8  

Spleen

câteodată mi se pare
poate-i doar o iluzie
că mi-a fost bine
"cândva"

timpul ăsta,
prețios cum ni se pare,
fuge,
uită și el
cât de repede se moare.

e succint,
scurt,
nici dorul nu mai strigă
de data asta nu mai spune „stai”,
de fapt,
cred că nu mai spune nimic altceva decât
"existai"

cum rămâne cu recunoștința?
mereu în alt loc,
departe de aici,
departe de acum.
hipomnezie.
am uitat de prea multe ori
nu-mi vine să-mi mai amintesc,

„tot ce trebuie să decidem este ce să facem cu timpul care ni s-a dat.”

dacă-aș fi mulțumită
n-aș mai crea,
n-ar mai fi "artă"
tot ce fac
în fapt
este fericirea pe care n-o simt,
pe care
n-am simțit-o.

tot ce-a fost și n-a fost
timp, timp, timp
ești plata regretelor
amalgamul amintirilor...

accidental,
îmi aduc aminte acum.
Tu?

 


Category: Confessional poems

All author's poems: Maya Vramita poezii.online Spleen

Date of posting: 22 July

Timp de citire: ~2 min.

Views: 43

Log in and comment!

Other poems by the author

Ți-aduci aminte

Ți-am spus
mă voi ascunde de curcubee
de lume
de viață.
Brusc am reușit
am văzut lumina
am simțit iubirea
Unde s-a dus timpul?
a fugit de noi,
de oameni
lipsiți de răbdare
lipsiți de lumină
mizantropi.
Să plecăm acolo unde știm doar noi
copilărind între copaci
într-un paradis aglomerat.
Sunete de tren,
pleacă acum
poate cu noi
fără bagaje,
fără război.
Spune-mi când o să ne lase să coborâm
King's Cross
Palermo Centrale,
sau ne dăm jos acasă
la noi pe vale,
unde rugăm răsăritul să mai aștepte puțin.
Îmbătrânim,
vom ajunge?
Când din vreme ne vom stinge,
același loc al nostru,
unde rătăceam
va fi a noastră casă sufletească.
A existat vreodată
liniștea noastră?
Au fost doar iluzii,
sau am stat prea mult la perfuzii?
Dorul ne îneacă,
spune: stai!
dar e ca și cum
n-am auzit,
ca și cum am îmbătrânit.
Nu suntem acasă,
a trecut mult timp,
dar Dumnezeu știe:
mai e un pic.

More ...

Fizică cuantică pentru poeți

N-ai avut curaj,
nici zumzet,
nici glas.
Gândul îți spunea așa:
ce-i efemer
nu-i prosper.
Dahlia,
din copilul neauzit
ai înflorit.
Te-ai regăsit:
Blandiana, Stănescu, Păunescu
aceștia-ți sunt cerescul.
Nu te osteni cu rime întoarse,
cu povești și mii de ace,
tu ai fost născut poet
pentru a fi complet!

More ...

Memento mori

Când o să mă înec,
n-am să disper.
Am să ies din colivie,
numai Dumnezeu o știe.
Vântul să adie,
ca o floare ce stă în tihnă,
să mă ia și să mă încânte,
fără să mă zvânte.
Pasărelele să-mi cânte,
după ele să mă avânt,
să mă pierd într-o livadă,
numai El să mă mai scoată.
O viață inventată,
sperând o nouă zi,
fără cântece,
doar spintece.
Recviem,
ce-mi doresc?
Lacătul ce-mi ține
viața pustie.

More ...

Morbidă

printre lanuri

și tămâie

 

am promis că-i voi spune

dar e doar o confesiune,

o întâmplare a ființei mele

un deșert în indigo

care s-a uscat en gros

 

și-atunci?

exista o pasăre cântătoare în inima mea,

din vină nu mai are glas.

asuprită-n sinea sa,

pare-se,

îmi semăna

 

mă întorc la felurite,

o să uit iar cum cobor

și iarăși nu am somn

acedie

 

Doamne, dacă n-aș uita

aș fi în prezența Ta.

Dar astăzi mi-am amintit,

oare mai este timp?

 

zâmbesc

legile morale,

dar ce-i cu mine?

fost-am printre orologii,

și nu mai știu...

 

am uitat că ele s-au oprit,

am uitat că n-avem timp.

și acum stau în fața Ta,

plină de rușine,

fiindcă am uitat de Tine.

More ...

L'école du libertinage și un tango post-mortem

Sper să fiu iertată
că am avut încredere în ce am văzut,
uitându-mă la tot, nu prin tot.

Mercur în retrograd,
Venus în blănuri;
știi că n-am treabă cu sintagme, horoscoape
și cu Wanda nu vreau să mă asemăn.

Diferite culori,
pictate din lacrimile noastre,
se supun unui tablou anarhist,
unul în care nu am să mă complac.

Societatea degradantă,
babiloniană,
încă nu știu cum a ajuns atât de oarbă:
tarot,
haremuri, neomarxism,
ezoterism...

un fel de uroborus.

Felurite...
deopotrivă obscene;
dar nu mai sta în sens antiorar,
respingând cu vehemență 
pare-se
reguli precedente.
 
Privește lumina în față,
fii un om între oameni,
ai perechea de chei,
nu le pune lângă altele care nu sunt ale tale,
fă-le să-ți aparțină,
fă-le să nu devină drumul tău către infern.

Maestru și o margaretă,
Câmpiile Elizee,
și de fapt răspunsul e unul și singur:
Dumnezeu.

Așa că nu mai rătăci,
oricum n-ai să ajungi unde trebuie făcând-o,
trezește-te degrabă,
devino liber prin cumpătare,
fii asemenea bobului de grâu care aduce roadă multă,
străbate întunericul lăuntric
pentru a renaște luminii.

Setea asta a intelectualului
stă în antiteză acum cu ceea ce contează,
așa că, suflete drag,
cât mai poți,
eliberează-te de chinul acesta etern
și realizează că ce este acum nu va mai fi;
starea interioară ocârmuiește viața.

Totul este atât de trecător
iar noi nu realizăm;
cuvântul care insuflă
seamănă dragoste,
și pe aceea o vei culege.
More ...

Poems in the same category

Timpul stă-n balanță

Ani, zile, săptămâni
Nu mai știu să le adun
Respir din ce în ce mai greu
Libertatea în plămâni

 

Timpul se consumă
Balanța stă-nclinată
Eu sunt blestemată...

 

Iadul are flăcări roșii
Vrea să mă înghită
Dar eu am flăcări albastre
Și îl ard înapoi

 

Tot ce știu pe lumea asta
E că nu o înțeleg
Timpul pare linie
Dar dacă-i cerc, nu neg

 

Iar timpul el tot se consumă
Balanța e tot înclinată
Eu sunt tot blestemată...

 

Blestemul îmi e dat
De propria-mi existență
Mortalitatea mea
E scrisă fără esență

 

Prezentul e tot ce am
Dar și el e acum trecut
Am 20 de ani
Simt că nu mai e mult

 

O dau în superstiții
Bat lemnul de trei ori
Vreau să trăiesc etern
Până o să mor

 

Timpul se consumă
Balanța stă-nclinată
Eu sunt...

More ...

ORIZONT DE SMOALĂ

În umbra deasă a gândului ce tace,

S-a stins și ultima fărâmă de noroc,

Pământul rece, fără pic de pace,

E doar un rug uscat, lipsit de foc.

 

Cerneala nopții curge prin artere,

Sufocă dorul care-a obosit,

Iar timpul, mut, în grele emisfere,

Măsoară doar ce n-a mai înflorit.

 

Suntem ecouri stinse-ntr-o fântână,

Scrisori arse de-un vânt necruțător,

Și tot ce strângem astăzi în tărână

E doar absența unui viitor.

More ...

tămâioase cu poetul Ghiorghios Seferis/7

"Să fie vocea 

prieteniilor defuncți 

sau gramofonul?"

Răscolind tainele seducției 

anii- și pierd conturul

în undele valsului..

More ...

Pact cu mine,

 

Într-o liniște profundă,

Din adâncuri se înalță, 

A mea umbră ca un fum,

Ce nu e chiar fioroasă.

 

Față in față cu lumina,

Ce din interoru-mi iese,

Parca vrea sa o inghită,

Și în ea sa se reverse.

 

Dar lumina mea cea calmă,

Prin a sa înțelepciune,

Nici un gând că dă să piară,

In umbra ce-i aparține..

 

Stau privindu-se in față,

Una emană iubire,

Cealalta-i plina de ură,

Și exclamă doar furie.

 

Umbra cea cei înțeleaptă,

Când incepe a rosti,

Liniștea acaparează ,

Prin ce-nseamna a iubi.

 

Umbra mea cea luminata, 

Îi vorbește calm și ferm,  

Mai trecut prin al tău iad,

Am trecut teste de lei...

 

Sunt umilă doar iubirii,

M-am predat înțelepciunii,

Și din stare de iertare, 

Eu te chem la integrare.

 

Nu resping nimic din tine,

Ești parte ce-mi aparține, 

Căci lumina nu există,

De întunericul e lipsă.

 

Nu resping ceea ce ești,

Nu aprob tot ce oferi, 

Îți cer astăzi integrare,

Uniune și predare.

 

Acel fum închis și gros,

Ce vârtejuri tot făcea,

Se calma când se vorbea,

Și pe loc se transforma.

 

La culoare este negru,

El așa o să rămână,

La schimbarea lui aderă,

Prin lumină nu din ură.

 

Uneori chiar mai încearcă ,

Să devină un vârtej,

Dar lumina îi arată,

Echilibru cu un sens...

Fără mine nu exiști,

Fără tine n-am un sens..

Astăzi suntem împreună,

Echilibru-n Univers.

 

Pact cu tine din iubire,

Pentru tot ce este-n jur,

Pentru cei ce integrează ,

Alb și negrul - tot ce sunt.

More ...

AMNEZIE DE CATIFEA

Urc o scară ce coboară în mine, 

Trepte de fum sub picioare de ceară 

În aer plutesc piane străine 

Cântând o absență de primăvară.

 

Luna e-o gaură neagră pe cer 

Prin care se scurg constelaţii de scrum,

Caii de ghips galopează-n mister

Pe-o mare de smoală, fără de drum.

 

Mă strigi dintr-o curte cu porţi de cristal 

Dar vocea e-o pasăre fără de glas 

Timpul e-un fluviu ce curge-n spirală 

lar umbra e tot ce din noi a rămas.

 

Mă trezesc si-i tot noapte, un negru oniric,

Oglinda-i o fereastră spre-un alt univers,

Unde tot ce-i real devine deliric, 

Si viata-i o strofă dintr-un ultim vers.

More ...

Dualitate

Caut tăcerea, dar mă tem de ea,

Când lumea tace, zgomotul e-n mine.

Sunt propria-mi capcană și-o mândrie grea,

Un întuneric ce tânjește după bine.

Strig după pace, dar mă sperie un gol,

Pe firul subțire al minții, sub grea strânsoare,

Între dorință și teamă joc ultimul rol,

În noaptea asta în care, nimic nu mai moare.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍