doar marea/3

Te iubesc" nu, nu o faci 

Căci poți sa te culci chiar daca-s suparata

"Încerc sa ma schimb" Dar când vorbim tu doar taci 

Cum poți spune ca m ai iubit vreodată?

Nu-mi ști floarea preferata

Și nici măcar nu te strofoci sa mi-o aduci 

Spui mereu " iar ești suparata"

Doar acuzații poți sa îmi arunci

"Te iubesc" Dar e totul numai despre tine

Și când aduc vorba de ce simt nu-s mulțumită 

Nu te ai gândit măcar o data la mine 

"E vina mea" ,chiar daca-am fost mereu ranita

Și pui ca te schimbi, iar eu naiva te am crezut 

As vrea sa spun ca vreau sa fie totul ca la început 

Însă niciodata n-a fost vorba de ce ai facut 

Pentru ca niciodată sa faci ceva n-ai vrut 

"Te iubesc" dar din partea ta aud doar scuze

Mereu ce faci trebuie iertat 

Pe tine n are voie nimeni sa te-acuze 

Chiar dacă tot ce pui sunt cuvinte fără rezultat.

Dar tine minte și baga la cap 

Căci "Te iubesc" nu tine-o vesnicie 

Și cand din bucla asta de a te iertat am sa scap

Am sa ma asigur sa nu mai auzi de mine.

Ca o stea tu strălucești 

Inima mi-o încălzești 

Pe cerul nopții licărești 

Visurile-mi împlinești. 

Pun dorințe mii și mii

Lângă mine tu să vii

Să fim doi sub cer senin

Suflete-ntr-un destin. 

Să stai cu mine noapte de noapte 

Să-mi șoptești dulci visuri toate,

Sub clar de lună să fim doi

Să ne iubim fără nevoi.

Cu un zâmbet larg pe față 

Noi în fiecare dimineață 

Vom începe ziua iau

Plini de dragoste si har.

Sunt legat de tine,legat cu iubire

Legat de maini si legat la ochi

Nu admit vreo dezlegare de mine

Si voi sfarsi doar daca ma ingropi.

Dar tu vrei sa te dezlegi,te simt

In pieptul meu apasa tot mai tare

Aerul greu si al tau parfum..

Si aud un ecou surd de ingrijorare.

Si ma vei parasi ca alatadata

Ma vei lasa prada dezamagirii

Si cu regretul neimplinirii

Si candva,inima n-o sa mai poata.

Oooo lume,lume ..

Am crezut atat de mult in tine si in legamant

Acela facut de dumnezeu ,scris in sufletul meu

Dar astazi nori negri se aduna ,peste munti si peste luna...

Cand lacrima curge ,sufletul plange si inima suspina.

Sunt? ... sau esti oare tu de vina?  

Asta-i intrebarea ce asteapta alinarea ... 

-U.A

Iubito,emoțiile tale

Alungă-le departe!

Eu am emoțiile mele

Când gândul meu iar te cuprinde

Și vrea să te iubească delicat,

Dar spun că este mult mai bine

Să transformăm emoțiile în iubire,

Emotii arse fără de păcat...

De n-ai emoții n-ai iubire

Cum poți iubi fără așa ceva?

Amorul nostru e cuminte,

Chiar dacă locuiește-ntr-un palat

Palat cu ziduri groase

Ce sunt zidite din pietre prețioase,

Și coborâte printre norii-ntunecați,

Precum sunt valurile mării

Când de furtună sunt purtate

Și pescărușii toți sunt alungați,

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Pe pajiştea verde stau clipele mute
şi flori se desfac răspândind fericire,
un fluture alb de prin zări aşternute
desprins e din soare cu-a lui strălucire.

E fulger de vară prin timpul statornic,
răstimpuri de clipe stau ani să măsoare,
întinsele-i aripi sunt limbi de ceasornic
ce vremea le poartă din floare în floare.

Din albul aprins aşezat şi în suflet
vorbesc adieri peste flori întristate,
răsfrânte de veacuri, s-aşeze răsuflet
în cupe rotunde de buze-nrămate.

Un cerc de culoare privirea-i aprinde,
e cerul tablou într-o floare plăpândă,
cu îngeri şi nori necuprinsul cuprinde
copila crăiasă prin lumea ei blândă.

Arome se-avântă simţirea să-i scalde
cu calde chemări într-o clipă zăbavă,
un fluture plânge cu lacrimi ce-s dalbe,
în aripi cuprinde o floare-n dumbravă.

Un fluture alb cu iubire se-apleacă
pe floarea râvnită de ploaie şi soare,
în albul din aripi culori să petreacă,
un fluture alb răstignit pe o floare.

monologuri la 

bifurcația străzilor;

pinteni din aur,

sceptre cu pietre prețioase,

buzdugane din argint

sunt pierdute prin verdele strălucitor

al mătăsii.

timpul

aniversează uitarea,

comemorează sfârșitul

de secol.

nimeni nu-i întristat de

ofilirea crinilor,

cineva

oftează numai

după 

stele.

ușa coliviei deschisă-i

luna

se-nfoaie

prin spinii întunericului

un tril colorat

de sticlete

adormit printre paginile unei cărți,

un șoarece ștrengar

savurează dulceața unei poezii.

o cinteză neinvitată,

ciugulește firimituri,

apoi

zboară

cântând pe la streșini.

în cutia poștală,

timpul

a păstrat câteva

broșe de umăr 

clepsidre sparte și

amintiri deșarte.

norii,

mari dinozauri cu pene,

duc criptograme

cerșetorilor orbi

de la poarta Ierihonului.

briza

mănă departe

puful de salcie

apele-n clocot,

soarele se zbate,

puișorii de rață

anevoie se disting.

poetului persan Hafez

versuri-scântei din nestinsul foc

al iubirii de oameni,

se revarsă pe maluri.

singur, în întuneric,

poetul Hafez

luminează cu ființa sa,

adâncul fântinilor.

“cuvintele-i, miere și foc,

îmbrățișează lumea

ca vița zidul vechi -

din tăcerea amară,

o strălucire

nu arde,

ci cheamă.”