accidental?

Decojind gnostic, în răspuns de idee

deschideam și în murmur,

cojițe de fum...

Trecând pe alee, desigur,

alene...

Te priveam simplu,

trecător...

Dându-ți seama, firește - ai obiectat:

scârțâind din sanda!

Firesc, deloc - încântat,

am răspuns:

Cât de simplu a fost ieri!

Cu ce scop mi-ai lăsat așa urme pe suflet?

Pe cât l-ai bucurat, pe-atât a devenit de fragil.. 

Când firul poveștii l-ai făcut subțire 

În loc de zâmbete, au curs lacrimi pe chip!

Azi nici timpul nu mai are timp suficient 

Căci intr-un final, totul se termină

Rămân doar amintiri cu iz de morfină 

Până când gândul de tine, se va vrea absent.

Dorul de tine, de vin!... nemuritor, lăsat pe foi,

S-a rătăcit pe drumuri la răscruce,

Pavate cu vise de-un rozé demidulce

...mai sparge în bucăți tăcerea abruptă din noi.

Nu mă mai întreb "ce-ar fi fost dacă!?"

Oricum răspunsul nu mai contează 

Ești trecut ce uneori te-aprinzi în tăcere 

O umbră ce arzi și cu nimic nu te pot stinge.

Mă scufund în liniștea ce-a prins rugină 

În singurătatea mea fără de preț 

Simt cum totul în jur mi-e o lume străină

Atât de mult zgomot... atât de mult dispreț!

Și nu te gândi că o fac cu capul plecat 

Chiar de tăcerea ta mi-a rămas o povară

... sa te întorci?... imi tin sufletul anesteziat!

Ultima dată cu privirea, doar ai pus... sare pe rană...

În noaptea grea, când somnul mă ocolește,

Privesc cum lumea se destramă-n vânt,

Fiecare vis mă frânge, mă apasă,

Și mă întrebi de ce mă pierd în acest tumult?

Boli ce mă sfâșie și gânduri ce mă ard,

Mă duc spre un abis ce nu are sfârșit,

Lăsând în urmă doar umbre și tăcere,

Într-un colț al sufletului, unde nimeni nu mă găsește.

Frumusețea, oarbă, mă privește de departe,

Nu mă întreabă ce iubesc, ce vreau să fiu,

Într-un cer ce își plânge stelele pierdute,

Rămân doar eu, o adiere ce nu se mai înalță.

O lume întreagă îmi trece pe lângă chip,

Cu priviri goale, cu vorbe ce rănesc,

Și mă întrebi cum mă simt în această iarnă

Când inima mea s-a făcut un gând adânc, rece, pustiu.

Aș vrea să pictez, să arăt în culori ce simt,

Să nu fiu doar o fărâmă de trup rătăcind,

Dar mă pierd în fiecare trăsătură ce mă definește,

Într-un portret neterminat, în doruri nespuse.

Mă întrebi de ce nu am un chip ca al lor,

Un trup ce să atragă toate privirile,

Dar sufletul meu nu se măsoară în aparențe,

Ci în bătăi de inimă, în tăceri nemărturisite.

Aș vrea să te întreb: „Ce culoare îmi dai?”

Dar răspunsul tău ar fi doar o pată de lumină,

Ce se pierde-ntr-un colț de noapte,

Într-o lume unde frumusețea mea nu există.

Dar chiar și așa, în mijlocul acestei frânturi,

Rămân, în ciuda durerii, o fărâmă de vis,

Un cuvânt nespus, un ecou rătăcit,

Căci rădăcinile mele, adânci, nu se rup, nu se pierd.

Și chiar dacă nimeni nu mă va întreba vreodată,

Ce doruri port, ce culori mă fac să visez,

Nu rămân eu, căci tot ce am se stinge,

Într-o umbră ce dispare, cu tăcerea de sub piele.

Aș vrea să plec, să mă dizolv în noapte,

Să fiu uitată ca un vis risipit,

Căci în sufletul meu nu mai există loc,

Pentru rădăcini sau speranțe, doar pentru un pustiu infinit.

Mi-ar plăcea să fiu doar o stea ce cade,

În tăcerea nopții tale, ca o mângâiere de foc,

Dar rămân un gând care se pierde-n vânt,

Căutând un semn, o privire, un cuvânt.

Sufletul meu nu știe altceva decât dorul,

Aș vrea să fiu văzută, dar nu mă regăsesc în ochii tăi,

Te aștept în fiecare colț al universului,

Și totuși mă pierd în nenumărate tăceri, răspunsuri greșite.

Mă întreb dacă tu mă iubești cu adevărat,

Sau dacă rămân doar un ecou în camera sufletului tău,

Într-un colț îngust unde tu nu mă atingi,

Și cuvintele se risipesc înainte ca să ajungă la tine.

Aș vrea să fiu mai mult decât o iluzie,

Un vis care răzbate prin întunericul uitării,

Dar mă pierd în secunde ce nu mă definesc,

Ca un fulg de nea, căzut pe pământul dincolo de timp.

De ce dacă m-ai rănit,

Tot eu te mai iubesc?

De ce stau și nu dorm,

Și simt ca nu trăiesc?

De ce mă tot gândesc,

De când mă trezesc până adorm?

De ce mi-e cald și frig,

Și noaptea nu am somn?

De ce aștept să vii,

Dacă nu te mai vreau?

De ce te tot visez,

În brațe cum te iau?

De ce te am în gând,

Când stau singur plângând?

De ce atunci când strig,

Tu nu îmi mai răspunzi?

De ce mă doare sufletul,

Iar ochii îmi sunt uzi?

De ce aud in cap,

O mie de-ntrebari?

De ce doar faptele mele,

Pare ca au urmări?

De ce te mai regret,

Și sunt atât de necăjit?

De ce mi-ai spus ca mă iubești?

Dacă nu m-ai iubit...

Iubirea-n suflet ți-am purtat

tu, spunându-mi să-ncheiem

și amintirile doar de uitat

chiar și de existență dacă vrem.

De continui, n-are rost

decizia singur ai luat,

Ai fost și ești un fost,

un om ce n-a evoluat.

Eu n-am zis nimănui de tine

Erai micul meu secret

Mă sorbeai cu fiecare privire 

și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...

Eu n-am zis nimănui de tine

îmi era frică c-ai să dispari cumva,

Și când stăteam amândoi, în bucătărie

Veri liniștite departe de lume

cu tine îmi imaginam...

Eu te-am păstrat doar pentru mine,

deși cam toți au observat

că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine

Ei nu știau că ne iubeam.

Eu eram sigură de tine

N-am mai simțit cu-altcineva,

Ce-aveam noi părea desprins din filme

Totul cu tine era așa de natural.

Și-acum mă-ntreb

La tine, în bucătărie,

Veri liniștite departe de lume,

cu mine ți-ai imaginat?...

Eu n-am zis nimănui de tine

Erai micul meu secret

Mă sorbeai cu fiecare privire 

și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...

Eu n-am zis nimănui de tine

îmi era frică c-ai să dispari cumva,

Și când stăteam amândoi, în bucătărie

Veri liniștite departe de lume

cu tine îmi imaginam...

Eu te-am păstrat doar pentru mine,

deși cam toți au observat

că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine

Ei nu știau că ne iubeam.

Eu eram sigură de tine

N-am mai simțit cu-altcineva,

Ce-aveam noi părea desprins din filme

Totul cu tine era așa de natural.

Și-acum mă-ntreb

La tine, în bucătărie,

Veri liniștite departe de lume,

cu mine ți-ai imaginat?...

Eu n-am zis nimănui de tine

Erai micul meu secret

Mă sorbeai cu fiecare privire 

și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...

Eu n-am zis nimănui de tine

îmi era frică c-ai să dispari cumva,

Și când stăteam amândoi, în bucătărie

Veri liniștite departe de lume

cu tine îmi imaginam...

Eu te-am păstrat doar pentru mine,

deși cam toți au observat

că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine

Ei nu știau că ne iubeam.

Eu eram sigură de tine

N-am mai simțit cu-altcineva,

Ce-aveam noi părea desprins din filme

Totul cu tine era așa de natural.

Și-acum mă-ntreb

La tine, în bucătărie,

Veri liniștite departe de lume,

cu mine ți-ai imaginat?...

Eu n-am zis nimănui de tine

Erai micul meu secret

Mă sorbeai cu fiecare privire 

și mă treceau fiori când te jucai în părul meu...

Eu n-am zis nimănui de tine

îmi era frică c-ai să dispari cumva,

Și când stăteam amândoi, în bucătărie

Veri liniștite departe de lume

cu tine îmi imaginam...

Eu te-am păstrat doar pentru mine,

deși cam toți au observat

că parcă starea mea de spirit s-a schimbat în bine

Ei nu știau că ne iubeam.

Eu eram sigură de tine

N-am mai simțit cu-altcineva,

Ce-aveam noi părea desprins din filme

Totul cu tine era așa de natural.

Și-acum mă-ntreb

La tine, în bucătărie,

Veri liniștite departe de lume,

cu mine ți-ai imaginat?...