
Nu cum o face lumea oarbă din instincte,
Știind că ești un înger ce pentru mine e trimis,
Iar Cerul îmi zâmbește astăzi doar prin tine,
Eu te iubesc și iarăși te iubesc,
Nu mă-ntreba de insula iubirii,
Știu sigur că vei fi cu mine,
O veșnicie, un vis,un paradis sau cine știe,
Ce se întâmplă oare când timpul e anulat,e dispărut și șters!
(5 mai 2024 Vasilica dragostea mea)