Стихи из этой категории
Sufletul
Lasă ți sufletul să se unească cu al meu,
Să ne bucurăm oricât ne ar fi de greu,
Dumnezeu mi te a scos în cale
Când aveam nevoie mare,
Intr o noapte te am visat
Intr o alta te am văzut
Pentru mine întreaga viață îmi ești sortit,
Să ne iubim chiar și de la distanță.
Nu mai avea gânduri aiurea
Eu te aleg pentru totdeauna.
La o cafea!
Bună dimineața îți spun iubito
Și mâna ți-o întind să te ridici,
Să savurăm și azi în doi cafeaua
Și să primesc la schimb...pupici.
Vreau să simți aroma fermecată
În care-am pus dragostea mea,
Iubirea să ne cuprindă pe amândoi
Și să uităm că uneori viața e grea.
Privește cum raza soarelui așteaptă
S-ajungă și la noi de după munte,
Să-ți mângâie ușor chipul frumos
Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.
Să știi că am ales cana ce-ți place
Și-n care-ai pus frumoase amintiri,
Iar pentru mine am căutat ceșcuța
Din care am băut cândva la întâlniri.
În colțul mesei am pus trandafiri
Cu care în tinerețe te-am cucerit,
Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa
Pe care am visat-o și visul împlinit
Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte
Și-am îndulcit-o cu miere de albine,
Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie
Mărturisind că inima-mi îți aparține!
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
Fiziologia iubirii
Iubirea e-un trup, cu vene și sânge,
Se naște din foc, dar se-aprinde și plânge.
E piele ce simte, e puls ce tresare,
E chimia ce-n noi universuri crezare.
Când el a plecat, ceva s-a stins,
Un ritm din iubire s-a rupt, neînvins.
Dar trupul iubirii poate renaște,
Cu grija, cu timpul, cu vorbe-mpăcate.
Ce să faci să se-ntoarcă? Ascultă-l cu totul,
Să-i înțelegi pasul, dorința, complotul.
Întreabă ce-l doare, ce vise-și dorește,
Cum timpul cu tine ar vrea să-l trăiește.
Să schimbi? Nu pe tine, ci felul de-a fi,
Să-l lași să te vadă, să simtă, să știe.
Că ești nu doar flacăra, dar și adăpost,
Că nu doar iubești, ci-i ești tot ce-a fost.
Iubirea-i un organ ce pulsează tăcut,
Hrănește-l cu dor, nu-l lăsa abătut.
Cu răbdare, cu fapte, cu arta cuvântului,
Poți readuce-napoi ritmul începutului.
A mai trecut un an!
A mai trecut un an și tot aștept
Să te întorci la mine toamna asta,
Să stăm de vorbă, să ne povestim
Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta
Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi
Când știu ce mult eu te-am rănit,
Că am plecat fără să spun o vorbă
Iar tu în urmă, ai plâns și suferit
Acum și eu îmi trăiesc suferința
Când înșelat și părăsit am fost,
Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare
Și să accept că și prostia are cost
Mult mi-a trebuit să aflu unde stai
Dar n-am avut curaj să vin spre tine,
Doar mesage de pe telefon am dat
Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine
Dar voi lăsa mândria mult în spate
Și voi călători s-ajung degrab' la tine,
Pentru că simt că încă se mai poate
Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
Другие стихотворения автора
CELOR PLECAȚI
Trebuia să vă ajut ,
Dar atunci ,eu n-am putut.
Însă azi când a-și putra
Ce nevoi a-ți mai avea?
Doar ,două cruci ,din beton noi
Cele vechi rose-s de ploi,
Să răsădesc flori pe mormânt
Și să vorbesc cu voi în gând.
ALBINA !ÎNTRE STUP ȘI FLORI DE
ÎNTRE STUP ȘI FLORI DE TEI ,
SUNT ATÂT DE MULTE CĂI ,
DAR ALBINA LUCRĂTOARE ,
NU SE PIERDE NICIODATĂ .
UNIVERSUL EI , ȘI-L ȘTIE
FĂRĂ ADRESĂ PE HÂRTIE !...
CHIAR DE PLOUĂ SAU E VÂNT ,
SEARA SE ÎNTOARCE ACASĂ ...
ÎN POIANA CEA FRUMOASĂ !...
CUGETARE
Iarna cu zăpezi de argint are să vină,
Luna e o pată de culoare,
Stelele sunt note muzicale,
Cu contururii de cerneală
Albastră...
Un clopot bate și-l ascult
Când mă bate un vânt cărunt...
Duc în suflet dorurii ce -n veci nu adorm
Dores să le dăruiesc altcuiva ,enorm!...
TAINA SORȚII !
SINGUR , SIGUR AM SĂ PLEC
UNDEVA DEPARTE
TAINA SORȚII S-O ÎNȚELEG
PE-O FILĂ DE CARTE .
NEMURIREA DE-AȘI AFLA
ÎNTR-UN COLȚ DE LUME ,
STAU SĂ AȘTEPT STEAUA MEA
CA SĂ-I DAU UN NUME !...
BUN RĂMAS
Draga mea fiică și dragul meu fiu
Scumpă nepoată cu dragul tău
Și celor ce de mai știu,
Că a vieții văpaie se stinge
Lumea întreagă cu voi împreună
La ultimul ceas rămâne în urmă
Dar plecarea mea e împăcată
Poteca ce-o las de voi e umblată,
Și fața-mi cu lacrima voastră spălată.
Un semn tot voi trimite din alba cetate
Din cerul înalt când vântul va bate.
Și rugămintea mea de pe urmă:
Nu mă jeliți la ultimul ceas;
Eu doar vă spun: BUN RĂMAS