Poems in the same category
"Unforgettable" în islandeză
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Ógleymanlegt
Ógleymanlegt, það er það sem þú ert
Ógleymanlegt þó nærri eða fjarri
Eins og ástarsöngur sem loðir við mig
Hvernig tilhugsunin um þig gerir hlutina við mig
Aldrei áður hefur einhver verið meira
Ógleymanlegt í alla staði
Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram
Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt
Að einhver svo ógleymanlegur
Held að ég sé líka ógleymanleg
Ógleymanlegt í alla staði
Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram
Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt
Að einhver svo ógleymanlegur
Held að ég sé líka ógleymanleg.
Et si tu n'existais pas în suedeză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Och om du inte fanns
Och om du inte fanns,
berätta varför jag skulle existera.
Att hänga runt i en värld utan dig,
utan hopp och utan ånger.
Och om du inte fanns,
Jag skulle försöka uppfinna kärleken
som en målare som ser under fingrarna
Född dagens färger,
Och vem tror inte.
Och om du inte fanns,
berätta för mig för vem jag skulle finnas.
Bandbredder sover i mina armar
som jag aldrig skulle älska.
Och om du inte fanns,
Jag skulle bara vara en punkt till
i denna värld som kommer och går,
Jag skulle känna mig vilsen.
Jag skulle behöva dig.
Och om du inte fanns,
berätta för mig hur jag skulle existera.
Jag kunde låtsas vara jag,
men jag skulle inte vara sant.
Och om du inte fanns,
Jag tror att jag skulle ha hittat det,
livets hemlighet, varför
helt enkelt för att skapa dig,
och att titta på dig.
Och om du inte fanns
berätta varför jag skulle existera
Att hänga i en värld utan dig
utan hopp och utan ånger
Och om du inte fanns,
Jag skulle försöka uppfinna kärleken
som en målare som ser under fingrarna
Född dagens färger,
Och vem tror inte.
Primăvara inimii mele în suedeză
Un băiat simpatic, George...
Un băiat introvertit, George...
Un băiat amuzant, George...
Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,
Un băiat pentru care orice atenție contează, George,
Un băiat căruia îi plac poeziile, George,
Un băiat expresiv și artistic, George,
Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...
Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,
Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,
Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,
Un băiat curajos și hotărât, George,
Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,
Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,
Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,
Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,
Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,
Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,
Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.
George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.
Våren i mitt hjärta
En trevlig pojke, George...
En introvert pojke, George...
En rolig pojke, George...
En pojke som jag aldrig har träffat förut, George,
En pojke för vilken all uppmärksamhet räknas, George,
En pojke som gillar dikter, George,
En uttrycksfull och konstnärlig pojke, George,
En pojke som verkligen vill ta oss en tur på hydrocykeln, George...
En pojke som verkligen vill att vi ska sitta och berätta historier på picknicken, George,
En pojke att gå på bio med, spelar, George,
En pojke med enkel men väl utvald smak, George,
En modig och beslutsam pojke, George,
En pojke som gillar gamla modetidningar, George,
En pojke som vid varje tillfälle tar med sig fler blommor, godis, George,
En pojke vars dikter lockar mig mer och mer, George,
En pojke som skriver, klipper och skriver om tusen gånger tills han uttrycker precis vad han vill, George,
En pojke som jag går till grannen som ger spanska lektioner med, George,
En pojke som, om jag hamnar på efterkälken i lärandet, mediterar på mig också, George,
En pojke som lyssnar på ungefär samma sorts musik, George.
George, mina minnen av dig, hur jag träffade dig och hur mycket jag älskade hur du skrev, hur du åt pizza, hur du skrattade åt mina skämt (för normalt sett skrattar jag), hur du skrattade åt mig ibland, hur vi brukade gå nerför gränderna, hur vi båda åkte motorcyklar, på solens motorväg, överskridande hastighetsgränsen, med håret i vinden, bekymmerslöst, hur vi visste hur vi skulle få varandra att må bra, för att lyfta vårt humör, till vi ha kul på pubar, gå på fotbollsmatcher, skrika och spotta frön, leka med min Nebelung-katt, ge mig en penna du var uttråkad med, jag skulle fixa det och du skulle bli jätteglad. Söta minnen, synd att du åkte därifrån. Jag vet inte vilket projekt i Brasilien. Det är ingenting, du var ung, som Otilia från "Otilias Enigma" skulle säga, du hade dina drömmar och du var tvungen att uppfylla dem. Det finns så många andra tjejer, men du behövde verkligen det projektet. Jag förstår dig, det gjorde du inte lämna mig många dikter, men jag kommer att behålla dem, deras minne kommer att blomma mer och mer när jag läser dem, bläddrar i dem, när jag njuter av ditt skrivande och vad du ville uttrycka genom de raderna.
A fost odată...🥲
A fost frumos... a fost ca niciodată
Dar n-am să mai implor vreodată
Să-mi dai un semn oricât de mic
...s-a terminat n-a mai rămas nimic...
Poți să stai liniștit, am obosit...
Mă voi gândi la tine în fiecare anotimp
Pentru tot restul vieții mele
Prin vise voi călători în timp
Unde gândurile-mi pot umbla rebele...
Poate te-oi regasi printre ele...
Și aripi imi vor crește inc-o dată
Si voi zbura căutând a stelelor lumină
Sperând povestea cu "a fost odată"
Cu finalul blanc ca o foaie velină...
Să ti-o amintești si tu când... Luna va fi plină...
Amorul meu pierdut (Prima poezie din seria ,,În căutarea dragostei"
1. Amorul meu pierdut
Unde să te caut?
Unde am să te găsesc?
Știind că pentru mine ești tot și te iubesc
2. Amorul meu dulce
Timpul meu se duce
Încă nu te-am găsit
Dar am să te caut în multul infinit
3. Amorul meu negru
Te văd ca pe un astru
Care te stingi încet
Acum, când mi-ai lăsat în inimă doar deșert
4. Amorul meu pierdut
Ce-mi ești necunoscut
M-ai lăsat ca pe un mort
Îngropat în al dorului larg deșert
5. Amorul meu dulce
Cu inima rece
Dă-mi să ți-o încălzesc
Căci să te strâng la piept e tot ce îmi doresc
6. Amorul meu negru
Cu totul funebru
Iarăși am să renunț
Te caut(...,)nu te găsesc(...).amorul meu pierdut
Foamea
Mă zgârâie unghia în gât,
Calul mă paşte în iesle,
Mama îmi vorbeşte urât,
Tata mă-njură prosteşte.
Piticii pe creier dansează,
Morcovul simt până-n rect,
Papa predici falsează,
Subiectul sărăciei e abject.
Musca mă bâzâie în gură,
Caută haleala de ieri,
Pe pâine ung iarăşi untură,
Mă lăfăi ca marii boieri.
M-ai toarnă o bere hangiu,
Măcar să umplu un maţ,
Sătul pentru azi să mă ştiu,
Căci mi-e greaţă de atâta cârnaţ.
La tomberon e mare bătaie,
Azi s-a aruncat cu potol,
La o parte de aicea tataie,
Căci sună stomacul a gol.
Nici mâini de stăpân nu mai am,
Să le muşc turbat şi smerit,
Peste lume jugul înham,
Stăpânul mi-a murit subnutrit.
Other poems by the author
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră ,dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea,
Dar am văzut un chip cioplit ...
Care mi-a frânt aripa...
DANIEL part.1
Eu sunt DANIEL ,și am doar câțiva anișori .M-am trezit parcă dintr-un vis .Trezirea mea a fost amară.
În casa noastră era forfotă mare ,multă lume în haine cernite,pe mulți nici nu-i cunoșteam.Mama se agita de
colo până colo .Frații mei mai mari erau cuminți și ascultători ,gata s-o ajute pe mama dacă le cerea ceva.
Pe mine nu prea mă băgau în seamă ,nu eram de ajutor.Erau multe lucruri de făcut și eu mai mult îi încurcam .
Vecina noastră i-a propus mamei să mă i-a la ea acasă să mă joc cu Anuța ,că eram colegi la grădiniță .Până la
urmă am înțeles .Tata a murit într-un accident de muncă la combinat .Era în schimbul de noapte..Vestea a căzut
ca un trăsnet în zorii zilei de 3 martie,zi pe care mama nu a uitat-o niciodată .Am înțeles durerea mamei când am
văzut-o prăvălită peste un mormânt proaspăt acoperit cu multe coroane.Mama mângâia florile și săruta crucea pe
care era scris numele tatului meu cu culoare neagră .De pe cruce ,tata se uita la noi dintr-o fotografie ce semâna
cu una la fel pusă de mama pe servanta din sufragerie,Mama nu mai plângea . Ea vorbea cu tata și-i cerea sfatul
cum să se descurce fără el ,fără ajutorul lui .Îi vorbra pe un ton rugător ,iar eu am început să plâng ,la început mai
ușor ,apoi cu sughițuri .Atunci am înțeles că dragul meu tată ,de acolo de unde este acum ,n-o să mai poată veni
niciodată .Îl vom vedea doar în poze.De aceia și mama era așa disperată ,știu că și ea știa asta .Casa noastră nu mai
seamăpă cu ce a fost odată..Tristețea și jalea erau în casa noastră .Pe vitrina din sufragerie ,tabloul tatălui meu
ornat cu pamblică neagră ne urmărea cu privirea. Mama îl mângâia și lacrimile îi curgeau pe obraz, asta o făcea în
tăcere ,ascunzându-se de noi.
Când eram afară să mă joc cu copiii,unii din vecinii noștri se opreau lângă mine ,mă mângâiau pe cap și spuneau:
-Copil fără noroc - .Mama nu mai făcea față cheltuielelor . Tata nu mai era ca să aducă bani în casă ,mama nu avea ser-
viciu .O vedeam adesea socotind cu grijă fiecare bănuț să ajungă să plătească datoriile .Mama nu mai făce torturi de ziua
noastră ,nu mai face păcintele ei pentru care tata o lăuda.În casă întrase sărăcia .Mama se schimbase mult ,era tăcută și
nervoasă, nu mai mergea nici radio ,nici televizorul de la moartea tatei .Grijile casei ,școala ,hrana și datoriile au doborât-o
pe mama ,nu mai era nicio ieșire.A m auzit-o certându-se cu tata: -De ce ,Ștefane , ne-ai lăsat ?Cum te-ai îndurat de copilașii
noștri ,nu-i vezi cât de nefericiți sunt ?-
Mama și-a luat lumea în cap.Câteva zile ne-a lăsat în grija lui tanti Ana ,vecina noastră .La întoarcere , mama ne-a
îmbrățișat și ne-a spus că trebuie să vindem apartamentul să plătim toate datoriile și cu ce ne mai rămâne a găsit o casă
modestă la țară .Împortant este să avem un acoperiș deasupra capului .Trebuie să avem mult curaj să plecăm în necuno-
scut ,să rămânem împreună .Am așteptat vacanța de vară .După cum spuneam ,casa de la țară era mică ,dar avea curte
mare cu loc de joacă și o grădină plină de pomi fructiferi și viță de vie ,se cheamă că suntem bogații!...
POARTA CERULUI DESCHISĂ
Sus , sunt sfinții noștri duși ,
Printre nori și mai departe ...
Câte drumuri ne desparte ?
Și câți oare dintre noi
Nu-și doreste ca să stie ,
Că sunt vii , și că sunt teferi ?
Câți vorbim cu ei în gând ,
Nu cu cei ce-s în mormânt ,
Și cu cei ces călători
Lângă domnul așteptând ;
Învierea cea promisă
Poarta cerului deschisă ?.
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
TU , CU MINE
AM TRĂIT AEVEA
SAU POATE AM VISAT
CĂ MERGEAM ALĂTURI
SPRE UN VÂRF ÎNALT .
ERA GREU URCUȘUL ,
GREU ,OBOSITOR
DAT TU CE FĂCEAI ?
TE-AI LEGAT DE MINE
C-UN FIR NEVĂZUT ,
ȘI TRĂGEAI , TRĂGEAI
PÂNĂ CE SUS ,SUS
MĂ-AI RIDICAT
ȘI SATISFĂCUT RÂDEAI ,RĂDEAI !...
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.