"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Category: Love poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 8 февраля
Views: 213
Poems in the same category
Asemeni bradului în zile de An Nou
Tu esti asemeni bradului în zile de An Nou!
Cu sufletul împodobit de stele,
De-o frumusețe fără de egal
Întipărită în visele mele.
În ochii tai s-a strîns întreg pământul
Cu toată lumea bună de pe el
Pe chipul tău nicicând nu bate vintul
Si viscole nu suflă-n nici un fel.
Mă mir, cum ai atîta viu în tine,
Cum mă trezești pe mine către soare,
Asemeni crengilor de verde pline,
Asemeni bradului în zi de sărbătoare.
...Imi pare rău, că astăzi, în ajun
n-am reușit în casă mea să-l pun.
Cum ar fii?
Cum ar fii să nu fim?
Să uităm tot ce știm?
Sa învățăm să iubim?
Sa ne cerem iertare?
Scrisă într-o scrisoare,
Cum ar fii?
Sa fim copii?
Să ne îndrăgostim umil,
Uitând de ce va fii.
Cum ar fii?
Să te îndrăgostești de o inima pătată,
Suflată,poate fără viață,
Poate neștiind a iubi,
Poate neștiind a trăi.
Tu sperând că ai,
Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.
Poate ai să-i dăruiești,
Dar poate nu ai sa primești.
Cum ar fii?
Să încă speri în fantezii.
Cu inima curată
Frumoase sunt petele de lumină pe covorul negru al inimii mele,
Căci tot ce mai luminează inima mea sunt clipele cu tine.
Flori-de-colț pe crestele munților, nuferi în lac sunt zâmbetele tale,
Iar mângâierile în noapte sunt plasturi pentru rănile inimii mele.
Șoptite sunt vorbele tandre ale buzelor tale ca susurul izvorului de munte
Și mă răcoresc așa cum apa de izvor răcorește setea unui drumeț ostenit.
Tandre și pline de blândețe sunt privirile tale atunci când rătăcesc
Prin labirintul tristeților mele, și doar sărutul tău reușește să mă găsească.
Prins în vrajă de calmul și gingășia cu care mă primești în brațele tale
Semnez cu lacrimi pe obrazul inimii mele fragmente de neuitat
Și ca un omagiu adus iubirii mă las purtat de valul perfect al trupului tău
Într-o călătorie prin universul dragostei carnale, cu inima-mi curată.
Urlet de dor
Când imi urla tăcerea prin dor
Şi prin linisti durerea-mi adie
Numai asa pot trece mai ușor
Scriind din nou o poezie.
Nu e zi sa nu ma întreb
De ce ai fost asa cu mine
Şi seara sa nu îmi sterg
Lacrima de pe bărbie..
Sunt puternica și demnă
Pentru cei la care ţtin
Dar când pun capul pe pernă
La tristetea mea revin.
Poate asta mi-i menirea
Sa nu pot uita de tot
Cum ai ales risipirea
Unui ultim vin în 2.
Și rog stelele de sus
Să nu mă inraiasca
Atât cât mai am de dus
Durerea asta sufletească.
În taină te caut…
În taină te caut, și-n taină m-ascund,
Speranța-mi e umbra ce cade pe tine,
Dar pașii tăi fug, și amorul scufund,
Într-o inimă arsă de iubiri clandestine.
Îți scriu fără glas, cu cerneala din plâns,
Cuvintele dor când nu duc înspre tine,
Şi râuri de lacrimi în suflet am strâns,
Ca valuri înalte să te aducă la mine.
Și iarăși m-ascund, și iarăși tresar,
Ca steaua ce moare-ntr-o zare străină,
Căci tu ești lumina din visu-mi amar,
Dar ești și durerea, lipsită de vină.
Și tot ce rămâne e-un dans fără pas,
Un timp fără ceas și o toamnă-n oglindă,
Iar lacrima mea în ochiul tău a rămas,
Ca o noapte senină în care luna colindă.
Te aștept
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Nu te aștept, dar vreau să vii,
Să ne-ntâlnim ca prima oară,
Să te rescriu în poezii.
Să-mi aduci un zâmbet cald,
Un semn că timpul n-a trecut,
Să ne iubim în versuri mari,
Așa cum nu am mai făcut.
Să-ți fie glasul vechi și dulce,
Cum l-am purtat în amintiri,
Să-mbrățișăm tăceri de gheață
Și să le-aprindem în iubiri.
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Dar încă știu ce-nseamnă dor,
Te-aștept să-mi fii cuvânt și taină,
Un vers pierdut, regăsitor.
Asemeni bradului în zile de An Nou
Tu esti asemeni bradului în zile de An Nou!
Cu sufletul împodobit de stele,
De-o frumusețe fără de egal
Întipărită în visele mele.
În ochii tai s-a strîns întreg pământul
Cu toată lumea bună de pe el
Pe chipul tău nicicând nu bate vintul
Si viscole nu suflă-n nici un fel.
Mă mir, cum ai atîta viu în tine,
Cum mă trezești pe mine către soare,
Asemeni crengilor de verde pline,
Asemeni bradului în zi de sărbătoare.
...Imi pare rău, că astăzi, în ajun
n-am reușit în casă mea să-l pun.
Cum ar fii?
Cum ar fii să nu fim?
Să uităm tot ce știm?
Sa învățăm să iubim?
Sa ne cerem iertare?
Scrisă într-o scrisoare,
Cum ar fii?
Sa fim copii?
Să ne îndrăgostim umil,
Uitând de ce va fii.
Cum ar fii?
Să te îndrăgostești de o inima pătată,
Suflată,poate fără viață,
Poate neștiind a iubi,
Poate neștiind a trăi.
Tu sperând că ai,
Ceva să-i dai,ce nu vezi ‘n rai.
Poate ai să-i dăruiești,
Dar poate nu ai sa primești.
Cum ar fii?
Să încă speri în fantezii.
Cu inima curată
Frumoase sunt petele de lumină pe covorul negru al inimii mele,
Căci tot ce mai luminează inima mea sunt clipele cu tine.
Flori-de-colț pe crestele munților, nuferi în lac sunt zâmbetele tale,
Iar mângâierile în noapte sunt plasturi pentru rănile inimii mele.
Șoptite sunt vorbele tandre ale buzelor tale ca susurul izvorului de munte
Și mă răcoresc așa cum apa de izvor răcorește setea unui drumeț ostenit.
Tandre și pline de blândețe sunt privirile tale atunci când rătăcesc
Prin labirintul tristeților mele, și doar sărutul tău reușește să mă găsească.
Prins în vrajă de calmul și gingășia cu care mă primești în brațele tale
Semnez cu lacrimi pe obrazul inimii mele fragmente de neuitat
Și ca un omagiu adus iubirii mă las purtat de valul perfect al trupului tău
Într-o călătorie prin universul dragostei carnale, cu inima-mi curată.
Urlet de dor
Când imi urla tăcerea prin dor
Şi prin linisti durerea-mi adie
Numai asa pot trece mai ușor
Scriind din nou o poezie.
Nu e zi sa nu ma întreb
De ce ai fost asa cu mine
Şi seara sa nu îmi sterg
Lacrima de pe bărbie..
Sunt puternica și demnă
Pentru cei la care ţtin
Dar când pun capul pe pernă
La tristetea mea revin.
Poate asta mi-i menirea
Sa nu pot uita de tot
Cum ai ales risipirea
Unui ultim vin în 2.
Și rog stelele de sus
Să nu mă inraiasca
Atât cât mai am de dus
Durerea asta sufletească.
În taină te caut…
În taină te caut, și-n taină m-ascund,
Speranța-mi e umbra ce cade pe tine,
Dar pașii tăi fug, și amorul scufund,
Într-o inimă arsă de iubiri clandestine.
Îți scriu fără glas, cu cerneala din plâns,
Cuvintele dor când nu duc înspre tine,
Şi râuri de lacrimi în suflet am strâns,
Ca valuri înalte să te aducă la mine.
Și iarăși m-ascund, și iarăși tresar,
Ca steaua ce moare-ntr-o zare străină,
Căci tu ești lumina din visu-mi amar,
Dar ești și durerea, lipsită de vină.
Și tot ce rămâne e-un dans fără pas,
Un timp fără ceas și o toamnă-n oglindă,
Iar lacrima mea în ochiul tău a rămas,
Ca o noapte senină în care luna colindă.
Te aștept
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Nu te aștept, dar vreau să vii,
Să ne-ntâlnim ca prima oară,
Să te rescriu în poezii.
Să-mi aduci un zâmbet cald,
Un semn că timpul n-a trecut,
Să ne iubim în versuri mari,
Așa cum nu am mai făcut.
Să-ți fie glasul vechi și dulce,
Cum l-am purtat în amintiri,
Să-mbrățișăm tăceri de gheață
Și să le-aprindem în iubiri.
Mi-s ochii deșteptați de vreme,
Dar încă știu ce-nseamnă dor,
Te-aștept să-mi fii cuvânt și taină,
Un vers pierdut, regăsitor.
Other poems by the author
Amarul amintirilor
De când nu ne-am mai scris mesaje
Nimic de-atunci nu a mai fost la fel,
De când tu ai plecat, se pare,
Că duc cu mine însămi un duel.
Mă lupt să-ţi uit parfumul ce mă doare,
Ce nu mă lasă să träiesc și să respir.
Și simt cum ceva in mine moare
Și-ncet mă descompune fir cu fir.
Eu ti-aş mai scrie o poezie,
Căci îmi lipsești... şi știi şi tu,
Că simt amarul vietii fără tine....
Tu simţi orice, numai pe mine nu.
Am încercat să nu te caut, n-am putut.
Am încercat să nu mă amăgesc,
Și jur că atât de mult am vrut,
Dar n-am putut de tine sa nu-mi amintesc....
Scrisoare către...mine
Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus
Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!
Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,
În vise, amintiri.... in golul care arde...
Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe
Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...
Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag
Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...
Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă,
O umbră... să nu mai doară atât de tare
Deși nu cred vreodată să dispară
....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...
M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut
...Am pierdut o bucată bună din mine...
În lipsa ei nu știu cum să functionez
Și mi se face dor... de mine, lângă tine...
Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun
Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit
Povestea si-ar fi păstrat același parfum
De fericire și zâmbete.... de la-nceput!
Si dor...si chin
Mi te-am zărit - și s-a făcut
Lumină-n gând și-n amintire,
Imaginea ta, un început
De vers, de vis, de nemurire.
Te port în mine, lin ecou,
În gânduri care nu se sting,
Chiar dacă zile curg ca roua,
Tu-mi ești lumina ce-o ating.
Nu esti un vis ce s-a sfarsit
Ci dorul blând ce dăruiește,
O muză ce-a zâmbit.. și-a scris
O inimă ce te iubeste.
Rămâi în mine, strop de vin,
Și-n orice vers te voi păstra,
Chiar dacă timpul nu ne iartă,
Iubirea mea nu va-nceta.
Și dacă viața dă uitare,
Eu te voi şti, în gând senin,
Că-n inima-mi, făr' de-ncetare,
Îmi ești și dor, și dulce chin
Cine stie...
Cine știe... poate cândva va înțelege
Ce-a fost în sufletul din mine pentru el,
Atunci va ști că dorul nu se șterge
Doar pentru că-i ordoni că trebuie...
C-a fost un vis, o mângâiere,
Un dulce vin în viața mea,
Un drum cu soare și durere
Și toate le-aș trăi din nou, așa.
A fost tăcerea ce-am vegheat-o,
Zâmbetul plin când sufletul plângea,
A fost un dor ce incă mai așteaptă
Să-i fie alinare vinul promis cândva.
Dar cine știe... poate timpul va aduce
O clipă de gând, un ceas de amintire,
Și-n liniștea ce vrea să-i pară dulce,
Va înțelege durerea ce-a lăsat-o în suflet la mine...
Povara dorului
Să mă învețe și pe mine cineva
Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept
Pe care-l simt oricât aș încerca
Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...
Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva
De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete
Mi-e dor de el, într-un mod ciudat
Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat
Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,
E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere
În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță
Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.
Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit
Și în actul de final cu brio ne-am pierdut
Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic
El...doar un suflet gol...un pas spre frig.
Amintiri
Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte
Sărutul pe frunte...promisiune,
Spune-mi azi dorului ce să-i spun???
...închid ochii ușor, și te strig pe nume...
Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată
Amintirile ma prind ca intr-o vrajă
Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar
Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar
Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn
Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut
Păcat c-acest moment a fost nedemn
Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...
Amarul amintirilor
De când nu ne-am mai scris mesaje
Nimic de-atunci nu a mai fost la fel,
De când tu ai plecat, se pare,
Că duc cu mine însămi un duel.
Mă lupt să-ţi uit parfumul ce mă doare,
Ce nu mă lasă să träiesc și să respir.
Și simt cum ceva in mine moare
Și-ncet mă descompune fir cu fir.
Eu ti-aş mai scrie o poezie,
Căci îmi lipsești... şi știi şi tu,
Că simt amarul vietii fără tine....
Tu simţi orice, numai pe mine nu.
Am încercat să nu te caut, n-am putut.
Am încercat să nu mă amăgesc,
Și jur că atât de mult am vrut,
Dar n-am putut de tine sa nu-mi amintesc....
Scrisoare către...mine
Nici o poezie, nici o lacrimă nu aduce inapoi ce s-a dus
Doar alină pentru o clipă, spală obrajii de durere...si-atât!
Ce s-a pierdut rămâne undeva...departe sau aproape,
În vise, amintiri.... in golul care arde...
Și totuși, cumva imi doresc să merg mai departe
Chiar de dorul de ce n-a fost mă cuprinde in noapte...
Fiecare lacrimă e ca o rugăciune, un semn ca mi-ai fost drag
Că am iubit, că am sperat... c-aș fi contat...
Vreau durerea s-o pot transforma... să fie blândă,
O umbră... să nu mai doară atât de tare
Deși nu cred vreodată să dispară
....in lipsa ta doar crește și.... se vrea mai mare...
M-ai zguduit din temelii... tot ce eram s-a pierdut
...Am pierdut o bucată bună din mine...
În lipsa ei nu știu cum să functionez
Și mi se face dor... de mine, lângă tine...
Eu stiu că se merita un rămas-bun mai bun
Decât acela ce nu mi l-ai mai oferit
Povestea si-ar fi păstrat același parfum
De fericire și zâmbete.... de la-nceput!
Si dor...si chin
Mi te-am zărit - și s-a făcut
Lumină-n gând și-n amintire,
Imaginea ta, un început
De vers, de vis, de nemurire.
Te port în mine, lin ecou,
În gânduri care nu se sting,
Chiar dacă zile curg ca roua,
Tu-mi ești lumina ce-o ating.
Nu esti un vis ce s-a sfarsit
Ci dorul blând ce dăruiește,
O muză ce-a zâmbit.. și-a scris
O inimă ce te iubeste.
Rămâi în mine, strop de vin,
Și-n orice vers te voi păstra,
Chiar dacă timpul nu ne iartă,
Iubirea mea nu va-nceta.
Și dacă viața dă uitare,
Eu te voi şti, în gând senin,
Că-n inima-mi, făr' de-ncetare,
Îmi ești și dor, și dulce chin
Cine stie...
Cine știe... poate cândva va înțelege
Ce-a fost în sufletul din mine pentru el,
Atunci va ști că dorul nu se șterge
Doar pentru că-i ordoni că trebuie...
C-a fost un vis, o mângâiere,
Un dulce vin în viața mea,
Un drum cu soare și durere
Și toate le-aș trăi din nou, așa.
A fost tăcerea ce-am vegheat-o,
Zâmbetul plin când sufletul plângea,
A fost un dor ce incă mai așteaptă
Să-i fie alinare vinul promis cândva.
Dar cine știe... poate timpul va aduce
O clipă de gând, un ceas de amintire,
Și-n liniștea ce vrea să-i pară dulce,
Va înțelege durerea ce-a lăsat-o în suflet la mine...
Povara dorului
Să mă învețe și pe mine cineva
Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept
Pe care-l simt oricât aș încerca
Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...
Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva
De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete
Mi-e dor de el, într-un mod ciudat
Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat
Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,
E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere
În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță
Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.
Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit
Și în actul de final cu brio ne-am pierdut
Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic
El...doar un suflet gol...un pas spre frig.
Amintiri
Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte
Sărutul pe frunte...promisiune,
Spune-mi azi dorului ce să-i spun???
...închid ochii ușor, și te strig pe nume...
Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată
Amintirile ma prind ca intr-o vrajă
Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar
Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar
Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn
Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut
Păcat c-acest moment a fost nedemn
Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...