Personalități

Și am început să mă dau în joacă,

Necrezând că o să-mi placă-

Acea nuanță de roșu aprins,

Care cu dragoste m-a surprins.

Prima dată l-am folosit ocazional,

Nevrând să devină ceva special,

Dar am ajuns să-l folosesc și înainte de culcare ,

Pentru că-mi aducea pe buze alinare .

Mă simțeam atât de unică că-l port,

Dar am ajuns să nu-l mai suport-

Văzându-l pe chipul tuturor,

Lăsându-mă cu o durere,pe care nu pot s-o măsor...

S-a dovedit a fi obsesie ,

Făcând pe ale mele buze impresie-

De dor și regret că am ales această nuanță,

Ce m-a lăsat acum fără nicio speranța.

Nu e vorba despre rujul roșu aprins...

Este despre băiatul care mi-a atins-

Inima , ce era întreaga odată,

Și putea simți iubirea adevărată.

Tu ești soarele 

Eu sunt Luna 

Eu te încălzesc cu nima curată 

Și iubire reală

Tu privind asta ca pe o greșeală

În timp ce te încălzesc cu zâmbet

Îți scriu versuri pe caiet

Inima îmi bate tare

În timp ce iau o gustare

Ma gândesc numa la tine

Oare asa ca mine cine o sa te mai iubească, cine?

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

Murmură aceleaşi şoapte din mulțime
În momentele aceluiași minut
În ce vis, pe ce țărm ai rămas?
Sub ce nor ai ajuns?
Se îneacă și curge în mine cărările toate
Pe acea lume care ai hoinărit.

Vinul stă rece pe masă din bucătărie,

Și tu,femeie,te rogi ca el din nou să vie.

Nu ești doar o păpușă ce face din lumea lui un paradis,

Pe care astăzi,cu un ultim gând și fără grijă,rapid el te-a ucis.

Părul tău negru ca întunericul noptii visătoare,

Îți mângâie ai tăi umeri mici și albi ca valurile mării,

Și stai atât de rece și umilă,parcă neînvingătoare..

Haide,ia-ți rochia ta roșie și astăzi dă-l uitării.

Nu plange,suspina și omorî speranța,

Tu dai bucăți din tine și el doar discordanța.

Pe care-adesea ți-o făcea cadou ce pe-un buchet de flori,

Iar astăzi,tu,femeie,simți tăcere și fiori.

Ștergeți,te rog,ale tale lacrimi grele și amare,

Ce pe al tău chipul îți zugrăvesc doar vătămare,

Un suflet așa cald și plin de viață,

Nu merită să fie atât de greu și izolat în gheață.

Acum,din fericire,ai scăpat la timp,

Dar viața și iubirea sunt mereu în contratimp.

Așa ca tu învață să ți drămuiești inima si mintea,

Înnoiește-ți astăzi,nu doar îmbrăcămintea.

Vreau sa fiu nemuritor.

Sa ma Asculți ușor.

Sa ma iubești de mor,

Sa mi treacă din dor.

Vreau sa fiu nemuritor.

Sa nu fiu doar un călător.

De inimi,de iubire,

Orice pentru a ta zambire.

Vreau sa fiu nemuritor,

sa ma vezi căzând la sol.

Vreau sa fiu nemuritor,

Sa invat sa iubesc un scriitor

In plin miez de noapte cu forte lucide
Mintea mea, tentații de vicii, descinde
Picaturi amare, din ceasurile trecute
Incercand sa așeze in suflet zenital , regretul.

Execrabil incercand din rasputeri cu patos
In adancul sufletului meu tumultos
Reies desfiguratii de santinelă ego-centrale
Sorbind cu un rânjet dulce, picaturile amare

Constiinta imi dicteaza note pe portative
Ce ma poartă tridimesional in porti ascetice
Dincolo de percepțiile mele post-apocaliptice
Ridicând la infinit jugul, fară sa-l critice

Gândirea, generator de realitate obiectivă,
Prin teorii ma pierzi, cu fibrilație negativă,
Fara a mai ști unde-mi este judacata relativă
Ce trage linie stovainic peste cadrave in taină

Dar memoria neelucidat, imi provoacă dependentă
Si muribund strabat colinile de lumină
Poate exprimandu-mi limbajul vremea o sa devină
Picaturile amare dupa care mintea mea suspină

Rasuna linistea catastrofal

Din peretii de metal

In timp ce din monocristal

Se reflecta digital

Direct pe-al meu moral

Profetii din repertorial

In timp ce ascensional

Ma despart diapetal

In multe egouri pozitionate zenital

În jurul acelui pocal

S-aude un semnal spiritual

Realizam ca avem același ideal

De a raspândi pacea monumental

Varsand sangele nevinovatiei din pocal

Peste tot acest taram infernal.

Cand tatal vine tarziu acasă

Copilul ar trebui sa doarma pe pat 

Nu sa stea ascuns sub el tracasat

Cand mama da nastere unei fiinte

Ar trebui sa o faca sa se bucure de viata

Nu sa suspine de ce a aparut pe lume

Cand sotia iti jura pe viata sentimente

Ar trebui sa iti ofere iubire

Nu sa si astepte averea pe numele ei

Can sotul iti jura o iubire eterna

Ar trebui sa ai tu parte de toata

Nu sa o “ofere” si altor femei

Ca dupa timpul ce trece

Sa nu-aud cum te bati cu pumnu-n piept

“Cu ce am gresit Doamne

De sunt asa pedepsit pe nedrept?”

Bine ca sperati la o viata frumoasă

In timp ce omorați visele altora.

Vad cerul curgand in lacrimile tale
Si cum inima ta ma raceste
Privesc in delir cum tii in bratele tale
O lumina de destin, a altei poveste

Inima mea imi spune ca sunt daltonist,
Dar nu stie faptul ca ochii mei expresionist
Refuza sa-ti vada colorata fecire,
Care…nu mie imi apartine

Dar cerul vietii stă sa cadă peste tine
Caci nu stii inima ta in a cui mana este.
Voi avea eu grija de florile fericirii tale,
Le voi uda cu lacrimile inimii mele.

Tu esti ceea ce numesc miez de miază zi,
Procreată sa aducă fericire pe pamant
Si sper ca sufletul meu il vei limpezi
Zace de mult timp in el un framant….

Acum pun sperantele pe raftul piedestal
Asteptand sa rasara de dupa suspine soarele
Privind cum le lumineaza in clipe zenital
Curgând cerul in lacrimile mele

Te-am cautat o viață

Ca sa te intalnesc o clipă,

Oare, sa invat mai mult să te pretuiesc...

Sau sa ma bucur ca te-am intalnit pe acest lumesc?

Acum, incerc sa te mai adun,

Ochii migadalati de cerulean,

Nu-i gasec in nici cel mai adanc ocean

Sufletul tandru, faurit din mandru soare,

Nu mai rasare de mult pe strada mea,

Mana ta suava ce gandila melodic alinarea

Nu o mai simt peste ranile mele chinuitoare.

Te-as dorii sa-mi fii paradis,

Sa ma inec in al tau suflet bun,

Dar daca fericirea mea e un vis,

Eu am ales sa dorm profund.

Ai plecat fără sa știi
Unde vrei sa ajungi,
Iar acum stai si suspini
Sa îmi întorc ale mele priviri

Să vad cum ți-e dor si suferi
Sa te sărut, sa te strâng in brațe,
Sa te iubesc cum tu preferi,
Și sa-ți mai arăt din iubirea frumusețe.

Acum, ia-ma de unde nu-s
Poți doar sa ma cauți in amintirile tale
Dar pentru mine, un lucru sa faci pe ascuns:
Sa-mi aprinzi o lumânare, dar la morți…pentru ca am murit pentru tine.

“Am obosit foarte mult să alerg ca un nebun ca sa ma tai in fiecare colț
de ciob spart al inimii mele”