Nocturnă
te întrebi dacă nu ți-ai pierdut șarmul
când te privești în oglindă
îți pipăi pomeții
obrajii
adaugi fără chef o cremă Sweet Secret
cu miros de vanilie
o dungă de ruj peste buze
fără niciun efect în întuneric
dar nu contează
să-mi rămână în minte imaginea ta
decât alta
cum mi-ai spus într-o seară
„întotdeauna mai exist-o femeie
fir-ați ai dracului…”
.
sigur privești în gol de-acolo
din neguri
tavanul
îți trosnești degetele
așteptând un tren care nu mai circulă noaptea
de mult timp
dacă ai răbdare să-mi termin și eu
țigara
mă apuc să dau la o parte zăpada aceasta
așternută-ntre noi
ca o pacoste…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 6 martie 2019
Vizualizări: 1640
Poezii din aceiaşi categorie
Citate (Creatii proprii)
-Nu am murit, vreu' ca toti sa stie, ma renasc in alta lume
-Daca iubirea se formeaza datorita unor factori exogeni favorizati de nevoi sau necesitati ea poate coincide cu o inchisoare iar peste ani ai sa realizezi c-ai luat apă turnată dintr-o baie dintr-un apartament comunist, stropită cu umbră de parfum.
-Intelegerea este radiogoniometria ce determina directia unui emitator de iubire
-Ea va fi sigura ce o mai ai dupa ce ti a luat tot ce ti a mai ramas.
-Gelozia in iubire, e precum glontul pe teava, o miscare gresita si cineva moare.
-Dintre milioane si milioane de posibilitati si alegeri alternative, tu traiesti pe acest pamant.
-Stii cum trebuie sa gandesti atunci cand te certi cu persoana iubita? Daca te certi cu parintii, nu iti cauti altii...
Rutina
Aceeasi rutina ce te omoara
Aceleasi ganduri ce te infioara
Aceleasi situatii din care parca n-ai scapare
Cand simti doar gol sub picioare
Aceleasi ore si aceeasi alarma
Acasa mereu aceeasi drama
Mereu pe fuga ,obosesti
Esti viu dar nu mai traiesti
De ani buni nici nu mai zambesti
Ca nu mai stii ce inseamna sa iubesti
Sau sa fii iubit sau apreciat
Ca lumea e rea,e de c***t
Si vor sa te faca sa crezi ca esti ca ei
Dar ce zice lumea in seama sa nu iei
Ca esti mai bun ca astia toti
Care ti-au furat sufletul ca niste hoti
Aruncandu-te intr-o rutina bolnava
Ca o plaga,o boala grava….
Aminteste-ti cine esti si ce poti face
Ca sufletul pierdut prin rutina iti zace
Aminteste-ti cum zambeai odata
Si cand ai fost fericit ultima data
Aminteste-ti cand te lasai condus de un vis
Capul sus,incredere in tine si zero compromis
Aminteste-ti cum erai
Nu mai fugi,o clipa stai
Si gandeste-te ce inseamna de fapt
Sa-ti traiesti viata cu adevarat!
Insula 2
Nu vrei sa stii cate cuvinte au ramas
Pentru ultima rugaciune
si le risipesti pe nimicuri ca un nauc
Ai sa ajungi la capatul cuvintului si dorinta de a exprima
va fi rapusa de:Tacere
Rostul Absent al Prezenței
În adâncul gândurilor, cuvântul "tu" se pierde,
Poezia neexistă în umbrele tale nedeștepte.
Silueta ta se șterge într-o lume absentă,
Versuri nepronunțate, în taina inimii tăcute.
În ecoul amintirilor, numele tău dispare,
Cuvintele rămân nespuse, într-o poezie rare.
Poezia ta nu există în paginile vieții mele,
Versuri întrerupte, o melodie fără refren.
Prin zăpezile timpului, "tu" devii fără chip,
Poezia neîncepută, o poveste în derapaj.
Versurile se pierd în absența ta tăcută,
O poezie fără "tu", în tăcerea pustiului suflet.
Fara titlu
Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor
Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol
Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător
Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol
Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-
De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc
Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce
O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce
Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit
A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit
Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete
La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete
Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez
Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez
Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez
Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez
Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.
Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc
Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"
Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....
Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc
N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc
O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece
Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece
Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată
Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață
Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată
Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață
Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală
Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală
Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc
Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc
Încrâncenare
Cuvintele acelea zgrunțuroase
ieșite ca dintr-un nod încâlcit cu mai multe capete
colcăie neobosite în sicriele astupate cu ceară ale morților
unde miriapode cu mii de picioare își iau prânzul totemic
abc este o cabală pe-o felie de creier
tată un triumf al fiilor sângeroși asupra hoardei
festinul…
într-o lume strânsă de gât a consoanelor
urletul jalnic al lupului zgârie oasele
n-a-nceput încă dansul nupțial al scheletelor vorbitoare
al poeților înjunghiați
al femeilor frigide
purgatoriul cuvintelor a devenit neîncăpător
singurul grup de cuvinte admis este pe-a mă-tii
în toate sensurile...
Alte poezii ale autorului
Si totuși se învârte
Alexandru Zbârciog se trezise în dimineața aceea cu o citație băgată pe sub ușă. Nu-l văzuse pe agentul procedural, care procedase total neprocedural, alegând soluția cea mai proastă, permisă doar în cazurile când persoana nu era găsită la domiciliu, afișarea, în loc să sune și să i-o înmâneze personal. Cum nu găsise cu cine să se certe, deschise plicul misterios, purtând antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mierleștii de Sus și scoase o hârtiuță boțită ( jumătate dintr-o coală A4 ), cu pete de grăsime în colțul din dreapta sus, semn că expeditorul mâncase sau mânca în momentul expedierii. Trecuse peste acest aspect neplăcut, scârbos chiar, și se concentră asupra textului. Numele său, adresa și porecla, erau scrise cu pixul, iar mai jos urma textul standard „ sunteți invitat la... ora...în calitate de... Aici existau două variante: învinuit/martor. Același pix tăiase c-o linie cuvântul „ învinuit”, de unde omul putea deduce că era citat în calitate de martor. Mai jos apărea și motivul citării: în dosarul nr...de evaziune fiscală și spălare de bani, art... din Codul de procedură penală, actualizat. Dedesubt apărea și numele procurorului de caz: Gheorghiță Alui Ion. Zbârciog lăsă hârtia pe birou, scărpinându-se în creștetul capului, ca un om aflat într-o mare încurcătură. Nu înțelegea chestia cu „ evaziunea”, fiindcă nu înființase niciodată o societate comercială, nici măcar un PF! La fel de neclară îi apărea sintagma ” spălare de bani”, deoarece nu prea avea ce spăla, el reușind perfomanța să-și cheltuiască salariu înainte de a-l încasa. „ Sigur e-o încurcătură la mijloc! se gândi el. O fi altul cu același nume!” Mai pățise treaba asta și la Fisc! În ziua menționată în citație se înființă la Parchet, unde un polițist îl scanase din cap până în picioare, apoi îi reținuse ochelarii și telefonul.
- Iertați-mă, domnule polițist, îndrăzni el, fără ochelari nu văd nici pe unde să merg!
- Tocmai asta este ideia! rânji omul legii. Nu trebuie să vezi prea multe pe-aici! Ia loc în sală până îți vine rândul!
După vreo două ore, care i se păruseră o eternitate, polițistul îi făcu semn să se ridice, iar el îl urmă cuminte, folosindu-și mai mult urechile decât ochii. Îl introduse într-o cameră în care se afla un ins slăbănog, inexpresiv, cu capul ca o ridiche, și o secretară. Polițistul îl salută cu un „ să trăiți, domnule procuror!”, apoi ieși, moment în care bărbatul acela ciudat îi făcu semn să se așeze pe un scaun.
- Ai cam zbârcit-o, domnule Zbârciog! îl luă el în primire în loc de salut sau de altă introducere, foarte amuzat de jocul de cuvinte pe care tocmai îl făcuse. Recunoaște că ai cam zbârcit-o!
- Eu cred că e o neînțelegere, domnule procuror, riscă Zbârceog o replică, mă luați drept altul!
- Deci mai ai și pe altcineva?
- N-am spus asta, am zis că s-ar putea să fie o eroare la mijloc. Mai sunt o grămadă cu numele acesta!
- Si ce legătură există între tine și ei?
- Tocmai că nu există! M-am lovit de aceeași situație și la Fisc!
- Deci v-ați cunoscut la Fisc?
- Vă spuneam cu totul altceva! Cu cine să mă cunosc la Fisc, păcatele mele!? Cu Primul ministru?
- Deci este posibil să te fi întâlnit cu Primul ministru la Fisc și ca acesta să-ți fi virat niște bani în cont?
- Exclus, n-am eu legături așa de înalte, l-am văzut de câteva ori la televizor!
- Deci vă cunoașteți i?
- Nici vorbă. Îmi răstălmăciți cuvintele!
Procurorul răsfoi prin dosarul de pe birou și scoase un extras de cont în care apăreau numele și CNP-ul său, iar la sold suma de un milion de euro.
Hârgiog ridică din umeri uimit.
- Dacă aș avea banii ăștia, domnule procuror, m-aș duce în Bahamas și aș trăi acolo până la capătul zilelor!
- Deci ai conturi și în paradisurile fiscale, mai exact în Bahamas?
- Iar m-ați înțeles pe dos, am presupus doar! De unde atâtea conturi? Nu sunt decât un simplu comis voiajor, care vând tigăi și aspiratoare la ofertă!
- Deci obții venituri din comerțul clandestin cu tigăi și aspiratore și nu le declari la Fisc?
- O face dilerul căruia îi cumunic fiecare unitate vândută prin call center!
- Deci ai legături și cu unitățile speciale de informații străine?
- Dilerul e, într-adevăr, italian, dar nu știu să se ocupe cu culegerea de informații!
- Am înțeles. Lucrezi sub acoperire! Ți-am zis eu c-ai zbârcit-o! concluzionă bărbatul cu cap de ridiche, făcându-i un semn discret secretarei Aceasta veni imediat cu o cola de hârtie pe care consemnase discuția. Procurorul o citi repede, zâmbi, apoi i-o întinse lui Zbârciog.
- Semneaz-o!
Hârțog o citi și el, după care o împinse spre procuror.
- Nu semnez așa ceva! E taman invers față de ce-am spus!
- În cazul ăsta nu există, procedural vorbind, decât două soluții, îi explică procurorul zâmbind: ori te răzgândești și te întorci acasă, așa cum ai venit, ori nu semnezi și te rețin preventiv treizeci de zile, începând chiar de acum. Nu-ți mai spun că arestul e plin de arestați periculoși, criminali și violatori, dar, probabil, nu te interesează!
Omul trase hârtia înapoi, o mai citi o dată, apoi o semnă.
- Si totuși se învârte! murmură el printre dinți în timp ce polițistul îl conducea tăcut și indiferent către ieșire.
Relativitate
nu știu dacă aveam neapărată nevoie de o lege a relativității
alăturarea cuvântelor „lege” și „relativitate”
îmi apare ca o contradicție în termeni
toate legile sunt
după câte știm
absolute
ceva „relativ” exprimă o incertitudine
(poate fi pus sub un semn de-ntrebare!)
Einstein profețise că nu există viteza mai mare decât cea a luminii
în mecanica Marelui Univers
mai târziu aflăm că neutrinii se pot mișcă mai repede decât lumina
mult mai repede
ba chiar pot face drumul înapoi
pot reveni
și termina cursa pe locul întâi
ei sunt efectul care precede cauza
un fel de mașină a timpului
tot Einstein afirmase că energia este egală cu masa
proporțional cu viteza luminii în vid
E = mc2
posibil
eu însă constat că raportul acesta se schimbă
direct proporțional cu avansarea în vârstă
la o masă mai mare nu-mi mai ajunge aceeași putere
să țin pasul cu lumina
încă un mit spulberat
la fel de bizară mi se pare problema cu spațiu
și timpul
privite ca un tot unitar
savanții ne spun că spațiul ne este accesibil
prin cele trei elemente alle unui romb
înălțime
lățime și lungime
numai că retina noastră reține doar două dintre ele
ignorând
în plus
adâncimea
care ar fi timpul
ceea ce ar explica o limită inadmisibilă a ființei umane
eu îmi reprezint timpul ca un vagon de tren
în care încap zece oameni
la prima stație urcă încă o sută
dar nu mai sunt locuri
spațiu
oricât s-ar îngrămădi cei o sută de oameni
în timp ce trenul se deplasează cu 100 km la oră
spre infinit
vagonul nu se curbează
ca în celebra teorie a relativității
aici lucrurile sunt mult mai clare
spațiul acesta e doar pentru zece oameni
și nu are nicio legătură cu timpul…
Jocuri de noroc
Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,
dacă ai scoate-o la vânzare pe internet
sau la o casă de licitații,
n-ar licita nimeni.
- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher
sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,
care asistase absent la monologul meu de pe margini,
dar nici acolo nu-i sigur!
Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,
apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,
mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,
doar eu pariasem, cu viața,
fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.
Simt timpul în spate ca pe o placă uriașă de plumb
în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,
aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților
dinăuntru ruletei,
fosnetul cartilor de blackjack,
zgomotul bilei care se invarte
și care se-oprește deodată pe zero,
fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul
toate jetoanele,
mormanele de bani,
viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.
- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,
împingând jetonul meu înainte.
- Pas! refuzară jucătorii de la masă în cor!
- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă
care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!
Promoții
poezia este singura specialitate de carne
fără proteină
care nu te îngrașă și nu faci gută
voucher-ul meu obținut dintr-o revistă literară necumpărată de nimeni
acoperea dor jumătate din preț
așa că am mai dat o sută nenorocită
soția mea strâmbă din nas și își face aer cu palma
pute
nici câinele n-o mănâncă
să vedem
Grivei scheună și-o rupe la fugă
fug toți câinii și pisicile din cartier
o arunc în tigaia cu aburi
și adaug un plic de piper
toate vietățile dinăuntru
încep să zbiere
să recite viersuri din Mihai Eminescu
(”Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”)
și Nichita Stănescu
(” Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”)
psihatru mă privește cu ochii holbați
ești dus de-a binelea
omule
ce vrei să-ți mai fac
”Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!” îi răspund
Sictir*
Mi-e tot mai frică să ies din casă
și nici nu știu dacă mai merită...
vechea butadă nu mai e de actualitate,
e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,
acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,
din senin,
mitocanul frustrat,
(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)
nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului
decât prin suprimarea fizică a acestuia,
întorcându-se la Darwin,
adevărul prin exhibarea minciunii,
adică pe dos,
în jos,
la nivelul său ontologic,
statul de drept e pe cale de disoluție,
nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,
nimeni nu mai respectă pe nimeni,
trăim în direct coșmarul acesta,
exacerbat inutil,
onompatopeic,
doar pentru reting,
mai multă mizerie omenească,
cameleonism,
decât în Justiție
nu găsești nicăieri,
Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,
cimitirile sunt pline de martiri inocenți
iar voi vorbiți despre independența Justiției,
sictir!
*Dex - SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…