Ai căutat: "miezul noptii"
Creaţii aleatorii :)
Cred ca m am îmbolnavit…
Cred că m- am îmbolnavit de moarte
Într-o zi când m-am născut
un gust amar de tristete ma roade ,
adanc in suflet cand m-adun...
De ce a trebuit sa ma nasc ?
sa pot sa mor de suparare ?
nimanui sa nu i pese ,
de a mea inima muritoare ...
Poate asa a fost sa fie
intr- un chin ca sa ma nasc .
cea mai mare povara a lumii
inima cea cu necaz ...
Anotimpuri
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne treacă
Iubirea zace aruncată în noroi
Sufletul umblă părăsit, fără de șansă
Privirea caută prin ceață după zori
Turnănd continuu cu tăceri din abundență
Către-anotimpuri de tristețe ne topim
Orbiți de reguli ordonate în absență
Va străluci golul din suflete sublim
Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni
Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi
Le frângem inima ce le-a bătut speranță
Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’
Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul
Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi
Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet
Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi
Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară
Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern
Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă
Ne-ajunge iarna înghețând focul etern
Iubirea de oameni
În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.
Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.
Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.
Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.
Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.
În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.
Am început să mă topesc
Am început să mă topesc,
Deși atât de multă ceară am,
Şi curg torent, și absent privesc,
Cum lacrimile vieții bat în geam.
Am început să mă topesc,
Deși fitilul mi-i deja cenușă,
Şi ard intens, și absent privesc,
Cum flăcările îmi bat la ușă.
Am început să mă topesc,
Și curg în picuri pe-al tău trup,
Căci aș dori să te trezesc,
Să ne iubim neîntrerupt.
Am început să mă topesc,
Iar ceară nu mai este în stup,
Deși aș vrea să mai trăiesc,
Topindu-mă, încet, încet mă duc.
Am început să mă topesc,
Şi mă adun din candelabru,
O altă lumânare să clădesc,
Să-mi pâlpâie la cap macabru.
Rază de lumină
Te aștept să vii,
Au înflorit din nou cireșii
Parfumul lor îmi trezește mii de amintiri
Despre noi, despre ale noastre povestiri.
Și mi-e dor, nu pot minți
De tine, de noi, de clipele ce le-am petrecut împreună
De-aș putea da tot timpul inapoi
Doar pentru o singură clipă cu tine.
Cateodată vorbesc cu soarele despre tine
Îi povestesc de amor,
Dar, totuși, uneori…
El nu-mi răspunde, plânge după a lui iubire.
Te simt mereu aici, ești ca o rană deschisă
Ce nu se vindecă deloc.
Parcă-i înfiptă ca un glonț,
Pe al meu suflet.
Și mă doare, și mă alină , și mă chinuie
Nu mă lasă.
Astăzi, nici soarele nu-mi mai surâde
Norii negrii l-au ascuns departe
Florile s-au trecut, au dispărut în zare
Iar tu…
N-ai mai apărut.
Tot aici sunt,
Lângă copacii morți de frig
Aștept cu inima prăpădită,
O rază de lumină
parzialmente speciale
Mereu zâmbeai
Ca un copil râdeai
Zâmbetul tău păcătos
Pe care-l credeam frumos...
Mă credeam religioasă
Când îngerul din tine cânta
Tu-mi erai prețioasă
Și tu păreai încântată...
Modul frumos,
În care-mi ziceai
Că sunt al tău cosmos...
Dar,tu tot în jur nimiceai.
Întârzierea fiecărei emoție,
De parcă, ar fi fost o boală
A fost o hoție...
Iar eu cădeam în ea,ca o petală.
Căderea la îndoială
Adevărată greșeală
Totul iese la iveală,
Ea nu era reală...