Miezul nopții

La miezul nopții se revarsă
Mii și mii de falseturi,
Însemnate pe o foaie arsă,
Mii de bilete scrum, doar povești,
Doar amare minciuni.
 
Vârful acului încovoiat
Coase ața unduită,
Ce plutește pe-un râu secat,
Doar vise, doar iluzii,
Doar penițe neacordate.
 
Ceasul ticăie și bate
Ora târzie-n miez de noapte.
Acum sunt departe,
Sunt în salon,
Scriu o carte.
 
Nu mă căuta, nu mai vin,
Astă-seară dorm în ceară,
Noaptea-i scurtă,
Scumpă doamnă,
Nu mă aștepta, nu mai vin.
 
Apa curge, stă, îngheață,
Părul meu a-ncărunțit,
Trupul mi-a îmbătrânit,
Sunt tot aici,
Sunt un spirit.
 
Corbule, pasăre a nopții mele,
Domolește-ți glasul, nu mai cânta,
Contopește-te cu noaptea!
Acum eu am aripi negre,
Dormi și tu, nu mai cânta!
 
Fantasmele fumurii,
Pierdute printre ziduri,
Sunt înghițite de valuri,
Recitând cântările amare
Ale îndepărtatelor baluri.
 
Încăperea-i goală,
Sunt doar eu,
Privesc la cerul mut,
Lumânarea aproape stinsă
Luminând chipul meu de lut.
 
La miezul nopții se revarsă
Mii și mii de falseturi,
Foi rupte, îmboțite,
Aruncate-n scrum,
Noapte neagră, timp nebun!

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Miezul nopții

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 32

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Tu

O raza trecand prin perdea.

Un latrat de caine.

Imi iau cheile si plec,

Ma voi intoarce maine.

In lumea asta necunoscuta,

Alb negru,fara culoare.

Cu fete pe care nu le-am vazut,

Si voci noi dar poate,

Daca as sta cu tine s-ar schimba,

Si ar prinde culoare.

As da jos perdeaua si as lasa razele sa ma imbratiseze,

Si pasarile sa cuibareasca,

In cutia mea toracica.

Si as bea cafea cu soarele,

Vorbind de luna cu un zambet,

Caci stiu ca va apune.

Si o zi noua ma asteapta.

Deci te rog fi acolo cand voi iesi din mine,

Si ma voi simti in viata.

Mai mult...

Pace pentru țara mea!

Moldova țara minune

Noi nu avem nici o opțiune,

Pace în țară ne dorim

Nu prea vrem să suferim!

 

De ne-ar năvăli dușmani

Vom vorbi noi cu Romani,

Mână la mână noi vom pune

Și dușmani îi vom răpune!

 

Pace în țară vom avea 

Pentru omenirea mea,

Și ne vor zice tare dușmani

Că Moldova este cea mai tare!

 

Mai mult...

Recădere

Rugăciunea mea a catadicsit, cu timpul, s-ajungă
La urechi preasfinte, la porți înalte de fildeș și aramă;
De acolo, cu repeziciune, venit-au să-mpungă
Jucărețele urgii din lume, tăciunoasa gamă.
 
Cum stau așa, așteptând izbăvirea Revoluției,
Trimisă, o iazmă,-n chip meschin, cu darul vorbii,
Veni, spunând: “O, cazi-mi-n capcana seducției
Și adună-mi cetele-ți, să le înjunghie corbii!”
 
Dar ce în trupul meu o vrere de opunere,
Mă dedau și cad poemului său descântos,
Iar dintr-o oarbă, dezlănțuită supunere
Venit-a reîntregirea efemerului os...
 
Mai mult...

Trezire

Vise — torțe se sting, dar lumini orbitoare,
în orizonturile apropiate,
se APRIND.
 
Totul, și gărzile, se lichefiază,
cum parcă dau să încolțească
MAGISTRALE flori,
 
răsărite alb-argintii,
pe LESPEZI de pietre fumurii.
Mai mult...

Şalul

O haină veche și uzată cât vârsta mea
Îmbrac în grabă
Și peste toate un șal
De mine croșetat cândva
Cu multe noduri strâns legate.
În oglindă să privesc
Nu-i timp, nici vrere nu-i
Sunt riduri pe tâmplă ,
Ascunse sub bor de pălărie largă
Iar buzele îmi sunt nerujate.
Așa cum sunt, sunt o clipă de infinit
O solitară printre mulțime
Și am să plec să caut fericirea
Sau un derdeluș
Pe care alunecă amintirea.

……………………………………………………

Nemulțumit de mine
Și de ținuta mea, cățelul
Companionul zglobiu și  credincios
Mușcă lesa și nu vrea să mi-o dea,
Nu vrea nici să mă-nsoțească..

……………………………………….

Eu singură m-am regăsit
Printre  copii îmbujorați
Din caruselul cu becuri  colorate
Timpul înghețat îmi curge prin vine
Zilele mi le transform în ani
Sub șuvoiul  nopții vârsta se  ascunde.
Zâmbesc și îmi zâmbește
Un copil prin ani fugar
Iar clipa din infinitul din mine
De coaja unui copac se lipește.
Cățelul, șalul mi-l trage
Se joacă zglobiu, credincios
În timp ce amintirea îmi vorbește.

Mai mult...

Anorexică

Si persistă în agonia foamei,

Înaintează in euforia poamei

Poama corpului nehrănit

Coastele trupului subnutrit.

 

Avântul nemâncatului o ia pe neașteptate

Ca într-un uragan de păcate.

Păcatele strămoșilor

Ispășite de urmașii lor.

 

„Ești grasă!” spunea lumea

Acum leșină la munca lunea

O-ntreabă dacă-i bine

Le spune că e obosită după vineri

 

Coastele-s ca niște clape de pian

Ieșite din contxtul trupului cotidian.

Fața-i trasă pare  un tablou de mult șters

Iar oglindirea-i înfricoșătoare e-un efetc advers.

Mai mult...