Nebun

În fața oglinzii mă uit și mă pierd,

Ochii-mi sunt două fântâni de tăcere,

Iar gândul meu, ca un val ce nu mă mângâie,

Se sparge-n colțuri de pământ, în mizerie.

 

Nebunia se naște din agonia adâncă,

Ca o flacără ce arde fără vânt,

În sângele meu curge un râu de dor,

Iar râsul meu nu e decât un cuvânt.

 

De ce să mai caut o rază de soare,

Când ecourile mă strâng cu mâini reci?

Sunt un muritor ce caut drumul

Pierdut în nebunia ce mă apasă pe veci.

 

Mă urăsc, că nu mai știu cine sunt.

Nebun și singur, sub cerul plumburiu,

Și-n mintea mea sângerează visuri frânte,

În ecoul dorurilor, este un cântec pustiu.


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Denisa Ali poezii.online Nebun

Data postării: 17 aprilie

Vizualizări: 52

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

O Martie de Vis

Opt martie, zi de soare,

Femeia e-n sărbătoare.

Flori parfumate, multicolore,

Un zâmbet larg, cu ochi sclipitori.

 

Mama, fiica, sora, prietena,

Toate azi sunt regine, lumini de lună.

Respect și admirație le dăm,

Pentru tot ce fac, cu drag le mulțumim.

 

Curajul lor ne inspiră,

Frumusețea ne fascinează,

Dragostea lor ne înconjoară,

O lume mai bună ele o creează.

 

Fie ca această zi să fie magică,

Plină de bucurie și lumină,

Să le arătăm cât de mult le iubim,

Și respectul nostru să le dăruim.

 

La mulți ani, femei minunate,

Fiți mereu fericite și iubite!

Fie ca primăvara vieții voastre

Să fie veșnic înflorită!

Mai mult...

~Etern în memoria ta~

 

 

Sunt un câine oarecare,

Vreau să mă hrănești!

N-am nevoie de motive,

Doar să mă iubești.

 

Mai ții minte când alergam

În urma ta, după sanie?

Parcă a fost ieri...

Nu eram legat de o funie,

Și nici de ale tale dureri.

 

Amintește-ți cum eu îți eram

Buna dispoziție,

Când aveai o zi mai grea!

Că am fost acolo, pe poziție,

Când lumea părea rea.

 

Mai știi ce mi-ai promis?

Unde ai fost când am avut nevoie de ajutor?

„O să am grijă de tine!”

Acum tu nu vezi că mor?

 

Nu te judec, ai necazuri,

Deci poate că e mai bine că te-am părăsit!

Nu înțelegi că erai totul pentru mine?

Și ai să fii până la sfârșit?

 

Chiar dacă m-ai dezamăgit,

Încă am încredere în tine!

Însă nu ai reușit!

Tu ai vrut să mă păstrezi...

Eu,am vrut să fiu iubit...

 

Astăzi te-am scutit de o grijă,

Dar să știi că îmi lipsești!

Fără tine n-am putut

Să rămân, să mă trezești!

 

Voiam să te mai văd odată,

Să m-alinți ca pe ai tăi!

Să sar mereu când nu ți convine

Și să-ți fac doar vânătăi.

 

Să nu uiți că am fost devotat!

Ține-mă în brațe veșnic!

Și să știi, nu-s supărat!

Pentru tine, sunt războinic.

 

Ce părere ai că pentru alții am fost doar un câine?

Pentru tine ce am fost?

Doar un paznic de folos?

Un prieten zgomotos?

Sau un suflet fără rost?

 

Am îmbătrânit cu gândul că o să te văd împlinit!

Dar să știi că prezența mea încă n-a murit!

O să fiu cu tine să te văd fericit!

Viața mea a fost un dar,

Pentru tine, m-am jertfit.

 

Etern în memoria ta, Bleky!

 

 

Mai mult...

Mantaua

la început am îmbrăcat haina vieții

 

pe deasupra hainelor de duminică

 

ca pe-o manta de-a lui Gogol

(găsită în lada de zestre-a bunicii!)

cineva mi-a spus că arăt ca o sperietoare de ciori

pulpanele îmi atârnau până la călcâiul lui Ulise

și era largă

jenant

pe-alocuri

mă lătrau câinii

ziua-n amiaza mare

așa că mi-am făcut rost de o manta nouă

din celebrul Marché aux peuces din Paris

mai scurtă

cu nasturi lucioși de alamă

citeam pizma în ochii hoților de cruci

și cadavre

dar

vai

nenorocul mi-o luase-nainte

în zori mantaua mea dispăruse ca Fata Morgană-n deșert

și-n locul ei se cuibărise ca un dihor flămând

Moartea…

Mai mult...

Frumoasa

 

I-ai spus ca e frumoasa

Superba chiar.

Ai facut-o sa creada ca o iubesti.

Ca o adori.

 

I-ai spus ca e creativa,

Desteapta chiar.

Ai facut-o sa creada ca o iubesti.

Ca o admiri.

 

I-ai frant inima,

Cu doar cateva cuvinte,

In mii de bucati ,

De negasit, pierdute.

 

A plans saraca,

Nu mai respira,

Plangea si tacea,

Ca nu cumva sa deranjeze.

 

I-ai spus ca e frumoasa,

Si te-a crezut,

A crezut ca e frumoasa,

Insa doar o minciuna a fost.

 

I-ai spus ca nu conteaza cum arati,

Pana cand a contat.

Pana cand a ramas doar ea,

Si restul cu altcineva.

 

I-ai rupt tulpina florii,

De parca ar putea sa cresca din nou.

Usor, petalele i-au cazut,

Si in pamant au intrat.

 

I-ai calcat pe suflet,

Ai lasat-o sa zaca pe pamant,

Acolo in frig,

Unde e cel mai rau.

 

Ai rupt-o

Si nu s-a mai ivit la suprafață.

Sta sub pamant,

Acoperindu-si cat de bine poate fața.

 

Saraca,

Sta acolo, nu zice nimic.

Moara pe zi ce trece,

Fara apa , fara îngrășăminte.

 

I-ai spus ca e frumoasa,

Te-a crezut,

I-ar sufletul ei “frumos” s-a rupt,

Petalele i-au cazut.

 

I-ai spus ca o iubesti

Si ca e frumoasa,

Doar ca minciunile astea,

Au costat-o viata.

Mai mult...

Cristal

te văd așezându-ți pașii ca un acrobat

 

care merge pe sârmă

 

mi-a plăcut dintotdeauna mersul tău

dar nu ți-am spus până acum

de teamă să nu destram vraja

sunt multe lucruri pe care nu ți le-am spus

din același motiv

n-am vrut să-ți trăiești viața prin ochii mei labili

și extatici

să dau frâu liber ispitei

inimii

acum înțeleg de ce Ulise a cerut să fie legat de catarg

în dreptul insulei Eea

unde locuia Circe…

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

A răsărit în mine

A răsărit în mine un dor nespus,

Ca roua ce-n zori se adună-n floare,

Cu pași tăcuți, din margini de apus,

Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.

 

Pluteai în mine ca un cântec vechi,

Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,

În ochii tăi, o lume fără perechi,

În tăcerea ta, o taină ce mă frige.

 

Și nu știam că-n mine mai e loc

De atâtea primăveri fără cuvinte,

Ma atingeai si aveam in sânge foc,

Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.

 

A răsărit în mine un fel de cer,

Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,

Un cer cu stele ce nu mai pier,

Și albastrul lor parcă nu mai încape.

 

De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat

Să scuturi liniștea ce-mi era lege?

Acum, în gânduri, port un paradis

Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.

 

Am întrebat pământul, dar a tăcut,

Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,

Am întrebat trecutul și-a durut,

Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.

 

Mâinile imi tremura , simt cum mor,

Un trup uitat în umbre, fără glas.

Iar tu rămâi doar umbra unui dor,

Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.

Mai mult...